Profesia de avocat, între nostalgia trecutului și realitățile timpului prezent

Nicolae Cîrstea: Doamnelor și domnilor, bine ați revenit la interviurile Universul Juridic, de această dată suntem împreună cu dl av. Cătălin-Daniel Fenechiu, vicepreședintele UNBR și, de asemenea, prodecan al Baroului București. Bine vă regăsim, dle avocat!

Daniel Fenechiu: Și eu vă mulțumesc pentru posibilitatea de a dialoga cu colegii prin intermediul dumneavoastră.

Nicolae Cîrstea: Am stabilit pentru această zi o temă, zicem noi, interesantă și provocatoare – profesia de avocat între nostalgia trecutului și realitățile prezentului. De ce simțiți, dle Fenechiu, o discrepanță atât de mare între cum era privită profesia de avocat acum o sută de ani și cum e privită astăzi?

Daniel Fenechiu: Suntem supuși toți progresului tehnologic, trăim în epoca informatizării, a cibernetizării, și lucrurile astea nu pot să ocolească profesia de avocat. Dacă, în urmă cu 50 de ani, profesia de avocat era una exclusiv orală, în care calitățile oratorice ale avocatului erau cele care, evident, împreună cu raționamentul juridic al marilor noștri corifei ai barei, făceau diferența, astăzi, în epoca informatizării, contează foarte mult forma scrisă, contează foarte mult documentarea, contează foarte mult precedentul și contează foarte mult divizarea metodelor moderne, atât în derularea proceselor, cât și în asigurarea apărării de către avocați.

Nicolae Cîrstea: În timpurile trecute, ca să vorbim în acest fel, faptul că un avocat era și implicat în politică era destul de bine privit. Acum nu mai este chiar așa sau este doar o iluzie și un punct de vedere al unei minorități?

Daniel Fenechiu: Nu. Problema există și, cu siguranță, sunt susținători ai ambelor variante. Avocatul, în general, este un spirit liber și, ca spirit liber, este un câștig pentru politică. Dacă stăm și ne uităm retrospectiv, vom constata că o mare parte dintre oamenii politici reprezentativi ai României au fost de formație juridică, mulți dintre ei activând concomitent și în Parlament, și la bară. Aș putea spune de marele avocat Istrate Micescu, care a avut o carieră politică extrem de frumoasă; aș putea spune – și poate că trebuia să încep cu – Iuliu Maniu, președintele PNȚ, care a fost președintele Consiliului Diligent, care a fost avocat, care a insistat foarte mult să rămână avocat; aș putea vorbi de Vaida-Voevod… aș putea vorbi de o sumedenie de oameni, chiar și din zona comunistă – și Lucrețiu Pătrășcanu era avocat. Deci din punctul acesta de vedere, avocatura este strâns legată de politică, pentru că avocatul este un senzor al realității. Avocatul percepe de foarte multe ori realitățile sociale și dorințele oamenilor mult mai repede decât altcineva. Pentru că, într-un birou de avocatură, vine o clientelă care este diversă. Avocatul ia act de problemele pe care le au oamenii. În discuțiile care erau acum 50-70 de ani, pentru că e foarte diferită, inclusiv procedura, să zic așa, precontractuală, în România interbelică, îți angajai un avocat după faima lui, după cum vorbea. Când te duceai la birou, avocatul avea niște tabieturi. Avea cafeluța, obligatorie… Era o discuție care, de foarte multe ori, nu avea legătură cu dosarul, era acea discuție de socializare pe care avocatul o avea cu clientul lui. Și ulterior se ajungea la discuția de litigii. Astăzi, într-un context în care timpul este foarte important, am ajuns să negociem contracte prin sistemele de comunicare modernă. Uneori negociem telefonic, facem ZOOM-uri sau discuții în formă electronică, de regulă, programările sunt făcute pe oră și clientul nu-și permite, pe de o parte, să-ți plătească o discuție care n-are legătură cu problema care-l interesează; pe de altă parte, ție nu-ți convine, de cele mai multe ori, să stai să-ți pierzi timpul, în care poți factura și câștiga bani, discutând diverse lucruri… Deci astea sunt lucruri care țin de evoluția societății. Eu nu cred că ar trebui să existe vreun impediment la faptul că avocatul acționează în politică, din trei rațiuni pe care eu le văd extrem de importante:

1. Avocatul este un om care are știința interpretării legii. E un om care e foarte bine pregătit pe zona asta, și Parlamentul legiferează. Deci un avocat este un om care, în momentul în care ajunge parlamentar, știe mai mult decât orice altă profesie socio-profesională care ajunge în Parlament.

2. Avocatul e un senzor al societății, cunoaște foarte multe probleme înainte ca sondajele de opinie să ne releve cum văd românii o anumită problemă.

3. Avocatul este un liber-profesionist, care, în general, nu intră în politică pentru bani. Niciun avocat nu va putea câștiga în politică mai mulți bani decât câștiga în avocatură. Pentru că, lăsând la o parte toate speculațiile care există în zona respectivă, la o indemnizație parlamentară în jur de 2,000 și ceva de euro și la niște avantaje pe care le ai, la cei care nu sunt din București, de exemplu, un decont forfetar pentru o locuință sau plata unui combustibil, care înseamnă 1,400 de lei… deci, grosso modo, ele se duc la 3.000-4.000 de euro. Un avocat de succes nu câștigă 3.000-4.000 de euro. Adică e foarte greu să convingi un avocat, care și-a creat un nume, care are un vad, care are un birou, care are o echipă, care are niște aspirații, care are niște clienți, să vină în politică, în contextul în care el, să zicem, ar trebui să renunțe să facă avocatură. Făcând mixtul, în care el mai poate face și puțină avocatură, poate să-și păstreze biroul, poate să-și rotunjească veniturile, avocații pot veni în politică. Altfel, este mai greu. Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere faptul că avocatul este o persoană experimentată. Deci avocatul este un mic antreprenor care plătește lefuri, are o secretară, are un stagiar căruia îi plătește o colaborare, are niște colaboratori, are un partener… Că lucrează în zona de litigii sau că lucrează în zona de consultanță, intră în contact cu zona de business, cu modul de organizare a unui business… Deci are niște cunoștințe care excedează, într-o oarecare măsură, zona strict juridică, care îl ajută să înțeleagă foarte bine fenomenul. Nicio altă profesie nu are o așa bună deschidere față de realitate ca avocatura. Bun, e nevoie, în Parlament, și de medici, e nevoie și de profesori, de economiști și finanțiști buni; e nevoie și de persoane care să se priceapă la alte aspecte de interes – la diplomație, la apărare… dar, practic, zona juridică este zona care trebuie să fie foarte bine reprezentată în Parlament, iar unul dintre lucrurile pentru care găsim în momentul de față destul de multe lipsuri în activitatea parlamentară este că, în Parlament, sunt foarte puțini avocați. Și o să vă dau un singur exemplu – și mă opresc aici: mă uitam, pe vremuri, la Constituantă și îl vedeam pe maestrul Iorgovan – Dumnezeu să-l odihnească –, pe profesorul Muraru, care era șeful tehnic al comisiei… vedeam o serie de oameni… în continuare, era profesorul Neagu… și era profesorul Stoica, pe care l-am văzut recent, într-o conferință… m-am bucurat extrem de tare. Păi, în momentul în care vorbea Stoica, sau Filipaș, sau Neagu, sau Iorgovan, vedeai inclusiv comisia că se uita cu admirație la un om care nu doar că știe ce spune; are ce spune și are proprietatea cuvintelor și autoritatea acestora. Astăzi, când te uiți în Parlament, nu prea mai vezi avocați reprezentativi. Pentru că avocații mari… Profesorul Stoica s-a retras. Deci o mare parte dintre avocați, tocmai din cauza percepției unei părți a societății, au făcut pasul înapoi. Iar efectele se văd asupra actului de legiferare și asupra imaginii Parlamentului. Că, să mă ierte Dumnezeu, e greu să-l iei pe Stoica și să-l acuzi că a venit în politică pentru bani. Nu poți să spui treaba asta. Sau nu puteai să spui de Neagu sau de Iorgovan. Că erau oameni care câștigau bani din avocatură. Era clar că oamenii au venit în profesie ca să facă ceva. Nu spun, maestrul Anagnoste, care a venit în politică să facă legea. A fost senator până în momentul în care s-a ridicat Legea avocaturii, după care s-a retras. Deci sunt avocați care au jucat un rol important atât în profesie, cât și în politică, și a căror lipsă o simțim.

Nicolae Cîrstea: Este o afirmație corectă aceea că profesia de avocat a fost coloana vertebrală a constituirii statului român modern? Putem să mai sperăm că avocatura poate să constituie o coloană vertebrală măcar a statului de drept în România, dacă nu chiar la consolidarea lui?

Daniel Fenechiu: Cu siguranță, răspunsul e DA la ambele ipoteze. Da, statul național român a fost construit pe o coloană în care avocații au jucat un rol important, pentru că avocatul era un om liber, era un om care n-avea nevoie de bani ca să facă ceva, avocatul nu cere, în momentul în care trebuie să facă ceva politic, să-i decontezi cheltuiala să se ducă nu știu unde… Avocatul nu cere bani de protocol când trebuie să organizeze o întâlnire… Și da, avocații au fost foarte importanți… Hai să ne uităm la 1918; hai să ne uităm la clasa politică din Transilvania: Maniu, avocat; Vaida-Voevod, avocat… Evident că da, nu se pune problema. Iar la întrebarea dacă putem spera ceva de la avocatură – eu cred că da. Pentru că am început să constat cu bucurie o apetență a mai tinerilor avocați, care au venit spre zona politică. Văd avocați tineri intrați în politică, atât în PNL, cât și în alte partide, ceea ce-i un lucru foarte bun. Pentru că, inclusiv în discuțiile politice, nu doar în actul legiferării efective… în negocierile pe marginea unui act normativ, în procedura de elaborare a propunerilor legislative, într-un fel vorbești cu un avocat – care, așa cum am spus, e un senzor al realității și are niște cunoștințe. Și, în general, pe lucruri tehnice, nu suferă de zona populismului… N-o să vedeți avocați pe zona de populism. O să vedeți că cei mai puțini oameni politici populiști sunt avocații. Și ăsta e un lucru foarte important și să-l urmăriți. Venirea lor în politică înseamnă că tinerii avocați își dau seama că e nevoie de ei, și eu cred că vor juca un rol important. Cât de important va fi, depinde de multe lucruri. Dar cu siguranță veți vedea în viitorul Legislativ avocați tineri intrați, avocați care au început să-și facă un nume, și-au făcut o stare și care vor să întoarcă ceva societății. E o opțiune. Nu toți gândesc la modul ăsta. Dar faptul că vin în politică e un lucru bun și e un lucru care ne dă speranțe.

Nicolae Cîrstea: A venit alături de noi și Sasha [pisica], cred că a simțit că începem să lucrăm despre lucruri importante. Sasha este partenerul dumneavoastră și cred că vă scapă de mult stres, nu doar din avocatură, dar și din politică. Aș vrea să vă întreb, dle Fenechiu: Este politica o artă a compromisului?

Daniel Fenechiu: Da. Politica este o artă a compromisului, însă, așa cum spunea Corneliu Coposu, pe care eu l-am cunoscut și l-am admirat foarte mult, compromisul din politică nu trebuie să te compromită. Fără compromisuri, în politică nu poți face nimic. Dar toate compromisurile pe care le faci trebuie să fie compromisuri care nu compromit. Adică putem face compromisuri fără să încălcăm principii. Putem ceda în anumite lucruri, în raport de modul cum le vedem noi, dar nu putem ceda acolo unde afectează în mod serios un principiu. Pentru că, în momentul în care dispar principiile din politică, nu mai rămâne nimic. Iar clasa politică română, în momentul de față, are această problemă, că am avut foarte mulți reprezentanți, multe partide care au făcut multe concesii principiilor. E și motivul pentru care populația, românii, sunt supărați pe clasa politică – și au dreptate, într-o bună măsură –, pentru că, în momentul în care câștigi alegerile promițând că faci ceva și nu faci, evident că generezi o frustrare. În momentul în care oamenii au o pretenție de la tine, care te pretinzi a fi un om moral, integru ș.a.m.d., și ei văd că se întâmplă alte lucruri, care nu au nicio legătură cu imaginea pe care ți-ai creat-o, în momentul acela pierzi încrederea românilor, efectul este retragerea românilor din viața publică – nu mai vin la vot, nu-i mai interesează –, se deteriorează democrația, oamenii serioși fug din politică, pentru că a existat o perioadă în care ideea de a intra în politică era extrem de deranjantă. Ce să caut eu acolo?! Politica e o mizerie, n-am ce căuta acolo. Uite, X, Y, Z… Nu era corect. Pentru că, în politică, sunt foarte mulți oameni de bună calitate în toate partidele politice. Nu culoarea politică dă valoare unui om, ci caracterul fiecărui om și cunoștințele pe care le are. Știți că, dacă toată lumea fuge de politică, ajung să facă politică oamenii care nu ne-am dori să o facă. Și atunci, simțul civic trebuie să ne determine ca fiecare dintre noi să țină cont de faptul că, dacă ne dorim să fie un pic mai bine, trebuie să ne și implicăm. Să susținem oameni integri, onești, competenți și pricepuți… Pentru că nu-i suficient să fii integru, dacă n-ai cunoștințe. De foarte multe ori, integritatea fără cunoștințe e la fel de periculoasă ca hoția în sine. Pentru că și prostul, și hoțul pot să-ți genereze prejudicii la fel de mari, comparabile. Contează mai puțin dacă prejudiciul e generat de hoție sau de prostie pentru cel care este prejudiciat. Ideea e să ai în politică oameni care să știe ce au de făcut, să poată face anumite lucruri și să le facă cu bună-credință. Dacă reușesc să le facă cu bună-credință, atunci politica merge înainte. Eu constat că în momentul de față se produce un fenomen de curățare a clasei politice din interior. Evident că rapiditatea procedurii, a fenomenului, nu este chiar atât de mare cum și-ar dori electoratul român; pe bună dreptate. Dar faptul că asistăm la punerea pe linie moartă a unor oameni politici care au o imagine foarte proastă, care și-au asociat numele cu o serie de măsuri care au generat foarte multă frustrare – modificarea legilor justiției, propuneri populiste ș.a.m.d. –, este un lucru care ne face să sperăm că va fi mai bine.

Nicolae Cîrstea: Avocatul Daniel Fenechiu a făcut pasul către politică și apoi a făcut pasul către structurile centrale ale UNBR, respectiv, din toamna anului trecut, către Baroul București, unde sunteți prodecan. A fost un parcurs normal, sau putea fi și altfel?

Daniel Fenechiu: A fost un parcurs normal. Eu am candidat la Consiliul Baroului în 2011, când am pierdut, a fost o competiție foarte serioasă, a fost prima dată când în avocatură s-a înfruntat noul cu vechiul. Atunci, din echipa noastră, reformistă, am făcut și un grup de avocați, care e cel mai puternic grup de avocați care există pe piață, al avocaților reformiști… Singurul care a reușit să-și mențină mandatul a fost Mihnea Stoica. Ulterior, în 2015 eram deja în politică, am fost ales consilier în Consiliul Baroului București, dar am pierdut Consiliul Uniunii. În 2019 am fost ales și în Consiliul Baroului București, și în Consiliul Uniunii, și ulterior vicepreședinte și prodecan. Fără discuție, parcursul a fost cât se poate de corect, pentru că toate lucrurile astea eu le-am muncit. Adică politica m-a ajutat destul de mult, dar nu determinant; cel puțin în cazul Baroului București. Lucrurile astea le-am parcurs pas cu pas. Aveam – și am – o experiență avocațială care cred eu că este destul de temeinică, în sensul că sunt avocat de 25 de ani; am o casă de avocatură respectabilă; am o experiență, în materia dreptului societal, dreptului comercial, dreptului penal-economic, care mi-a conferit un anumit tip de poziție pe piață; o echipă frumoasă… Și, în momentul în care am acces în aceste organe colegiale, cum ar fi Consiliul Baroului București, cred că am avut maniera proprie de a vedea lucrurile, care i-a făcut pe mulți colegi să mă voteze în continuare și să mă sprijine, practic ei fiind cei care mi-au sugerat să candidez pentru postul de vicepreședinte UNBR. Proiectul meu nu viza, pentru anul 2019, altceva decât Consiliul Baroului București și Consiliul Uniunii. Am acceptat să candidez la vicepreședinția Uniunii ca urmare a unor discuții în care colegii mi-au relevat, pe de o parte, dorința lor de a fi acolo și, pe de altă parte, anumite efecte benefice ale prezenței mele acolo pentru profesie, și m-au convins că așa stau lucrurile. Același lucru s-a întâmplat și la Consiliul Baroului București, unde, după alegeri, decanul Ion Dragne – căruia îi mulțumesc și pe această cale – mi-a propus: Domnule, hai să fii prodecanul meu, pentru că vreau să facem lucruri. Ăsta e motivul pentru care am acceptat. Singurul meu adversar în toată povestea asta este timpul: activitate parlamentară, firmă, UNBR, Baroul București, familie… Managementul timpului este, practic, singura chestiune la care sunt obligat să lucrez. Dar ceea ce mă bucură și mă face să tolerez mai ușor anumite sacrificii temporare pe care le fac este că am reușit să rezolvăm foarte multe lucruri pentru avocatură. Lucruri care nu știu dacă se văd cu ochiul liber în momentul de față în profesie, dar, cu siguranță, ele se vor vedea. Pentru că, de regulă, o măsură nu produce efecte imediat, ci în timp. O să vă dau un exemplu. Am putut face alegeri la Baroul București pentru că am modificat legea astfel încât, la Baroul București, un barou foarte mare, să putem organiza alegeri în mai multe zile și cu un cvorum de 30%, constatând că mai mulți nu vin la vot.

Nicolae Cîrstea: Legea interzicea anterior sau era foarte strictă?

Daniel Fenechiu: Nu, legea nu prevedea nicio altă posibilitate. Atunci, de exemplu, ca urmare a opoziției unor colegi din Consiliul Baroului, speța lui Mihnea Stoica, a picat propunerea de vot electronic în comisia juridică și apoi în proiectul de lege, în legea adoptată. Am reușit, la câteva luni după, să vin cu un proiect de lege care prevede posibilitatea ca oricare consiliu de barou din România să organizeze în mod electronic. Să creștem gradul de democrație. Adică fiecare avocat să poată să voteze. Nu vine să stea la coadă; nu vine să se întindă… nu vine gândind îmi stric o duminică, în contextul în care alții nu vor veni. Va fi foarte simplu, o procedură de vot, omul primește instrucțiunile în maniera în care se decide, fie electronic, fie printr-o scrisoare, printr-un plic, se loghează, votează, alegem un sistem care să fie sigur și care să permită verificarea corectitudinii – și vom avea o prezență la vot de 70-80%, iar organele profesiei vor avea reprezentativitate, vor avea legitimitate.

Separat de povestea respectivă, nu mai departe de ieri, am înregistrat la Senat o inițiativă legislativă care permite avocaților să certifice anumite înscrisuri care erau date în competența notarilor și în competența funcționarilor de la diverse autorități. Astfel, eu, dacă voiam să fac o firmă pentru cineva, mă suna respectivul client și spunea: Daniel, uite, vreau să-mi fac o firmă… îmi dădea toate detaliile de rigoare, îl invitam a doua sau a treia zi la semnare. Ne așezam, beam o cafea – cum se practică în zona comercială –, venea colega care se ocupa de documente, îi prezenta documentele, semna actul constitutiv, declarațiile… și-i spuneam, la final: Domnule, trebuie te programăm la un notar, să dai un specimen de semnătură sau să te duci la Registru să semnezi acolo. Sau declarația pentru titularul real, la Legea spălării banilor, 129 – trebuie să te duci la notar s-o dai. Putea s-o dea la notar și la funcționarul de la Registru. Și am stat și m-am gândit: Funcționarul de la Registru nu este peste un avocat. Și am propus să vină la avocat. Separat de treaba asta, am venit cu prevedere ca să se poată elibera acte de stare civilă și, respectiv, caziere în baza împuternicirii avocațiale. Îl plătești pe avocat să-ți scoată un cazier. Nu vrei tu să te duci, nu cunoști procedura. Sau să-ți scoată niște acte de stare civilă. E o chestiune din zona de lucru a avocaților. Sau vrei să pleci din țară cu copilul, care e la soția ta, de exemplu. Și-ți trebuie acordul soției tale. Poți s-o duci la notar, dar poți s-o duci și la avocat. Sau vrei să-i dai o aprobare vecinului care să-și construiască la limita de hotar. Poți să dai o declarație pe care o atestă avocatul, nu trebuie să te duci la notariat. Nimeni nu-ți interzice, dacă vrei, să te duci la notar. Dar hai să lăsăm și avocatul să facă treaba asta. Avocatul, care este mult mai aproape de cetățean decât notarul – sunt 30.000 de avocați în țara asta; notari sunt doar 3.000. Avocații sunt în contact direct, fiecare cetățean, practic, are un avocat – prieten, cu care lucrează –, deci un alt tip de relație.

Trebuie să precizez că nu astea sunt realizările importante. Cea mai importantă realizare a mea, ca avocat și om politic, ca membru al structurilor de conducere a profesiei, este că am reușit să recreez o simbioză între avocații parlamentari. Deci, practic, dacă vă veți uita, eu nu țin la paternitatea ideilor. Toate inițiativele mele sunt contrasemnate de avocați și juriști extrem de respectați. Toate le-am făcut cu Robert Cazanciuc – care nu-i în partidul meu –, cu George Dircă, de la USR, care nu-i din partidul meu; cu Șerban Nicolae, cu Attila Cseke, liderul grupului UDMR, cu Adrian Țuțuianu, cu Nelu Cupșa de la PNL, cu Gabi Andronache… cu Andi Groșanu, deputatul de la minorități. Deci întotdeauna am mers pe varianta hai să ne adunăm, pentru că toți suntem avocați. Profesia are nevoie de noi. Și au fost extrem de deschiși și transpartinici, am vrut să creăm, în momentul de față, un curent favorabil avocaturii. Și asta se va vedea. Bine, n-aș putea să omit, din rezultatele acțiunilor mele în zona politică, Ordonanța nr. 53. Când a apărut, mi-am dorit foarte mult ca avocații care au dificultăți să beneficieze de indemnizația compensatorie. În Ordonanța nr. 30, care stabilea asta, am reușit să introduc… nu există „avocați”; există „comercianți”, cum sunt ei definiți de art. 3 alin. (1) din Codul civil. Acolo sunt și avocații, și arhitecții, și executorii judecătorești, și coafezele, și taximetriștii… toți care sunt comercianți. A apărut Ordonanța nr. 29 concomitent, care a stabilit că cei care prestează un serviciu public nu pot să-și întrerupă activitatea. Și cele două se băteau cap în cap, și, astfel, avocații, executorii și notarii au fost excluși. Am insistat, s-a făcut modificarea prin Ordonanța nr. 32, o greșeală de redactare a făcut ca nici acolo să nu intre avocații. Am intervenit în procesul legislativ, am făcut amendamente, toate bune și frumoase… În sfârșit, după multe discuții, cu ministrul Alexandru, cu premierul Ludovic Orban, cu Florin Cîțu, am reușit să scoatem Ordonanța nr. 53. Ei, aceasta a permis ca un număr de 12.000-13.000 de avocați să beneficieze, timp de două luni și jumătate, de indemnizație compensatorie. E o chestiune care, dacă n-aș fi fost acolo, ar fi fost foarte greu de realizat. Pentru că este una ca reprezentantul profesiei să apeleze pe căi instituționale la decidentul politic sau decidentul administrativ; și este alta să existe persoane care să facă parte din structură și care să facă parte din două structuri. Poate că-i mai greu de înțeles, dar maniera de a discuta direct, faptul că ești în centrul deciziei, faptul că poți argumenta într-un anume fel, faptul că ai avantajul că știi ce vorbești în ambele părți, în sensul că, în momentul în care vorbesc cu Comisia Permanentă sau în Consiliul UNBR despre acțiuni guvernamentale sau politice, ceea ce spun are autoritatea faptului că vorbește cineva care știe, care-i acolo. În momentul în care vorbesc în Parlament sau în discuțiile cu miniștrii despre problemele avocaturii, ce spun eu este întărit de faptul că sunt vicepreședintele UNBR și prodecanul Baroului București. Adică nu vorbește cineva de pe stradă; vorbește cineva care-i acolo și care, dacă-i om serios, știe ce spune. Astea sunt lucruri pe care noi va trebui să le extindem, va trebui să găsim o variantă să promovăm cât mai mulți avocați în structuri guvernamentale, în structura parlamentară… Va trebui să creștem coeziunea avocaților din politică cu profesia, pentru că, indiferent de culoarea politică, noi suntem avocați, aparținem profesiei de avocat, politica trece, mandatele se duc, avocați rămânem. Hai să facem ceva pentru profesie.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc mult, dle Fenechiu. Iată un exemplu de așa da. A existat, la nivelul profesiei de avocat o reticență destul de mare, după Revoluție, în a se asocia cu zona politică, dar uite că sunt rezultate importante pentru profesie, prin implicarea dumneavoastră și bănuiesc că și a altor colegi.

Daniel Fenechiu: Chiar țin să precizez: George Dircă, senator USR, Adi Țuțuianu, senator Pro România, Robert Cazanciuc, care nu-i avocat, dar care a făcut pentru avocatură foarte multe lucruri, e principalul cu care lucrez din Senatul României; Șerban Nicolae, cu toate divergențele noastre pe alte teme, când a fost vorba de o problemă de avocatură, în general a fost lângă noi; Attila Cseke, la rândul lui; Nelu Cupșa, de la Camera Deputaților; Andi Grosaru… Cristina Trăilă… Sunt oameni care au venit și, în momentul în care am avut o anumită problemă, au zis: Domnule, să dăm o mână de ajutor. Trebuia ca cineva să zică: Uite, astea sunt problemele. Pentru că omul politic e ocupat. Și atunci, când vii cu propunerea concretă, ai făcut-o; dar vreau să spun un lucru: nu facem nicio modificare în zona avocaturii fără să avem acordul organelor statutare. Adică nicio clipă nu mi-a trecut prin cap să mă apuc acum să-mi arăt mușchii, să zic: Stai puțin, modifică nu-știu-unde. Nu. Procedura este cât se poate de simplă: informezi Baroul București – nu fac nimic fără să vorbesc cu decanul –, Comisia Permanentă – discut cu Traian Briciu ori de câte ori sunt probleme. Sunt situații în care se convoacă ședințe online rapide ale Comisiei Permanente. Dar întotdeauna îmi doresc ca lucrurile care se întâmplă să reprezinte voința nu a mea, ci voința colegilor, care au reprezentativitate în cadrul Uniunii, pentru că noi trebuie să legiferăm pentru avocatură. Și cine este mai îndreptățit să spună ce vrea avocatura decât Comisia Permanentă? Nimeni. Iar faptul că pe Facebook sunt o sumedenie de colegi care spun diverse lucruri e foarte bine, e dreptul lor la opinie, însă ceea ce trebuie să știe colegii este că organele profesiei își fac datoria în maniera în care pot să și-o facă. Poate că sunt colegi care și-ar dori să ne mișcăm mult mai repede. Și noi ne-am dori lucrul ăsta. Dar există constrângeri de toate felurile și cred că ne-am mișcat suficient de bine în această perioadă.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc. Am fost împreună, doamnelor și domnilor, de la Baroul București, cu dl prodecan Cătălin-Daniel Fenechiu, vicepreședinte UNBR și senator PNL. A fost o discuție interesantă, despre nostalgia trecutului și realitățile prezentului în profesia de avocat.

Vă așteptăm în continuare pe universuljuridic.ro pentru opinii de specialitate și articole pe teme diverse. De asemenea, pe ujmag.ro, cea mai mare librărie online din România.

Și, în încheiere, să nu uităm că măreția Dreptului e dată de interpretări, de momentul în care se fac, dar, mai ales, de oamenii care le fac. La revedere.