Procedura este cea mai riguroasă disciplină. Și am învățat din acest domeniu să fiu și eu însumi riguros. Și datorită acestui fapt unii colegi m-au apreciat; alții s-au întrebat de ce e atât de riguros profesorul

15 sept. 2017
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 549

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Ioan Leş: Domnule prim-ministru – pentru mine rămâneți prim-ministru și o să am o mică explicație în cadrul discursului meu –, domnule președinte al Academiei de Studii Juridice din România, domnule secretar general, onorat prezidiu, doamnelor și domnilor!

Conferința Noi reglementări în agricultură

Mă aflu la ora actuală într-un moment cred că extrem de dificil. Eu nu am o soluție gen György Frunda. Aș putea, poate, să vorbesc în spaniolă, dar cred că nu e cazul s-o fac. Mă aflu într-un moment dificil pentru că, socot, mă aflu într-un Carrefour (nu la mall, evident), într-o încrucișare extraordinar de complexă, complicată și cu foarte multe semnificații pentru mine. Mă aflu, pe de altă parte, în situația unui profesor care își dă examenul de abilitare. Eu trebuie să precizez că nu am făcut-o până în prezent și evident că nu e cazul. Așa că ar însemna să vorbesc despre trecutul meu și despre viitor. Despre gândurile mele de viitor.

Din primul punct de vedere, cred că n-aș putea să îi egalez pe antevorbitorii mei și în primul rând pe profesorul Gidro, care a realizat o radiografie extraordinar de complexă a activității mele profesionale.

Dar înainte de a mai spune câteva cuvinte despre acest Carrefour, vreau să aduc mulțumirile mele călduroase în primul rând echipei organizatoare – sunt colegii care se află la tribună, trei dintre ei mi-au fost doctoranzi, ei sunt în cea mai mare măsură „vinovați” de organizarea acestui eveniment și de o anumită conspirație. Pentru mine foarte mult timp evenimentul a fost secret. Secret a fost numai raporturile dintre organizatori și subsemnatul. Dar, cum se comentează în media, per surse am mai aflat și eu câte ceva despre ceea ce se pune la cale.

Vreau, totuși, înainte de orice altă abordare, să vă aduc mulțumirile mele tuturor celor care ați prezentat laudatio, tuturor celor care sunt prezenți aici, astăzi, alături de mine, să-l rog pe dl secretar general, pe profesorul Predescu să transmită salutul meu cordial și deosebite mulțumiri dlui profesor Augustin Lazăr, căruia îi doresc, și eu, mult succes în activitatea domniei sale. Să-i mulțumesc dlui președinte al Academiei că m-a luat în echipă alături de dânsul și să vă mărturisesc că avem un prezidiu al Academiei de Științe Juridice care este alcătuit din oameni de o valoare profesională de excepție.

Revenind la acea încrucișare sau acest moment crucial, cardinal al vieții mele, eu cred că astăzi s-au spus foarte multe lucruri și s-au făcut și unele exagerări. În orice caz, ar fi dificil să vorbesc eu despre propria mea activitate. Ea a fost destul de complexă, dar vreau să vă spun că în viața apar uneori împrejurări sau circumstanțe de excepție, imprevizibile, la un moment dat. Vorbea dl prof. Gidro despre Cercul de Drept Internațional Public de la Facultatea de Drept din Cluj. Așa au stat lucrurile. Și eu am visat, probabil, alături de domnia sa și de ceilalți colegi – eram puțini în acest cerc – că vom ajunge ambasadori.

Vreau să vă mai fac o mărturisire, foarte reală: când eram în anul II mi s-a părut că cea mai interesantă disciplină de pe Terra este dreptul penal. E o materie spectaculoasă, trebuie să recunoaștem lucrul acesta. Ei, în anul III am renunțat la această idee și mi s-a părut extraordinar Dreptul internațional public. Și atunci, sigur că am visat, dar, cum spunea și Gidro, după ce am terminat facultatea un asemenea vis s-a spulberat. De fapt, n-am mai avut nicio idee în legătură cu diplomația. Știți, așa cum s-a spus, sunt un om din nord, un ardelean din nordul Ardealului; de la țară. Vorba lui Blaga: „Probabil că veșnicia s-a născut la țară”. Dar, știți, noi am fost oameni modești, probabil. Generația mea. Eu nu am văzut capitala decât în anul 1972, când m-am prezentat la examenul de definitivat în avocatură, care atunci era un examen organizat la nivel național. Marea am văzut-o undeva pe la 27-28 de ani ș.a.m.d.

Acestea sunt realitățile, dar iată că, prin anumite circumstanțe, am ajuns și în diplomație. Sigur că ar trebui să vă vorbesc despre politică. Astăzi colegii mi-au făcut o foarte mare surpriză, pentru că eu nu am aflat că la această întâlnire voi avea această onoare, să-l am în față pe fostul meu șef, pe primul ministru al României. Mi-a spus dl Hurubă când m-a invitat aici, mi-a spus care este locul meu, loc destinat de obicei inculpaților într-o sală de tribunal, acolo, și mi-a spus: „Domnule, știți că vine și dl Petre Roman?” Zic: „Nu știu”. „Vine și Gyuri Frunda”. Zic: „Extraordinar”. Dar, zic: „Cum ai reușit performanța asta?” Ei, mi-a mărturisit că a insistat și că a rezolvat această problemă.

Sunt, să știți, profund impresionat. Vă rog să mă iertați că sunt sub imperiul unor emoții extrem de puternice.

Acum, revenind la destinul meu, la acest moment crucial, sigur, am parcurs un drum lung. Nu vreau să-l caracterizez. Poate mi-aș fi dorit o singură carieră în viața mea. Dar, așa cum s-a spus, am profitat de aceste funcții pe care le-am exercitat, dobândind o anumită experiență. Am o vorbă: Eu nu regret nimic din ceea ce am făcut, deși sunt unele lucruri, trebuie să recunosc, chiar în Procedură, pe care le-aș face altfel. Poate cu mai multă perseverență; poate cu mai multă rigoare. Dar am iubit și politica. Cine nu iubește politica? Cred că sunt foarte puțini acei oameni care n-o iubesc, cel puțin dintr-o anumită perspectivă. Ei, trebuie să vă mărturisesc, dle prim-ministru, că n-am iubit administrația. Dumneavoastră n-aveți cum să vă amintiți, dar eu v-am spus la o reuniune, o dată. Și mi-ați spus – am fost foarte surprins: „Da, știu, trebuia să fii în altă parte”. Am rămas uluit că erați super-informat despre pregătirea mea profesională, că nu era în administrație. Și împrejurarea nefericită, oarecum, a fost că acest guvern pe care l-ați condus să fie schimbat în octombrie. Cred că în octombrie a fost, 1991. Iar este un element care, din perspectiva mea, sigur că n-aveți cum să îl cunoașteți – dumneavoastră ați plecat, eu am rămas încă câteva luni și m-am dus la prim-ministrul Stolojan prin decembrie, cred că chiar și în noiembrie, am fost de câteva ori, și i-am spus: Domnule, eu demisionez. Și a zis: De ce demisionezi? A plecat primul ministru, cred că e onorabil și trebuie să fac acest gest. În sfârșit, s-a insistat să rămân, am mai rămas foarte puțin, dar în martie 1992 am plecat într-o misiune diplomatică în America Latină, într-o zonă pe care eu am iubit-o, o iubesc, mie mi-a plăcut foarte mult America Latină.

Le spuneam uneori studenților: Dacă cineva m-ar obliga să-mi părăsesc țara și mi-ar da două variante – una generală, America Latină, și una prosperă, europeană, pe al cărei nume nu-l evoc din rațiuni diplomatice, evident, aș alege America Latină. Sigur că ceea ce spun poate constitui o mare surpriză sau, mă rog, un fapt care să producă ilaritate. Dar îmi asum această idee. E un spațiu interesant, care mie mi-a plăcut.

Sigur, acum, vorbind de diplomație, am iubit diplomația; precum am iubit și învățământul. Dacă aș fi acum la început de drum și aș fi pus în situația să aleg învățământul universitar sau diplomația, pentru mine ar fi o întrebare foarte dificilă și o mare dilemă. Dar n-aș putea ieși din ea, cred, decât optând, totuși, pentru universitate. Poate, de asemenea, vă surprind. Diplomația este foarte frumoasă; este extraordinară. Dar e o viață cu o anumită responsabilitate și e o viață mai specială, mai cazonă. N-ai plecat la ora 8 și la ora 2 A rivederci Roma. Nu. Recepții… care să știți că m-au fascinat. Asta este diplomația văzută de afară: Primele trei luni eram încântat. Tot a doua zi aveam o recepție. Acum, la vârsta mea și după atâția ani, aproape că fac alergie când aud de o recepție și mă duc numai din obligație. Sigur că am cunoscut foarte mulți oameni, am cunoscut cred că 20 de șefi de state, prim-miniștri… unii m-au marcat, m-au impresionat. Și unul dintre ei a fost președintele Perului, Alberto Fujimori. Cred că dl prim-ministru l-a cunoscut. Nu știu dacă ați fost în perioada aia în Peru; ați fost în Ecuador. … După aia. Sigur, povestea o știm și o să revenim asupra ei.

Știți, am parcurs un drum lung, aproape o jumătate de secol de activitate. Am ajuns, cred, la o anumită destinație. Adică am parcurs o etapă. Dl Hurubă vorbea de Procesul civil. Sigur, eu am parcurs etapa judecății în fond și cred că și în căile de atac; iar astăzi a fost judecata finală. Decizia s-a pronunțat. Acum trec în faza executării silite, o fază dificilă pentru debitor și care are un final mai puțin fericit. Știți, nu vreau să mă gândesc la Dante Alighieri – La vita e un coreo a la muerte. Dar asta, mai devreme sau mai târziu, se întâmplă. Îmi place foarte mult o melodie mexicană care spune în felul următor: Importante no es egar; sinos aver egar. Important e nu să ajungi la destinație, ci să știi să ajungi. Am făcut tot ce a fost posibil să ajung cu bine la destinație, să parcurg toate etapele procedurale, dacă vreți. Sigur că destinul meu profesional a fost legat de Dreptul procesual civil. Dacă mă întrebați de ce, mi-e relativ simplu: pentru că este un domeniu de o rigoare extraordinară; pentru că noi, juriștii, avem relativitățile noastre; foarte multe lucruri sunt relative. Procedura este cea mai riguroasă disciplină. Și am învățat din acest domeniu să fiu și eu însumi riguros. Și datorită acestui fapt unii colegi m-au apreciat; alții s-au întrebat de ce e atât de riguros profesorul – pe vremuri decanul. Ne supraveghează, ne urmărește, ne obligă să mergem la ore? Păi e democrație; nu mai trebuie să facem seminarii, nu mai trebuie să facem cursuri.

Există, din nefericire, un asemenea mod de gândire. Și atunci sigur că acești colegi probabil m-au iubit mai puțin. Dar nu cred că eu am avut o problemă și nu cred că eu am o problemă din punctul acesta de vedere. Cred că ei au avut o problemă.

Pentru că, sigur, sunt și doi foști senatori aici, n-aș putea să nu vă spun câteva gânduri despre acea perioadă în care am lucrat în parlament și, mai ales, în comisia de redactare a Constituție, unde unul dintre cei mai valoroși membri a fost colegul meu Gyuri Frunda, dacă nu cel mai valoros dintre membrii comisiei de redactare a proiectului de Constituție. Întotdeauna a avut întreaga mea apreciere și constat astăzi că aprecierea a fost reciprocă. Eu am colaborat cu domnia sa foarte bine și dânsul își amintește că într-o perioadă, respectiv în decembrie 1991 am condus o delegație la centrul ONU de la Geneva, unde am prezentat tezele Constituției României. A fost o perioadă interesantă, dar o perioadă, totuși, foarte agitată.

Poate este și motivul pentru care, pe undeva, am renunțat la politică. Din 1992 nu mai sunt membru de partid. Am fost membru într-un singur partid, înainte de Revoluție, și într-un singur partid după Revoluție.

Legat de activitatea guvernamentală, probabil că am fost primul demnitar din România care am reușit să demisionez în final. Demisia a venit pe un anumit fond. După ce ați plecat dumneavoastră, dle prim-ministru, știți că s-a făcut o alianță. Și eram doi secretari de stat care răspundeam de departament. Și una discutam împreună, și altfel se opera în spate. Sigur că o perioadă am rezistat, dar după aceea am spus: Eu nu mai servesc această chestiune, care este o mizerie. Și de atunci am renunțat la orice activitate politică. Am făcut bine, n-am făcut bine – se poate discuta.

Dacă am astăzi o nemulțumire – și ea există –, ea constă în faptul că noi am avut o anumită percepție, o anumită viziune despre mecanismele constituționale. Ca să constat astăzi, totuși, că lucrurile nu funcționează chiar în acei parametri pe care noi i-am avut în vedere. Sigur că Constituția a fost modificată în anul 2003, probabil că se va mai realiza cândva o reformă constituțională. Cred, încă, că în actuala formulă constituțională acest lucru va fi aproape imposibil de realizat în perspectiva următorilor ani, într-o perspectivă relativ apropiată. Au fost câteva chestiuni pe care noi le-am văzut într-o manieră teoretică. De pildă, separația puterilor în stat. Se spune în doctrină că este o dogmă, că e depășită. Noi, în constituția din 1991 n-am vorbit de separația puterilor în stat. Asta este o problemă teoretică. Foarte frumos, Constituția modificată vorbește, la ora actuală. Dar eu vorbesc din punct de vedere teoretic. Pentru că noi ne-am inspirat din Constituția franceză, care în articolul 3 alin. 1 spune că puterea aparține poporului. Și un alt articol care spune că poporul nu împarte puterea cu nimeni. Prin urmare, puterea este unică, este una singură. Există autorități. Constituția Franței nu vorbește de pouvoir; nici Constituția României; a vorbit de autorități – autoritatea judecătorească, separat de parlament, de guvernul României. În sfârșit, nu e cazul să insist.

Sau un alt aspect, de pildă. Noi am avut o anumită viziune – ca să vorbesc despre o chestiune de mare actualitate – despre organizarea și alcătuirea Consiliului Superior al Magistraturii. Ei bine, atunci, vă amintiți mulți dintre dumneavoastră, subiectul acesta a fost foarte discutat. Și s-a realizat un compromis politic să nu stabilim în Constituție care este structura, care este alcătuirea CSM, să lăsăm pe seama legii ordinare. Ceea ce s-a făcut. Constituția modificată în 2003 stabilește, la fel ca în Franța, care este alcătuirea CSM. E o alcătuire stabilită pe criterii corporatiste. Nu este o structură… am toată responsabilitatea și a vârstei. Și nefiind activ, cred că nu-mi asum prea multe riscuri. Dar, știți, o țară vecină, de dincolo de Dunăre, prietenii noștri de suferință au adoptat Constituția în iunie, același an, 1991. Au o structură paritară: 12 reprezentanți ai societății civile, 12 reprezentanți ai magistraturii. CSM-ul în Franța aproape la fel. E diferență de un membru. Și aici e discutabil, că e un reprezentant al Consiliului de Stat. Îl considerăm magistrat sau nu. Dacă îl considerăm magistrat, e constituit, acest consiliu, din jumătate plus unu din magistrați, dacă nu-l considerăm magistrat, atunci jumătate plus unu din afara magistraturii. În țara vecină Franței, sistemul este deopotrivă similar.

Sunt multe lucruri asupra cărora cred că ar trebui în viitor să reflectăm. Eu nu cred că progresele realizate de reforma din 2003 au fost foarte spectaculoase. Sigur că eu îmi asum un anumit subiectivism – să apăr valorile pe care noi le-am promovat. Suntem membri ai cetății și nu ne putem detașa total de subiectivism.

Mi-aș mai permite să vă dau un exemplu: știți, în Constituția din 1991 noi am introdus un articol în care am spus: „Demnitățile publice nu se pot ocupa decât de către persoanele care au numai cetățenia română”. În 2003 s-a suprimat această sintagmă „numai”. Vă întreb, retoric, toată lumea știe: Ar putea fi cineva președinte al Argentinei, de exemplu, fără să fie născut în Argentina? Răspunsul este nu. Pentru că, din America de Nord, din Alaska până în Patagonia, marea majoritate a țărilor impun această condiție pentru ocuparea unei demnități publice: să fii cetățean al acelei țări și să fii născut în acea țară. Cunoașteți discuțiile vizavi de președinția lui Obama. Fujimori, apropo, aceeași discuție, că s-a născut în Japonia. Se pare că nu este adevărat.

Sigur, n-aș putea să nu vă mai rețin puțin atenția cu câteva reflecții. Cred și eu că trăim într-o epocă complicată, să nu spun dificilă. Am citit recent o carte a scriitorului peruan Varga Llosa, care era intitulată Lumea spectacolului – o carte foarte interesantă și surprinzătoare din punctul meu de vedere; pentru că în această carte, marele scriitor peruan vorbea de criza Occidentului. Dar despre asta s-a mai vorbit și în urmă cu 50 de ani, probabil. Îmi amintesc faptul că profesorul Paul Negulescu, cunoscut profesor de Drept administrativ, a scris o carte, Destinul omenirii, și a vorbit despre această criză, de conflictul dintre generații, deci nimic nou sub soare. Dar vreau să spun că Varga Llosa vorbea despre un învățământ light, despre o literatură light, despre o cinematografie light, despre o arhitectură light – adică spunea că totul este în derizoriu. Un scriitor extraordinar din punctul meu de vedere – i-am citit câteva cărți, pentru că m-a fascinat, până la urmă și viața lui a fost interesantă, și opera lui Varga Llosa. Știți că a trăit o perioadă în Statele Unite, în Franța o perioadă, după aceea în Spania și a candidat la alegerile prezidențiale, nu-mi amintesc exact, la începutul anilor ’90. Contracandidatul domniei sale era Fujimori. Spuneam, un om pe care l-am cunoscut la o recepție și am schimbat două vorbe. Să știți că m-a marcat, mi s-a părut o personalitate extraordinară și, mai ales, ceea ce m-a fascinat era modestia lui. Părea un om atât de modest, extraordinar! Încât cred că foarte greu să vezi un om atât de modest, cred că dacă l-aș fi văzut pe stradă mă întrebam la ce cooperativă lucrează. Dar n-a avut nici sprijin politic. Toată viața politică din acei ani în Peru, un mare scriitor, care, dacă nu mă înșel, atunci deja era o mare personalitate, pentru că era deja laureat al Premiului Nobel pentru Literatură și a pierdut, apreciat în țara sa… probabil că nu era. Dar era cunoscut și apreciat în Peru. A scris o carte după aceea – El pez en el agua. E chiar despre viața lui și despre competiția lui cu Fujimori, foarte interesant. Și Fujimori era un fermier, era un ilustru necunoscut. Dar și-a luat tractorul și a străbătut această țară, care e de vreo cinci ori cât România, făcând campanie electorală din sat în sat. Și a ajuns să fie președintele… Mă rog, istoria e mai complicată, dl prim-ministru știe că după aceea a fost condamnat pentru fraude și cred că e și la ora actuală în închisoare. Fiica lui a candidat recent la prezidențiale, e senator ș.a.m.d.

Acestea sunt lucruri reale. Cam așa se petrec lucrurile și cu învățământul nostru: este în derizoriu. Știți că în 1992 un scriitor și poet român, Paul Dimitriu, s-a exprimat într-o lucrare în felul următor – ceea ce este foarte surprinzător, că este în anul 1992: că învățământul se află în stadiul derizoriu al unui învățământ profesional; învățământul universitar. Ei, de atunci a evoluat foarte mult. Dar, din păcate, nu în mod pozitiv.

Ar fi foarte multe de discutat. Acum suntem, iată, în zilele acestea fierbinți cu reforma în Justiție. Să știți că toată lumea vorbește de reforme în Justiție – francezii, spaniolii, portughezii. Aceasta este o revoluție permanentă. Un mare constituționalist francez, în urmă cu vreo 30 de ani, se exprima chiar în acest fel: că în Franța reformele în Justiție sunt permanente. Aceasta care urmează, dacă va reuși sau nu, în orice caz, nu va fi ultima. E important; tindem spre o justiție mai bună. Și aici cred că e și sarcina profesorilor, a celor care vin după noi, cei din generația mea, pentru că eu am trecut în cealaltă fază, în care încep să gândesc, totuși, altfel, dar sunt multe lucruri de îndreptat.

Înainte de a încheia, o să vă rog să îmi permiteți să reproduc un citat al unui fost președinte latino-american. L-am dat într-o lucrare a mea, consacrată sistemelor judiciare contemporan. Mie mi se pare foarte interesant ce spune domnia sa. Și cred că este valabil și astăzi pentru noi și nu numai pentru noi. Cu referire la justiție: „O justiție bună este costisitoare pentru o republică săracă ca a noastră. Dar îi dă acesteia mai multă strălucire, mai multă grandoare, mai multă importanță, mai mult prestigiu, o corectă administrare a dreptății. Îi conferă mai multă ordine, mai multă cultură și mai multă demnitate vieții umane decât oricare altă acțiune de civilizație materială. Am putea să nu avem nicio cale ferată, nicio autostradă, niciun palat, dar dacă am avea o organizare judiciară model, nimeni nu ar îndrăzni să spună: Iată un popor barbar”.

Iată de ce justiția este, cred eu, piatra de temelie a unui stat democratic. Dacă avem o justiție bună, o să avem și o economie performantă și o să fim o țară prosperă.

Acum apropo de citat: Cu autostrăzile stăm bine; nu știu dacă stăm bine față de acea republică latino-americană, e vorba de Costa Rica. Țară săracă, România, din experiența mea, vreau să vă spun că nu este. Din punctul acesta de vedere cred că ne lamentăm prea mult. Pentru că v-am spus că iubesc America Latină, dar aceasta are o structură foarte divizată. Este o societate extrem, extrem de polarizată. Este extraordinar ce diferențe sociale poți întâlni în toate țările din America Latină. Așa că, din punctul meu de vedere, Europa este Europa. Dar lucrurile trebuie să le privim cu mult optimism.

Am convingerea că în lumea juridică există foarte mulți oameni valoroși din generația de mijloc; chiar și din generația mai tânără. Nu vreau să mă contrazic, dar excepțiile, în mod evident, cum se spune, întăresc regula. Dar dacă putem realiza ceva, o putem face numai cu perseverență, cu puțină ambiție și cu foarte multă muncă. Vorba lui Einstein, eu sunt convins că numai 10% este inspirație; restul e transpirație.

Și vă mai spun ceva. Am citit recent o carte scrisă de doi jurnaliști americani. Este intitulată, cred, De ce eșuează națiunile. Răspunsul îl știm cu toții: succesul sau eșecul se datorează modului de administrare a țării; modului în care se realizează guvernarea. Dar, atenție, noi nu putem avea un guvern mai bun decât suntem noi. Că până la urmă guvernanții, parlamentarii, sunt reprezentanții noștri. Cei pe care noi i-am ales sau pe care i-au numit autoritățile, instituțiile competente pe care le-am ales.

Așa că vă rog să-mi permiteți, în încheiere, să exprim, în acest ton de optimism, să spun că problema esențială din punct de vedere legislativ, astăzi, este a calității actului normativ și să renunțăm, poate, la această industrie legislativă. Și legile ar trebui să fie foarte stabile.

Mi-am propus să vorbesc astăzi 10 minute despre Codul de procedură civilă, despre viitorul lui. Că m-am întrebat, într-un articol, acum cinci ani, care e viitorul Codului de procedură civilă. Atunci am spus că nu dau un răspuns. Întrebarea era retorică, că e dificil. Dar acum știu răspunsul și, mai ales, Curtea Constituțională ne ajută foarte mult în a obține un răspuns cât mai rapid. Tot așa am scris în revista noastră un articol – cu asta încerc să închei – „Revolta” Curții Constituționale împotriva Codurilor. Păi ce să ne mai întrebăm? De ce să mai dăm un răspuns? Când legiuitorul a modificat Codul de procedură civilă, pe ici pe colo, în părțile esențiale, adică vreo 200 de articole, înainte de intrarea în vigoare a legii.

Dle prim-ministru, dumneavoastră, scuzați-mă, în domeniul ingineriei aveți rezultate spectaculoase, dar noi vă putem depăși: din punct de vedere al industriei legislative suntem, cred, mult mai valoroși. Este o glumă. Ați auzit vreun jurist care a luat Premiul Nobel pentru Drept? Eu cred că nu există niciunul. O să-mi spuneți, nu știu. A, sunt foarte mulți juriști care au luat premiul, dar nu pentru drept; pentru pace sau pentru literatură, dar nu pentru drept. Noi nu putem face mari descoperiri; noi mai facem speculații, interpretăm textele legale, ne străduim să ajutăm țara să progreseze, să avem un stat de drept viabil și  eficient, o justiție eficientă.

Încă o dată, vă mulțumesc din tot sufletul, vă mulțumesc tuturor celor care ați fost prezenți. Cred că i-am omis – dar nu cu intenție – pe unii colegi să-i nominalizez. Tuturor, încă o dată, vă mulțumesc din tot sufletul că ați fost astăzi, aici, alături de mine. Vă mulțumesc.

Procedura este cea mai riguroasă disciplină. Și am învățat din acest domeniu să fiu și eu însumi riguros. Și datorită acestui fapt unii colegi m-au apreciat; alții s-au întrebat de ce e atât de riguros profesorul was last modified: septembrie 15th, 2017 by Ioan Leș
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Ioan Leș

Ioan Leș

Este doctor în drept din anul 1977 în domeniul dreptului procesual civil, cu o vastă experiență profesională în domeniul juridic, dar și politic și diplomatic, autor a peste 40 de tratate, cursuri şi monografii în domeniul ştiinţelor juridice și a peste 125 de articole şi comentarii de jurisprudenţă.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter