Pronunţarea regulatorului de competenţă în raport cu obiectul cauzei. Determinarea competenţei teritoriale în raport de obiectul cererii de chemare în judecată (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 457/2019

NCPC: art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2), art. 131, art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1), art. 247 alin. (1), art. 651 alin. (1), art. 714 alin. (1)

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Contestatoarea a învestit Judecătoria Satu Mare cu o cerere, prin care a arătat că s-a pornit executarea silită împotriva sa, în temeiul unui titlu executoriu constând într-o sentință pronunțată de Tribunalul Satu Mare, că sumele pretinse și calculate pe baza unei expertize extrajudiciare nu sunt datorate, întrucât sporul de fidelitate solicitat a fost inclus în salariul de bază, începând cu data de 1 decembrie 2015, și plătit intimatului, iar prin executarea silită acesta încearcă să beneficieze de două ori de același spor.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt incidente dispozițiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) din același act normativ.

Astfel, contestația la executare se introduce la instanța de executare care, în conformitate cu art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, reglementându-se astfel o competență teritorială exclusivă în soluționarea contestației la executare, astfel că, în cazul încălcării acesteia, devin aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează necompetența de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Totodată, dispozițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. prevăd că „Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanței”.

Din interpretarea textului de lege precitat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată de instanță, din oficiu, sau de parte la primul termen de judecată la care procedura de citare este legal îndeplinită, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței, pe rolul căreia se află înregistrată, și aceasta devine competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă obiectul cererii de chemare în judecată ar atrage competența teritorială a altei instanțe.

O astfel de interpretare se impune și din perspectiva actualei reglementări, prin care legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență, în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

În același timp, dispozițiile art. 130 și art. 131 din C. proc. civ. circumstanțiază termenul limită, până la care se poate invoca necompetența de ordine publică sau pentru verificarea, din oficiu, a competenței de către instanță, respectiv „primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”, singura excepție de la regulă, pentru depășirea acestui termen, reglementată de legiuitor, este cea prevăzută la art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., „(…) în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop”.

Cum Judecătoria Satu Mare nu a invocat excepția de necompetență teritorială la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, soluționarea contestației la executare a rămas dobândită de către această instanță.

În acest sens, Înalta Curte reține că primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate la Judecătoria Satu Mare a fost cel din data de 11 aprilie 2018, termen la care instanța, invocând din oficiu, excepția nulității contestației la executare pentru netimbrare, a pus-o în discuția părților și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Repunând cauza pe rol, la termenul de judecată din data de 23 mai 2018, aceeași instanță a invocat, din oficiu, excepția necompenței teritoriale exclusive, conform art. 131 alin. (1), raportat la art. 247 alin. (1) din C. proc. civ.

Față de succesiunea cronologică a actelor de procedură îndeplinite în cauză, Înalta Curte constată că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată după primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, cu încălcarea exigențelor dispozițiilor imperative ale art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., astfel că Judecătoria Satu Mare nu se mai putea dezînvesti cu depășirea acestui moment procesual.

2. Temeiul legal al regulatorului de competență

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Sursa informației: www.scj.ro.