ANAF propune înființarea Registrului naţional electronic de evidenţă a caselor de marcat

7 iul. 2016
Vizualizari: 958

ANAF propune cadrul normativ pentru implementarea unui Registru național electronic de evidență a tuturor caselor de marcat instalate, care va permite identificarea fiecărui aparat de marcat electronic fiscal (AMEF).

Registrul va permite acces în timp real la fiecare AMEF și istoricul său, corelate cu locația și identitatea operatorului economic, care livrează legal bunuri cu amănuntul și/sau prestează legal servicii direct către populație. Procedura de autentificare în Registru este securizată prin utilizarea unui certificat digital.

Propunerea ANAF privind introducerea Registrului național electronic de evidență a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate pe teritoriul României contribuie semnificativ la reducerea birocrației și a costurilor de administrare prin comunicarea electronica a informațiilor, simplificarea procedurilor administrative de instalare a AMEF și degrevarea de sarcini a utilizatorilor finali în legătură cu declararea și înregistrarea AMEF.

Implementarea Registrului național electronic de evidență a tuturor caselor de marcat instalate reduce posibilitatea de a utiliza un aparat de marcat electronic nefiscalizat și limitează subdeclararea sau nedeclararea veniturilor, fapt care contribuie la prevenirea și combaterea evaziunii fiscale si determină diminuarea numărului de controale la contribuabilii corecți.

Soluția identificată a fost elaborată în urma consultărilor purtate cu factorii interesați/decidenți, inclusiv cu asociațiile profesionale reprezentative din domeniul caselor de marcat și este procedură subsecventa prevederilor legale de nivel primar în vigoare.

Sursa informației

ANAF propune înființarea Registrului național electronic de evidență a caselor de marcat was last modified: iulie 6th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: