Procedura de actualizare a vectorului fiscal, pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri taxabilă în România (OMFP nr. 169/2019)

6 mart. 2019
Vizualizari: 556

Actul publicat în Monitor

Sumar

Ordinul Ministrului Finanțelor Publice (OMFP) nr. 169/2019 privind aprobarea Procedurii de actualizare a vectorului fiscal, pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România, precum și a modelului și conținutului unor formulare

(M. Of. nr. 154 din 27 februarie 2019)

Se aprobă Procedura de actualizare a vectorului fiscal, pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România, precum și  modelul și conținutul unor formulare

 

În M. Of. nr. 154 din 27 februarie 2019 s-a publicat OMFP nr. 169/2019 privind aprobarea Procedurii de actualizare a vectorului fiscal, pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România, precum și a modelului și conținutului unor formulare.

Astfel, prin respectivul ordin se aprobă:

Procedura de actualizare a vectorului fiscal, pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România;

– modelul și conținutul următoarelor formulare:

– „Declarație de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România (092)”, precum și instrucțiunile de completare;

– „Notificare privind nedepunerea declarației de mențiuni, în vederea actualizării datelor din Registrul contribuabililor, pentru persoanele impozabile care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează achiziții intracomunitare de bunuri taxabile în România”;

– „Decizie privind actualizarea datelor din Registrul contribuabililor, pentru persoanele impozabile care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează achiziții intracomunitare de bunuri taxabile în România”.

 

Vă prezentăm, în continuare, cele mai importante dispoziții ale Procedurii de actualizare a vectorului fiscal, pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România.

 

Structura

 

– Cap. I („Dispoziții generale”);

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

– Cap. II („Actualizarea datelor din Registrul contribuabililor ca urmare a declarațiilor de mențiuni depuse de persoanele impozabile”);

– Cap. III („Actualizarea din oficiu a datelor din Registrul contribuabililor, pe baza informațiilor declarate în decontul de TVA”);

– Cap. IV („Actualizarea din oficiu a datelor din Registrul contribuabililor, pe baza altor informații”);

– Anexele nr. 1-5.

 

Prezentare generală

 

Conform pct. 1, procedura se aplică de către compartimentul cu atribuții în domeniul înregistrării fiscale, în toate situațiile în care persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală, efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România, în condițiile prevăzute de art. 322 alin. (7)-(8) din Codul fiscal.

În ceea ce privește persoanele impozabile care, potrivit art. 322 alin. (7) din Codul fiscal, sunt obligate să utilizeze ca perioadă fiscală luna calendaristică, acestea trebuie să depună „Declarația de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România (092)”.

Declarația se depune fie la organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana impozabilă își are domiciliul fiscal sau în a cărui evidență aceasta este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe, la registratură ori la poștă prin scrisoare recomandată, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care intervine exigibilitatea achiziției intracomunitare de bunuri care generează această obligație, fie prin mijloace electronice de transmitere la distanță, potrivit legii.

Pe baza declarației, compartimentul de specialitate din cadrul organului fiscal competent operează actualizările în Registrul contribuabililor în sensul schimbării perioadei fiscale pentru TVA din trimestru calendaristic în lună calendaristică, iar persoana impozabilă a cărei perioadă fiscală a devenit luna, ca urmare a efectuării unei achiziții intracomunitare de bunuri, va utiliza ca perioadă fiscală luna calendaristică pentru anul curent și pentru anul următor.

Potrivit pct. 9, depunerea cu întârziere a declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale, constituie contravenție potrivit art. 336 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, și se sancționează potrivit prevederilor legale în vigoare.

De asemenea, depunerea cu întârziere a deconturilor de taxă pe valoarea adăugată constituie contravenție potrivit art. 336 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală și se sancționează potrivit prevederilor legale în vigoare.

Trimestrial, până la sfârșitul lunii următoare trimestrului, compartimentul cu atribuții în gestionarea declarațiilor fiscale transmite compartimentului de specialitate lista persoanelor impozabile care utilizează trimestrul ca perioadă fiscală și care au declarat în formularul (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată” efectuarea de achiziții intracomunitare de bunuri taxabile în România.

Conform pct. 20, dacă în urma acțiunilor de inspecție fiscală se constată neîndeplinirea obligației de a utiliza luna ca perioadă fiscală de către persoana impozabilă care efectuează achiziții intracomunitare de bunuri taxabile în România, compartimentul cu atribuții în domeniul inspecției fiscale, după comunicarea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, transmite compartimentului cu atribuții în domeniul înregistrării fiscale, din cadrul organului fiscal competent, o copie a raportului de inspecție fiscală.

Procedura de actualizare a vectorului fiscal, pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România (OMFP nr. 169/2019) was last modified: martie 7th, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.