Prof. univ. dr. Flavius Antoniu Baias a participat la deschiderea Școlii de Drept a Sorbonei

23 oct. 2017
Vizualizari: 1181

Potrivit comunicatului din data de 23 octombrie 2017, Facultatea de Drept a Universității din București a anunțat participarea prof. univ. dr. Flavius Antoniu Baias, în data de 17 octombrie 2017, la deschiderea Școlii de Drept a Sorbonei.

La ceremonia de deschidere a noului an universitar au participat, pe lângă studenți și cadre didactice, reprezentanți ai Ministerului Justiției din Franța, ai Universității Paris 1, precum și numeroși reputați juriști, printre care Robert Badinter, fost președinte al Consiliului Constituțional francez și fost Ministru al Justiției și Rémy Heitz, Director al Direcției Cauze Penale și Grațieri din Ministerul Justiției Francez.

Cu ocazia evenimentului, domnul Decan Flavius Baias a rostit un discurs prin care a subliniat legăturile istorice dintre Școala de Drept a Sorbonei și Facultatea de Drept a Universității din București, mai cu seamă cele actuale, referindu-se la crearea, în 1995, a Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene, absolvit până în prezent de peste 700 de studenți.

În plus, conducerea Facultății de Drept adresează mulțumiri Școlii de Drept a Sorbonei pentru onoranta invitație adresată și își exprimă încrederea în derularea cu succes a proiectelor comune.

Discursul în formă completă al domnului decan Flavius Baias poate fi consultat aici.

Sursa informației

Prof. univ. dr. Flavius Antoniu Baias a participat la deschiderea Școlii de Drept a Sorbonei was last modified: octombrie 23rd, 2017 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: