Profesorul Leș atunci a dovedit că cei care știu și cei care au voință, care au iubire pentru țară și pentru oameni, pot

7 sept. 2017
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 339

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Petre Roman: Bună seara, tuturor. Înalt stimate dle profesor Ioan Leș, doamnelor și domnilor care suntem părtași la această sărbătoare!

Eu cred că e foarte frumos când o universitate își sărbătorește profesorii. Și îi felicit pe cei de la Universitatea „Petru Maior”. E încă un motiv – să-mi dați voie, să nu mă luați în răspăr – de mulțumire pentru ceea ce am făcut cu 27 de ani în urmă, când, într-un moment de formidabilă încredere, de uriașă emancipare, de descătușare a imaginației noastre, care cu doar câteva luni în urmă părea absolut imposibilă, am avut bucuria și onoarea să pot decide eu, ca prim-ministru – astăzi ar fi mult mai complicat și, deci, cred, mult mai ineficient, ca atunci să decid înființarea a 17 universități în România, între care și Universitatea „Petru Maior”, care nu era atunci decât un institut de subingineri, filială de la Cluj. Prin urmare, nu putem vorbi de activitate universitară. Abia cu înființarea Universității „Petru Maior” vorbim de universitatea în deplinul sens al cuvântului aici.

L-am cunoscut pe profesorul Ioan Leș în acele împrejurări, eu ca prim-ministru, dumnealui deputat în primul parlament liber ales al României, poate cel mai liber ales din istoria României – așa am eu sentimentul, din descrierile lăsate de personalități politice și mai ales de presă, referitoare la ce a fost înainte de 1945 și de la ceea ce am trăit după 1990. Când dl profesor Leș, cu competența, dar și cu tăria de caracter, cu trăsături umane deosebit de prețioase oricând, dar mai ales în acele momente, a decis să contribuie la a face o politică mai bună pentru țară și pentru oameni. Erau vremurile unor formidabile încrederi, așa cum spuneam. Azi nu mai pot fi la fel de optimist, cel puțin pe termen scurt, pentru că, din păcate, știm cu toții că încrederea oamenilor în politică a scăzut rău și ar fi nevoie de o uriașă consecvență și competență a politicienilor pentru a redobândi această încredere. Faptul pentru care nu sunt chiar așa de optimist este că văd foarte mulți oameni politici cu răspunderi înalte în stat care permanent vor să dovedească ceea ce nu știu.

Dar profesorul Leș, atunci a dovedit că cei care știu și cei care au voință, care au iubire pentru țară și pentru oameni, pot. Atât în munca pe care a desfășurat-o în parlament și în Adunarea Constituantă – să nu uităm că atunci s-a elaborat Constituția – și în calitatea de șef al Departamentului pentru Administrație Publică, când l-am cunoscut și mai bine… Era un moment al unor prefaceri instituționale extrem de importante. Am înființat un număr de instituții fundamentale pentru statul român, în condițiile în care tocmai acesta era scopul reformei, cel puțin al reformei politice pe care am lansat-o atunci.

Dumnealui a fost dintre cei pe care mă puteam bizui, chiar presupunând că avea, poate, opinii care nu coincideau întru totul cu ale mele; dar mă puteam bizui pe faptul că am de-a face cu un om corect, competent, cinstit și sincer. Ce bine ar fi, întâi ca oamenii responsabili de astăzi să se bizuie pe asemenea oameni și, în al doilea rând, ei să existe!

Lumea astăzi e sub o imensă incertitudine, poate mai mult decât oricând. Reziliența națională, care, oricât s-au străduit apostolii globalizării să o ignore sau să îi micșoreze importanța, nu numai că este obligatorie; dar ea nu există decât prin educație, inovație și oportunitate. Adică lucrurile pe care România nu le-a prețuit nici pe departe suficient în acești ani. Astăzi avem, într-adevăr, mult mai multe cadre didactice decât în momentul Revoluției Române; dar o calitate de profesorat, de apostolat, precum aceea personificată de profesorul Ioan Leș, parcă, eu, care am fost, și eu, 45 de ani profesor, într-un cu totul al domeniu… În paranteză fie spus, domeniul meu e cu totul diferit de cel al profesorului Leș: Eu m-am ocupat, în cariera mea științifică, cât a fost ea, deci până am devenit prim-ministru, de turbulențele din mediul fizic, din atmosferă, din apă, iar dumnealui s-a ocupat de turbulențele sociale – cu asta se ocupă justiția.

Vedeți, tocmai pentru că îl prețuiesc atât de mult și de sincer, trebuie să spun, în semn de prețuire, că dacă, atunci, în 1990, când am lansat reforma, când, la învestirea în parlament a guvernului meu, unde era, desigur, și dl Leș, acea învestire a guvernului meu, programul meu a fost aprobat fără niciun vot împotrivă, doar cu câteva abțineri, pentru că el părea să arate un drum clar încotro mergem, spuneam, l-am lansat cu sentimentul optimist, dar un optimism rațional – și pasional, aici l-aș cita pe David Hume, cu o frază absolut supremă, care spune: „Rațiunea nu este altceva decât o pasiune generală și calmă”. Așa simțeam și eu atunci. Mă bazam pe excepționala calitate a resursei umane. Știam cât de gravă e situația economică; cât de înapoiate sunt cele mai multe tehnologii; cât de rău fusesem afectați de lipsa de contact cu știința. Dar, îmi spuneam, cu o asemenea calitate a resurselor umane n-avem cum să nu răzbim.

Îmi făceam socoteala, nu demult, că în anii aceia, ani răi, totuși încă în anii ’80 România producea elite – și cu ajutorul dlui profesor Ioan Leș, fără îndoială, ca exemplu – nu mai puțin decât Occidentul. O spun în deplină cunoștință de cauză, fiindcă eu mi-am făcut doctoratul în Franța, la una din cele mai importante așa-numite école normale, adică de top. Cât mai produce astăzi, e un semn de întrebare dureros.

Cu toate acestea, acesta e drumul: competență obținută din învățare, de la profesori care au devotament, dăruire, atât pentru meserie, cât și pentru studenți; de la profesori care își înțeleg și își iubesc menirea; și de la elevi, studenți care vor să își croiască un drum în viață, nu prin cine știe ce conjuncturi, ci prin efort propriu.

Dacă ar fi să încercăm, cel puțin, să le recomandăm tinerilor de astăzi un astfel de drum, eu le-aș da ca exemplu biografic pe profesorul Ioan Leș, căruia îi adresez sincerele mele urări de la mulți ani și îi mai fac o urare – pe care mi-o fac și mie, suntem practic de aceeași vârstă – și anume: să își mai propună lucruri să mai facă și să continue să facă aceste lucruri cu aceeași putere și aceeași limpezime pe care o are acum. La mulți ani!

Profesorul Leș atunci a dovedit că cei care știu și cei care au voință, care au iubire pentru țară și pentru oameni, pot was last modified: septembrie 7th, 2017 by Petre Roman
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter