Punerea în executare a mandatului european de arestare. Contestație respinsă ca nefondată (NCPP, NCP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 291/2017

NCPP: art. 275 alin. (3), art. 521 alin. (2), art. 598; NCP: art. 93; L. nr. 302/2004: art. 99

Înalta Curte reține că, așa cum este în prezent reglementată contestația la executare (art. 598 C. proc. pen.), aceasta se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.

Astfel, pe calea contestației la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, în sensul reindividualizare a pedepsei aplicate, prin pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.

Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.

Totodată, Înalta Curte arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (Cauza Brumărescu împotriva României).

Astfel, examinând cazurile în care se poate formula contestația la executare, Înalta Curte constată că motivele invocate de B. Constanța nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele expres și limitativ prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 598 C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocat ca temei al contestației la executare dedusă judecății, contra executării unei hotărâri penale definitive se poate face contestație „când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare”.

În cazul de față, susținerile B. Constanța privesc faptul că, în urma verificărilor efectuate, persoana solicitată A. nu a fost găsită și că, din datele rezultate s-a constatat că aceasta nu se află pe teritoriul României, fără a se indica, în concret, care este împiedicarea la executarea Deciziei nr. 2757 din 22 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, astfel încât, în opinia instanței supreme împrejurarea că, până în prezent, nu a putut fi pus în executare un mandat european de arestare nu echivalează cu împiedicarea la executare astfel cum este ea reglementată de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Astfel, împiedicările la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale (spre exemplu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fără indicarea organului care va exercita supravegherea și a datelor la care condamnatul trebuie să se prezinte la acesta; dispoziția generică de a impune condamnatului respectarea obligațiilor prevăzute de art. 93 C. pen.), iar nu unora conjuncturale, determinate, cum este situația în speță, de faptul că persoana solicitată A., până în prezent, nu a putut fi găsită sau nu se află pe teritoriul României.

Deși în sesizarea poliției s-a arătat că persoana căutată nu se află pe teritoriul României și că, în cauză, dacă s-ar dispune darea în urmărire, ar exista o contradicție cu art. 521 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanța supremă a dispus emiterea unui mandat de arestare (nr. 3/EAW din 22 iulie 2011), astfel încât dispozițiile legale incidente în vederea identificării, căutării, localizării și prinderii unei persoane în scopul punerii în executare a unei hotărâri judecătorești sunt cele cuprinse în Partea specială a C. proc. pen., Titlul IV Proceduri speciale, cap. IV Procedura dării în urmărire, respectiv ale art. 521 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

Totodată, deși în sesizare s-a mai menționat că, în cauză, ar fi incident alin. (5) al art. 99 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte precizează că acest text de lege se aplică doar în cazul în care dosarul este primit de procuror în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, iar nu la momentul rămânerii definitive a deciziei prin care s-a dispus arestarea și executarea respectivului mandat. De altfel dispozițiile art. 99 din Legea nr. 302/2004 reglementează procedura prealabilă efectuată de procuror la momentul primirii unui mandat european de arestare, astfel încât, contrar susținerilor contestatorului, nu au aplicabilitate în cauză.

În consecință, constatând că în cauză nu există nicio împiedicare cu privire la executarea Deciziei nr. 2757 din 22 iulie 2011, în urma căreia instanța supremă a emis mandatul de arestare nr. 3/EAW din 22 iulie 2011, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată B. Constanța privind pe persoana solicitată A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.