Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA (O.U.G. nr. 110/2017)

5 ian. 2018
Vizualizari: 2057

Art. 8 prevede faptul că între Ministerul Finanțelor Publice și F.N.G.C.I.M.M. se încheie o convenție prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților în derularea finanțării prin credite bancare cu garanție de stat.

În cazul creditelor de investiții, garanția de stat este garantată cu ipoteca legală imobiliară și/sau mobiliară asupra activelor finanțate prin credit, precum și cu următoarele tipuri de garanții, după caz, proporțional cu procentul de garantare:

a) ipotecă imobiliară și/sau mobiliară constituită de beneficiari și/sau de terți garanți în favoarea beneficiarului finanțării garantate;

b) ipotecă legală mobiliară asupra universalității de bunuri mobile sau imobile, prezente ori viitoare, afectate activității beneficiarului, inclusiv fondul de comerț și stocurile;

c) ipotecă legală asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise de beneficiarul programului la instituția de credit finanțatoare.

În cazul creditelor/liniilor de credit destinate finanțării capitalului de lucru, garanția de stat este garantată cu următoarele tipuri de garanții, după caz, proporțional cu procentul de garantare:

a) ipotecă legală mobiliară asupra universalității de bunuri mobile sau imobile, prezente ori viitoare, afectate activității beneficiarului, inclusiv fondul de comerț și stocurile;

b) ipotecă imobiliară și/sau mobiliară constituită de beneficiari și/sau terți garanți în favoarea beneficiarului finanțării garantate;

c) ipotecă legală asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise de beneficiarul programului la instituția de credit finanțatoare.

Ipotecile imobiliare și/sau mobiliare prevăzute anterior se instituie în baza prevederilor respectivei ordonanțe de urgență, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin F.N.G.C.I.M.M., și instituției de credit, proporțional cu riscul asumat de fiecare dintre părți și sunt valabile până la stingerea creanțelor datorate de beneficiar, în limita creditului contractat.

Ipotecile prevăzute mai sus se înscriu în cartea funciară a imobilelor și/sau în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, respectiv în registrele de evidență și publicitate asimilate, după caz, în baza contractului de garantare. Operațiunile de înscriere, modificare și radiere se efectuează de către instituția de credit.

Contractele de garantare prin care F.N.G.C.I.M.M. acordă garanția de stat constituie titluri executorii și au valoare de înscrisuri autentice.

În cazul garanțiilor de stat acordate in cadrul programului, F.N.G.C.I.M.M. mandatează instituțiile de credit finanțatoare să încheie contractele de garanție pentru garanțiile colaterale constituite de beneficiarul finanțării/terți garanți, atât în favoarea acestora, cât și a statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de cocreditori, precum și să efectueze formalitățile legale de publicitate ale garanțiilor colaterale.

Art. 9 dispune că în cazul în care instituția de credit aprobă modificări ale clauzelor contractului de credit referitoare la structura garanțiilor constituite, altele decât garanția de stat prin eliberarea/înlocuirea garanțiilor accesorii finanțării garantate, va trebui să solicite și să obțină acordul expres al F.N.G.C.I.M.M., în condițiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a respectivei ordonanțe de urgență.

Mandatul prevăzut la art. 8 (referitor la cazul garanțiilor de stat acordate in cadrul programului, F.N.G.C.I.M.M. mandatează instituțiile de credit finanțatoare să încheie contractele de garanție pentru garanțiile colaterale constituite de beneficiarul finanțării/terți garanți, atât în favoarea acestora, cât și a statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de cocreditori, precum și să efectueze formalitățile legale de publicitate ale garanțiilor colaterale) se consideră acordat și în privința modificărilor prevăzute mai anterior.

Modificările privind structura acționariatului/asociaților și schimbarea sediului social al beneficiarului se notifică F.N.G.C.I.M.M. de către instituția de credit.

 

Cap. III („Plata garanțiilor, recuperarea creanțelor și dispoziții finale”) din O.U.G. nr. 110/2017

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Potrivit art. 10, Instituția de credit are dreptul la plata valorii de executare a garanției în cazul producerii riscului de credit, în condițiile programului.

Sumele rezultate din plata garanțiilor de stat acordate de F.N.G.C.I.M.M. prin program, în numele și contul statului, se plătesc instituției de credit de către Ministerul Finanțelor Publice de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice – Acțiuni generale, titlul „Alte transferuri”, cod 55, alineatul „Sume rezultate din executarea garanțiilor acordate din bugetul de stat”, cod 55.01.50, pe baza documentelor justificative prezentate de F.N.G.C.I.M.M., și se recuperează de la beneficiarul programului în condițiile respectivei ordonanțe de urgență.

Pentru toate categoriile de credite garantate în cadrul programului, pierderile trebuie suportate proporțional cu procentul de garantare și în același mod de către instituția de credit și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Art. 11 stabilește faptul că după efectuarea plății prevăzute la art. 10 (referitor la sumele rezultate din plata garanțiilor de stat acordate de F.N.G.C.I.M.M. prin program), Ministerul Finanțelor Publice informează F.N.G.C.I.M.M. cu privire la efectuarea plății și la data acesteia, iar F.N.G.C.I.M.M. întocmește un înscris, act premergător procedurii de executare silită, prin care se individualizează creanța rezultată prin plată.

În termen de 15 zile calendaristice de la data primirii informării prevăzute în primul paragraf al acestui articol, F.N.G.C.I.M.M. transmite înscrisul prevăzut la începutul acestui articol debitorului beneficiar al finanțării garantate, precum și spre informare instituției de credit finanțatoare.

Înscrisul astfel prevăzut, împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul beneficiar al finanțării garantate, însoțite de contractul de garantare și de documentele prevăzute în normele metodologice de aplicare a respectivei ordonanțe de urgență, se înaintează organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru aplicarea măsurilor de executare silită, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Conform art. 12, creanțele rezultate din plata garanțiilor de stat acordate și plătite instituției de credit în cadrul programului sunt asimilate creanțelor bugetare a căror colectare și recuperare se efectuează de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform procedurii reglementate de Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.

Pentru sumele prevăzute la art. 10 (cu privire la sumele rezultate din plata garanțiilor de stat acordate de F.N.G.C.I.M.M. prin program, în numele și contul statului, care se plătesc instituției de credit de către Ministerul Finanțelor Publice de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice – Acțiuni generale, titlul „Alte transferuri”, cod 55, alineatul „Sume rezultate din executarea garanțiilor acordate din bugetul de stat”, cod 55.01.50, pe baza documentelor justificative prezentate de F.N.G.C.I.M.M., și se recuperează de la beneficiarul programului în condițiile respectivei ordonanțe de urgență) se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform dispozițiilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, calculate de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală începând cu ziua următoare datei plății sumei rezultate din plata garanției de stat și până la data stingerii inclusiv și sunt recuperate de către acestea.

În cazul creditelor de investiții, în vederea recuperării sumelor rezultate din plata garanțiilor reglementate la art. 8 (privind cazul creditelor de investiții, garanția de stat este garantată cu ipoteca legală imobiliară și/sau mobiliară asupra activelor finanțate prin credit, precum și cu următoarele tipuri de garanții, după caz, proporțional cu procentul de garantare), valorificarea activelor finanțate prin credit care fac obiectul contractului de garantare în cadrul procedurii de executare silită prevăzute mai sus se efectuează de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Prin derogare de la prevederile art. 258 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, sumele provenite din valorificarea potrivit prevederilor anterioare a activelor finanțate din creditul de investiții garantat în cadrul programului, pentru care a fost instituită ipoteca legală proporțional cu procentul de garantare, se eliberează și se distribuie proporțional cu riscul asumat de fiecare dintre părți, între statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și instituția de credit după deducerea cheltuielilor de orice fel, făcute de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu urmărirea și conservarea bunurilor al căror preț se distribuie.

Dispozițiile art. 242 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile în cazul executării silite pentru stingerea, conform dispozițiilor de mai sus privind cazul creditelor de investiții, în vederea recuperării sumelor rezultate din plata garanțiilor reglementate la art. 8, a creanțelor datorate bugetului de stat rezultate din plata garanțiilor emise în numele și în contul statului în favoarea instituțiilor de credit în cadrul programului pentru garanțiile constituite în favoarea beneficiarului finanțării garantate de către terți garanți, în calitate de persoane fizice.

Organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală sunt obligate să înștiințeze din oficiu instituția de credit în favoarea căreia au fost înscrise ipotecile legale, pentru a participa la distribuirea prețului.

Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se va consemna de îndată de către executorul fiscal din cadrul organului fiscal competent al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, într-un proces-verbal, care se va semna de toți creditorii îndreptățiți.

Instituția de credit va introduce în contractele de credit și în contractele de garanție accesorii încheiate cu beneficiarii în vederea constituirii garanțiilor colaterale prevăzute la art. 8 (cu privire la cazul creditelor/liniilor de credit destinate finanțării capitalului de lucru, garanția de stat este garantată cu următoarele tipuri de garanții, după caz, proporțional cu procentul de garantare), precum și a celor constituite pentru garantarea creditelor de investiții, altele decât obiectul finanțat prin credit și garanția de stat, clauze din care să rezulte calitatea de co-creditor garantat a statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Prevederile art. 8 – referitoare la ipotecile imobiliare și/sau mobiliare instituite în baza prevederilor respectivei ordonanțe de urgență, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin F.N.G.C.I.M.M., și instituției de credit, proporțional cu riscul asumat de fiecare dintre părți și care sunt valabile până la stingerea creanțelor datorate de beneficiar, în limita creditului contractat – se aplică în mod corespunzător.

Sumele rezultate atât din executarea inițiată de către instituția de credit a garanțiilor colaterale constituite de beneficiar în favoarea instituției de credit și a statului român, cât și din încasările amiabile, din care se deduc dobânzile și comisioanele aferente creditului, precum și cheltuielile ocazionate de recuperarea creanței, vor diminua, proporțional cu procentele de garantare, creanța rezultată din valoarea de executare a garanției plătite instituției de credit de statul român, în conformitate cu prevederile art. 10 în legătură cu sumele rezultate din plata garanțiilor de stat acordate de F.N.G.C.I.M.M. prin program, în baza garanției acordate de stat.

În termen de 5 zile lucrătoare de la încasarea oricărei sume potrivit prevederilor anterior menționate, instituția de credit va distribui și va vira suma cuvenită statului român care se face venit la bugetul de stat, însoțită de o comunicare în care vor fi menționate următoarele elemente: numele și datele de identificare ale debitorului, numărul contractului de garantare, suma recuperată și data încasării acesteia de către instituția de credit, valoarea deducerilor efectuate, suma virată fiecărui creditor și indicarea garanției executate.

În termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea tuturor procedurilor de valorificare a garanțiilor accesorii finanțării garantate, instituția de credit va transmite o informare către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală în care vor fi prezentate rezultatele obținute după finalizarea procedurilor. Comunicarea va fi însoțită de documentele din care rezultă încheierea procedurilor de valorificare a garanțiilor și sumele recuperate, precum și documentele justificative din care rezultă valoarea creanțelor instituției de credit și a cheltuielilor de executare, la data finalizării fiecărei proceduri de valorificare a garanțiilor.

După finalizarea tuturor procedurilor de valorificare, în cazul constatării unor diferențe între sumele virate de instituția de credit statului român, care se face venit la bugetul de stat, însoțită de o comunicare în care vor fi menționate elemente mai sus specificate (numele și datele de identificare ale debitorului, numărul contractului de garantare, suma recuperată și data încasării acesteia de către instituția de credit, valoarea deducerilor efectuate, suma virată fiecărui creditor și indicarea garanției executate) și datele din documentele justificative potrivit prevederilor de mai sus (potrivit cărora în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea tuturor procedurilor de valorificare a garanțiilor accesorii finanțării garantate, instituția de credit va transmite o informare către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală în care vor fi prezentate rezultatele obținute după finalizarea procedurilor; această comunicare va fi însoțită de documentele din care rezultă încheierea procedurilor de valorificare a garanțiilor și sumele recuperate, precum și documentele justificative din care rezultă valoarea creanțelor instituției de credit și a cheltuielilor de executare, la data finalizării fiecărei proceduri de valorificare a garanțiilor), părțile vor proceda la regularizare.

Pentru întârzieri la plata sumei cuvenite statului român conform prevederilor de mai sus, instituția de credit datorează dobânzi și penalități de întârziere la nivelul celor prevăzute pentru creanțele fiscale care se calculează de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și se individualizează într-un înscris care constituie titlu executoriu. Înscrisul împreună cu dovada comunicării acestuia către instituția de credit se transmite spre recuperare către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, urmând ca recuperarea acestor sume să se realizeze conform procedurii reglementate de Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Sumele astfel recuperate se fac venit la bugetul de stat.

Dacă creanțele rezultate din plata garanțiilor acordate pentru creditele de investiții în cadrul programului nu au fost acoperite integral, fie ca urmare a distribuirii prevăzute mai sus (cu privire la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită, care se va consemna de îndată de către executorul fiscal din cadrul organului fiscal competent al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, într-un proces-verbal, care se va semna de toți creditorii îndreptățiți, precum și cu privire la suma cuvenită statului român pe care instituția de credit va distribui și va vira și care se face venit la bugetul de stat, însoțită de o comunicare în care vor fi menționate elementele mai sus arătate), fie în cazul în care activele finanțate prin credit nu au putut fi valorificate potrivit legii, atunci, în scopul recuperării integrale a creanței, organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală aplică prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru recuperarea valorii de executare a garanțiilor plătite instituției de credit pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru acordate în cadrul programului, suplimentar față de sumele recuperate prevăzute mai sus (sumele rezultate atât din executarea inițiată de către instituția de credit a garanțiilor colaterale constituite de beneficiar în favoarea instituției de credit și a statului român, cât și din încasările amiabile, din care se deduc dobânzile și comisioanele aferente creditului, precum și cheltuielile ocazionate de recuperarea creanței, care se vor diminua, proporțional cu procentele de garantare, creanța rezultată din valoarea de executare a garanției plătite instituției de credit de statul român, în conformitate cu prevederile art. 10 în legătură cu sumele rezultate din plata garanțiilor de stat acordate de F.N.G.C.I.M.M. prin program, în baza garanției acordate de stat), organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală sunt abilitate să aplice prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, până la recuperarea integrală a creanțelor datorate în temeiul contractului de garantare.

În cazul debitorilor care intră în procedura insolvenței după comunicarea de către F.N.G.C.I.M.M. organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală a documentelor prevăzute la art. 11 (după efectuarea plății prevăzute la art. 10, referitor la sumele rezultate din plata garanțiilor de stat acordate de F.N.G.C.I.M.M. prin program, Ministerul Finanțelor Publice informează F.N.G.C.I.M.M. cu privire la efectuarea plății și la data acesteia, iar F.N.G.C.I.M.M. întocmește un înscris, act premergător procedurii de executare silită, prin care se individualizează creanța rezultată prin plată. Înscrisul împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul beneficiar al finanțării garantate, însoțite de contractul de garantare și de documentele prevăzute în normele metodologice de aplicare a respectivei ordonanțe de urgență, se înaintează organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru aplicarea măsurilor de executare silită, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare), înscrierea la masa credală pentru creanța rezultată din plata valorii de executare a garanției de stat se realizează de către acestea.

Sumele recuperate ca urmare a punerii în executare a contractului de garantare, precum și cele recuperate ca urmare a punerii în executare a garanțiilor reglementate la art. 8 (cu privire la cazul creditelor de investiții, în care garanția de stat este garantată cu ipoteca legală imobiliară și/sau mobiliară asupra activelor finanțate prin credit, precum și cu următoarele tipuri de garanții, după caz, proporțional cu procentul de garantare) de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, proporțional cu procentul de garantare, în limita creanței rezultate din valoarea de executare a garanției de stat se fac venit la bugetul de stat și se încasează într-un cont de venituri bugetare distinct.

În art. 13 se stabilește faptul că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a respectivei ordonanțe de urgență, Ministerul Finanțelor Publice va elabora și va supune aprobării Guvernului normele metodologice de aplicare a respectivei ordonanțe de urgență.

Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA (O.U.G. nr. 110/2017) was last modified: ianuarie 5th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.