Propunerile Plenului CSM de modificare a H.G. nr. 1275/2005 referitoare la pensiile de serviciu ale magistraților

12 nov. 2015
Vizualizari: 2952

Despre

  • Propuneri de modificare a H.G. nr. 1275/2015
  • Completarea art. 41
  • Modificarea art. 23
  • Introducerea art. 151

Plenul CSM a hotărât în ordinea de zi soluționată din data de 10 noiembrie 2015 sesizarea ministrului justiției în vederea modificării H.G. nr. 1275/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani (M. Of. nr. 979 din 3 noiembrie 2005), după cum urmează:

Completarea H.G. nr. 1275/2005 cu un nou articol, art. 41, cu următorul cuprins:

„Art.41 – (1) Nu beneficiază de pensie de serviciu persoanele aflate în vreuna din situațiile prevăzute de art. 832 alin. (1)[Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 și 831 și de indemnizația-prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcție, au fost condamnați definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau o infracțiune în legătură cu acestea, săvârșite înainte de eliberarea din funcție. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condițiile legii] din lege.

(2) Dispozițiile art. 832 din lege se aplică și în privința infracțiunilor comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2014, începând cu data intrării în vigoare a acestei din urmă legi.”

Modificarea art. 23 din H.G. nr. 1275/2005, după cum urmează:

„Art.23 – (1) La cererea persoanei îndreptățite, casa teritorială de pensii are obligația de a recalcula pensia de serviciu, eliberând în acest sens o nouă decizie de pensionare.

(2) La recalcularea pensiei de serviciu, baza de calcul este reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data cererii de recalculare.

(3) În acest scop, la cererea persoanei îndreptățite, ultima unitate angajatoare va elibera o nouă adeverință, conform modelului din anexa nr. 7.

(4) Recalcularea pensiilor de serviciu poate fi solicitată de persoana îndreptățită și în condițiile art. 107 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice cu modificările și completările ulterioare.”

Introducerea unui articol, art. 151, cu următorul cuprins:

„Art. 151 – Înainte de eliberarea deciziei de pensionare, casa teritorială de pensii solicită avizul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea pensiei de serviciu, în cazul judecătorilor, procurorilor și magistraților-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Sursa informației este ordinea de zi soluționată a Plenului CSM din data de 10 noiembrie 2015 (www.csm1909.ro).

Propunerile Plenului CSM de modificare a H.G. nr. 1275/2005 referitoare la pensiile de serviciu ale magistraților was last modified: noiembrie 13th, 2015 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: