Protocolul de colaborare între Institutul Naţional al Magistraturii şi Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați

26 apr. 2017
Vizualizari: 675

Potrivit comunicatului din data de 25 aprilie 2017, INM a publicat protocolul său de colaborare cu Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați.

Protocolul vizează stabilirea, în condițiile legii și a regulilor interne ale părților, a cadrului general de colaborare între acestea, în vederea asigurării unei formări profesionale de calitate a judecătorilor și procurorilor, pe teme legate de dreptul azilului, dreptul refugiaților și apatridie.

Organizarea sau sprijinul acordat în vederea organizării, în colaborare, în condițiile legii și a regulilor interne ale părților, a unor acțiuni de pregătire profesională continuă a judecătorilor și
procurorilor, pe teme legate de dreptul azilului și dreptul refugiaților, în funcție de nevoile de formare identificate și resursele disponibile.

Părțile vor colabora în vederea organizării, în condițiile legii și a regulilor interne ale părților, a unor acțiuni de pregătire profesională continuă a judecătorilor și procurorilor, în funcție de nevoile de formare identificate și resursele disponibile.

Perioadele, locul de desfășurare a evenimentelor, precum și alte detalii organizatorice vor fi stabilite, pentru fiecare eveniment în parte, de comun acord, între reprezentanții celor două părți.

Potrivit documentului, responsabilitățile Institutului Național al Magistraturii sunt următoarele:

  • Facilitarea selecției și participării judecătorilor și procurorilor la activitățile prevăzute în protocol;
  • Asigurarea, în condițiile legii, a unor formatori în vederea susținerii unor prezentări în cadrul acțiunilor de formare organizate în domeniul migrației și azilului;
  • Asigurarea unei comunicări directe și eficiente cu UNHCR, primirea și oferirea de feedback din partea participanților cu scopul de a imbunătăți calitatea programelor de
    formare dezvoltate în comun;
  • Asistență la producerea de materiale de pregătire și informare ce vor fi utilizate în cadrul activităților aferente acestui protocol;
  • Asigurarea diseminării materialelor informative cu privire la dreptul azilului și refugiaților către participanții acțiunilor de formare;
  • Plata costurilor aferente formatorilor selectați de INM în vederea susținerii unor prezentări în cadrul acțiunilor de formare organizate în domeniul migrației și azilului;

De cealaltă parte, responsabilitățile UNHCR sunt după cum urmează:

  • Asigurarea participării personalului UNHCR la activitățile organizate în cadrul prezentului protocol;
  • Furnizarea de materiale informative și de vizibilitate ale UNHCR;
  • Asigurarea unei comunicări directe și eficiente cu INM, cu scopul de a îmbunătăți calitatea programelor de formare dezvoltate în comun;
  • Contribuția la redactarea și pregătirea materialelor de pregătire și informare ce vor fi utilizate în cadrul activităților aferente acestui protocol;
  • Promovarea în cadrul propriilor platforme a informațiilor relevante privind activitățile comune;
  • Plata costurilor aferente organizării seminariilor (închirierea sălilor, cazarea și mesele participanților și formatorilor).

Cu privire la durata colaborării, protocolul prevede că a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată și va intra în vigoare în ziua următoare semnării lui de către ambele părți.

De comun acord, părțile vor putea aduce modificări protocolului prin act adițional, dacă este necesar. De asemenea, protocolul încetează prin acordul părților sau prin denunțare unilaterală comunicată celeilalte părți cu cel puțin 30 de zile înainte de data efectivă a încetării, iar perioada de preaviz astfel prevăzută la poate fi prelungită cu scopul de a finaliza activitățile aflate în derulare sau care urmează să se deruleze și pentru care părțile sau una din părți a efectuat cheltuieli.

Diferendele ocazionate de aplicarea sau interpretarea protocolului de colaborare vor fi soluționate pe cale amiabilă de reprezentanții desemnați de părțile semnatare prin intermediul consultărilor și negocierilor, sau prin orice alte mijloace non-juridice (inclusiv arbitraj) conform celor convenite de ambele părți.

Oricare din părțile protocolului va proteja și păstra confidențială orice informație nepublicată care i-a fost adusă la cunoștință de cealaltă parte ca rezultat al implementării prezentului protocol. Niciuna dintre părți nu va publica niciun raport confidențial sau documente elaborate în comun fară acordul explicit în prealabil și în scris al celeilalte părți.

Cu scopul realizării obiectivelor protocolului, reprezentanții desemnați ai părților se vor întâlni pentru a organiza activitățile avute în vedere în cadrul acestui protocol, sau agreate de
comun acord, în concordanță cu acest document. Nicio dispoziție a acestuia nu va fi considerată o derogare, expresă sau implicită, de la privilegiile sau imunitățile UNHCR sau ale Organizației Națiunilor Unite, așa cum sunt ele prevăzute în Convenția cu privire la Privilegiile și Imunitățile Națiunilor Unite adoptată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, la 13 februarie 1946.

Protocolul de colaborare între Institutul Național al Magistraturii și Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați was last modified: aprilie 26th, 2017 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: