Privare de libertate nelegală ulterior terminării procesului penal. Dreptul la reparaţiune pentru prejudiciile derivate din erori judiciare

• Legea nr. 2/2013: art. XVIII alin. (2)
• NCC: art. 1357
• NCPC: art. 3
• NCPC: art. 457 alin. (1)
• NCPC: art. 483 alin. (1)
• NCPC: art. 493 alin. (5)
• NCPC: art. 521 alin. (3)
• NCPC: art. 634 alin. (1) pct. 4
• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. g)
• NCPP: art. 396 alin. (1)
• NCPP: art. 538
• NCPP: art. 539

Prin cererea înregistrată, sub nr. x/2018, la data de 10 septembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Galați, secția civilă, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului să-i plătească suma de 940 RON, cu titlu de daune materiale, și suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și cheltuielile de judecată avansate pentru soluționarea procesului de față.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2676 din 7 decembrie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul în raport de excepția inadmisibilității, reținută prin suplimentul la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, reține că părțile nu și-au exprimat opinia cu privire la incidența în cauză a celor statuate prin decizia nr. 54 din data de 14 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din data de 20 ianuarie 2021, prin raportare la obiectul și temeiul de drept al litigiului, deși acestora le-a fost comunicat suplimentul la raportul asupra admisibilității în principiu, neformulând puncte de vedere cu privire la cuprinsul acestuia.

Prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează:

„Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”, iar, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din același cod, sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Conform prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în forma în vigoare la data formulării prezentei acțiuni (10 septembrie 2018):

„În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (…) cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare (…)”.

Aplicarea acestor dispoziții legale a fost extinsă și proceselor pornite până la data de 31 decembrie 2018 (cum este și prezentul litigiu), potrivit art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Totodată, prin decizia nr. 54 din data de 14 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din data de 20 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat următoarele:

„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările ulterioare, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (…) în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, respectiv hotărârile pronunțate în cererile formulate în temeiul art. 538 din C. proc. pen.”.

De asemenea, în considerentele acestei decizii, s-a reținut că „interpretarea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 trebuie să fie una restrictivă, dându-se noțiunii de eroare judiciară în procesul penal înțelesul care, după data de 1 februarie 2014, rezultă din dispozițiile art. 538 din C. proc. pen.”.

În speță, în cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel a reținut că în cazul de față situația de fapt prezentată instanței civile și temeiurile de drept aplicabile (…) sunt cele raportate la o privare de libertate nelegală ulterior terminării procesului penal, căreia îi pot fi aplicabile normele Convenției EDO și Protocoalele anexă la Convenție (a se vedea și dispozițiile art. 3 C. proc. civ.).

Curtea de apel, analizând art. 3 din Protocolul nr. 7 anexă la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a arătat și că această normă convențională își găsește expresia în dreptul intern la art. 538 alin. (1) C. proc. pen.

Prin prezentul demers judiciar, intimatul-reclamant A., invocând dispozițiile art. 1357 și următoarele C. civ. și pe cele ale art. 539 C. proc. pen., a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de despăgubiri morale și materiale pentru prejudiciul cauzat prin eroarea judiciară în urma căreia a fost încarcerat pe perioada 8 ianuarie 2018 – 15 ianuarie 2018.

În motivarea cererii de chemare în judecată, a arătat că, prin sentința penală nr. 146 din 29 noiembrie 2017 a Judecătoriei Panciu, a fost condamnat la o pedeapsă totală de 4 ani în regim de detenție, contrar dispozițiilor art. 396 alin. (1) și art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.

De asemenea, a precizat că, ulterior, la data de 8 ianuarie 2018, în baza acestei sentințe de condamnare a fost pus în executare împotriva sa mandatul de executare nr. 182/2017, în baza căruia a fost încarcerat în Penitenciarul Galați, în perioada 8 ianuarie 2018 – 15 ianuarie 2018.

A susținut că, pentru a remedia această greșeală a instanței, a formulat o contestație în anulare care a fost admisă prin sentința penală nr. 88 din data de 14 iunie 2018, această din urmă hotărâre reprezentând izvorul demersului juridic pendinte, întrucât instanța a anulat hotărârea de condamnare și a constatat existența unei erori judiciare în soluționarea cauzei anterioare în care a fost condamnat.

Totodată, a arătat că art. 3 din Protocolul nr. 7, adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reglementează dreptul la reparațiune pentru prejudiciile derivate din erori judiciare.

Față de situația de fapt a speței, astfel cum a fost anterior prezentată, Înalta Curte, în acord cu cele reținute de instanța de apel, constată că, deși intimatul-reclamant și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1357 și următoarele C. civ. și pe cele ale art. 539 C. proc. pen., cele susținute prin cererea de chemare în judecată tind a demonstra ipoteza reglementată de art. 538 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia:

„Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare”.

Ca atare, cum pretențiile deduse judecății reprezintă despăgubiri solicitate în temeiul dispozițiilor art. 538 C. proc. pen. și având în vedere dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin decizia nr. 54 din data de 14 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din data de 20 ianuarie 2021, obligatorii pentru instanțele de judecată în raport de prevederile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține că decizia recurată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Totodată, potrivit alin. (2) al art. 457 C. proc. civ., mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel, că precizarea din cuprinsul dispozitivului hotărârii recurate în prezenta cauză, în sensul că aceasta este pronunțată „Cu recurs în 30 de zile de la comunicare”, nu este de natură a deschide părții o cale de atac nerecunoscută de lege.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

Sursa informației: www.scj.ro.