Principiile dreptului familiei versus parteneriatul civil. De la tradiţie la modernism?

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Absența unor norme legale care să creeze cadrul legislativ pentru aceste relații sociale nu conduce la eradicarea acestora, ci, dimpotrivă, ar crea confuzie și nesiguranță pentru cei implicați în relații asemănătoare celor de familie.

2. Principiile dreptului familiei, între tradiție și modernism

Principiile dreptului familiei reprezintă acele idei călăuzitoare care stau la baza relațiilor de familie^[9]. Normele privitoare la dreptul familiei formează un tot unitar și coerent, pornind de la natura umană a individului. În dreptul nostru, familia are la bază căsătoria dintre un bărbat și o femeie, iar principiile dreptului familiei sunt tributare familiei tradiționale. Recunoașterea legală a altor forme de conviețuire între doi par­teneri, a posibilității de a apela la tehnici de procreare asistată medical cu terț donator de gameți sau mame purtătoare, legalizarea parteneriatelor civile între persoanele de același sex, accesul acestora la adopție ar rupe oare coerența normelor de dreptul familiei? În cele ce urmează, vom face o incursiune în principiile de bază ale dreptului familiei, pentru a analiza dacă acestea ar răspunde exigențelor societății moderne.

2.1. PRINCIPIUL EGALITĂȚII SEXELOR. Principiul egalității sexelor este un prin­cipiu cu aplicabilitate generală, care excedează aria relațiilor de familie. Principiul se regăsește în art. 7 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale^[10], art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice^[11], art. 16 din Constituția României.

În materia dreptului familiei, principiul vizează raporturile dintre soți, precum și raporturile dintre aceștia, în calitate de părinți, și copiii lor minori. Acesta este consacrat și în art. 258 alin. (1) și art. 308 C. civ. Bărbatul și femeia au drepturi egale în căsătorie; soții hotărăsc de comun acord în tot ceea ce privește căsă­toria. Acest principiu are la bază egalitatea deplină a femeii cu bărbatul în toate sectoarele vieții sociale^[12].

Privind atent la jurisprudența contemporană în materia căsătoriei, putem observa că argumentele care stau la baza egalității dintre bărbat și femeie în căsătorie pot fi aceleași și pentru partenerii de același sex care ar încheia o căsătorie.

În cauza Schalk și Kopf c. Austriei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului subli­niază faptul că în ultimul deceniu a existat o evoluție rapidă a atitudinii sociale față de persoane de același sex care formează un cuplu. De asemenea, mai multe state europene au recunoscut prin lege asemenea relații. Astfel, relația părților, care trăiesc împreună într‑un parteneriat stabil, în mod clar intră sub aplicabilitatea art. 8 din Convenție. Curtea susține că diferențele de tratament pe baza orientării sexuale trebuie să aibă o justificare serioasă. Cuplurile de același sex sunt la fel de capabile să aibă o relație de cuplu normală, precum persoanele de sex diferit^[13].

În această privință, trebuie amintit că, potrivit art. 2 din Directiva 2000/78^[14], prin principiul egalității de tratament se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală. O astfel de discriminare se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât este tratată o altă persoană aflată într‑o situație asemănătoare, pe baza unuia dintre motivele menționate la art. 1 din directiva respectivă.

Trebuie remarcat că la nivel european se salută faptul că un număr tot mai mare de state membre au luat deja măsuri care contribuie la promovarea și protejarea într‑o mai mare măsură a drepturilor persoanelor LGBTI și au adoptat noi proceduri de recu­noaș­tere juridică a genului în ceea ce privește drepturile fundamentale ale persoanelor respective. În acest sens, se consideră că drepturile fundamentale ale persoanelor LGBTI pot fi mai bine protejate dacă acestea au acces la instituții juridice precum concubinajul, parteneriatul înregistrat și căsătoria și se apreciază faptul că 19 state membre oferă în prezent aceste opțiuni și sunt încurajate și alte state membre să examineze posibilitatea de a proceda la fel^[15]. Totodată, Parlamentul European încurajează Comisia să prezinte o propunere de regulament ambițios pentru a asigura recunoașterea reciprocă a actelor de stare civilă (inclusiv recunoașterea juridică a genului, căsătoriilor și parteneriatelor înregistrate) și a efectelor lor juridice, în vederea diminuării piedicilor juridice și administrative discriminatorii cu care se confruntă cetățenii care își exercită dreptul de liberă circulație^[16].

2.2. PRINCIPIUL OCROTIRII CĂSĂTORIEI ȘI FAMILIEI. Ocrotirea familiei și căsă­toriei constituie o problematică aflată la congruența dintre interesele private ale persoa­nelor și interesul public realizat și apărat de către stat. Statul are datoria de a asigura un cadru legal care să garanteze și să protejeze viața intimă, familială și privată a persoanei fizice, construită de fiecare individ în parte în funcție de convingerile sale morale, reli­gioase, culturale etc.

În literatura de specialitate există voci care susțin că stabilirea și păstrarea unui echilibru între aspirația naturală a individului pentru propria libertate, inclusiv în ceea ce ar privi viața sa personală (intimă, familială și privată), și interesele societății și ale statului, de respectare generală a unor modele imperative de conduită socială care asigură armonia raporturilor inter‑sociale, se dovedesc a fi o chestiune sensibilă^[17]. Încorsetarea liberului arbitru al individului cu privire la viața sa intimă și familială în anumite rigori legale a condus și va conduce din ce în ce mai des la derapaje juridice. Spre exemplu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului remarca cu mulți ani în urmă (2002), în cauza Goodwin c. Marii Britanii^[18], că instituția căsătoriei este puternic zgu­duită de evoluția societății, progresele medicinei și științei aducând după sine schimbări fundamentale în domeniul transsexualității, ajungându‑se până acolo încât determi­narea sexului unei persoane să nu poată fi făcută după criterii pur biologice^[19]. Aceasta după ce, în cauza Rees c. Marii Britanii, Curtea arăta că același art. 12 din Convenție nu recunoaște dreptul persoanelor născute cu sex biologic identic de a se căsători, nici măcar după realizarea unei operații de schimbare de sex^[20].

Astăzi, la nivel european, se impune din ce în ce mai des raționamentul juridic potrivit căruia trebuie să existe o alternativă la căsătoria civilă sau/și accesul la căsă­toria civilă al cuplurilor formate din persoane de același sex. La 2 iulie 2009, Curtea Constituțională a Sloveniei a hotărât, în Blažič & Kern c. Sloveniei, că partenerilor de același sex înregistrați trebuie să li se acorde aceleași drepturi de moștenire ca și soților de sex opus. La 7 iulie 2009, Curtea Constituțională Federală a Germaniei a hotărât că partenerilor de același sex înregistrați și soților de sex opus trebuie să li se acorde aceleași pensii de urmaș, iar, începând din 22 septembrie 2011, Curtea Constituțională a Austriei a pronunțat cinci decizii prin care a constatat că partenerii înregistrați (de același sex) trebuie să beneficieze de aceleași drepturi ca și cuplurile căsătorite (formate din persoane de sex opus)^[21].

O perspectivă interesantă și demnă de reținut este conturată de către Curtea Supremă din New Mexico, în cauza Griego c. Oliver (19 decembrie 2013): „Conchidem că scopul legislației statului New Mexico privind căsătoria este de a conferi stabilitate și ordine legăturii juridice a cuplurilor stabile, prin definirea drepturilor și responsabi­lităților pe care partenerii le au unul față de celălalt, față de copiii lor, dacă aleg să crească copii împreună, și în ceea ce privește proprietatea lor. Interzicerea căsătoriilor între persoane de același sex nu este legată, în esență, de interesele guvernamentale promovate […]. Prin urmare, interzicerea căsătoriei unor persoane și privarea lor de drepturile, responsabilitățile și protecția căsătoriei civile doar din cauza orientării lor sexuale încalcă principiul protecției egale […] din Constituția statului New Mexico^[22].

Prin urmare, interesul unei societăți, în general, este acela de asimila și a acorda drepturi egale tuturor persoanelor, indiferent de orientarea lor sexuală, religioasă etc. Atât timp cât este recunoscută căsătoria civilă, este greșit să facem un amalgam între norme juridice și dogme religioase.

În cauza Oliari și alții c. Italiei, reclamanții au argumentat că era deosebit de relevant faptul că nu aveau la dispoziție nicio altă opțiune pentru a obține recunoașterea juridică a uniunii lor. În plus, o astfel de excludere nu mai putea fi considerată legitimă, având în vedere realitatea socială (au invocat un studiu realizat de Eurispes, potrivit căruia 61,4% din italieni erau în favoarea unei forme de uniune, dintre care 20,4% erau de acord ca aceasta să fie sub formă de căsătorie). A refuza în continuare acordarea anumitor drepturi cuplurilor formate din persoane de același sex nu face decât să margi­nalizeze și să stigmatizeze în continuare un grup minoritar, în favoarea unei majorități cu tendințe de discriminare^[23].

Revenind la situația din țara noastră, ultimele statistici arată că rata căsătoriilor a scăzut considerabil în ultimii ani, în timp ce vârsta medie la căsătorie cunoaște o tendință de creștere, atât la femei, cât și la bărbați, confirmând astfel tendința de amânare a încheierii primei căsătorii. De asemenea, tot mai mulți copii se nasc în afara căsătoriei, ceea ce înseamnă că această decizie nu mai depinde atât de mult de statutul de persoană căsătorită, de opinia sau oprobriul altor persoane, ci este, în principal, determinată de alte criterii: găsirea unui partener de viață potrivit, un venit adecvat, deținerea resurselor materiale necesare pentru creșterea și educarea corespunzătoare a copiilor, circumstanțe speciale din viața fiecărui individ etc. Întrebarea pe care trebuie să o lansăm este de ce, în cazul în care căsătoria este atât de avantajoasă pentru ambii parteneri și copiii pe care‑i au sau îi vor avea, oamenii evită să se căsătorească^[24]. Oare, dacă ar avea la îndemână o alternativă legală, precum parteneriatul civil, câți dintre aceștia ar opta pentru această variantă?

Un set de reguli cu privire la un parteneriat înregistrat ar putea oferi cuplurilor (de sex opus sau de același sex) un mecanism oficial pentru recunoașterea și acordarea de efecte juridice acestuia. În statele în care îl regăsim reglementat, regulile referitoare la crearea unui parteneriat înregistrat, efectele sale și desfacerea sa sunt similare regulilor care reglementează căsătoria. Parteneriatul înregistrat presupune coabitarea în mod permanent și poate fi încheiat între două persoane de sex opus/același sex, cu capacitate de exercițiu și care au atins majoratul. Un parteneriat înregistrat nu poate fi încheiat între rude apropiate ori cu o persoană care este deja căsătorită sau are un alt parteneriat înregistrat valabil cu o altă persoană. Ca și cuplurile căsătorite, partenerii înregistrați urmează să locuiască împreună ca soți din orice punct de vedere, să aibă o atitudine respectuoasă unul față de celălalt și să‑și acorde susținere reciprocă. Partenerii înregistrați au aceleași obligații de întreținere ca și soții. Temeiurile pentru desfacerea parteneriatului înregistrat sunt aceleași ca și pentru desfacerea căsătoriei sau divorț.

În ceea ce privește consecințele parentale totuși, posibilitățile partenerilor înregis­trați de a recurge la însămânțare artificială asistată medical sau de a lua spre îngrijire ori de a adopta copii variază foarte mult de la o țară la alta. Din această perspectivă, se impun câteva observații cu privire la un alt principiu, și anume principiul respectării inte­resului superior al copilului.

2.3. PRINCIPIUL RESPECTĂRII INTERESULUI SUPERIOR AL COPILULUI. Înte­me­ierea unei familii poate presupune nașterea sau adopția unui copil. Din această perspectivă, este interesant de analizat dacă interesul superior al copilului este protejat și în cazul partenerilor dintr‑un parteneriat înregistrat. De asemenea, o altă discuție amplă ar fi legată de posibilitatea acestora de a adopta un copil. Consecințele pot fi bene­fice atât pentru viitori părinți (parteneri), cât și pentru copil? Dreptul părintelui/părinților și al copilului de a se bucura unul de compania celuilalt constituie un element fundamental al vieții de familie^[25].