Emisiunea „Ora arbitrajului” 1 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – Dr. Victor Tănăsescu și prof. univ. dr. Grigore Florescu: Debutul emisiunii „Ora arbitrajului”

30 mart. 2017
Vizualizari: 4560

Cosmin Vasile: Bună ziua și bine v-am găsit la „Ora arbitrajului”! Ce este sau de ce „Ora arbitrajului”?

Pentru că sunt unul dintre cei mulți care cred că arbitrajul are nevoie de a fi cunoscut, de fi mult mai bine cunoscut decât este, de a fi înțeles pentru a putea să ofere toate avantajele pe care le poate oferi utilizatorilor săi, justițiabililor. și în acest context, cred că este o datorie a comunității juridice, a avocaților, a arbitrilor, a celor care cunosc ce înseamnă arbitrajul, să-l facă cunoscut sau să-l facă mult mai cunoscut decât este. Din aceste gânduri care aparțin mai multor persoane, nu numai subsemnatului, s-a născut această idee. Și ce putem să oferim altceva decât maxim o dată la o lună o oră de arbitraj, dar deși numele emisiunii putea să fie „Pledoarie pentru arbitraj” sau „Ora de arbitraj”, cred că mult sugestiv este „Ora arbitrajului”, pentru că „Ora arbitrajului” înseamnă mai mult decât o oră de arbitraj, înseamnă și, metaforic, că suntem într-un moment care trebuie să fie în mai mare măsură decât este deja, momentul, clipa, sau ora arbitrajului.

Ce variantă mai bună de a debuta această emisiune decât a avea ca invitați persoanele care sunt cei mai experimentați specialiști în arbitraj internațional din România?! Invitații mei deja își au disclaimer-urile cunoscute pentru un profesionist, că nu ar fi așa, eu susțin cu tărie că lucrurile așa sunt. Să-i cunoaștem pe invitații emisiunii, dl doctor Victor Tănăsescu, avocat și arbitru cunoscut și hiper-recunoscut în România și nu numai. Bună ziua și bine ați venit!

Victor Tănăsescu: Bine v-am găsit!

Cosmin Vasile: Și cu aceleași specializări, avocat, arbitru doctor în drept, dar și profesor universitar, domnul Grigore Florescu. Bine ați venit! Și ca să trecem direct la scopul emisiunii noastre haideți să-i convingem pe cei care ne urmăresc, ce înseamnă o carieră impresionantă în materie de arbitraj internațional.

[…]

Grigore Florescu: Primul dosar ca arbitru a venit mult mai târziu pentru că ulterior am intrat consilier juridic – șef la Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini, am participat la marile contracte încheiate cu acea ocazie, cu Renault, cu Citroen, cu Nucleare și altele. La unele din ele a fost și Victor împreună cu mine. Prima mea activitate legată de arbitrajul internațional a început prin anii ’70 și după ce m-am întors după o specializare în străinătate și neavând pe cine trimite la litigiile externe, de arbitraj extern, la Paris, la Geneva, la Viena, mă trimiteau pe mine. Practic, toate întreprinderile de comerț exterior mari, din vremea aceea: Mașini Export, Industrial Export, de care mulți mai țin minte, Uzine Export, neavând juriști pregătiți și care cunoșteau relația externă, mă trimiteau ca avocat, council, cum se spunea, în aceste litigii internaționale. A fost o activitate care m-a format într-adevăr în arbitrajul internațional. Am avut pe vremea aceea, poate exagerez, dar în orice caz, între 15 și 20 de litigii mari la Paris, Geneva, Viena. Cu acea ocazie am cunoscut pe marii arbitrii internaționali recunoscuți peste tot, eu fiind council, iar din partea noastră, a românilor, fiind de obicei, prof. Tudor Popescu, de care a vorbit Victor. Prof. Tudor Popescu îi datorez și eu tot ce am realizat în materie de arbitraj internațional. El mergea ca arbitru, eu mergeam council, de partea cealaltă era o echipă întreagă de avocați străini: englezi, germani, ș.a.m.d. și eu mă zbăteam singur cu ei, pentru că nu aveam bani la vremea aceea în România să plătim avocați străini.

Cu acea ocazie, zic eu, am dobândit o oarecare experiență în arbitrajul internațional și ca arbitru, ca să revin la întrebare, m-a numit Tudor Popescu nu a vrut să mă pună pe lista de arbitrii din România, în anii ’80, el a fost în ’81 Eu atunci mergeam mult la Paris. A spus: „Dacă tu coordonezi întreprinderile de comerț exterior, le ai în subordine oarecum din punct de vedere juridic și dacă te vom numi pe tine în lista de arbitrii, toți or să te aleagă numai pe tine și de fapt ar  fi un conflict de interese”. Și a fost o lungă perioadă până în ’87 – ’88, puțin înainte de evenimentele din ’89, când într-adevăr am fost introdus pe lista de arbitrii în România.

Primul arbitraj străin la ICC, l-am avut imediat după anii ’90, în care am fost numit arbitru și de partea română și de străini și am încercat în toate aceste litigii, sigur să pun în valoare cunoștințele pe care le acumulasem în acest domeniu și de ce să nu fiu realist, cum îmi spune o colaboratoare mai tânără de a mea: „Măi, dar patrioți sunteți! Parcă vedeți numai argumentele părții române în treaba asta!” – foarte norma! După o viață întreagă în care am reprezentat în general întreprinderi românești, societăți comerciale românești, astăzi probabil am o înclinație de a apăra mai mult, dar totuși ca arbitru cred că trebuie să ne păstrăm o deontologie în acest domeniu. Niciodată să nu faci din alb negru. Evident că într-un arbitraj internațional, culoarea gri e de obicei cea valabilă.

Cosmin Vasile: E tot mai la modă!

Grigore Florescu: Sunt la modă acțiunile admise în parte și aș spune, ca arbitru internațional, e important în primul rând să câștigi respectul celorlalți arbitrii cu care ești, aceștia să respecte în așa măsură încât să nu îndrăznească ei să facă nefăcute și în care tu să ai posibilitatea să-ți expui soluția ta, părerile tale despre litigiul respectiv. În măsura în care arbitrii te vor respecta se poate ajunge într-adevăr la soluții corecte în primul rând, care să fie corecte și pentru partea română.

[…]

Cosmin Vasile: Dacă ne uităm la tradiția românească, arbitrii, sau marii arbitrii, arbitrii recunoscuți sunt fie profesori de drept, fie foști judecători fie, din ce în ce mai mult  și pregnant în ultima vreme, avocați, nu foști avocați pentru că tendința la nivel mondial este de a combina cele două calități în paralel. Întrebarea mea era tot, e limpede că nu poate să fie dat un răspuns exact, care ar fi acel minim de experiență juridică, fi ea ca judecător, ca… ști eu… într-o altă funcție, ca avocat sau ca profesor, reprezintă minimul necesar pentru ca un arbitru să fie suficient de matur ca să ocupe această funcție și să facă ceea ce trebuie să facă un arbitru.

Victor Tănăsescu: Răspunsul la o asemenea întrebare mi se pare că nu e unul simplu sau unilateral.

Cosmin Vasile: Tocmai de aia vă pun întrebările să fie foarte dificile.

Victor Tănăsescu: Dacă ai fost judecător la Curtea Constituțională, exempli gratia, România și te înscrii datorită prestigiului și ambientului socio-politic și candidezi și ești numit arbitru, întrebarea pe care mi-aș pune-o eu dacă aș fi consilier la o întreprindere, la o societate, aș spune: „Bine dar acesta e (n.r. judecător) constituțional, ce are el arbitrajul comercial?”. Dacă ai fost judecător la secția comercială nu mai e o problemă, cred. E limpede! Deci acumularea experienței în domeniu este esențială!

Cosmin Vasile: Întreb altfel. Un stagiar, șef de promoție, care absolvește examenul la INPPA cu nota 10 poate să fie arbitru a doua zi la 24 de ani și 9 luni?

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Victor Tănăsescu: I very much doubt it!

Cosmin Vasile: Domnul Florescu?

Grigore Florescu: Acum, trebuie să fac o singură completare: știți că chiar la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a fi numit judecător e o anumită vechime minimă, mi se pare că e 12 ani acum…

Cosmin Vasile: 15, dacă nu mă înșel.

Grigore Florescu: 15! Deci în general pentru a fi judecător îți trebuie o anumită experiență, dar să fii și judecător numit de către parte, să poți să te dezlipești de cel care te-a numit, să poți să te impui în fața celorlalți arbitrii, eu cred că-ți trebuie o perioadă, cel puțin ca la Înalta Curte de Casație și Justiție, de 15 ani de experiență și nu în domeniul juridic în general…

Cosmin Vasile: Experiență de viață…

Grigore Florescu: De experiență care să fie tangentă cu dreptul comercial, cu relațiile internaționale, cu dreptul internațional privat și nu cu alte materii care nu au nimic, sau aproape nimic comun cu arbitrajul comercial.

Cosmin Vasile: Am înțeles. Schimbăm perspectiva. Cei peste 40 de ani de experiență în arbitrajul internațional vă dau o perspectivă mult mai completă și mai îndelungată decât a multor alți specialiști în această materie. Vă propun următorul exercițiu: dacă ne uităm la piața arbitrajului internațional astăzi constatăm că, Curtea noastră, să o numim așa, de arbitraj are un număr de sub 200 de dosare anual, mai există câteva Curți locale: Constanța, Brașov, Cluj, Timișoara care au de asemenea , în mod tradițional, un număr de dosare, nu știu exact despre cât vorbim…

Grigore Florescu: 10-20 (n.r. de dosare).

Cosmin Vasile: Există câteva, probabil sute de arbitraje internaționale, în principal la ICC, dar există și anumite… fie business-uri, fie în funcție de naționalitatea investitorilor, care în mod tradițional recurg la Viena, Londra sau Stockholm, există din când în când, ceea ce nu aș fi crezut acum câțiva ani, și câte un arbitraj ad-hoc, doar ca să ne reamintească și nouă că există în continuare și arbitrajul ad-hoc și în România, nu numai Codul de procedură civilă, asta ar fi pe scurt realitatea de astăzi, întrebarea mea este: dintr-o perspectivă cantitativă și nicidecum calitativă, deci nu ne propunem o analiză a substanței arbitrajului, ci a fenomenului ca și dezvoltare a lui, este arbitrajul global în România, și pe de altă parte în Europa și la nivel mondial, într-un regres, o stagnare sau un progres față de anii ’90, ani 2000, sau chiar și anii ’80. În mod evident mai interesantă este comparația cu anii 2000 și anii ’90, să spunem epoca modernă, nu neapărat contemporană. Domnule Tănăsescu?

Victor Tănăsescu: Din punct de vedere cantitativ există, nu știu dacă un regres, dar este o tendință de diminuare. Din punct de vedere calitativ însă, aș crede că litigiile internaționale sunt tot mai complexe. Există legislație națională abundentă. Există legislație europeană, există legislație americană, după caz și incidența acestor legislații diferite, creează, generează un grad de dificultate mai mare.

Eu îmi aduc aminte, apropo de aceasta, că am participat la negocierile privind centrala nucleară a noastră de la Cernavodă și eram consultant, consilier la grupul de juriști pentru comerț exterior și venise toată delegația de la General Electric chairman și alți specialiști, și de la noi era un ministru adjunct sau un secretar de stat și un picolo acolo, care eram eu, ca jurist, și-a discutat chairman-ul de la General Electric cu ministrul nostru problemele strategice globale, investiții etc. Și-a venit la un moment dat o întrebare cu iz juridic, la care chairman-ul a zis: „Domnule ministru vă rog să mă iertați, de problema asta se ocupă consilierul juridic-șef”. Problema era răspunderea civilă în caz de incident nuclear. Și ei s-au uitat la mine. Am zis: „E o problemă complicată, trebuie să o analizez” și pentru că nu puteam să ținem plenar acolo, ministrul a spus: „Vă documentați și vă duceți la New York să discutați cu echipa!”; și am ajuns, după o săptămână – două la  New York, într-o sală frumoasă, ca asta, dar rectangulară și erau vreo 30 de juriști de la Direcția sau Departamentul Juridic. Și a trebuit să demonstrez, să-i conving, de ce statul nu poate garanta răspunderea, nu poate să se înscrie ca garant în caz de daune provocate de un incident nuclear.

Teoria noastră pe Decretul 31 era alta că statul nu răspunde, întreprinderea nu răspunde, etc. Și eu m-am descurcat acolo bine, a trebuit să schimb… să scriu și un articol în Revista de Drept Internațional, la instigarea dl. prof. Dumitru Tucu și astea erau argumentele de ordin teoretic de ce statul nu putea răspunde. Dar cum s-a rezolvat problema? Pe plan administrativ, am făcut o notă și viceprim-ministrul comerțului exterior Cornel Burtică s-a dus cu ea la tovarășul președinte al Republicii Române și s-a întors Burtică și l-a chemat pe Florescu și i-a spus: „Domne, i-am spus, dar nu mi-a spus nimic! L-am informat!” și rezoluția finală a fost: „Tovarășul președinte Ceaușescu a fost informat”. Deci era în coadă de pește problema…

[…]

Cosmin Vasile: Domnule Florescu să revenim la întrebarea inițială: este o scădere din punct de vedere cantitativ și dacă da, de ce?

Grigore Florescu: Din punct de vedere numeric, este evident o scădere, nu numai la arbitrajul nostru, ci și pe plan internațional. E adevărat ce a spus Victor, că litigiile ca atare sunt mai complexe astăzi, litigiile internaționale sunt de valori mai mari decât erau înainte, practic, litigiile în care am fost numai eu implicat erau toate milioane de euro, milioane de dolari, ceea ce nu era cazul înainte, să zicem acum 15 ani, în anul 2000 ș.a.m.d. și asta nu însemnă însă că trebuie să privim cu pesimism instituția arbitrajului, ci părerea mea este că este util și este bine să promovăm arbitrajul în special pentru litigii importante pentru care curțile naționale de stat, de justiție, evident sunt depășite și ca posibilitate de aducere  a probelor. Pentru un astfel de arbitraj internațional, eu am câte o cameră plină de dosare, 15.000 de pagini sunt ușor. Ei, du-te la instanțele de judecată cu probe, 15.000 de pagini, cu zeci de expertize tehnice… E un litigiu acum, în care am și expertize tehnice și expertiză geologică și tehnică de drumuri și tehnică pe alte domenii.

Treburile astea se rezolvă greu la un tribunal, nu pentru că ar fi oameni nepregătiți, dar nu au timp pentru treaba asta. Tribunalele nu pot fixa, cel puțin în România și chiar în străinătate, un singur litigiu pe zi de exemplu. Or, un astfel de arbitraj ține 3-4 zile, niciodată nu ține mai puțin, trebuie audiați martori, trebuie audiați experți și audiați, nu ca la noi, oarecum simplist, prin judecător, nu! Părțile pun întrebări celor doi, renumitul cross-examination, în care îl faci pe celălalt să spună-ți că el nu știe nimic până la urmă și că regretă că a venit ca martor sau ca expert. Asta e ceea ce urmăresc toți avocații aceștia internaționali, mai ales cei de cultură engleză unde e la modă acest sens.

Deci, ca să revin, într-adevăr numeric e mai redus astăzi și la Paris sunt mai puține, la Viena anul acesta sunt în jur de 80 de litigii la VIAC, care e un arbitraj internațional pentru tot ce e mai mult de limbă germană, cu nemți ș.a.m.d. și chiar țări nordice. Și în trecut la Viena erau cel puțin 300. Eu am fost destul de mult la Viena, fiind și vorbitor de germană și spun drept că sunt mai atașat de Viena, chiar decât de Paris sau Geneva sau altele și-mi pare rău că acum la Viena, nu mai am, nu mai merg (n.r. la litigii), pentru că sunt ligii foarte, foarte puține. La Paris, la fel numărul a descrescut, însă, într-adevăr valoarea lor este mare și pot să vă mai spun ceva, că de exemplu, în parte din Europa de Est, România este fruntașă. Este cea care are practic cele mai multe litigii internaționale, întrucât noi am introdus în contractele noastre și pentru autostrăzi și pentru centrale, nucleare, electrice, care s-au retehnologizat în ultimul timp și în alte contracte mari de privatizare.

Am avut câteva contracte mari de privatizare. Am introdus arbitraj la ICC, Paris. În toate contractele FIDIC pe care le avem, și cele cu autostrăzi, toate sunt contracte FIDIC, chiar în proiectul de contract FIDIC, se află ICC, Paris, introdus de către ei. Sigur, prin negocieri se poate modifica această clauză și în multe (n.r. contracte) s-a modificat clauza. Aplicăm FIDIC-ul și vin la arbitrajul nostru comercial internațional din  România, dar există și aceste instrumente să zicem internaționale, care zic eu, în continuare vor continua să dea viață instituției arbitrajului comercial intern și internațional.

Cosmin Vasile: Încerc să sintetizez și lansez ultima întrebare-provocare, pentru că mai avem 5 minute: există în opinia mea și practic se desprinde din răspunsul dumneavoastră, domenii sau o zonă în care arbitrajul va fi nemuritor. Dau câteva exemple: marile investiții străine în România niciodată nu vor fi lăsate spre soluționare instanțelor de drept comun. E voința firească a investitorilor, și cei care vin în România, și în general, a investitorilor când se duc într-o altă țară, într-o altă jurisdicție. Marile proiecte de infrastructură, nu cred că vor ajunge vreodată să fie soluționate de instanțele naționale, din aceleași puncte de vedere, complexitate, disputele care se prefigurează.

Din această perspectivă, arbitrajul nu are de ce să se teamă, rămâne o chestiune de competență, competiție, între curțile de arbitraj, întrebarea mea este, și e o întrebare, nu personală sau o chestiune care mă vizează pe mine, ci este o preocupare a tuturor curților de arbitraj și în general a comunității arbitrajului: cum se poate dezvolta arbitrajul în celelalte domenii, nu în cele în acre prin natura lucrurilor sau prin tradiție, el este un succes? De ce nu aplică, de ce nu apelează mai mult părțile din industria publicității, să spunem, sau din industria bancară, sau din alte asemenea industrii, de ce nu apelează mai  mult la arbitraj, în România, sau în altă parte? Și acum vine întrebarea: care ar fi, punctual sau general, cum preferați, un lucru util pentru o curte de arbitraj, sau în general pentru comunitatea arbitrajului, care să încurajeze această folosire a arbitrajului în zonele care nu sunt suficient acoperite sau explorate de această metodă alternativă de soluționare a disputelor? Vă rog!

Victor Tănăsescu: Cred că, în afară de menținerea standardului profesional și a exigențelor necesare, să ai un background, și implicit… trebuie o activitate din aceasta de influențare socio-economică. Ați vorbit de industria media, de regulă în industria aceasta sunt oameni tineri. Eu nu știu cât dintre ei au reprezentarea instituției arbitrajului și a specificității ei ca modalitate de soluționare  a litigiului. Deci trebuie o modalitate de persuasiune, de propagandă, de publicitate într-un fel adecvat sectorului economic căruia te adresezi.

Cosmin Vasile: Sunteți de acord că într-o ordine aleatorie, insuficienta cunoaștere și mentalitatea sunt principalii – între ghilimele – „dușmani” ai arbitrajului?

Victor Tănăsescu: Eu aș spune că, dacă nu principalul, sunt foarte semnificative, ca efect advers, ca factor de adversitate.

[…]


Timp de 2 ani am spus în paginile revistei „Legal Point” poveștile de viață ale personalităților din lumea juridică, academică și culturală.

Printr-un proiect marca „Universul Juridic”, povestea merge mai departe!

Astfel, am lansat seria „Profesioniștii Legal Point” sub egida căreia am organizat emisiunea „Ora arbitrajului”.

Emisiunea a fost moderată de către av. dr. Cosmin Vasile, partener Coordonator al prestigioasei societăți de avocați ZAMFIRESCU RACOȚI & PARTNERS.

Marți, 4 aprilie 2017, ora 17:00, a avut loc prima emisiune TV „Ora arbitrajului” din seria „Profesioniștii Legal Point”, pe canalul „UJ-TV”, găzduit de portalul universuljuridic.ro

În această ediție av. dr. Cosmin Vasile a adus în fața reflectoarelor, în cadrul emisiunii, doi invitați speciali: dr. Victor Tănăsescu și prof. univ. dr. Grigore Florescu.

Tema emisiunii a fost „Ora arbitrajului”.

Seria „Profesioniștii Legal Point” va fi transmisă în direct pe www.universuljuridic.ro.

Emisiunea „Ora arbitrajului” 1 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – Dr. Victor Tănăsescu și prof. univ. dr. Grigore Florescu: Debutul emisiunii „Ora arbitrajului” was last modified: mai 4th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: