Promovări de parteneri la Muşat & Asociaţii

1 feb. 2016
Vizualizari: 2599

Mușat & Asociații a cooptat doi noi parteneri în structura de conducere a firmei – Angela Mare și Paul Buta, ambii cu o bogată experiență avocațială și recunoscuți ca lideri de practică în ariile lor de expertiză. Astfel, echipa Mușat & Asociații numără în prezent 21 de parteneri și peste 100 de avocați, consultanți fiscali și practicieni în restructurare și insolvențe.

Angela Mare face parte de mult timp din echipa de avocați Mușat & Asociații, având o experiență profesională de peste 16 ani. Aria sa de expertiză cuprinde litigii civile și comerciale, contencios administrativ, precum și litigii privind piața de capital și achiziții publice. Pe parcursul carierei de avocat pledant, Angela Mare a reprezentat un portofoliu divers de companii naționale și internaționale în fața instanțelor de judecată din România, în spețe de mare complexitate, cu implicații financiare considerabile, fiind unanim apreciată de către clienții firmei pentru promptitudinea și eficiența dovedite în soluționarea unor astfel de dosare.

Paul Buta, doctor în drept și asistent universitar la Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu”, are o experiență juridică de peste 10 ani, fiind specializat în litigii civile și comerciale și, de asemenea, în dreptul concurenței și proprietate intelectuală. A fost implicat în dosare de anvergură, acordând asistență juridică unui portofoliu semnificativ de clienți internaționali (cu precădere investitori străini și companii multinaționale) cu privire la aspecte specifice sectorului concurenței, proprietății intelectuale, de reglementare în sectorul farmaceutic și medical. Paul Buta este de asemenea recunoscut pentru expertiza sa în domeniul litigiilor fiscale și arbitrajului internațional, în mod particular pentru capacitatea de analiză și soluțiile inovative privind gestionarea cu succes a dosarelor litigioase.

Totodată, 3 avocați cu o vechime îndelungată în cadrul firmei Mușat & Asociații, specializați în diferite arii de practică, au fost promovați în poziția de „Managing Associates”, aceștia fiind: Ștefan Dudaș (Litigii & Arbitraje comerciale), Bogdan Lamatic (Drept penal/Criminalitate economico-financiară) și Dana Căciulă – Stan (Litigii civile & comerciale), în timp ce alți 8 avocați au fost promovați ca „Senior Associates”, respectiv: Adrian Chirvase (Dreptul penal al afacerilor), Pompilia Doană (Litigii civile & comerciale), Adina Pulbere (Drept penal), Valeriu Solcanu (Litigii), Ana Maria Teoc (Litigii), Vincențiu Constantin (Litigii), Ramona Cîrlig (Arbitraj) și Dana Buscu (Insolvență, Litigii).

Alți 15 avocați s-au alăturat firmei în ultimele săptămâni, dintre care 3 avocați definitivi (Liviu Togan – Managing Associate, Cătălin Roman – Senior Associate și Diana Dobromir – Associate) și 12 tineri avocați stagiari (Cosmin Șovar, Adrian Rusu, Răzvan Furdui, Sorin Sfetcu, Daniel Ghimpu, Bogdan Herghelegiu, Eduard Iosif, Laurențiu Radu, Doru Schipor, Octavian Marcu, Tania Hotca și Andrei Boacă), cărora le mulțumim pentru încrederea lor în Mușat & Asociații privind dezvoltarea unei cariere avocațiale de succes.

Totodată, conducerea firmei a înțeles să dea curs dorinței exprimate de trei dintre asociații firmei – Miruna Suciu, Luminița Popa și Mădălina Berechet – de a se retrage din asociere, urmând a-și desfășura activitatea pe cont propriu într-o altă formă de exercitare a profesiei, împreună cu un colaborator al firmei (Cleopatra Leahu).


Despre Mușat & Asociații

 Mușat & Asociații este una dintre primele case de avocatură înființate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 21 parteneri și peste 100 de avocați și consilieri, Mușat & Asociații acordă servicii de consultanță în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziții, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurență, drept societar, telecomunicații & IT, dreptul muncii, fiscalitate, piețe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.

Mușat & Asociații este recunoscută ca fiind unul dintre pilonii avocaturii de business din România, iar publicațiile internaționale de specialitate (Chambers & Partners, International Financial Law Review, Legal 500 etc.) recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieței avocațiale, mulți dintre avocații firmei fiind la rândul lor nominalizați de aceste publicații ca făcând parte din elita avocaturii de business din România.

În 2015, Mușat & Asociații a câștigat premiul „Firma de avocatură a anului în România”, distincție acordată anual de reputata publicație britanică „The Lawyer” firmelor de avocați din Europa care au obținut performanțe deosebite în anul de referință.

În anul 2013, Mușat & Asociații a fost desemnată „Casa de avocatură a anului în România”, de către International Financial Law Review, fiind pentru a doua oară când Mușat & Asociații își adjudeca acest valoros premiu, după distincția primită în 2011, anul în care România a fost inclusă pentru prima dată în lista țărilor nominalizate pentru premiile International Financial Law Review (IFLR).

De asemenea în 2012, Mușat & Asociații a fost recompensată cu premiul Gold Award la categoria „Cea mai bună casă de avocatură din Europa Centrală și de Est”, distincție acordată de International Legal Alliance Summit & Awards 2012, pentru rezultatele excelente înregistrate în România de echipa de avocați Mușat & Asociații, în ceea ce privește evoluția portofoliului de mandate în practica de fuziuni & achiziții și strategia de management adoptată.

Totodată, renumita publicație Chambers Europe a decernat firmei Mușat & Asociații trofeul „Romanian Law Firm of the Year”, pentru casa de avocatură cu cele mai bune performanțe în România, în cadrul galei „Chambers Europe Awards for Excellence 2011”.

Mușat & Asociații acordă în mod regulat consiliere juridică celor mai cunoscute și respectate corporații din România, inclusiv o treime din Top 100 și jumatate din Top 500 mari companii, precum și instituțiilor publice și financiare locale în tranzacții corporative și financiare sofisticate și în proceduri complexe de rezolvare a disputelor. Portofoliul firmei cuprinde peste 2.500 clienți, majoritatea din categoria investitorilor străini.

Promovări de parteneri la Mușat & Asociații was last modified: februarie 1st, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: