Procedura de restituire a impozitului pe venit reţinut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat. Prezentare generală (raportare la prevederile fiscale)

În M. Of. nr. 667 din 31 iulie 2018 a fost publicată Procedura de restituire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat.

Această procedură a fost aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (OPANAF) nr. 1760/2018 privind Procedura de restituire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat (M. Of. nr. 667 din 31 iulie 2018), fiind cuprinsă în anexa nr. 1 la respectivul ordin. Prin același ordin s-au aprobat și modelul și conținutul următoarelor formulare: „Cerere de restituire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat”, „Decizie de stabilire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat”, prevăzute în anexa nr. 2, respectiv în anexa nr. 3, care potrivit dispozițiilor ordinului, fac parte integrantă din acesta.

Structurile competente din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și organele fiscale centrale din subordine vor duce la îndeplinire prevederile respectivului ordin.

Structura Procedurii de restituire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, aprobată prin OPANAF nr. 1760/2018

– Preambul
– Cap. I („Dispoziții generale”);
– Cap. II („Procedura de restituire a impozitului pe venit reținut la sursă contribuabililor nerezidenți, beneficiari de venituri obținute în România, de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, în situația în care plătitorul de venit nu mai există ori se află în procedura insolvenței potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare”);
– Cap. III („Procedura de restituire a impozitului pe venit reținut la sursă contribuabililor rezidenți de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, în situația în care plătitorul de venit nu mai există ori se află în procedura insolvenței potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare”).

În continuare, vă vom prezenta cele mai importante dispoziții identificate în cuprinsul fiecăruia dintre cele trei capitole ale Procedurii de restituire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat.

Prezentarea generală

Conform Preambulului actul normativ cuprinde: Procedura de restituire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, în situația în care plătitorul de venit există și nu se află în procedura insolvenței potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare și Procedura de restituire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, în situația în care plătitorul de venit nu mai există sau acesta se află în procedura insolvenței potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, pe scurt, se prevede faptul că în situația în care plătitorul de venit a reținut la sursă un impozit pe venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, restituirea acestuia se efectuează de către plătitorul de venit, la cererea contribuabilului depusă în termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea prevăzut la art. 219 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, respectiv de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire.

Sumele restituite de către plătitorul de venit se regularizează de către acesta cu obligațiile fiscale de același tip datorate în perioada fiscală în care s-a efectuat restituirea sau ulterior în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a cere restituirea, prin depunerea unei declarații de regularizare/cerere de restituire privind impozitul reținut la sursă potrivit art. 170 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Apoi, pe de o parte, în cazul în care plătitorul de venit înregistrează obligații fiscale restante, inclusiv amenzi de orice fel și alte creanțe bugetare, transmise spre recuperare organului fiscal central, restituirea sumei rezultate după regularizarea astfel prevăzută, denumită în continuare sumă de restituit, se efectuează numai după constatarea compensării potrivit art. 167 din Codul de procedură fiscală.

Pe de altă parte, în cazul în care suma de restituit plătitorului de venit este mai mică decât obligațiile fiscale restante ale acestuia, inclusiv amenzi de orice fel și alte creanțe bugetare, transmise spre recuperare organului fiscal central, compensarea se efectuează până la concurența acestei sume.

De asemenea, se prevede faptul că în cazul în care suma de restituit plătitorului de venit este mai mare decât suma reprezentând obligații fiscale restante ale acestuia, inclusiv amenzi de orice fel și alte creanțe bugetare, transmise spre recuperare organului fiscal central, compensarea se efectuează până la concurența acestor obligații, diferența rezultată restituindu-se acestuia.

În vederea efectuării compensării/restituirii, dispozițiile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, se aplică în mod corespunzător.

Potrivit dispozițiilor acestui capitol, sumele cuvenite a fi restituite contribuabililor, la cerere, reprezentând impozitul pe venitul obținut din România și reținut la sursă de plătitorul de venit, în cuantum mai mare decât cel datorat, se restituie de către organul fiscal central competent numai în situația în care plătitorul de venit care a efectuat reținerea nu mai există ori acesta se află sub incidența Legii nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare.

Cererea de restituire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat (cerere de restituire), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 la ordin, se depune în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea unor sume de la buget, respectiv de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire.

Cererea de restituire se depune la registratura organului fiscal central competent sau se comunică prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin intermediul serviciului „Spațiu privat virtual”. Aceasta poate fi transmisă și prin mijloace de transmitere la distanță.

Cererile de restituire depuse de contribuabili vor cuprinde, în mod obligatoriu, numele și prenumele/denumirea și codul de înregistrare fiscală, tipul de impozit pe fiecare sursă de venit, respectiv suma și natura creanței solicitate a fi restituită, precum și codul IBAN aferent contului bancar, în lei, în care urmează să fie restituită suma. La cererea de restituire se anexează documentele deținute de contribuabil din care rezultă că suma solicitată la restituire a fost plătită în plus față de sarcina fiscală.

În plus, în conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 77 din Codul de procedură fiscală, termenul de soluționare a cererilor depuse de către contribuabili, potrivit dispozițiilor legale, este de 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire la organul fiscal central competent, acesta putând fi prelungit în situațiile prevăzute la alin. (2) al aceluiași articol. Astfel, dacă organul fiscal central competent, denumit în continuare organ fiscal, consideră că mai are nevoie de anumite documente relevante în soluționarea cererii, solicită contribuabilului, în scris, prezentarea acestora.

Mai mult, se dispune și cu privire la cazul în care contribuabilul înregistrează obligații fiscale restante, inclusiv amenzi de orice fel și alte creanțe bugetare, transmise spre recuperare organului fiscal, când restituirea se efectuează numai după efectuarea compensării potrivit art. 167 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, aplicându-se în mod corespunzător.

[Codul de procedură fiscală

Art. 77 („Termenul de soluționare a cererilor contribuabilului/plătitorului”)

(1) Cererile depuse de către contribuabil/plătitor la organul fiscal se soluționează de către acesta în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, este necesară administrarea de probe suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării probei și data obținerii acesteia, dar nu mai mult de:
a) două luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la contribuabilul/plătitorul solicitant;
b) 3 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorități sau instituții publice ori de la terțe persoane din România;
c) 6 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorități fiscale din alte state, potrivit legii.
(…)

Art. 167 („Compensarea”)

(1) Prin compensare se sting creanțele statului sau unităților administrativ- teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, cu condiția ca respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică, inclusiv unitățile subordonate acesteia. Prin sume de plată de la buget se înțeleg sumele pe care statul sau unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială trebuie să le plătească unei persoane, inclusiv cele care rezultă din raporturi juridice contractuale, dacă acestea sunt stabilite prin titluri executorii.
(2) Creanțele debitorului se compensează cu obligații datorate aceluiași buget, urmând ca din diferența rămasă să fie compensate obligațiile datorate altor bugete, în mod proporțional, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (1).
(3) Creanțele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanțele debitorului reprezentând sume de restituit de aceeași natură. Eventualele diferențe rămase se compensează cu alte obligații fiscale ale debitorului, în ordinea prevăzută la alin. (2).
(4) Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile.
(5) În sensul prezentului articol, creanțele sunt exigibile:
a) la data scadenței, potrivit art. 154 sau 155, după caz;
b) la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare, în limita sumei aprobate la rambursare prin decizia emisă de organul fiscal central, potrivit legii;
c) la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal central, potrivit legii, pentru cererile de restituire a accizei sau taxei pe valoarea adăugată, după caz, depuse potrivit Codului fiscal;
d) la data comunicării deciziei, pentru obligațiile fiscale principale, precum și pentru obligațiile fiscale accesorii stabilite de organul fiscal competent prin decizie;
e) la data depunerii la organul fiscal a declarațiilor de impunere rectificative, pentru diferențele de obligații fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor în cazul în care legea prevede obligația acestuia de a calcula cuantumul obligației fiscale;
f) la data comunicării actului de individualizare a sumei, pentru obligațiile de plată de la buget;
g) la data primirii, în condițiile legii, de către organul fiscal a titlurilor executorii emise de alte instituții, în vederea executării silite;
h) la data nașterii dreptului la restituire pentru sumele de restituit potrivit art. 168, astfel:
1. la data plății pentru sumele achitate în plus față de obligațiile fiscale datorate;
2. la data prevăzută de lege pentru depunerea declarației anuale de impozit pe profit, în cazul impozitului pe profit de restituit rezultat din regularizarea anuală, potrivit legii. Restituirea se face în limita sumei rămase după regularizarea impozitului anual cu plățile anticipate neachitate;
3. la data emiterii deciziei de impunere anuală, în cazul impozitului pe venit de restituit rezultat din regularizarea anuală, potrivit legii. Restituirea se face în limita sumei rămase după regularizarea impozitului anual cu plățile anticipate neachitate;
4. la data procesului-verbal de distribuire, pentru sumele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 258;
5. la data prevăzută de lege pentru depunerea declarației fiscale, în cazul sumelor de restituit rezultate din regularizarea prevăzută la art. 170;
6. la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii, pentru celelalte cazuri de sume de restituit.
(6) Creanțele fiscale rezultate din cesiunea notificată potrivit prevederilor art. 28 se sting prin compensare cu obligațiile cesionarului la data notificării cesiunii.
(7) Compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu. Dispozițiile art. 165 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător.
(8) Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării, în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunii.
(9) Se compensează, în condițiile prezentului articol, suma negativă a taxei pe valoarea adăugată din decontul de taxă cu opțiune de rambursare depus de reprezentantul unui grup fiscal constituit potrivit Codului fiscal cu obligațiile fiscale ale membrilor grupului fiscal, în următoarea ordine:
a) obligațiile fiscale ale reprezentantului grupului fiscal;
b) obligațiile fiscale ale celorlalți membri ai grupului fiscal, la alegerea organului fiscal central.
(10) În cazul în care taxa pe valoarea adăugată de plată se stinge prin regularizare cu suma negativă de taxă, potrivit Codului fiscal, data stingerii taxei de plată este data prevăzută de lege pentru depunerea decontului în care s-a efectuat regularizarea.
(11) Pentru debitorii care se află sub incidența legislației privind insolvența și care depun un decont cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare după data deschiderii procedurii insolvenței, suma aprobată la rambursare se compensează în condițiile prezentului articol cu obligațiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenței.
(12) Suma negativă de taxă pe valoarea adăugată înscrisă în decontul de taxă pe valoarea adăugată aferentă perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolvenței se compensează în condițiile prezentului articol cu obligațiile fiscale ale debitorului născute anterior deschiderii procedurii.]

Potrivit prevederilor, obiectul procedurii de restituire reglementate în acest capitol îl constituie impozitul pe veniturile prevăzute la art. 223 și art. 227 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codului fiscal, cu modificările și completările ulterioare, obținute din România de nerezidenți și reținute la sursă de către plătitorul de venit în plus față de sarcina fiscală.

Atfel, fac obiectul procedurii prevăzute de acest capitol și sumele reprezentând diferențe de impozit pe venit reținute în plus de către plătitorii de venit contribuabililor nerezidenți, beneficiari ai veniturilor obținute în România, în situația în care, la data prezentării la organul fiscal a certificatului de rezidență fiscală sau a documentului prevăzut la pct. 19 subpct. (1) din capitolul I, titlul VI din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare, și, după caz, a declarației pe propria răspundere în care se indică îndeplinirea condiției de beneficiar în situația aplicării legislației Uniunii Europene, plătitorul de venit se află în una dintre următoarele situații: este radiat din registrele în care a fost înregistrat, potrivit legii, ori acesta este decedat sau declarat dispărut ori decedat prin hotărâre a unei instanțe judecătorești, după caz; se află în procedura insolvenței potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, iar contribuabilul solicitant nu s-a înscris la masa credală, potrivit prevederilor acestei legi.

În acest context, sumele prevăzute, reprezentând impozit pe venit reținut în plus, se restituie de către organul fiscal.

Este definită de către prevederile procedurii și următoarea sintagmă: „organ fiscal central”, care se referă fie la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul plătitorului de venit, în cazul în care plătitorii de venit sunt contribuabili mari sau mijlocii; fie la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al plătitorului de venit, în cazul celorlalți plătitori de venit.

În vederea restituirii impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, contribuabilul nerezident, direct sau prin împuternicit, depune la organul fiscal central competent o cerere de restituire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, la care anexează o serie de documente justificative.

Aceste documente sunt, după cum urmează:

– originalul sau copia legalizată a certificatului de rezidență fiscală ori a documentului menționat la pct. 19 subpct. (1) al capitolului I, titlul VI din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare, însoțite de o traducere autorizată în limba română și, după caz, o declarație în care se stabilește calitatea de beneficiar efectiv pentru aplicarea legislației Uniunii Europene, astfel cum este prevăzută în Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 583/2016 pentru aprobarea formularisticii prevăzute la art. 230 și 232 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
– orice alte documente justificative utile în soluționarea cererii contribuabilului, cum ar fi: copii ale documentelor prin care se face dovada realizării venitului și a plății impozitului datorat, ca de exemplu: contracte, facturi, dispoziții de plată valutare externe, ordine de plată a impozitelor, extrase de cont, certificatul de atestare a plății impozitului, după caz etc.

De asemenea, în cererea de restituire depusă de contribuabilul nerezident se menționează, în mod obligatoriu, codul IBAN aferent contului bancar în lei, în care se dorește restituirea impozitului, cu indicarea tuturor datelor necesare efectuării restituirii.

În vederea stabilirii sumelor pentru care contribuabilul solicitant nerezident are dreptul la restituire, compartimentului cu atribuții de evitare a dublei impuneri și acorduri fiscale internaționale din cadrul organului fiscal central competent efectuează verificări pe baza informațiilor existente la nivelul acestuia, cum ar fi informații rezultate din:

– formularul 207 „Declarația informativă privind impozitul reținut la sursă/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenți”;
– formularul 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”;
– formularul 205 „Declarația informativă privind impozitul reținut la sursă, veniturile din jocuri de noroc și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiar de venit”.

După verificarea astfel efectuată, compartimentul cu atribuții de evitare a dublei impuneri și acorduri fiscale internaționale emite, în termen de cel mult 15 zile de la data primirii documentelor prevăzute, Decizia de stabilire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, prevăzută în anexa nr. 3 la ordin în care înscrie cuantumul sumei de restituit, din care: un exemplar se comunică contribuabilului, un exemplar se transmite serviciului/compartimentului cu atribuții de compensări/restituiri împreună cu copiile documentelor, iar un exemplar se arhivează.

Decizia de stabilire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat reprezintă actul administrativ-fiscal prin care se certifică dreptul de restituire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat și virat la bugetul de stat de către plătitorul de venit rezident.

Pe baza Deciziei de stabilire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, aprobată de conducătorul organului fiscal, serviciul/compartimentul cu atribuții de compensări/restituiri verifică dacă contribuabilul nerezident înregistrează obligații fiscale restante, inclusiv amenzi de orice fel și alte creanțe bugetare, transmise spre recuperare organului fiscal.

În situația în care se constată existența unor obligații fiscale restante, inclusiv amenzi de orice fel și alte creanțe bugetare, transmise spre recuperare organului fiscal, datorate de contribuabilul nerezident, suma solicitată se restituie numai după constatarea compensării cu obligațiile sale restante, scop în care sunt emise, în 2 exemplare, și transmise, în sistem informatic, unității Trezoreriei Statului, Decizia privind compensarea obligațiilor fiscale și/sau Nota privind restituirea/rambursarea unor sume – în scopul efectuării operațiunilor de compensare și/sau restituire.

Dacă contribuabilul solicitant nerezident nu înregistrează obligații fiscale restante, organul fiscal central competent restituie acestuia suma reprezentând impozitul pe venit plătit în plus, întocmind în acest sens, în 2 exemplare, Decizia de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget și Nota privind restituirea/rambursarea unor sume. Nota privind restituirea/rambursarea unor sume se transmite, în sistem informatic, unității Trezoreriei Statului.

Unitatea Trezoreriei Statului efectuează restituirea sumei cuvenite contribuabilului solicitant nerezident din contul bugetar în care a fost plătit impozitul, codificat cu codul de identificare fiscală al direcției generale regionale a finanțelor publice în a cărei subordonare se află organul fiscal central competent care a administrat plătitorul de venit rezident.

Restituirea sumelor cuvenite se efectuează în contul bancar în lei indicat de contribuabilul solicitant nerezident în cererea acestuia, în baza Notei privind restituirea/rambursarea unor sume.

După efectuarea compensării și a restituirii, după caz, unitatea Trezoreriei Statului transmite organului fiscal central competent, în termen de două zile, în sistem informatic, confirmarea operațiunilor efectuate.

Organul fiscal central competent, prin compartimentul cu atribuții de compensare/restituire, cel târziu în ziua imediat următoare primirii acestor documente de la unitatea Trezoreriei Statului, comunică contribuabilului solicitant nerezident câte un exemplar al Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale și al Deciziei de restituire a sumelor de la buget.

Cel de-al doilea exemplar al documentelor prevăzute se păstrează la dosarul fiscal al contribuabilului solicitant nerezident.

[Codul fiscal

Art. 223 („Venituri impozabile obținute din România”)

(1) Veniturile impozabile obținute din România, indiferent dacă veniturile sunt primite în România sau în străinătate, sunt:
a) dividende de la un rezident;
b) dobânzi de la un rezident;
c) dobânzi de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă dobânda este o cheltuială a sediului permanent/a sediului permanent desemnat;
d) redevențe de la un rezident;
e) redevențe de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă redevența este o cheltuială a sediului permanent/a sediului permanent desemnat;
f) comisioane de la un rezident;
g) comisioane de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă comisionul este o cheltuială a sediului permanent/a sediului permanent desemnat;
h) venituri din activități sportive și de divertisment desfășurate în România, indiferent dacă veniturile sunt primite de către persoanele care participă efectiv la asemenea activități sau de către alte persoane;
i) venituri din prestarea de servicii de management sau de consultanță din orice domeniu, dacă aceste venituri sunt obținute de la un rezident sau dacă veniturile respective sunt cheltuieli ale unui sediu permanent în România;
j) venituri reprezentând remunerații primite de persoane juridice străine care acționează în calitate de administrator, fondator sau membru al consiliului de administrație al unei persoane juridice române;
k) venituri din servicii prestate în România, exclusiv transportul internațional și prestările de servicii accesorii acestui transport;
l) venituri din profesii independente desfășurate în România – medic, avocat, inginer, dentist, arhitect, auditor și alte profesii similare – în cazul când sunt obținute în alte condiții decât prin intermediul unui sediu permanent sau într-o perioadă ori în mai multe perioade care nu depășesc în total 183 de zile pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat;
m) venituri din premii acordate la concursuri organizate în România;
n) venituri obținute la jocurile de noroc practicate în România, pentru toate câștigurile primite de un participant de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc, exclusiv jocurile de noroc prevăzute la art. 110 alin. (7); (litera a fost abrogată prin O.U.G. nr. 18/2018).
o) venituri realizate de nerezidenți din lichidarea unei persoane juridice române. Venitul brut realizat din lichidarea unei persoane juridice române reprezintă suma excedentului distribuțiilor în bani sau în natură care depășește aportul la capitalul social al persoanei fizice/juridice beneficiare. Se consideră venituri din lichidarea unei persoane juridice, din punct de vedere fiscal, și veniturile obținute în cazul reducerii capitalului social, potrivit legii, altele decât cele primite ca urmare a restituirii cotei-părți din aporturi. Venitul impozabil reprezintă diferența dintre distribuțiile în bani sau în natură efectuate peste valoarea fiscală a titlurilor de valoare;
p) venituri realizate din transferul masei patrimoniale fiduciare de la fiduciar la beneficiarul nerezident în cadrul operațiunii de fiducie.
(2) Următoarele venituri impozabile obținute din România nu sunt impozitate potrivit prezentului capitol și se impozitează conform titlului II sau IV, după caz:
a) veniturile unui nerezident, care sunt atribuibile unui sediu permanent/sediu permanent desemnat în România;
b) veniturile unei persoane juridice străine obținute din transferul proprietăților imobiliare situate în România sau a oricăror drepturi legate de aceste proprietăți, inclusiv închirierea sau cedarea folosinței bunurilor proprietății imobiliare situate în România, veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România, precum și veniturile din vânzarea- cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română;
c) venituri obținute din România de persoana juridică rezidentă într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri din activități desfășurate de artiști și sportivi;
d) venituri ale unei persoane fizice nerezidente, obținute dintr-o activitate dependentă desfășurată în România;
e) venituri primite de persoane fizice nerezidente care acționează în calitatea lor de administrator, fondator sau membru al consiliului de administrație al unei persoane juridice române;
f) veniturile din pensii definite la art. 99, în măsura în care pensia lunară depășește plafonul prevăzut la art. 100;
g) veniturile unei persoane fizice nerezidente obținute din închirierea sau din altă formă de cedare a dreptului de folosință a unei proprietăți imobiliare situate în România, din transferul proprietăților imobiliare situate în România, din transferul titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română și din transferul titlurilor de valoare emise de rezidenți români;
h) venituri obținute din România de persoane fizice rezidente într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri în calitate de artiști sau sportivi.
i) venituri obținute la jocurile de noroc practicate în România, definite la art. 108 alin. (3).
(3) Tratamentul fiscal al veniturilor realizate din administrarea masei patrimoniale de către fiduciar, altele decât remunerația acestuia, este stabilit în funcție de natura venitului respectiv și supus impunerii conform prezentului titlu, respectiv titlurilor II și IV, după caz. Obligațiile fiscale ale constituitorului nerezident vor fi îndeplinite de fiduciar.
(4) Persoana fizică sau juridică care realizează venituri ca urmare a activității desfășurate în România în calitate de artist de spectacol sau sportiv, din activitățile artistice și sportive, indiferent dacă acestea sunt plătite direct artistului sau sportivului ori unei terțe părți care acționează în numele acelui artist sau sportiv, are obligația să calculeze, să declare și să plătească impozit conform regulilor stabilite în titlul II sau IV, după caz, dacă plătitorul de venit se află într-un stat străin.

Art. 227 („Reținerea impozitului din veniturile obținute din România de persoane rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri din activități desfășurate de artiști și sportivi”)

(1) Veniturile obținute de artiști sau sportivi, persoane fizice sau juridice, rezidenți într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenție pentru evitarea dublei impuneri, pentru activitățile desfășurate în această calitate în România și în condițiile prevăzute în convenție se impun cu o cotă de 16%, aplicată asupra veniturilor brute. Impozitul se calculează, respectiv se reține în momentul plății venitului, se declară și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul. Impozitul se calculează, se reține, se declară și se plătește, în lei, la bugetul de stat, la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României pentru ziua în care se efectuează plata venitului către nerezidenți. Obligația calculării, reținerii, declarării și plății impozitului la bugetul de stat revine plătitorului de venit.
(…)

Art. 230 („Coroborarea prevederilor Codului fiscal cu cele ale convențiilor de evitare a dublei impuneri și a legislației Uniunii Europene”)

(1) În înțelesul art. 224, dacă un contribuabil este rezident al unei țări cu care România a încheiat o convenție pentru evitarea dublei impuneri, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obținut de către acel contribuabil din România nu poate depăși cota de impozit prevăzută în convenția care se aplică asupra acelui venit. În situația în care sunt cote diferite de impozitare în legislația internă sau în convențiile de evitare a dublei impuneri, se aplică cotele de impozitare mai favorabile. Dacă un contribuabil este rezident al unei țări din Uniunea Europeană, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obținut de acel contribuabil din România este cota mai favorabilă prevăzută în legislația internă, legislația Uniunii Europene sau în convențiile de evitare a dublei impuneri. Legislația Uniunii Europene se aplică în relația României cu statele membre ale Uniunii Europene, respectiv cu statele cu care Uniunea Europeană are încheiate acorduri de stabilire a unor măsuri echivalente.
(2) Pentru aplicarea prevederilor convenției de evitare a dublei impuneri și a legislației Uniunii Europene, nerezidentul are obligația de a prezenta plătitorului de venit, în momentul plății venitului, certificatul de rezidență fiscală eliberat de către autoritatea competentă din statul său de rezidență, precum și, după caz, o declarație pe propria răspundere în care se indică îndeplinirea condiției de beneficiar în situația aplicării legislației Uniunii Europene. Dacă certificatul de rezidență fiscală, respectiv declarația ce va indica calitatea de beneficiar nu se prezintă în acest termen, se aplică prevederile prezentului titlu. În momentul prezentării certificatului de rezidență fiscală și, după caz, a declarației prin care se indică calitatea de beneficiar se aplică prevederile convenției de evitare a dublei impuneri sau ale legislației Uniunii Europene și se face regularizarea impozitului în cadrul termenului legal de prescripție. În acest sens, certificatul de rezidență fiscală trebuie să menționeze că beneficiarul venitului a avut, în termenul de prescripție, rezidența fiscală în statul contractant cu care este încheiată convenția de evitare a dublei impuneri, într-un stat al Uniunii Europene sau într-un stat cu care Uniunea Europeană are încheiat un acord de stabilire a unor măsuri echivalente pentru toată perioada în care s-au realizat veniturile din România. Calitatea de beneficiar în scopul aplicării legislației Uniunii Europene va fi dovedită prin certificatul de rezidență fiscală și, după caz, declarația pe propria răspundere a acestuia de îndeplinire cumulativă a condițiilor referitoare la: perioada minimă de deținere, condiția de participare minimă în capitalul persoanei juridice române, încadrarea în una dintre formele de organizare prevăzute în titlul II sau în prezentul titlu, după caz, calitatea de contribuabil plătitor de impozit pe profit sau un impozit similar acestuia, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări. Certificatul de rezidență fiscală prezentat în cursul anului pentru care se fac plățile este valabil și în primele 60 de zile calendaristice din anul următor, cu excepția situației în care se schimbă condițiile de rezidență.
(3) Persoanele fizice care sosesc în România și au o ședere în statul român pe o perioadă sau mai multe perioade ce depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat au obligația completării formularelor prevăzute la alin. (7), la termenele stabilite prin norme.
(4) În cazul în care s-au făcut rețineri de impozit ce depășesc cotele din convențiile de evitare a dublei impuneri, respectiv din legislația Uniunii Europene, suma impozitului reținut în plus se restituie potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
(5) Intermediarii, definiți potrivit legislației în materie, prin care persoanele fizice nerezidente obțin venituri din transferul titlurilor de valoare emise de rezidenți români au următoarele obligații:
a) să solicite organului fiscal din România codul de identificare fiscală pentru persoana nerezidentă care nu deține acest număr;
b) să păstreze originalul sau copia legalizată a certificatului de rezidență fiscală sau un alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală, care are atribuții în domeniul certificării rezidenței conform legislației interne a acelui stat, însoțit/însoțită de o traducere autorizată în limba română;
c) să calculeze câștigul/pierderea la fiecare tranzacție efectuată pentru contribuabilul persoană fizică nerezidentă;
d) să calculeze totalul câștigurilor/pierderilor pentru tranzacțiile efectuate în cursul anului pentru fiecare contribuabil persoană fizică nerezidentă;
e) să transmită în formă scrisă către fiecare contribuabil persoană fizică nerezidentă informațiile privind totalul câștigurilor/pierderilor, pentru tranzacțiile efectuate în cursul anului fiscal, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului curent pentru anul anterior;
23/03/2018 – litera a fost modificată prin Ordonanță de urgență 18/2018
f) să depună anual, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului curent, pentru anul anterior, la organul fiscal competent o declarație informativă privind totalul câștigurilor/pierderilor, pentru fiecare contribuabil.
23/03/2018 – litera a fost modificată prin Ordonanță de urgență 18/2018
Persoana fizică nerezidentă nu are obligația de a declara câștigurile/pierderile, pentru tranzacțiile efectuate în cursul anului, dacă prin convenția de evitare a dublei impuneri încheiată între România și statul de rezidență al persoanei fizice nerezidente nu este menționat dreptul de impunere pentru România și respectiva persoană prezintă certificatul de rezidență fiscală.
(6) Macheta certificatului de rezidență fiscală pentru persoane rezidente în România, precum și termenul de depunere de către nerezidenți a documentelor de rezidență fiscală, emise de autoritatea din statul de rezidență al acestora, se stabilesc prin norme.
(7) Machetele Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România și Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România se stabilesc prin norme.

Art. 232 („Certificatele de atestare a impozitului plătit de nerezidenți”)

(1) Orice nerezident poate depune o cerere la organul fiscal competent, prin care va solicita eliberarea certificatului de atestare a impozitului plătit către bugetul de stat.
(2) Organul fiscal competent are obligația de a elibera certificatul de atestare a impozitului plătit de nerezidenți.
(3) Forma cererii și a certificatului de atestare a impozitului plătit de nerezident, precum și condițiile de depunere, respectiv de eliberare se stabilesc prin norme.

Titlul VI, Cap. I, Pct. 19 subpct. (1)

(1) Pentru a beneficia de prevederile convenției de evitare a dublei impuneri încheiate între România și statul său de rezidență, precum și de cele ale legislației Uniunii Europene, nerezidentul beneficiar al veniturilor din România trebuie să prezinte certificatul de rezidență fiscală eliberat de autoritatea fiscală din statul respectiv sau un alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală, care are atribuții în domeniul certificării rezidenței conform legislației interne a acelui stat.]

Conform dispozițiilor, obiectul procedurii de restituire reglementate în acest capitol îl constituie impozitul pe venit reținut la sursă de plătitorul de venit, contribuabilului rezident, în cuantum mai mare decât cel legal datorat, în cazul în care plătitorul de venit se află în una dintre următoarele situații: este radiat din registrele în care a fost înregistrat, potrivit legii, ori acesta este decedat sau declarat dispărut ori decedat prin hotărâre a unei instanțe judecătorești, după caz; sau se află în procedura insolvenței potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare.

În vederea restituirii impozitului reținut la sursă în plus, contribuabilul rezident depune la organul fiscal central în a cărui administrare se află, denumit în continuare organ fiscal central competent, o cerere de restituire la care anexează, în măsura în care deține, copii ale unor documente justificative, ca de exemplu: copii ale documentelor prin care se face dovada realizării venitului, orice alte documente justificative în susținerea cererii contribuabilului și stabilirea impozitului reținut la sursă în plus de către plătitorul de venit.

Pentru stabilirea sumelor pentru care contribuabilul rezident are dreptul la restituire, cererea, împreună cu documentele anterior prevăzute, se transmite, serviciului/biroului/compartimentului cu atribuții de gestiune declarații, care analizează documentele prezentate de contribuabilul rezident și informațiile din evidența fiscală existente la nivelul acestuia.

După efectuarea analizei, serviciul/biroul/compartimentul cu atribuții de gestiune declarații emite, în termen de cel mult 15 zile de la data primirii documentelor prevăzute mai sus, în 3 exemplare, Decizia de stabilire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat.

Decizia de stabilire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat reprezintă actul administrativ-fiscal prin care se certifică dreptul de restituire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat și virat la bugetul de stat de către plătitorul de venit rezident.

În plus, se dispune și faptul că decizia de stabilire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat se emite în 3 exemplare din care: un exemplar se comunică contribuabilului, un exemplar se transmite serviciului/compartimentului cu atribuții de compensări/restituiri în vederea identificării unor eventuale obligații fiscale restante, inclusiv amenzi de orice fel și alte creanțe bugetare, transmise spre recuperare organului fiscal central competent, înregistrate de către contribuabilul rezident, iar un exemplar se arhivează.

Constatarea compensării eventualelor obligații de plată restante și restituirea sumei cuvenite contribuabilului rezident se face potrivit prevederilor Procedurii de restituire a impozitului reținut la sursă contribuabililor nerezidenți, beneficiari de venituri obținute în România, de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, în situația în care plătitorul de venit rezident nu mai există ori se află în procedura insolvenței potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.