Procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă. Stabilirea competenței terioriale în vederea soluționării cauzei (NCPC, C. muncii, L. nr. 62/2011)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 400/2019

NCPC: art. 59, art. 133 pct. 2 teza I, art. 135 alin. (4); C. muncii: art. 269 alin. (2); L. nr. 62/2011: art. 210, art. 216

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe – Tribunalul București și Tribunalul Arad – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București mai mulți reclamanți, printre care și cei din prezenta cauză, au învestit instanța de judecată cu soluționarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Tribunalul București a disjuns cererea formulată de reclamanții din prezenta cauză și a rămas învestit cu cea formulată de alți reclamanți, în considerarea domiciliului și a locului de muncă al fiecărui reclamant în parte, conform cărților de identitate și a ordinelor de salarizare depuse la dosar. Reținând că reclamanții din prezenta cauză au domiciliul pe raza județului Arad și sunt salariați ai Camerei de Conturi Arad, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”, iar potrivit art. 216 din același act normativ „dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.”.

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că o parte din reclamanții care au învestit instanța cu soluționarea conflictului de muncă aveau domiciliul în circumscripția Tribunalului București. În privința acestor reclamanți, Tribunalul București a reținut că este competent teritorial să soluționeze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., „mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură”.

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reține că între drepturile pretinse de reclamanți prin aceeași cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competență în privința reclamanților care nu au domiciliul în raza tribunalului sesizat inițial, în temeiul art. 269 alin. (3) din C. muncii.

În aceste condiții, în privința cererii formulate de reclamanții din prezenta cauză a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului București, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu reclamanții al căror domiciliu se află în circumscripția acestei instanțe.

Împrejurarea că Tribunalul București a disjuns ulterior cererea reclamanților din prezenta cauză nu conduce la pierderea competenței sale teritoriale în privința acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competență a operat chiar la momentul sesizării instanței cu acțiunea introductivă comună.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) și (3) din C. muncii raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Sursa informației: www.scj.ro.