Producătorii și importatorii de medicamente ar putea fi obligați să finanțeze colectarea și eliminarea medicamentelor expirate

28 oct. 2021
Vizualizari: 430

Producătorii de medicamente ar putea suporta costurile de gestionare a deșeurilor de medicamente de la populație, fie în mod direct, prin contractarea serviciilor de colectare și tratare a deșeurilor de către operatori economici autorizați, fie în mod indirect, prin organizații pentru implementarea răspunderii extinse a producătorilor (OIREP). Este ceea ce se va întâmpla dacă și deputații vor vota proiectul de Lege aprobat de Senat. Mai mult, ar urma să fie instituit un sistem de verificare încrucișată a cantităților de deșeuri de medicamente raportate de către producători, operatori economici, OIREP și puncte de desfacere a medicamentelor, pentru un control strict al acestora, sub două sancțiuni deloc de neglijat – amendă și/sau suspendarea ori retragerea licenței. Prevederile aprobate la 11 octombrie de către Senat și intrate în dezbaterea Camerei Deputaților vin, în acest fel, să completeze legislația existentă, să simplifice preluarea medicamentelor expirate de către farmacii și să crească gradul lor de colectare și gestionare.

Dacă până acum problema deșeurilor de medicamente era incomplet reglementată și rezolvarea venea, în principal, de la farmacii, care preluau de la populație medicamentele expirate, iată că de aici înainte ea va căpăta un cadru strict. Astfel, producătorii și importatorii de medicamente vor avea, de aici înainte, obligația gestionării deșeurilor de ambalaje și vor trebui să achite o contribuție anuală de 30 lei/kg pentru deșeurile care nu au fost colectate și eliminate.

Tot producătorii și importatorii de medicamente vor fi responsabili pentru finanțarea colectării și eliminării deșeurilor, considerate a fi, de exemplu medicamente expirate, cu ambalaje deteriorate sau retrase de pe piață de producători. Ca și în cazul deșeurilor de ambalaje, aceștia pot opta să realizeze acest lucru atât în mod individual, cât și prin intermediul unei organizații de implementare privind răspunderea extinsă a producătorului (așa numitele OIREP). OIREP-urile vor putea funcționa doar în urma aprobării primite de la o comisie care ar urma să fie reglementată de către Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor (…).

Materialul integral poate fi consultat aici.

Producătorii și importatorii de medicamente ar putea fi obligați să finanțeze colectarea și eliminarea medicamentelor expirate was last modified: octombrie 28th, 2021 by Georgiana Iancu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autori:

Georgiana Iancu

Georgiana Iancu

Este Partener, Asistență Fiscală și Juridică, în cadrul EY România, coordonator al Departamentului de Taxe Indirecte.
A mai scris:
Daniela Neagoe

Daniela Neagoe

Este Senior Manager, Comerț Internațional, Asistență fiscală și juridică, în cadrul EY România.
A mai scris: