Principiul securităţii juridice. Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori (NCPP, Constituția României, L. nr. 304/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 178/A/2020

NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 426; Constituția României: art. 126 alin. (4); L. nr. 304/2004: art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) și lit. f), art. 31 alin. (1) lit. c), art. 32 alin. (4)-(7), și art. 52 alin. (1)

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind, deci, o cale de anulare pentru vicii și nulități relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuindu-se astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale de atac extraordinară al contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 426 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare:d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

În cazul particular al contestației în anulare, repunerea în discuție a soluției definitive se grefează întotdeauna pe erori de procedură, circumscrise motivelor prevăzute de art. 426 C. proc. pen., prin care se tinde la a se asigura conformitatea deplină dintre hotărârea definitivă și exigențele de legalitate ale procesului penal.

În procesul de verificare a acestei conformități, baza normativă a analizei instanței o constituie, însă, legea în vigoare la data pronunțării hotărârii definitive, numai în raport cu această lege urmând a se verifica dacă instanța de apel a comis erori de drept și dacă ele au viciat sau nu procedura ce a premers pronunțării deciziei definitive.

Având natura juridică a unei căi extraordinare de atac, de anulare și retractare a hotărârilor definitive ce conțin erori de drept, contestația în anulare are întotdeauna ca temei exclusiv nulitatea unor acte de procedură efectuate anterior pronunțării hotărârii (error in procedendo). La rândul său, noțiunea de „nulitate” implică întotdeauna încălcarea prescripțiilor legale în vigoare la data efectuării actului nul sau anulabil.

Curtea Constituțională însăși a subliniat, în jurisprudența sa, că „Hotărârea judecătorească, fiind înzestrată cu autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a tranșat deja pe calea judecății. Prin urmare, hotărârea judecătorească produce efecte din momentul pronunțării, iar după rămânerea irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă constituțională”. (Decizia nr. 460 din data de 13.11.2013 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 762 din 09.12.2013).

Prin urmare, începând cu data pronunțării sale, decizia definitivă a instanței de apel este prezumată a reflecta adevărul judiciar, iar rezolvarea dată raportului penal de conflict nu mai poate fi repusă în discuție decât în situații excepționale care, în esență, implică fie descoperirea unor fapte sau împrejurări factuale noi, susceptibile a demonstra netemeinicia hotărârii, fie vicii fundamentale de legalitate, de drept substanțial sau procesual. Aceste două ipoteze principale sunt prevăzute și de art. 4 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană a drepturilor omului și își găsesc un corespondent legislativ intern în cazurile limitative în care pot fi exercitate, în procesul penal, căile extraordinare de atac ale contestației în anulare, recursului în casație și revizuirii.

Hotărârea nr. 80/12.12.2017 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost adoptată cu respectarea legislației în vigoare.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, „Președinții de secții stabilesc judecătorii care compun completele de judecată din cadrul secțiilor, transmit spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completelor de judecată din cadrul secțiilor și programează ședințele acestora”.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 19 lit. a)^1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Colegiul de conducere „aprobă numărul completelor de 5 judecători în materie penală, la propunerea președintelui secției penale, aprobă compunerea completelor de 5 judecători și a completelor din cadrul secțiilor”.

Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casați și Justiție nu și-a arogat puteri, atribuții, competențe sau prerogative de legiuitor, ci a aplicat, în limitele competențelor conferite de lege, dispozițiile Legii nr. 304/2004, privind organizarea judiciară.

Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigențele constituționale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii, iar desemnarea membrilor completurilor de judecată la propunerea președintelui de secție și cu aprobarea Colegiului de conducere nu este de natură să afecteze cerința independenței și imparțialității obiective a completurilor.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul, prin apărător face referiri la Decizia 685 din data de 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1021 din data de 29 noiembrie 2018, dorind în esență o reformare legislativă în sensul reglementării exprese a unor criterii concrete de desemnare a membrilor completelor de 3 judecători.

Pe de alată, parte dispozițiile art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) și lit. f), art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4)-(7), și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, au fost apreciate de contestator ca fiind neconstituționale făcând obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale în dosarul nr. x/2019.

O necesară evaluare a particularităților cauzei prin raportare la exigențele principiului securității juridice, astfel cum rezultă din art. 6 parg. 1 din Convenția europeană, și ale dreptului de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, prevăzut de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, legitimează aprecierea că, în prezenta cauză, nu a existat un viciu fundamental în procedura anterioară, de natură să afecteze hotărârea definitivă pronunțată și să justifice redeschiderea procesului penal, în lumina paragrafului 2 al art. 4 din protocolul nr. 7.

Este, de asemenea, evident că soluția dispusă în apel, prin decizia nr. 121/A din data de 8 aprilie 2019 a fost rezultatul acordului unanim al tuturor celor trei membri ai completului asupra particularităților cauzei.

Pentru considerentele expuse va fi respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 121/A din data de 8 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2014.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații condamnați F., E. și D., în sumă de câte 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.