Principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil. Recursuri respinse ca nefondate (VCPC, L. nr. 146/1997)

17 mart. 2020
Vizualizari: 2239
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 563/2019

VCPC: art. 137 alin. (1), art. 294 alin. (1), art. 304 pct. 5, art. 312 alin. (1); L. nr. 146/1997: art. 18

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantul A. și intervenienta B. sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

1. Recursul declarat de recurentul-reclamant A.

Criticile formulate în recurs se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

i) Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Este nefondată critica formulată de recurentul-reclamant referitoare la aplicarea de către instanța de control judiciar a dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în sensul că deși a fost invocată excepția lipsei calității procesuale active, instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

Înalta Curte constată că instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre care respectă dispozițiile legale ce guvernează procesul civil, analizând în mod corect excepția dedusă judecății, dar și criticile invocate în apel pe aspecte de procedură, atât cele formulate de reclamant, cât și cele formulate de intervenientă.

Instanța de apel a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, arătând că în cadrul unei acțiuni în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, trebuie demonstrată calitatea de proprietar, așa cum rezultă din probele administrate în cauză. Or, în speță, recurentul-reclamant a invocat calitatea de succesor legal al autorului său F., deși din certificatele de moștenitor depuse la dosarul cauzei rezultă că succesiunea a revenit fiicei sale D.. În consecință, nu s-a putut demonstra că A. este succesorul defunctului F., ceea ce echivalează cu lipsa calității procesuale active a reclamantului în cauza pendinte.

Acesta este motivul determinant al pronunțării soluției de către Curtea de Apel București, aspect care se regăsește în dispozitiv, fiind în congruență cu considerentele deciziei pronunțate în apel.

Instanța a respectat dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., arătând că lipsa de calitate procesuală activă a reclamantului împiedică efectuarea analizei pe fondul cauzei, astfel încât sub acest aspect, critica formulată în recurs apare ca nefondată.

ii) Cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamantului

Este nefondată critica referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantului, din perspectiva complinirii în viitor a calității procesuale active a recurentului, odată cu recunoașterea pe teritoriul României a actelor cu care fac dovada dezbaterii succesiunii de pe urma ambilor autori în Argentina.

Calitatea procesuală activă este una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii civile și presupune existența unei identități între cel care formulează cererea și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, revenind reclamantului obligația de a demonstra dobândirea dreptului de proprietate în patrimoniul său ca urmare a transmisiunii succesorale de pe urma defunctului F..

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Trebuie subliniat că actele de care s-a prevalat reclamantul la momentul formulării acțiunii în constatare, respectiv certificatele de moștenitor au fost anulate prin hotărâre irevocabilă, în cursul procesului. Astfel, prin Sentința civilă nr. 191 din 13 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. x/2012, irevocabilă prin Decizia nr. 567 din 24 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, s-a constatat nulitatea Certificatelor de moștenitor nr. x din 15 martie 2011 și nr. y din 15 martie 2011 emise de B.N.P. G..

Acest aspect este necontestat, fiind recunoscut chiar în cuprinsul cererii de recurs, astfel încât documentele menționate nu mai pot produce niciun efect și nu pot fi invocate în cauza de față pentru a susține dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul litigiului.

Așa fiind, criticile privind lipsa calității procesuale active a reclamantului apar ca fiind nefondate, urmând să fie respinse pentru considerentele arătate.

iii) Soluționarea excepției de netimbrare

Este nefondată critica referitoare la modalitatea de soluționare a excepției de netimbrare privind acțiunea în revendicare formulată de reclamant. Recurentul a susținut că primele două capete de cerere se constituie doar ca argumente în sprijinul cererii în revendicare, iar dacă au fost privite ca și capete de cerere distincte trebuia să fie analizate deopotrivă în excepția de netimbrare.

Argumentele formulate în sprijinul acestei critici se referă la greșita calificare a acțiunii deduse judecății, având drept consecință stabilirea eronată a taxei de timbru.

Înalta Curte constată că această susținere nu poate fi primită prin raportare la modalitatea în care reclamantul a formulat acțiunea ce cuprinde mai multe capete de cerere, două în constatare și unul în revendicare, care nu au fost modificate pe parcursul judecării cauzei în fața primei instanțe.

În conformitate cu principiul disponibilității părților în procesul civil, reclamantul a învestit instanța de fond cu următoarele cereri:

– Constatarea nevalabilității titlului Statului la momentul preluării imobilului situat în Calea x (fost 192), sector 1 în baza Sentinței civile de expropriere nr. 554 din 23 august 1937;

– Constatarea ca rămasă fără efecte a Sentinței civile nr. 554 din 23 august 1937 pronunțata de către Tribunalul Ilfov, secția a V-a civilă, Corecțională și de Vacanță în Dosar nr. x/1937 prin care s-a dispus exproprierea imobilului situat în Calea x, în raport de nestabilirea cuantumului despăgubirilor de către Comisia de Arbitraj;

– obligarea pârâtului Municipiul București prin Primarul General să-i restituie în natură imobilul (teren și construcție situate în București, Calea x (fost nr. 192), compus din teren în suprafață de 2.141 mp și construcții P+E (parter – 9 camere, etaj – 11 camere și magazie din zidărie.

Instanța de apel, rejudecând cauza, a respins primele două capete de cerere pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului și a menținut soluția privind anularea ca netimbrată a capătului de cerere privind acțiunea în revendicare.

Calificarea corectă a cererilor deduse judecății a determinat instanța de control judiciar să pronunțe o hotărâre care vizează lipsa calității procesuale active pentru acțiunea în constatare și să mențină soluția de anulare ca netimbrată a acțiunii în revendicare, ceea ce reprezintă un aspect de drept procesual criticat în recurs de reclamant, critici ce pot fi subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În măsura în care dispoziția instanței de timbrare la valoare a acțiunii în revendicare a fost contestată, iar cererea de reexaminare a fost respinsă, precum și cererea de acordare a ajutorului public judiciar, aceste aspecte nu mai pot fi supuse controlului judiciar, nici în apel și nici în recurs, așa cum rezultă din Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în completul judecarea recursului în interesul legii.

Astfel, potrivit deciziei menționate:

„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului”.

Așa fiind, criticile formulate sub acest aspect apar ca fiind nefondate, hotărârea recurată fiind pronunțată în conformitate cu exigențele normelor de procedură incidente în cauză.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A..

2. Recursul declarat de recurenta -intervenientă B.

Criticile formulate în recurs se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

i) Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Este nefondată critica ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a menținut soluția apelată în ceea ce privește cererea de intervenție.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de apel, că susținerile formulate în fața primei instanțe în cadrul cererii de intervenție vizează apărarea de către intervenienta B. a statutului legal al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Din cuprinsul cererii nu rezultă că s-ar fi formulat în mod expres o acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate în contradictoriu cu reclamantul sau cu alte persoane, ceea ce înseamnă că instanța nu a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată având obiectul menționat.

În conformitate cu dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în calea de atac nu se poate schimba obiectul cererii și nu se pot face cereri noi, astfel încât Curtea de Apel București era oprită de lege a se pronunța asupra unei cereri formulate pentru prima dată în apel.

Așadar, în măsura în care în apelul declarat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București, intervenienta a susținut că instanța trebuia să se pronunțe asupra unei cereri în constatarea dobândirii dreptului de proprietate, această cerere fiind formulată pentru prima dată în apel, nu există temei juridic pentru analizarea acesteia de către instanța de control judiciar.

În consecință, criticile formulate de intervenientă sub acest aspect sunt nefondate și urmează să fie respinse.

ii) Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Este nefondată critica privind nemotivarea hotărârii judecătorești de către instanța de apel.

Astfel, potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea unei hotărâri judecătorești nu înseamnă ca instanța să răspundă în mod detaliat fiecărui argument invocat de parte, dar presupune ca o instanță internă care a motivat pe scurt hotărârea să fi examinat, totuși, în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse (Hotărârea CEDO din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României publicată în Monitorul Oficial nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005).

Or, în speță, instanța de fond s-a conformat dispozițiilor procedurale, în sensul că hotărârea cuprinde toate elementele prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., analizând susținerile părților și soluționând litigiul potrivit dispozițiilor legale incidente în cauză.

Motivarea instanței s-a axat pe lipsa calității procesuale active a reclamantului, astfel încât nu se mai impunea o analiză de fond cu referire la compararea titlurilor de proprietate, nici în ceea ce privește capetele de cerere din acțiunea principală, nici în ceea ce privește susținerile din cererea de intervenție.

iii) Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este nefondată critica referitoare la faptul că instanța de control judiciar, în mod greșit nu a avut în vedere susținerile privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale active, din perspectiva neacceptării succesiunii înăuntrul dreptului de opțiune succesorală.

Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între reclamant și titularul dreptului afirmat, ceea ce, în speță, înseamnă că reclamantul trebuia să demonstreze că este titularul dreptului de proprietate pentru imobilul în litigiu.

Actele de care s-a prevalat reclamantul A., respectiv Certificatele de moștenitor nr. x din 15 martie 2011 și nr. y din 15 martie 2011 emise de B.N.P. G., au fost anulate prin Sentința civilă nr. 191 din 13 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. x/2012, irevocabilă prin Decizia nr. 567 a din 24 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. În consecință, documentele menționate nu mai pot produce niciun efect și nu pot fi invocate în cauza de față pentru a susține dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul litigiului.

În acest context, este lipsită de relevanță juridică analizarea acceptării succesiunii înăuntrul termenului de opțiune succesorală, de vreme ce nu s-a probat în fața instanței de către reclamant calitatea de succesor al autorilor săi cu documente care să fie conforme dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 170 din Legea nr. 105/1992.

Potrivit dispozițiilor menționate: „Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul județean în circumscripția căruia își are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine”.

Or, în cauză s-a pronunțat Sentința civilă nr. 1494 din 17 iulie 2018 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, rămasă irevocabilă prin neapelare, prin care s-a respins cererea privind recunoașterea Hotărârii nr. 18/7480/1962 pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță din capitala statului Argentina.

Recunoașterea calității de proprietar asupra imobilului în litigiu presupune a stabili că reclamantul este succesorul persoanelor care au deținut imobilul la data preluării sale de către Statul Român, chestiune care în litigiul dedus judecății înseamnă aplicarea unor reguli de drept internațional privat.

Valoarea probatorie a documentelor emise de un alt stat trebuie stabilită conform legislației incidente în cauză – în caz contrar, instanța nefiind obligată să țină seama de înscrisurile de care se prevalează părțile, chiar dacă acestea sunt traduse în limba română. În acest context, analiza efectuată de instanță s-a efectuat, în primul rând, pe aceste aspect, fără a mai examina chestiuni ce țin de regimul juridic al dreptului de opțiune succesorală prin raportare la legea aplicabilă raportului juridic de succesiune.

Așa fiind, criticile formulate de intervenienta B. apar ca fiind nefondate și urmează să fie respinse.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 304 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-intervenientă B..

Sursa informației: www.scj.ro.

Principiul disponibilității părților în procesul civil. Recursuri respinse ca nefondate (VCPC, L. nr. 146/1997) was last modified: martie 15th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.