Profesia de judecător este biblică

22 iul. 2016
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 2223
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nicolae Cîrstea: Suntem împreună cu dl profesor Ion Turcu, cu dl judecător Ion Turcu, în contextul celei mai recente apariții editoriale – O viață de judecător, 45 de ani în magistratură. Care sunt lucrurile care rămân, domnule profesor, domnule judecător, după 45 de ani în această profesie?

GALA LADY LAWYER, ediția a VI-a

Ion Turcu: Regretul că putea fi mai bine și n-a fost. Dar este timpul care merge impardonabil într-o singură direcție și ceea ce în mod sigur dobândești este bătrânețea, slăbiciunile de tot felul și regretele. Însă nu pot să mă plâng, am avut noroc mult în viață. În primul rând pentru că am evitat, fără să fiu conștient, niște pericole mortale. Alte persoane în aceleași împrejurări și-ar fi pierdut viața. Și eu am avut un înger păzitor. Deci ăsta a fost principalul succes pe care cred că l-am obținut în viață. Nu o viață lungă, dar o viață demnă și o viață sănătoasă.

Înainte de a mă întâlni cu dumneavoastră am avut două prilejuri să fiu intervievat și televizat. Mai întâi la Becançon, unde s-a semnat un acord de colaborare între Ministerul Justiției francez și Ministerul Justiției din România, parafat oficial în prezența delegațiilor celor două ministere și în sala de festivități a unui palat din secolul XVIII, bogat ornamentat cu fresce, o minunăție. Și când s-a terminat partea oficială, a venit la mine din colțul opus al încăperii procurorul general de la Becançon, un bărbat la vreo 60 de ani, scund, și mi-a spus abrupt, fără nicio introducere: Trebuie să intri în politică. Mai ai 10 ani buni. Folosește-i! Și a plecat. Ce-o fi vrut ăsta? Nici nu ne cunoșteam. Era prima oară când ne vedeam. Noi ne-am aliat cu Justiția, nu cu Procuratura. Și după aia mi-am dat seama. A văzut că știu să vorbesc la microfon și când sunt filmat. Și atâta e suficient ca să fii politician.

Cealaltă întâmplare a fost la Atlanta, Georgia. Acolo este vie, încă, amintirea președintelui Carter. Are și un muzeu. Am participat la un congres pe stat, pe Georgia, a practicienilor în insolvență din acea zonă. Și sala era foarte mare, sala de conferință, dar și mai mare era sala de mese; era ca un hangar de mare. Eu am fost reținut de niște reporteri de la ziarele locale pentru că mi-a făcut reclamă un avocat american care fusese în vizită în România. Și el mi-a făcut cunoștință după aceea și cu alți avocați și cu autori de Drept comercial din Georgia. Deci am întârziat la începerea  mesei de prânz. Am intrat în hangarul acela uriaș și am privit în dreapta, în stânga mesei rotunde, la care încăpeau 20 de persoane și nu era niciun loc liber. Am mers mai departe și doar am zărit pe dreapta o masă la care erau puțin oameni și mai multe locuri libere. M-am repezit să iau scaunul, să-l trag, să mă așez… Am văzut că toți se uitau țintă la mine. Și toți erau negri; niciun alb la masa negrilor, niciun negru la masa albilor. Prin urmare, rasismul nu este încă total depășit.

Și este o anecdotă, apropo de alegerea actualului președinte al Statelor Unite; probabil că o știți: Un ziarist din New York – și New York-ul este foarte tolerant – își ia un an sabatic și conduce la întâmplare prin Texas, care este enorm – Franța, Anglia la un loc. Dar era și multă zonă deșertică. Și ajunge într-o zonă prăpădită, fără pământuri lucrate, și vede o dărăpănătură de fermă; intră înăuntru și-l găsește pe fermier: un bătrân, abia se ținea pe picioare. Și îi spune: Bine, cum poți să trăiești dumneata aici, în izolarea asta? Nu ziare, nu radio, nu televiziune. Cum poți să trăiești așa, rupt de realități? Da, și ce-aș putea afla nou? De pildă, știi că avem un președinte de culoare? Nu mai spune! Ce mândru trebuie să fie stăpânul lui!

Nicolae Cîrstea: Iată niște întâmplări și niște momente importante în carierea dumneavoastră. Domnule profesor, suntem împreună la Conferința Națională de Drept Comercial. Ați fost omagiat de către colegii de aici printr-o diplomă aniversară pentru, probabil, perseverența cu care ați rămas fidel Dreptului comercial, având în vedere că ați fost un pionier în România, scriind în anii ’90, chiar, despre aceste lucruri și despre problematica Dreptului Comercial.

Ion Turcu: Sigur, am fost omagiat de mai multe ori și în diverse locuri. De pildă, la hotelul Hilton – Athenée Palace, acum vreo 3-4 ani, profesorul Valeriu Stoica, care nu mi-a fost profesor pentru că eu am făcut la Cluj, mi-a acordat o diplomă de excelență și 10.000 de euro, care mi-au prins foarte bine, pentru că eu sunt un risipitor; cheltuiesc mulți bani pe cărți. Și îmi amintesc de Mihail Sebastian cu piesa lui, în care replica unui personaj spune: Patimă mare cărțile, patimă mare (…). După aceea am fost omagiat la Cluj, anul trecut, exact în 31 mai, când se împlineau 50 de ani de căsătorie – vă dați seama. Și soția mea era în sală. Radu a aranjat totul, fără să mă informeze. A fost o surpriză. Și cu această ocazie și universitatea de aici, de la Timișoara, a ținut să-mi acorde o diplomă aniversară. Toate diplomele astea sunt pe pereții unei încăperi minuscule din cabinetul meu, începând cu diploma de absolvire a ciclului 3 de Drept comparat la Strasbourg, în ’83-’85. Am dat 33 de examene, fără să mă silească cineva, de bunăvoie, și am obținut, după al treilea ciclu, care se organizează odată la 5 ani, din 5 promoții. Am obținut diploma superioară, de Drept comparat, și în același timp am cunoscut un om deosebit, un francez cum mai rar se întâlnește, care era în acel moment avocat, pe cartea pe care mi-am procurat-o eu, din mijloace proprii – Dreptul informațiilor, publicată de el în 83. Am avut prilejul să cunosc autorul acestei cărți, pe ministrul de Externe francez. Era prieten cu Mitterand și, din avocat, a fost cooptat în guvern. Ministru de Externe era funcție foarte importantă. Așa se face că, după ce mi-a deschis plicul cu scrisoarea trimisă (…) mie la Cluj, l-au relipit cu pap, să se vadă că a fost așa. Și în ziua următoare primirii scrisorii, s-au înfățișat doi tovarăși de la Securitate. Care nu și-au ascuns calitatea de ofițeri de securitate, dar nici nu au declinat-o. Și mie mi-a venit să-i întreb cum e cu secretul corespondenței. Că mi-ar fi trântit o mojicie, desigur. Dar într-un fel m-a ajutat situația. Pentru că, bănuindu-mă că fraza din scrisoare – o păstrez și acum – „Tema cărții pe care mi-ați trimis-o este unul din centrele mele de interes”. Dar nici pomeneală. Asta era opera unei secretare de-a lui, care a copiat o altă scrisoare de mulțumire pentru carte primită și asta era tot.

În schimb, șefii noștri de la Securitate au zis: Aici e ceva ascuns; e un cifru. Trebuie să-i dăm de… Țineți-l sub supraveghere zi și noapte. Și în felul ăsta nu mi-a mai fost frică de hoți, de tâlhari. De fapt, eu n-am fost atacat pentru ceea ce sunt și am făcut ca judecător. Ci numai pentru anumite interese materiale mai mult sau mai puțin importante. În orice caz, versațiuni clare. De pildă, o femeie, soția administratorului unei societăți comerciale în curs de privatizare, și-a cumpărat prin intermediar – soțul ei – mai multe clădiri. Și a intrat într-un proces pe care-l pierdea sigur. Însă soția s-a gândit să-mi facă un gest disperat, ca să mă poată înlătura de la dosar. Și anume, în timpul dezbaterilor a venit din fundul sălii până în fața mesei la care eram și m-a făcut troacă de porci. Cu glas tare, răspicat; nu fapte concrete ci numai calificative. Și am lăsat-o să termine. Lumea era uimită, stătea cu gura căscată. Și i-am spus: Ați terminat? Da. Aflați că insultele dumneavoastră nu ajung până la mine; nu mă consider insultat, nu vă ameninț cu niciun fel de represalii. Dacă se va ocupa de dumneavoastră altcineva, o va face din propriul interes și din proprie inițiativă, nu din cauza mea.

Nicolae Cîrstea: Domnule profesor, aș vrea să vă întreb: După 45 de ani de judecător, care este frumusețea acestei profesii? Ce rămâne după atâția ani în slujba ei?

Ion Turcu: Este o profesie extraordinară. Este biblică, aș spune. Și Biblia ne spune: Nu judeca, ca să nu fii judecat. Sau: după cum vei judeca, așa vei fi și tu judecat. Asta m-a făcut să public broșura cu episoadele cele mai interesante din activitatea mea. Și s-a redus la 50 de pagini sau cât or fi, o jumătate de secol de activitate. Sigur că e greu să exprimi și să explici o asemenea muncă. Din păcate, e o muncă de mare rigoare.

Să vă dau un exemplu: În 1 ianuarie 1969 a intrat în vigoare Noul Cod Penal, pentru că până atunci foloseam Codul lui Carol. Și a fost o schimbare radicală, pentru că unele pedepse, cum ar fi munca silnică pe viață sau moartea – erau scoase, eliminate; altele aveau limita superioară mai mică. Și din nefericire încă nu era înființată Judecătoria de la Gherla. Și Penitenciarul Gherla ne-a trimis 60 de dosare cu o lună înainte de sfârșitul anului. Le-am citit cu atenție, și pe față și pe dos; toate erau redactate pe foi cu linii, din penitenciar – numai ei mai aveau formatul acela. Și am lăsat până în ziua de Anul Nou 1969 scrierea hotărârilor. Cu toate că n-a venit nimeni dintre deținuți, n-au fost prezenți. Pe toți i-a reprezentat un avocat pensionar – săracul, era debil fizic și tremura pentru că focul nu fusese făcut de două zile. Și i-am spus: Culcați-vă, tovarășu avocat, pe bancă, și vă dau eu paltonul meu să vă înveliți, că vă chinuiți stând așa, într-o rână. Până scriam eu 60 de hotărâri! Aproape de o pagină era fiecare. Trebuia întâi să redau condamnările, după aceea să arăt influența noii legi asupra condamnărilor, să refac pedepsele de executat și să deduc ce s-a executat. Era mult de scris.

Nicolae Cîrstea: Practic, orice lucru bun, orice lucru frumos nu se poate baza decât pe o muncă susținută.

Ion Turcu: Da, dar eram într-o sală înghețată ca un congelator și colegul meu, care trebuia să fie al doilea judecător, era navetist de Cluj, în fiecare zi. Și în ziua aceea a fost el numit, nu un dejean. Eram într-un fel supărat, că semăna cu o pedeapsă, dar pe de altă parte și eu făceam naveta. Dar nu zilnic. Soția mea era încă în Cluj. Și după aceea s-a mutat și ea cu serviciul, la liceul unde eu fusesem elev. Și mă distram explicându-le: Asta e școala unde tatăl vostru a fost elev și mama voastră a fost profesoară. Ei se amuzau teribil. Soția mea e mai tânără.

Nicolae Cîrstea: Domnule profesor, aș vrea să vă întreb despre această politică care există în doctrina românească: Mai există, nu mai există Drept comercial? S-a ajuns la o unanimitate a opiniilor pe această chestiune? Care este opinia dumneavoastră?

Ion Turcu: Este o întrebare care m-a frământat și pe mine mult timp. Pentru că am ajuns la concluzia că nu puteai să fii un bun comercialist dacă nu erai un foarte bun civilist. 90% din Dreptul comercial este Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, care e principala sursă, este miezul Dreptului privat, era necesarmente obligatorie pentru un judecător. Dar nu toți judecătorii sunt la același nivel de conștiință profesională. Din păcate, am constatat – că am cunoscut Justiția și după Revoluție. Eram președintele Judecătoriei în momentul Revoluției. Și am mai fost timp de încă un an, până am convins un coleg să vină el în locul meu. Simțeam că partea asta, administrativă, nu mi se potrivește.

Ei bine, am stăruit mult ca să fie corectitudine, rigoare, disciplină, cât timp am fost, vreo 5 ani, președintele Judecătoriei; și după aceea am fost președintele Curții de Apel.

Nicolae Cîrstea: Aș vrea să insist un pic pe chestiunea Dreptului Comercial. Practic, din ceea ce ne-ați spus, ați trecut în tabăra monistă? Adică reflectând și argumentând?

Ion Turcu: Am luat lucrurile așa cum sunt. E un fapt împlinit că s-a abrogat Codul comercial. Însă, cu tot respectul și admirația pentru dl coleg Marian Nicolae, n-a cooptat în echipă un comercialist – de exemplu un comercialist strălucit, cum e dl Piperea. Și asta l-a făcut să nu nimerească bine unele contracte care să fie preluate în Noul Cod civil, din fostul Cod comercial; de pildă contractul de cont curent, contractul de report ș.a. Sunt atât de comerciale, încât nu se pot imagina în materie civilă.

Contractul de cont curent, de pildă, spune că una dintre părți face remiteri către cealaltă și invers. Dar nu exclude situația ca numai una dintre părți să remită. Păi ce faci în situația în care una din părți tot dă și nu mai primește nimic? De aceea, nu s-a putut întâlni în istoria Dreptului comercial român niciun caz concret de contract de cont curent. În schimb, se folosea contractul bancar de cont curent, care are alt înțeles. Se acordă un credit, dar nu iese niciun ban din bancă. Toți banii rămân în bancă. Și când crede banca și cere clientul, debitorul, îi transferă din contractul de deschidere de credit în cont curent, în contractul de cont curent. Unde se pot face și credite, și debite.

Profesia de judecător este biblică was last modified: iulie 21st, 2016 by Ion Turcu
0 Shares

Vă recomandăm:

Despre autor:

Ion Turcu

Ion Turcu

Este doctor în drept din anul 1980 și a avut o carieră de magistrat de peste 40 de ani. A activat ca avocat în Baroul Cluj și ca prof. univ. și conducător de doctorat la Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Drept, Catedra de Drept privat.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter