Baroul București participă la programul „Școala Altfel”

31 mart. 2017
Vizualizari: 787

Potrivit comunicatului din data de 30 martie 2017, semnat de av. Ion Dragne, decanul Baroului București, baroul s-a alăturat instituțiilor care participă la programul „Școala Altfel”.

👍Vezi și : Maratonul Legal Point 2 cu ocazia Congresului avocaților 2017 – Av. dr. Ion Dragne: Baroul București la Congresul avocaților – Proiecte, teme, solicitări

Astfel, Baroul București este deschis la proiectele sociale ale comunității din care face parte, urmărind, și pe această cale, formarea unei mai bune imagini despre profesia de avocat în societate.

În acest scop, în cadrul Programului „Școala Altfel”, Consiliul Baroului București a organizat marți, 28 martie, orele 11.00, o vizită a unui grup de elevi ai Liceului Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”, interesați să cunoască lumea avocaturii bucureștene și, poate, să urmeze o carieră juridică.

Cei aproape 100 de elevi însoțiți de cadre didactice au fost primiți la sediul baroului, în Sala de Festivități „Flavius Teodosiu“ a Baroului București.

Într-o atmosferă relaxată, elevii au fost întâmpinați de Decanul Baroului București, avocat Ion Dragne și de consilierii avocați Nicu Tiberius și Octavian Popescu.

Prin luările de cuvânt ale gazdelor, elevii au fost introduși în lumea avocaturii, fiindu-le prezentate, într-o manieră captivantă și plină de umor, aspecte ale vieții profesionale.

Elevii au avut ocazia să probeze robe de avocat și să răsfoiască volume cu Codul civil și penal, unii dintre ei fotografiindu-se în aceste ipostaze inedite.

Vizita sediului baroului a fost urmată de însoțirea elevilor în spațiile deținute de Baroul București din Curtea de Apel București (Serviciul de Asistență Judiciară și Biblioteca) precum și în spațiile unde este permis accesul publicului din Curtea de Apel București, cu sprijinul acordat de către conducerea instanței.

Întreaga manifestare a fost primită cu un mare interes de către elevi, fapt ce poate fi remarcat și din fotografiile realizate pe durata vizitei.

Baroul București intenționează să continue organizarea unor astfel de evenimente, inclusiv cu ocazia „Zilei Porților Deschise” ce va avea loc în cursul lunii iunie, în cadrul manifestărilor prilejuite de „Ziua Avocatului”.

Avocații din Baroul București sunt invitați să contribuie cu idei și propuneri de implicare a profesiei în sprijinirea oricăror evenimente care să permită formarea unei bune imagini a avocatului în colectivitate.

Baroul București participă la programul „Școala Altfel” was last modified: martie 31st, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: