Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei și alte acte normative (ședința Camerei Deputaților)

3 sept. 2019
Vizualizari: 780
Ședința Camerei Deputaților Ordinea de zi
4 septembrie 2019– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, precum și pentru abrogarea art. 5 alin. (7) lit. ș) și cc) din O.U.G. nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative;

– Proiectul de Lege privind activitățile de transport alternativ cu un vehicul cu conducător auto „VTS”;

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii apiculturii nr. 383/2013;

– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 103/2018 pentru modificarea art.1 din Legea nr.49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război;

– Propunerea legislativă pentru modificarea literei b) a alineatului (2) al articolului 32 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii;

– Proiectul de Lege pentru modificarea art. 6 alin. (6) din O.G. nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecție a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 45/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice;

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență;

– Reexaminarea Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 105/2017 pentru modificarea art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 76 din 30 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 20 martie 2019;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative;

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 215/1997 privind Casa Socială a Constructorilor;

– Propunerea legislativă pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;

– Proiectul de Lege pentru stabilirea conținutului de acizi grași trans în produsele alimentare destinate consumului uman;

– Propunerea legislativă pentru completarea art. 234 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății;

– Propunerea legislativă privind dialogul social;

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare;

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 19/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative;

– Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.G. nr. 5/2018 privind instituirea unor măsuri pentru derularea Programului național de dezvoltare locală etapa a II-a;

– Proiectul de Lege privind exonerarea de la plată a unor obligații fiscale;

– Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal;

– Proiectul de Lege pentru aprobarea plății cotizației anuale în vederea participării la Centrul Internațional pentru Cercetări Arhivistice, precum și pentru completarea anexei nr. 1 la O.G. nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte;

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.G. nr. 7/2018 privind aderarea Secretariatului General al Guvernului la Consiliul Internațional pentru Tehnologia Informației în Administrația Guvernamentală (ICA) și aprobarea unor măsuri de natură financiară ce decurg din calitatea de membru, precum și completarea O.G. nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte;

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 86/2017 pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 360/2013 privind constituirea și menținerea unui nivel minim de rezerve de țiței și de produse petroliere;

– Proiectul de Lege privind respingerea O.U.G. nr. 80/2017 pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 360/2013 privind constituirea și menținerea unui nivel minim de rezerve de țiței și de produse petroliere;

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului;

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative, în vederea transpunerii unor acte juridice ale Uniunii Europene în domeniul protecției mediului;

– Proiectul de Lege pentru completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999 și pentru abrogarea art. 10 alin. (7) din O.U.G. nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene;

– Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 355 din 23 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 26 iulie 2018;

– Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și pentru abrogarea art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 581 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 19 octombrie 2018;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 100/2018 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil fondurilor suverane de dezvoltare și investiții;

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 98/2018 privind modificarea art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 115/1999 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România, reprezentată prin Ministerul Finanțelor, și Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă privind Proiectul de dezvoltare rurală a Munților Apuseni, în valoare de 12,4 milioane DST, semnat la Roma la 10 mai 1999;

– Proiectul de Lege privind transpunerea Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L193/1 din data de 19 iulie 2016;

– Reexaminarea Legii manualului școlar, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 537 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 6 august 2018;

– Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE, EURATOM) nr. 1141/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 60/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul forței de muncă;

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 97/2018 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 113/2018 pentru modificarea și completarea art. 38 din O.U.G. nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 5/2018 pentru completarea art.4 din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007;

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 108/2018 privind modificarea și completarea O.U.G. nr. 10/2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 93/2018 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.G. nr. 14/2017 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 14/2019 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019;

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiție;

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 106/2018 privind prorogarea unor termene;

– Proiectul de Lege privind Fondul de compensare a investitorilor;

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 10/2019 privind stabilirea unor măsuri privind finanțarea investițiilor în turism și modificarea unor acte normative;

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 18/2019 privind modificarea și completarea art. II din Legea nr. 145/2018 pentru aprobarea O.U.G. nr. 18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 15/2019 pentru prorogarea unor termene;

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.G. nr. 4/2019 privind reorganizarea sistemului național de clasificare a carcaselor de bovine, porcine și ovine, precum și monitorizarea, controlul și raportarea prețurilor de piață a carcaselor și a animalelor vii;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 13/2019 pentru completarea Legii nr. 176/2018 privind internshipul;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 69/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 27/2019 pentru completarea art. 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății;

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2017 pentru modificarea și completarea Legii farmaciei nr. 266/2008;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 105/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fondurilor europene nerambursabile;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 17/2019 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 24/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, precum și a altor acte normative;

– Propunerea legislativă pentru modificarea art. 32 și art. 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 20/2019 privind transmiterea unor terenuri proprietate publică a statului din administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură în administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor – Administrația Națională „Apele Române”;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 21/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 64/2018 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 24/2016 privind organizarea și desfășurarea activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman;

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale;

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea O.G. nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecție internațională sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European;

– Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de susținere a activității de reproducție în sectorul de creștere a bubalinelor;

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea O.G. nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, precum și pentru modificarea art. 7 pct. 15 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal;

– Proiectul de Lege pentru abrogarea art. 9 din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial (www.cdep.ro), s-a făcut publică ordinea de zi pentru ședința Camerei Deputaților din ziua de 4 septembrie 2019. În cadrul acesteia se află o serie de proiecte de acte normative care urmează să fie supuse votului Camerei Deputaților.

Vă prezentăm, în continuare, lista privind respectivele proiecte:

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, precum și pentru abrogarea art. 5 alin. (7) lit. ș) și cc) din O.U.G. nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative;

Sursa informației

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției și alte acte normative (ședința Camerei Deputaților) was last modified: septembrie 3rd, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.