Principiul accesorium sequitur principale. Impunerea anulării debitului accesoriu celui principal anulat

• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 496

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Zentiva S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea Deciziei nr. 426 din 14 noiembrie 2017 privind soluționarea contestației; anularea Deciziei de impunere nr. x din 30 martie 2017 privind obligațiile fiscale principale impuse cu titlu de contribuție trimestrială datorată pentru medicamente suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății de 3.672.966 RON contribuție clawback suplimentară pentru trimestrele I-III ale anului 2011; anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x din 30 martie 2017; anularea deciziilor nr. 1026EV/2017 (în parte, respectiv mai puțin pentru suma de 44 RON) și nr. 1027 EV/2017 (înregistrate sub nr. x din 25 aprilie 2017 în dosarul fiscal x) referitoare la obligațiile fiscale accesorii stabilite în sarcina reclamantei reprezentând dobânzi și penalități de întârziere în cuantum total de 4.494.934 RON compus din (i) 2.911.552 RON dobânzi/penalități de întârziere și (ii) 1.583.382 RON dobânzi și penalități aferente pretinsei contribuții clawback impusă prin Decizia de impunere; anularea deciziei nr. 1025EV2/2017 (înregistrată sub nr. x din 12 aprilie 2017 în dosarul fiscal x) referitoare la stabilirea de obligații fiscale în cuantum de 187.960 RON aferente unui debit principal stabilit și anulat potrivit Deciziei nr. F-MC 2370 din 22 decembrie 2015 și Deciziei de anulare nr. 192 din 29 iulie 2016; în subsidiar, a solicitat obligarea ANAF la procesarea favorabilă a Declarației 171 privind acordarea facilităților fiscale reglementate de O.G. nr. 17/2012 depusă de reclamantă.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 998 din 21 februarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte constată că, în lumina prezentelor considerente, cât timp s-a reținut nulitatea deciziei care stabilea debitul principal, principiul accesorium sequitur principale impunea automat anularea debitului accesoriu celui principal anulat. Astfel, argumentele aduse prin recurs sunt nefondate.

Prin urmare, față de reținerea ca fiind fondat a motivului de recurs legat de necompetența ANAF în emiterea deciziei de impunere în prezenta cauză, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

7.3. Analiza recursului formulat de recurenta-reclamanta și a apărărilor intimatelor-pârâte

7.3.1. Motivul de recurs privind soluția de respingere a capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 1025EV2/2017 referitoare la stabilirea de obligații fiscale în cuantum de 187.960 RON

Prima instanță a respins capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 1025EV2/2017, întrucât aceasta privește obligațiile fiscale accesorii impuse reclamantei, aferent deciziei de impunere nr. x nr. 2370/04.01.2016 (fiind vorba de o eroare materială privind data deciziei de impunere, în realitate fiind vorba de decizia de impunere nr. x nr. 2370/22.12.2015. Trebuie amintit că prin decizia nr. 192/29.07.2016 a fost anulat parțial debitul stabilit prin decizia de impunere nr. x nr. 2370/22.12.2015, decizia de impunere prevăzând un debit de 14.968.334 RON (neanulat). Pe calea litigiului de față reclamanta nu a solicitat anularea deciziei de impunere nr. x/22.12.2015 în privința debitului principal rămas de achitat, prin urmare nu pot fi anulate accesoriile aferente. Apoi, reclamanta nu a invocat în concret nici un motiv de nelegalitate propriu deciziei nr. 1025EV2/2017.

Înalta Curte constată că, în fapt, reclamanta a mai făcut obiectul a două controale fiscale.

Primul control fiscal a avut loc în anul 2011 și a avut în vedere verificarea contribuției clawback reglementată de art. 363 indice 1 din lege pe întreaga perioadă de aplicabilitate, respectiv pentru trimestrele IV al anului 2009 – trimestrul III al anului 2011. Aceasta a fost finalizată prin procesul-verbal încheiat la 31 octombrie 2011 fară a se dispune nicio măsură în sarcina sa.

A doua inspecție fiscală a avut loc în anul 2015 și a privit aceeași perioadă clawback, fiind finalizată prin emiterea Deciziei de impunere nr. x din 22 decembrie 2015- decizie prin care ANAF a stabilit în sarcina societății unele obligații fiscale suplimentare principale și accesorii, printre care și o contribuție clawback suplimentară pentru trimestrele I-III 2011 (ca în prezenta cauză) în sumă de 22 107 179 RON, la care au fost calculate accesorii în sumă totală de 11.318.262 RON.

Decizia din 2015 a fost anulată în parte prin Decizia ANAF nr. 192 din 29 iulie 2016 („Decizia 192/2016”), respectiv a fost anulată în ceea ce privește stabilirea contribuției clawback suplimentare și a accesoriilor aferente acesteia.

Astfel, în cuprinsul Deciziei 192/2016, ANAF a desființat parțial Decizia din 2015 privind suma de 18.457.107 RON reprezentând: 7.138.845 RON – contribuția clawback; 8.002.185 RON -dobânzi/majorări de întârziere; 3.316.077 RON-penalități de întârziere, constatând că suma de 22 107 179 RON a fost calculată în mod greșit, eroarea fiind cauzată de faptul că nu a fost preluată în evidența analitică pe plătitori suma de 14.968.334 RON pe care reclamanta a achitat-o cu titlu de contribuții trimestriale datorate pentru medicamentele suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferente perioadei trim. IV 2009 – trim. III 2011. Pe de altă parte, a reținut imposibilitatea calculului taxei în faza contestației administrastive și necesitatea ca organele de inspecție fiscală, prin alte persoane decât cele care au emis decizia de impunere anulată, să stabilească situația de fapt fiscală ținând cont de considerentele acelei decizii.

Prin urmare, ANAF a anulat prin Decizia nr. 192/2016 contribuțiile ce reprezintă diferența (în cuantum de 7.138.845 RON) dintre suma ce a fost achitată de Zentiva, dar care nu a fost luată în evidența analitică (14.968.334 RON) și suma pe care în mod greșit o calculase ca fiind contribuția datorată de Zentiva (22.107.179 RON), precum și accesoriile stabilite pentru această diferență.

Cu toate acestea, prin Decizia nr. 1025EV2/2017, ANAF a stabilit în sarcina societății obligația de plată a sumei de 187.960 RON reprezentând accesorii (calculate pe perioada 30.11.2015-05.02.2016) aferente unui pretins debit principal stabilit prin Decizia din 2015, decizie care a fost anulată prin Decizia 192/2016.

Prin acțiunea în anulare ce face obiectul prezentei cauze, recurenta a solicitat, printre altele, și anularea Deciziei nr. 1025EV2/2017, având în vedere că debitul principal pentru care au fost calculate sumele menționate în cuprinsul ei a fost anulat.

Înalta Curte constată că prima instanță a respins în mod nelegal acest capăt de cerere, prin neaplicarea principiului accesorium sequitur principale, în sensul că accesoriile stabilite prin Decizia nr. 1025EV2/2017 privesc un debit principal clawback de 7.146.737 RON – debit expres anulat anterior. Aceste accesorii nu privesc suma de 14.968.334 RON care nu a fost anulată și nici nu ar avea cum să privească această sumă întrucât, astfel cum s-a menționat și în Decizia din 2015, fusese deja achitată de reclamantă, neluarea acestei sume în evidența analitică a ANAF fiind exclusiv culpa acesteia din urmă.

În mod logic, din moment ce s-a constatat prin Decizia 192/2016 că suma de 14.968.334 RON a fost achitată de societate, nu a mai solicitat anularea Deciziei din 2015 și pentru această sumă, astfel încât aprecierile primei instanțe privind necontestarea sumei de 14.968.334 RON sunt incorecte. Mai mult, s-a apreciat eronat că suma stabilită prin Decizia 1025EV2/2017 ar corespunde debitului de 14.968.334 RON, ce nu a fost anulat prin Decizia 192/2016. Conform mențiunilor din cuprinsul Deciziei 1025EV2/2017, suma de 187.960 RON ar corespunde debitului de 7.146.737 RON stabilit prin Decizia din 2015, debit care a fost anulat prin Decizia 192/2016.

Prin urmare, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestui motiv de recurs, ceea ce va duce la necesitatea casării sentinței și anulării Deciziei nr. 1025/14.11.2017 emisă de A.N.A.F. – D.G.A.M.C.

7.3.2. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la aplicarea greșită a prevederilor O.G. nr. 17/2012 și respingerea capătului de cerere privind obligarea ANAF la procesarea favorabilă a Declarației 171

Având în vedere soluția dată primului motiv de recurs din recursul reclamantei, Înalta Curte constată că motivarea primei instanțe pe acest aspect este legală. Astfel, cât timp instanta a dispus anularea debitului principal stabilit prin decizia de impunere nr. x/2017 și a accesoriilor aferente debitului stabilit prin respectiva decizie de impunere, nu mai există debit cu privire la care să se poată formula cerere de facilități fiscale in temeiul O.G. nr. 17/2012. Astfel, acest motiv de recurs este nefondat.

7.4. Temeiul procesual al soluției date recursurilor

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă; va casa în parte sentința recurată și rejudecând, va anula Decizia nr. 426/14.11.2017 emisă de pârâta A.N.A.F.-D.G.S.C. și în ceea ce privește soluția dată contestației împotriva Deciziei nr. 1025EV/14.11.2017 și, pe cale de consecință, va admite contestația și cu privire la această decizie; va anula Decizia nr. 1025/14.11.2017 emisă de A.N.A.F. – D.G.A.M.C și va menține în rest sentința recurată; va respinge recursurile formulate de recurentele-pârâte Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Sursa informației: www.scj.ro.