Principiile dreptului familiei versus parteneriatul civil. De la tradiţie la modernism?

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Preliminarii

Pentru ca o republică să fie bine constituită, cele dintâi legi trebuie să fie acelea care reglementează căsătoriile, arăta Platon, marele filosof modern al antichității. Din cele mai vechi timpuri și până astăzi, familia a fost privită ca un nucleu care a stat la baza societății, ca un laborator din care iau naștere valorile fundamentale ale unui individ, în particular, și ale societății, în general. Importanța familiei în societate a condus, inevi­tabil, la cercetarea acesteia sub mai multe aspecte: biologic, sociologic, juridic și economic.

Tradițional, familia este alcătuită din persoane unite prin căsătorie și filiație. Deși conceptele de familie și căsătorie sunt strâns legate între ele, asistăm astăzi, din ce în ce mai des, la tot mai multe semnale de alarmă cu privire la declinul căsătoriilor, la rede­finirea familiei din perspectiva căsătoriilor dintre persoane de același sex sau a parte­neriatului dintre două persoane de sex diferit ori de același sex. Este de necontestat faptul că relațiile de familie prezintă numeroase particularități în viața de zi cu zi, de aici și necesitatea reglementării familiei în funcție de elementele de originalitate existente în fapt.

Ne propunem ca în studiul de față să analizăm aceste valențe pe care evoluția societății vrea să le imprime noțiunii de familie. Avem în vedere noțiunea de familie nucleară, așa cum este ea privită astăzi și care include soții și copiii acestora.

Protejarea juridică a familiei constituie un pol de interes în toate statele de drept. La nivel european, politicile diferențiate de protejare a familiei, întemeiate pe actul căsătoriei, dar și apariția și încurajarea unor noi forme de conviețuire legale au deter­minat, din 1965 până azi, o scădere cu 50% a ratei de căsătorie în toate statele membre. Astfel, state membre precum Polonia, Croația, Slovacia, Letonia, Lituania, Ungaria și România au urmărit să stimuleze și să protejeze familia tradițională și, astfel, au consfințit explicit căsătoria ca fiind o uniune dintre un bărbat și o femeie.

„Protejarea constituțională a familiei împotriva oricăror tentative de erodare a căsătoriei, ca uniune liber consimțită dintre bărbat și femeie, în scopul întemeierii unei familii și al procreării, se impune astfel drept o măsură esențială pentru protejarea popo­rului român, a identității și unității acestuia în marea familie europeană”, arăta Curtea Constituțională, învestită să se pronunțe asupra constituționalității textului art. 48 din Constituție. Prin înlocuirea sintagmei între soți cu sintagma între un bărbat și o femeie, se realizează doar o precizare în privința exercitării dreptului fundamental la căsătorie, în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, aceasta fiind, de altfel, chiar semnificația originară a textului^[1].

În anul 1991, când Constituția a fost adoptată, căsătoria era privită în România în accepțiunea sa tradițională, de uniune între un bărbat și o femeie. Această idee este susținută de evoluția ulterioară a legislației în materia dreptului familiei din România, precum și de interpretarea sistematică a normelor constituționale de referință. Astfel, art. 48 din Constituție definește instituția căsătoriei în corelație cu protecția copiilor, deopotrivă „din afara căsătoriei” și „din căsătorie”, fiind fără îndoială că aceasta a fost privită ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, câtă vreme numai dintr‑o astfel de uniune, indiferent dacă este în căsătorie sau în afara ei, se pot naște copii^[2].

Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a avizat favorabil una dintre cele mai mari inițiative ale societății civile, și anume aceea de a defini prin Constituție căsătoria ca fiind o uniune dintre un bărbat și o femeie.

Acest demers se înscrie în contextul european și internațional de redefinire a noțiunii de familie. În ultimii ani, mai multe state europene, precum Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Islanda, Luxemburg, Malta, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit (cu excepția Irlandei de Nord), Spania, Suedia și Țările de Jos, au legalizat căsătoriile între persoane de același sex.

Totodată, în unele țări din Uniunea Europeană, uniunile civile și parteneriatele înregistrate sunt considerate echivalente sau comparabile cu căsătoria. Țările care permit căsătoriile între persoane de același sex recunosc, în general, și parteneriatele înregistrate încheiate în alte țări între persoane de același sex.

Recent, decizia Curții Europene de Justiție a creat confuzii în plan legislativ și polemici în rândul societății civile cu privire la noțiunea de căsătorie, evidențiind din nou, cu această ocazie, necesitatea definirii căsătoriei prin Constituție. Deși obiectul cauzei nu a fost legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, ci doar recunoaș­terea dreptului de ședere al soțului de același sex cu cetățeanul român, căsătoriți pe teritoriul altui stat, întrebarea firească este dacă acesta este un prim pas spre acceptarea căsătoriilor între persoane de același sex. Prin decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene nu se impune recunoașterea statutului de soț persoanei de același sex căsă­torite în alt stat, ci se recunoaște exclusiv dreptul de ședere al soțului de același sex, căsătorit pe teritoriul altui stat cu un cetățean român, drept de ședere care decurge din dreptul la liberă circulație a membrilor de familie, așa cum sunt ei definiți în directiva referitoare la libera circulație.

Mai mult decât atât, „obligația unui stat membru de a recunoaște o căsătorie între persoane de același sex încheiată într‑un alt stat membru conform dreptului acestui stat, exclusiv în scopul acordării unui drept de ședere derivat unui resortisant al unui stat terț, nu aduce atingere instituției căsătoriei în acest prim stat membru, care este definită de dreptul național și intră (…) în competența statelor membre. Ea nu presupune preve­derea de către statul membru menționat, în dreptul său național, a instituției căsătoriei între persoane de același sex. Ea se limitează la obligația de a recunoaște asemenea căsătorii, încheiate într‑un alt stat membru conform dreptului acestui stat, exclusiv în scopul exercitării drepturilor pe care dreptul Uniunii le conferă acestor persoane. (…) Astfel, o asemenea obligație de recunoaștere exclusiv în scopul acordării unui drept de ședere derivat unui resortisant al unui stat terț nu aduce atingere identității naționale și nici nu amenință ordinea publică a statului membru în cauză”^[3].

Poate că această dilemă este oarecum îndreptățită, atât timp cât în legislația noastră identificăm mai multe tipuri de familie ca fiind reglementate: familia firească, familia extinsă, familia substitutivă, familia adoptatoare, familia monoparentală.

Potrivit art. 258 alin. (1) C. civ.: „(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consim­țită între soți (…). (4) În sensul prezentului cod, prin soți se înțelege bărbatul și femeia uniți prin căsătorie”. Conform art. 259 C. civ.: „(1) Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii. (2) Bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie.

Art. 2 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției^[4] arată că prin familie se înțelege părinții și copiii aflați în întreținerea acestora [lit. j)]; prin familie adoptatoare – soțul și soția care au adoptat sau doresc să adopte [lit. i)], familia extinsă este alcătuită din rudele copilului până la gradul al patrulea inclusiv [lit. k)], iar familia substitutivă o reprezintă persoanele, altele decât cele care aparțin familiei extinse, care, în condițiile legii, asigură creșterea și îngrijirea copilului [lit. l)]^[5].

Art. 2 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei^[6] regle­men­tează familia formată din soț, soție și copiii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună [alin. (1)]; familia formată din persoana singură și copiii aflați în între­ținerea acesteia și care locuiesc împreună cu aceasta, denumită familie monopa­rentală [alin. (2)]. Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, se consideră familie în înțelesul prevederilor alin. (1) și bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și gospo­dăresc împreună, dacă aceasta se consemnează în ancheta socială.

Potrivit art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune^[7], familia monoparentală desemnează familia formată din persoana singură și copilul/copiii aflați în întreținere, în vârstă de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învățământ – cursuri de zi, organizată potrivit legii, și care locuiesc și gospodăresc împreună.

Conform art. 6 alin. (2) din aceeași lege, constituie familii separate părinții și copiii lor necăsătoriți în vârstă de peste 18 ani care nu frecventează o formă de învățământ organizată potrivit legii sau părinții și copiii lor necăsătoriți în vârstă de peste 26 de ani care frecventează o formă de învățământ organizată conform legii, care locuiesc și/sau gospodăresc împreună.

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 196/2016, consti­tuie o familie persoanele aflate în una dintre următoarele situații:

– soț și soție, căsătoriți în condițiile legii, care locuiesc împreună;

– soț și soție cu copiii lor necăsătoriți, aflați în întreținere cu vârsta de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învățământ – cursuri de zi, organizată potrivit legii, cu domiciliul ori reședința comună înscrisă în actele de identitate și care locuiesc împreună;

– bărbatul și femeia necăsătoriți care trăiesc și locuiesc împreună, dacă această situație se confirmă la verificarea în teren;

– bărbatul și femeia necăsătoriți care trăiesc și locuiesc împreună, cu copiii lor necăsătoriți și/sau ai fiecăruia dintre ei, având vârsta de până la 18 ani sau de până la
26 de ani dacă urmează o formă de învățământ – cursuri de zi, organizată potrivit legii, care locuiesc împreună, dacă această situație se confirmă la verificarea în teren;

– frații fără copii, care gospodăresc împreună și au domiciliul sau reședința comună, separat de domiciliul ori reședința părinților;

– părintele/părinții care locuiește/locuiesc cu copiii lui/lor necăsătoriți aflați în întreținere, cu vârsta de peste 18 ani și care au certificat de persoană încadrată într‑un grad de handicap/dizabilitate accentuat/ă sau grav/ă^[8].

În tot acest cadru social și legal, este firesc să ne întrebăm dacă preocuparea rigu­roasă a legiuitorului privind reglementarea relațiilor de familie se înscrie în contextul evoluției societății sau exclude o serie de realități sociale cu care o persoană se con­fruntă în încercarea de a‑și întemeia o familie. Este adevărat că o căsătorie stă la baza unei familii, dar oare nu este firesc ca o familie să existe și în afara căsătoriei? Ne demonstrează multe cupluri care aleg să conviețuiască fără să încheie o căsătorie sau aleg să procreeze fără a se lovi de mentalități legate de calitatea de soț sau soți, care au ales calea divorțului, însă au continuat să constituie o familie pentru a asigura copiilor din căsătorie un mediu familial.

Dacă legiuitorul a fost nevoit să recunoască familia monoparentală sau pe cea alcătuită din doi parteneri care conviețuiesc, oare următorul pas nu ar putea fi acela de a recunoaște parteneriatul civil, pentru cuplurile care nu sunt pregătite emoțional, financiar etc. să se supună rigorilor legale ale căsătoriei, consecințelor unui eventual divorț, dar și căsătoriile/parteneriatele între persoane de același sex?

^[1] Decizia Curții Constituționale nr. 580 din 20 iulie 2016 asupra inițiativei legislative a cetățenilor intitulate „Lege de revizuire a Constituției României”, publicată în M. Of. nr. 857 din 27 octombrie 2016.

^[2] Ibidem.

^[3] Hotărârea CJUE din 5 iunie 2018 în cauza Coman, C‑673/16, disponibilă pe curia.europa.eu. Pe data de 5 iunie 2018 s‑a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Coman, printr‑o Decizie în care instanța europeană a răspuns la unele întrebări preliminare adresate de Curtea Constituțională a României, printre care:

– „Soț” din articolul 2 punctul 2 litera (a) din Directiva 2004/38 (…) include soțul de același sex, dintr‑un stat care nu este membru al Uniunii, al unui cetățean european cu care cetățeanul s‑a căsătorit legal conform legii dintr‑un stat membru, altul decât statul gazdă?

– Dacă răspunsul la întrebare este negativ, soțul de același sex, dintr‑un stat care nu este membru al Uniunii Europene, al unui cetățean european, cu care cetățeanul s‑a căsătorit legal conform legii dintr‑un stat membru, altul decât statul gazdă, poate fi calificat ca fiind „orice alt membru de familie, […]” în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/38 ori „partenerul cu care cetățeanul Uniunii are o relație durabilă, atestată corespunzător”, în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2004/38, cu obligația corelativă a statului gazdă de a facilita intrarea și șederea acestuia, chiar dacă statul gazdă nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex și nici nu prevede vreo altă formă alternativă de recunoaștere juridică, de tipul parteneriatelor înregistrate?

În speță, domnul Coman, cetățean român și american, și domnul Hamilton, cetățean ame­rican, s‑au adresat Inspectoratului pentru a le fi comunicate procedura și condițiile în care domnul Hamilton putea, în calitatea sa de membru al familiei domnului Coman, să obțină un drept de ședere derivat în România, stat membru a cărui cetățenie o deține domnul Coman. Rezultă că Directiva 2004/38, a cărei interpretare este solicitată de instanța de trimitere, nu este susceptibilă să constituie temeiul unui drept de ședere derivat în favoarea domnului Hamilton.

Cu privire la prima întrebare, Curtea arată că noțiunea „soț” prevăzută de această dispoziție desemnează o persoană legată de o altă persoană prin căsătorie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iulie 2008, Metock și alții, C‑127/08). Reiese din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că relația pe care o are un cuplu homosexual este susceptibilă să intre în sfera noțiunii „viață privată”, precum și a noțiunii „viață de familie” la fel ca cea a unui cuplu heterosexual care se află în aceeași situație (CEDO, 7 noiembrie 2013, Vallianatos și alții c. Greciei, precum și CEDO, 14 decembrie 2017, Orlandi și alții c. Italiei).