Proteste în Capitală

6 nov. 2017
Vizualizari: 1006

Deschidem Revista din această seară cu relatările presei despre protestele de duminică seară, din capitală.

„Mii de persoane s-au adunat, duminică seară, în Piața Victoriei, la un protest împotriva modificărilor la legile justiției și au plecat în marș spre Parlament, scandând «Justiție, nu corupție», «Nu vrem să fim o nație de hoți» și «Jos Guvernul». Pe traseu, numărul protestatarilor a ajuns la peste 15.000. Între manifestanți s-au aflat fostul premier Dacian Cioloș, președintele USR, Dan Barna, și prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, precum și alți membri ai USR, ai PNL și ai Platformei România 100”, scrie azi News.ro.

Și Mediafax scrie despre evenimentele din Piața Victoriei, redând o declarație a fostului ministru de justiție, Florin Iordache.

„«Din punctul meu de vedere, solicitările din Piață noi tocmai le-am transpus în lege. Ori există o foarte mare dezinformare, ori cei care protestează nu cunosc legile, pentru că cele două probleme invocate: cea cu numirea și revocarea procurorilor – noi am prevăzut ca președintele să fie cel care are ultima semnătură, iar în ceea ce privește Inspecția Judiciară – noi am prevăzut să fie instituție independentă. Deci, repet, dacă protestăm, hai să ne uităm și pe legi», a susținut Iordache luni, la Palatul Parlamentului”, scrie Mediafax.

„Președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene, Koen Lenaerts, a afirmat luni, după întâlnirea cu judecătorii Curții Constituționale a României, că dorește ca dreptul UE să fie aplicat în mod corect și subliniază că acest lucru poate fi realizat doar prin justiții independente și imparțiale”, notează azi Agerpres.

„Judecătorii CCR s-au întâlnit luni cu o delegație a Curții de Justiție a Uniunii Europene, compusă din președintele Koen Lenaerts și judecătorul Camelia Toader, la invitația instanței constituționale naționale. În cadrul întrevederii, au fost discutate teme precum evoluții recente ale jurisprudenței Curții Constituționale a României, relația Curții de Justiție a Uniunii Europene cu instanțele constituționale naționale și efectul hotărârilor Curții de Justiție a UE în plan național”, mai relatează Agerpres.

Și tot Agerpres scrie despre un mult așteptat răspuns al Curții Constituționale.

„Curtea Constituțională a României (CCR) consideră că Parlamentului îi revine sarcina de a reglementa instrumentele necesare îndeplinirii funcției sale de control, realizată prin intermediul comisiilor parlamentare, potrivit motivării deciziei din 3 octombrie, prin care s-a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituțională între instituția legislativă și Ministerul Public, generat de refuzul procurorului general de a exercita acțiunea disciplinară împotriva procurorului-șef al DNA și de a transmite comisiei o copie după un dosar de urmărire penală”, arată azi Agerpres.

„În opinia instanței constituționale, ar trebui stabilite, prin lege, o serie de garanții privind modul în care comisiile parlamentare gestionează informațiile ce nu au caracter public. «Legea ar trebui să prevadă garanțiile necesare și suficiente cu privire la accesul, păstrarea și utilizarea unor informații cu caracter nepublic, la care comisiile parlamentare vor avea acces în virtutea atribuțiilor legale și constituționale. Aceasta, cu atât mai mult cu cât comisia de anchetă nu îndeplinește rolul unui organ de jurisdicție, ci doar împrumută unele dintre instrumentele autorității judecătorești (citează, strânge și administrează probe pentru aflarea adevărului asupra unei situații care vizează interesul superior al comunității), fără a se identifica cu specificul activității jurisdicționale, întregul demers având relevanță exclusiv în plan politic», se precizează în motivare”, mai scrie Agerpres.

Seară frumoasă!

Proteste în Capitală was last modified: noiembrie 6th, 2017 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: