Quo vadis, Magister?

E un timp al căutărilor, al alegerilor, al construcției, al edificării personale și profesionale, așa cum e un timp al reflecției, al analizei, al punerii în balanță, al cântăririi direcțiilor și parcursului.

Primul timp are în vedere trecutul apropiat sau mai îndepărtat. Celălalt timp este despre prezent. Despre ieri și azi. Despre mâine.

Să reușești să trăiești în Prezent, să reușești să fii, să-ți fii, să ne fii nu-i puțin lucru în timpurile și anotimpurile noastre. Să fii cald, plin de empatie și îngăduință, plin de drag și dragoste nu reușește multora.

Să fii natural, cordial, colocvial, convivial poate fi azi privit cu suspiciune. Poate ridica semne de întrebare. Poate să deruteze interlocutorul.

Să ai puterea să fii Tu, să-ți păstrezi coloana vertebrală și zâmbetul, mângâierea vorbei și puterea verbului, claritatea mesajului și fermitatea punctelor de vedere fac diferența.

Să te întrebi, să rămâi preocupat, să despici firul în patru, opt sau șaisprezece nu e pentru mulți. Să tragi concluziile potrivite, să le conștientizezi și asimilezi e pentru puțini.

Să vorbești despre principii, despre viață, despre așteptări, să rămâi pozitiv, să speri și să nădăjduiești și azi și mâine sunt pentru noi speranță și mângâiere. Sunt o rază la care ne încălzim. Cu care ne însoțim. La care ne adăpăm.

Când tu ne ești, noi îți suntem. Când tu ne chemi, noi venim. Când tu ne iubești, noi (te) iubim. Când tu ne mângâi, noi devenim mai buni.

Încununează, Magister, toate acestea! Îngăduie! Bucură! Fii!