Proiectul de Lege pentru modificarea Codului penal, modificarea Codului de procedură penală, precum şi a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate şi alte proiecte (şedinţa Camerei Deputaţilor)

8 mai 2018
Vizualizari: 788

Ședința Camerei Deputaților

Actele normative aflate pe ordinea de zi

7 și 9 mai 2018

– Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii privind aprobarea O.U.G.nr. 33/2017 pentru modificarea și completarea art. 11 din O.U.G. nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații

– Propunerea legislativă de modificare a Legii concurenței nr. 21 din 30 aprilie 1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, cu modificările și completările ulterioare

– Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pentru modificarea art. 587 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

– Propunerea legislativă privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestora date și de abrogare a Directivei 95/46/EC (Regulamentul general privind protecția datelor)

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative

– Proiectul de Lege pentru stabilirea conținutului de acizi grași trans în produsele alimentare destinate consumului uman

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate

– Proiectul de Lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 89/2017 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 96/2017 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 6/2018 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II din Legea nr. 163/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2018 pentru modificarea Legii nr. 54/2016 privind asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, a sumelor necesare acoperirii plății TVA aferente bunurilor și serviciilor achiziționate în cadrul Programului privind reducerea poverii tuberculozei în România, prin reformarea sistemului de control al tuberculozei și consolidarea gestionării tuberculozei rezistente la medicamente, prin asigurarea accesului universal la diagnostic și tratament și abordarea nevoilor grupurilor de populație cu risc, pentru perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2018, implementat de Fundația Romanian Angel Appeal

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 102/2017 pentru modificarea art. 20 din O.U.G. nr. 47/2013 privind unele măsuri în domeniul instrumentelor structurale care privesc beneficiarii direcți finanțați din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri financiare în domeniul ex-ISPA din sectorul transporturi

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 9/2018 privind abrogarea art.1 alin. (4) din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 95/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și pentru modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative privind personalul navigant

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 94/2016 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996

– Proiectul de Lege privind precursorii de droguri

– Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali

– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 77 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale

– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 82 din Legea educației naționale nr. 1/2011

– Propunerea legislativă pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011, în sensul ca procesul de recunoaștere și echivalare a diplomelor obținute în străinătate să nu mai impună vreun cost financiar pentru solicitant

– Propunerea legislativă pentru modificarea art. 11 din Legea educației naționale nr. 1/2011

– Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 718 din 8 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 998 din 15 decembrie 2017

– Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.G. nr. 11/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr.165/2016 privind siguranța operațiunilor petroliere offshore

– Proiectul de Lege privind participarea României la majorarea de capital a Băncii Internaționale de Investiții

– Proiectul de Lege pentru modificarea art. 66 alin. (4) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă

– Propunerea legislativă pentru modificarea art. 66 alin. (4) din Legea nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene

– Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea O.G. nr. 39/2015 privind cazierul fiscal

– Proiectul de Lege privind desființarea Universității Financiar-Bancare din municipiul București

– Proiectul de Lege privind desființarea Universității „George Barițiu” din Brașov

– Proiectul de Lege privind desființarea Universității „Mihai Eminescu” din municipiul Timișoara, județul Timiș

– Proiectul de Lege privind desființarea Institutului Teologic Romano-Catolic din București

– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 25 al Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003

– Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier național

– Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea centrelor de colectare, spălare și prelucrare primară a lânii în zona montană

– Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea centrelor de sacrificare a animalelor în zona montană

– Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea stânelor montane

– Proiectul de Lege privind unele măsuri în domeniul protecției apelor

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.G. nr. 13/2015 privind utilizarea unor date din registrele cu numele pasagerilor în cadrul cooperării transfrontaliere pentru prevenirea și combaterea actelor de terorism, a infracțiunilor conexe acestora și a infracțiunilor contra securității naționale, precum și pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor la adresa securității naționale

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.G. nr. 1/2017 pentru modificarea O.G. nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului

– Propunerea legislativă privind instituirea zilei de 2 aprilie – Ziua Instituției Prefectului din România

– Proiectul de Lege pentru completarea Anexei la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope

– Proiectul de Lege privind aprobarea Programului pentru stimularea angajarii tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură și industria alimentară

– Raportul privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții pe semestrul II al anului 2017

 

Potrivit informației publicate pe site-ul Camerei Deputaților (www.cdep.ro), pe ordinea de zi a ședințelor din 7 și 9 mai 2018, se află mai multe proiecte de acte normative.

Vă prezentăm, în continuare, lista privind respectivele proiecte acte normative:

 

– Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii privind aprobarea O.U.G.nr. 33/2017 pentru modificarea și completarea art. 11 din O.U.G. nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații;

– Propunerea legislativă de modificare a Legii concurenței nr. 21 din 30 aprilie 1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, cu modificările și completările ulterioare;

– Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pentru modificarea art. 587 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;

– Propunerea legislativă privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestora date și de abrogare a Directivei 95/46/EC (Regulamentul general privind protecția datelor);

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative;

– Proiectul de Lege pentru stabilirea conținutului de acizi grași trans în produsele alimentare destinate consumului uman;

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate;

– Proiectul de Lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore.

 

Proiecte de lege examinate în procedura de urgență

 

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 89/2017 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 96/2017 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului;

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 6/2018 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II din Legea nr. 163/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2018 pentru modificarea Legii nr. 54/2016 privind asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, a sumelor necesare acoperirii plății TVA aferente bunurilor și serviciilor achiziționate în cadrul Programului privind reducerea poverii tuberculozei în România, prin reformarea sistemului de control al tuberculozei și consolidarea gestionării tuberculozei rezistente la medicamente, prin asigurarea accesului universal la diagnostic și tratament și abordarea nevoilor grupurilor de populație cu risc, pentru perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2018, implementat de Fundația Romanian Angel Appeal;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 102/2017 pentru modificarea art. 20 din O.U.G. nr. 47/2013 privind unele măsuri în domeniul instrumentelor structurale care privesc beneficiarii direcți finanțați din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri financiare în domeniul ex-ISPA din sectorul transporturi;

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 9/2018 privind abrogarea art.1 alin. (4) din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 95/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și pentru modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale;

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative privind personalul navigant;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 94/2016 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996;

– Proiectul de Lege privind precursorii de droguri.

 

Proiecte de lege examinate în calitate de primă cameră sesizată

 

– Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali;

– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 77 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale;

– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 82 din Legea educației naționale nr. 1/2011;

– Propunerea legislativă pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011, în sensul ca procesul de recunoaștere și echivalare a diplomelor obținute în străinătate să nu mai impună vreun cost financiar pentru solicitant;

– Propunerea legislativă pentru modificarea art. 11 din Legea educației naționale nr. 1/2011.

 

Proiecte legislative reexaminate

 

– Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 718 din 8 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 998 din 15 decembrie 2017;

– Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.

 

Proiecte de lege examinate ca priorități

 

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate.

 

Alte proiecte de lege cu propunere de adoptare

 

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.G. nr. 11/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr.165/2016 privind siguranța operațiunilor petroliere offshore;

– Proiectul de Lege privind participarea României la majorarea de capital a Băncii Internaționale de Investiții;

– Proiectul de Lege pentru modificarea art. 66 alin. (4) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă;

– Propunerea legislativă pentru modificarea art. 66 alin. (4) din Legea nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă;

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene;

– Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată;

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea O.G. nr. 39/2015 privind cazierul fiscal;

– Proiectul de Lege privind desființarea Universității Financiar-Bancare din municipiul București;

– Proiectul de Lege privind desființarea Universității „George Barițiu” din Brașov;

– Proiectul de Lege privind desființarea Universității „Mihai Eminescu” din municipiul Timișoara, județul Timiș;

– Proiectul de Lege privind desființarea Institutului Teologic Romano-Catolic din București;

– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 25 al Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003;

– Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier național;

– Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea centrelor de colectare, spălare și prelucrare primară a lânii în zona montană;

– Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea centrelor de sacrificare a animalelor în zona montană;

– Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea stânelor montane;

– Proiectul de Lege privind unele măsuri în domeniul protecției apelor;

– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.G. nr. 13/2015 privind utilizarea unor date din registrele cu numele pasagerilor în cadrul cooperării transfrontaliere pentru prevenirea și combaterea actelor de terorism, a infracțiunilor conexe acestora și a infracțiunilor contra securității naționale, precum și pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor la adresa securității naționale;

– Proiectul de Lege privind aprobarea O.G. nr. 1/2017 pentru modificarea O.G. nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului;

– Propunerea legislativă privind instituirea zilei de 2 aprilie – Ziua Instituției Prefectului din România;

– Proiectul de Lege pentru completarea Anexei la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope;

– Proiectul de Lege privind aprobarea Programului pentru stimularea angajarii tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură și industria alimentară;

– Raportul privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții pe semestrul II al anului 2017.

 

Pentru a vedea respectivul comunicat de presă vizitați site-ul Camerei Deputaților (www.cdep.ro).

Proiectul de Lege pentru modificarea Codului penal, modificarea Codului de procedură penală, precum și a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate și alte proiecte (ședința Camerei Deputaților) was last modified: mai 8th, 2018 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.