Pronunţarea unei hotărâri prealabile. Clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Persoana fizică – parte contractantă într-un contract de credit este consumator (NCPC, Legea nr. 193/2000)

30 ian. 2018
Vizualizari: 3122
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 80/2017

NCPC: art. 519, art. 521; Legea nr. 193/2000: art. 1 alin. (3), art. 2, art. 6, art. 13, art. 16; O.G. nr. 2/2001: art. 27-29

În M. Of. nr. 69 din 23 ianuarie 2018, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 80/2017 din 6 noiembrie 2017 referitoare la soluționarea sesizării formulate de Tribunalul Brașov – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 3.794/197/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept:

„1. Dacă noțiunii de «consumator», astfel cum este definită de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 193/2000, i se circumscrie și situația persoanei fizice care a achitat integral, voluntar, creditul contractat?

2. Dacă, din interpretarea coroborată a art. 6 și 13 din Legea nr. 193/2000, se poate aprecia că persoana fizică – parte contractantă într-un contract de credit care a încetat prin achitarea integrală voluntară, justifică un interes în solicitarea constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale, cu consecința restituirii prestațiilor efectuate în baza respectivelor clauze?”.

Potrivit dispozițiile art. 2 din Legea nr. 193/2000, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale; de asemenea se mai stabilește faptul că prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.

Conform art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

Art. 13 din Legea nr. 193/2000 prevede faptul că instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale. Astfel, în acest caz, instanța va aplica și amenda contravențională prevăzută la art. 16. Dacă instanța constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit, iar hotărârea este supusă numai apelului.

Potrivit art. 16 din Legea nr. 193/2000, constituie contravenție, în măsura în care fapta nu este săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, încălcarea interdicției stipulate la art. 1 (conform căruia „se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”) și se sancționează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei.

Prevederile acestei legi se completează cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 27-29.

I. Titularul și obiectul sesizării

1. Tribunalul Brașov – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 21 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.794/197/2015, a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

XII. Înalta Curte de Casație și Justiție

20. În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

– existența unei cauze aflată în curs de judecată;

– cauza să fie soluționată în ultimă instanță;

– cauza care face obiectul judecății să se afle, în ultimă instanță, în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

21. Verificând condițiile de admisibilitate a sesizării formulate în cauză de Tribunalul Brașov, se constată că acestea nu sunt întrunite cumulativ, nefiind îndeplinite, în principal, condiția referitoare la caracterul de noutate a chestiunii de drept și cea privitoare la necesitatea lămuririi acestei chestiuni de drept pentru soluționarea pe fond a cauzei.

22. Cu prioritate, se constată faptul că sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat în curs de judecată pe rolul Tribunalului Brașov – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care, în raport cu data pronunțării încheierii, era instanța care soluționa în mod definitiv cauza.

23. În ceea ce privește cerința „noutății” chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării se subliniază că aceasta nu are un conținut legal, dar asupra sa s-a statuat deja în jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 3/2014, Decizia nr. 4/2014, Decizia nr. 13/2015, Decizia nr. 14/2015 sau Decizia nr. 16/2016).

24. S-a reținut că noțiunea de „noutate” a chestiunii de drept trebuie raportată la caracterul relativ recent al actului normativ sau al prevederilor cuprinse în acesta, la doctrina juridică, chiar privitoare la un act normativ anterior având conținut similar chestiunii de drept avansate sau la faptul că nu a mai fost dedusă judecății anterior.

25. Cerința noutății este, așadar, îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări, chiar dacă nu recent intrate în vigoare, dacă instanțele nu i-au dat, încă, o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

26. Caracterul de noutate se pierde, însă, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor în urma unei interpretări adecvate, iar conturarea unor opinii jurisprudențiale diferite nu poate constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile. Așadar, în situația în care ar exista un număr semnificativ de hotărâri judecătorești care să fi soluționat diferit, în mod constant, o problemă de drept, într-o anumită perioadă de timp, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare ar fi cel cu funcție de reglare, recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă.

27. Din acest punct de vedere, cerința legală a noutății constituie unul dintre elementele de diferențiere între cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanțelor judecătorești (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariției unei astfel de practici (control a priori).

28. În speță, condiția noutății chestiunii de drept nu este îndeplinită, față de împrejurarea că, din studierea răspunsurilor formulate de curțile de apel cu privire la chestiunea de drept supusă analizei și a hotărârilor judecătorești înaintate, se constată că practica judiciară a analizat aspectele subsumate întrebărilor formulate, rezultând și soluții definitive/irevocabile diferite la nivel național.

29. De altfel, chiar autorul sesizării a subliniat caracterul neunitar al practicii instanțelor la nivel național.

30. Prin urmare, în prezent, procedura hotărârii prealabile nu își mai poate atinge scopul legal, acela de eliminare a riscului apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept esențiale și controversate, acesta fiind deja produs.

31. Analiza repetată a acestor aspecte în practica judiciară evidențiază totodată și lipsa unei dificultăți speciale a chestiunilor de drept avansate, suficient de mare pentru a fi supusă atenției instanței supreme în detrimentul atribuțiilor instanțelor de fond în interpretarea și aplicarea corespunzătoare a normelor de drept într-o cauză pendinte.

32. Totodată, se constată ca nefiind îndeplinită nici cerința ca, de lămurirea acestei chestiuni de drept, să depindă soluționarea pe fond a cauzei.

33. Simpla mențiune a instanței de apel privitoare la necesitatea acestor lămuriri pentru soluționarea în fond a cauzei sau faptul că aspecte similare au fost analizate de alte instanțe drept probleme de fond nu înlătură cadrul procesual în care aceste chestiuni de drept au fost invocate de parte în cauza de față. De altfel, privitor la fondul litigiului, apelanta a invocat motive străine chestiunilor de drept deduse spre analiză și nu rezultă invocarea din oficiu a altor motive, după cum nu se poate reține nici că, în susținerea excepțiilor invocate în apel, s-a contestat calitatea de „consumator” a reclamantei exclusiv în raport cu împrejurarea că nu mai există un contract de credit în derulare.

34. Modalitatea diferită în care argumente similare celor invocate în susținerea excepțiilor procesuale au fost valorificate de instanțele de judecată conduce și la concluzia neclarității întrebărilor formulate de instanța de sesizare. În aceste condiții revenea Înaltei Curte de Casație și Justiție competența de apreciere asupra pertinenței întrebării și necesității pronunțării unei hotărâri prealabile în raport cu aspectele concrete ale cauzei, astfel cum i-au fost evidențiate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Brașov – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 3.794/197/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept mai sus analizate.

Pronunțarea unei hotărâri prealabile. Clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Persoana fizică – parte contractantă într-un contract de credit este consumator (NCPC, Legea nr. 193/2000) was last modified: ianuarie 28th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.