PSD anunţă organizarea congresului

15 feb. 2018
Vizualizari: 1614

Înregistrările video prezentate de fostul deputat, Vlad Cosma, au determinat o serie de reacții publice.

„Procurorul general, Augustin Lazăr, a transmis, miercuri, un mesaj în care dezavuează campania desfășurată împotriva instituțiilor justiției de persoane aflate în proceduri judiciare, unele condamnate definitiv, și cere Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să adopte o poziție în apărarea sistemului. În plus, procurorul general afirmă că «problema României nu este funcționarea defectuoasă a sistemului judiciar, ci tentativa de stopare a luptei împotriva corupției»”, scrie News.ro.

Și tot News.ro redă o declarație a președintei CSM, Simona Marcu, într-o conferință de presă: „Solicit tuturor instituțiilor din sfera autorității judiciare ca, în limitele legale care garantează derularea cu obiectivitate a procedurilor și în respectul drepturilor tuturor persoanelor vizate, să urgenteze aceste proceduri, pentru redarea încrederii cetățenilor în actul de justiție și în organele abilitate să îl înfăptuiască sau în acelea chemate să vegheze, potrivit legii, asupra modului de înfăptuire”.

Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis un comunicat de presă, citat de către Cotidianul.

„Ca urmare a informațiilor transmise succesiv în spațiul public, începând cu data de 11 februarie 2018, referitoare la activitatea unor procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția pentru procurori a luat act că aspectele semnalate fac obiectul verificărilor Inspecției Judiciare, precum și obiectul unor cauze penale înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Secția reafirmă că într-o societate democratică, respectarea competențelor instituționale este o valoare fundamentală. În acest context, dezaprobăm pozițiile exprimate public, care tind să emită concluzii înaintea finalizării procedurilor în curs. Astfel de poziții sunt veritabile presiuni asupra organelor abilitate, singurele în măsură să desfășoare verificări, într-un cadru legal, asupra tuturor imputațiilor factuale și să furnizeze concluzii motivate. (…) De asemenea, dezaprobăm pozițiile publice ale membrilor societății civile din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, referitoare la necesitatea îndeplinirii unor acte procesuale, apreciind că reprezintă forme de presiune și imixtiune de neacceptat în activitatea magistraților învestiți cu soluționarea unor cauze penale aflate pe rol”, se arată în comunicatul Secției menționate, scrie Cotidianul.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a organizat, miercuri seară, o conferință de presă, în care a vorbit despre înregistrările video prezentate de fostul deputat, Vlad Cosma, și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor legate de activitatea DNA.

Potrivit News.ro, procurorul-șef DNA, Codruța Kovesi, „a spus că justiția este sub un asalt de peste un an de zile și dacă ne uităm cine ne atacă, vedem – inculpați, oameni care au bani și resurse și care doresc să decredibilizeze actul de justiție și să ducă în derizoriu faptele de corupție”.

„«Nu cred că acest atac este întâmplator, asistăm la un festival disperat al inculpaților, în care inculpații spun părți de adevăr. Aici nu este vorba despre Kovesi sau despre procurorul-șef al DNA. DNA nu este un om, este o instituție și cred în acest lucru. Acest atac nu este despre Kovesi și despre procurorii care și-au făcut treaba, ci vizează îngenuncherea poporului român și umilirea cetățenilor», a declarat Kovesi”, mai notează News.ro.

News.ro mai scrie că procurorul-șef DNA a arătat „că nu are niciun motiv să își dea demisia, pentru că a respectat legea în tot ceea ce a făcut”.

„Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a afirmat, miercuri, că nu are cunoștință despre vreun raport al ministrului Justiției cu privire la activitatea DNA, precizând că nu a avut nicio discuție cu Tudorel Toader pe această temă”, mai notează Agerpres.

Ar mai trebui amintit faptul că ministrul Justiției, Tudorel Toader, a avut marți, 13 februarie, la Tokyo, o întrevedere cu Yoko Kamikawa, ministrul Justiției din Japonia.

Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, două proiecte legislative de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR, care prevăd modul de alegere a judecătorilor și faptul că aceștia pot fi reținuți, arestați sau percheziționați doar cu încuviințarea plenului Curții.

„«Judecătorii CCR nu pot fi urmăriți penal, reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată penală, decât cu încuviințarea plenului Curții Constituționale, la cererea ministrului Justiției, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Încuviințarea se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor CCR, după ascultarea judecătorului în cauză», potrivit proiectului de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, inițiat de deputatul minorităților, Adnagi Slavoliub, scrie Cotidianul.

„Proiectul prevede că, pentru infracțiuni săvârșite de judecătorii CCR, urmărirea penală și trimiterea în judecată se face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), iar competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ)”, mai arată Cotidianul.

Grupurile parlamentare ale PMP și PNL au contestat, marți, la Curtea Constituțională a României (CCR), Legea pentru înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic II „Rákóczi Ferenc” din Tîrgu Mureș, cu predare în limba maghiară, act normativ adoptat de Camera Deputaților la data de 27 decembrie 2017.

„Principala critică adusă legii – în actul de sesizare a CCR – se referă la încălcarea principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat și a principiului constituțional al autonomiei locale și descentralizării. PMP și PNL susțin că «reglementarea se face dincolo de voința autorității administrației publice locale competente care, în mod legal și în limitele sale de competență decizională, nu a adoptat o hotărâre de consiliu local pe baza datelor cunoscute în plan local» – date care nu justificau oportunitatea și legalitatea înființării acestui liceu”, notează News.ro.

PSD se apropie de congres.

„Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, miercuri, intenția organizării unui congres extraordinar al partidului. (…) El a adăugat că, la acest congres, va cere și un vot de reconfirmare a sa în funcția de președinte al partidului, iar colegii pot face și alte propuneri pentru ordinea de zi. (…) Dragnea a arătat că, la acest congres, nu va fi stabilit candidatul la prezidențiale al PSD, motivând că «este mult prea devreme»”, scrie Agerpres

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Seară frumoasă!

PSD anunță organizarea congresului was last modified: februarie 15th, 2018 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: