Procedura de filtrare a recursului. Respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă (NCPC)

10 dec. 2020
Vizualizari: 484
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1537/2020

NCPC: art. 493 alin. (5), art. 509 alin. (1), art. 513 alin. (5)

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată doar împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-11 ale articolului menționat.

Conform prevederilor art. 509 alin. (2) C. proc. civ. „pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul”.

Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”.

În cauză, obiectul cererii de revizuire este reprezentat de decizia nr. 9 din 14 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Organizația de Sindicat Liga Națională „A.” a personalului SNCFR disponibilizat cu O.G. nr. 69/1998 împotriva deciziei nr. 4127 din 22 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Înalta Curte observă că, prin decizia nr. 4127 din 22 noiembrie 2018, pronunțată în procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta Organizația de Sindicat Liga Națională „A.” a personalului SNCFR disponibilizat cu O.G. nr. 69/1998 împotriva deciziei nr. 1003 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Prin art. 493 alin. (5) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile reglementate de acest text legal să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinare sau extraordinare. Ca atare, aceste hotărâri nu sunt susceptibile de revizuire, aspect ce a fost reținut și în considerentele deciziei nr. 9 din 14 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, care face obiectul cererii de revizuire pendinte.

În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că hotărârea a cărei revizuire se solicită nu este supusă niciunei căi de atac, fiind pronunțată în soluționarea unei cereri de revizuire a unei decizii pronunțate în procedura de filtru, care nu este susceptibilă, de asemenea, de nicio cale de atac, apreciază că împotriva acesteia nu poate fi exercitată vreo cale de atac (ordinară sau extraordinară).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Organizația de Sindicat Liga Națională „A.” a personalului SNCFR disponibilizat cu O.G. nr. 69/1998, în numele membrului de sindicat C., împotriva deciziei nr. 9 din 14 ianuarie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Sursa informației: www.scj.ro.

Procedura de filtrare a recursului. Respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă (NCPC) was last modified: decembrie 10th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.