Prima sentință de anulare a TVA-ului imobiliar pentru persoane fizice

13 feb. 2016
Vizualizari: 4560
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Avocatul Alexandru Coroian ne-a precizat că Anamaria Măstăcăneanu a fost cu ideea și susținerea cauzei, iar el a lucrat în background, relateaza Clujust.ro.

Alexandru Coroian și Anamaria Măstăcăneanu

Clientul avocaților este o persoană fizică care a construit și vândut peste 270 de locuințe în perioada 2007-2011, în Cluj. Reclamantul, prin avocați, a cerut instanței anularea unei decizii emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a unei decizii de impunere emise de Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj. Cele două decizii se referă la creanțe fiscale principale și accesorii stabilite în sarcina lui, în cuantum total de 4,37 milioane lei, din care 2,33 milioane lei – TVA stabilit suplimentar, 1,69 milioane lei – dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA stabilite suplimentar și 349.906 lei – penalități de întârziere aferente TVA stabilite suplimentar. Mai jos aveți motivarea sentinței pronunțate de judecătorul Gabriel Adrian Năsui de la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj. Sentința nu este definitivă și a fost atacată cu recurs de ANAF.

Motivarea instanței, Curtea de Apel Cluj

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de chemare în judecată și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea reține următoarele:

Prin Decizia de impunere nr. 8480/1/27.02.2013, în sarcina reclamantului a fost stabilită obligația de plată a sumei totale de 4.379.188 lei, reprezentând TVA și accesorii. Pentru a decide astfel, inspecția fiscală a reținut că, începând cu data de 03.12.2007, a realizat „fapte de comerț” și, în luna decembrie 2007, a depășit plafonul de 35.000 euro devenind persoană impozabilă din punct de vedere al TVA de la 10.01.2008. „Faptele de comerț” realizate au constat în vânzarea de apartamente și terenuri construibile din patrimoniul familiei sale.

Reclamantul a contestat titlul de creanță și prin Decizia nr. 280/24.09.2013 (comunicată la data de 27.09.2013), contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la data de 28 martie 2015 sub numărul de mai sus, reclamantul C.C.M a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA, admiterea acțiunii și, pe cale de consecință:

1. Anularea Deciziei nr. 280/24.09.2013 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală;

2. Anularea Deciziei de impunere nr. 8480/1/27.02.2013;

3. Anularea creanțelor fiscale principale și accesorii, stabilite în sarcina lui, în cuantum total de 4.379.188 lei, după cum urmează:

– 2.332.707 lei – TVA stabilit suplimentar;

– 1.696.575 lei – dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA stabilite suplimentar;

– 349.906 lei – penalități de întârziere aferente TVA stabilite suplimentar;

În esență, reclamantul face următoarele apărări:

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

• reclamantul nu este persoană impozabilă, nefiind vorba de activități comerciale

• operațiunile desfășurate de către reclamant nu constituie livrare de bunuri în sensul art. 127 Cod fiscal și nu pot fi cuprinse în sfera de aplicare a TVA potrivit art. 126 Cod fiscal

• organul fiscal, cu ocazia controlului, avea obligația înregistrării reclamantului ca plătitor de TVA din oficiu potrivit art. 153 alin. (7) Cod fiscal

• în ipoteza existenței obligației de plată, cuantumul obligației de plată este greșit stabilit prin adăugarea TVA la prețul de vânzare

• s-a încălcat principiul neutralității fiscale și nu s-a recunoscut dreptul de deducere a TVA al reclamantului prin invocarea neînregistrării acestuia în prealabil ca și persoană impozabilă

• este abuzivă perceperea creanțelor fiscale accesorii

Reclamantul arată, după pronunțarea hotărârii preliminare a CJUE în Cauza Salomie și Oltean (C183/14 din 09.07.2015), că se impune aplicarea hotărârilor interpretative ale CJUE în cauzele Tulică și Plavoșin (C 249/12 și C 250/12) și Salomie și Oltean (C183/14) și anularea în totalitate a actelor fiscale atacate cu consecința refacerii acestora, apreciindu-se că nu se pot asana nelegalitățile acestor acte prin efectuarea unui raport de expertiză tehnică de specialitate.

Se susține că, în cauză, determinarea bazei de calcul a TVA s-a făcut conform Deciziei interpretative a Comisiei Fiscale Centrale nr. 2/2011, decizie anulată în totalitate, actele administrativ fiscale fiind viciate în esența lor deoarece determinarea bazei de calcul a TVA era contrară principiului neutralității fiscale.

Se mai susține că refuzul dreptului de deducere pe considerentul neînregistrării ca persoană impozabilă în scopuri de TVA a fost unul nelegal, această concluzie fiind reiterată și în cauza Salomie și Oltean.

Or, în raport de efectul retroactiv al hotărârilor CJUE, se confirmă existența unor vicii esențiale în cazul actelor administrative atacate, sancțiunea fiind anularea integrală a actelor atacate, stabilirea obligației fiscale fiind atributul exclusiv al organului fiscal.

Curtea va valida aceste apărări formulate de către reclamant și va anula în întregime actele atacate cu consecința refacerii acestora în raport de statuările instanței pentru considerentele care vor fi expuse ulterior.

Conform deciziei de impunere, s-a constatat că reclamantul, împreună cu soția sa, a efectuat în perioada 03.12.2007 – 22.11.2011 un număr de 272 tranzacții imobiliare (6 tranzacții imobiliare în anul 2007, 112 tranzacții imobiliare în anul 2008, 83 tranzacții imobiliare în anul 2009, 52 tranzacții imobiliare în anul 2010, 19 tranzacții imobiliare în anul 2011).

Curtea constată că livrările de bunuri imobile efectuate în perioada supusă inspecției fiscale de către reclamant reprezintă operațiuni impozabile din perspectiva TVA, chestiunea fiind tranșată de către ÎCCJ prin mai multe decizii, ultima dintre ele fiind Decizia civilă nr. 3486/26.09.2014 a ÎCCJ, pronunțată cu privire la unul dintre asociații reclamantului (C. R. S).

Această statuare își păstrează valabilitatea și în contextul pronunțării CJUE în cauza C-183/14 Salomie și Oltean, din data de 9 iulie 2015, cele relevate în cuprinsul paragrafelor 47-50 ale hotărârii fiind pe deplin incidente, în contextul în care situația de fapt din speță, legată de numărul și amploarea tranzacțiilor derulate, este similară celei din cauza care a determinat adresarea întrebării preliminare. Ca atare, în termenii CJUE, suntem în prezența unui „profesionist din domeniul imobiliar”, care nu a primit și nici nu a încercat, cel puțin, să primească asigurări explicite din partea autorităților fiscale naționale competente în ceea ce privește scutirea de la plata TVA, pentru operațiunile în discuție, respectiv a unei persoane impozabile.

În consecință, pentru operațiunile economice efectuate de reclamant în perioada supusă inspecției fiscale, potrivit modului în care acestea s-au derulat în timp, organul de control a considerat în mod legitim că reclamantul avea obligația să solicite înregistrarea ca plătitor de TVA în termen de 10 zile de la data depășirii plafonului, respectiv până la 10.01.2008, devenind plătitor de TVA începând cu 01.02.2008.

Este, însă, corectă susținerea reclamantului referitoare la obligația organului fiscal de înregistrare a reclamantului ca plătitor de TVA din oficiu, potrivit art. 153 alin (7) Cod fiscal. „Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, toate persoanele care, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sunt obligate să solicite înregistrarea”. Prin urmare, conduita reclamantului, care a omis să solicite înregistrarea în scopuri de TVA trebuia asanată de către organul fiscal, tocmai în considerarea statului acordat reclamantului (de plătitor de TVA).

Aplicând în speță cele statuate de către CJUE în cauzele Tulică și Plavoșin, respectiv Salomie și Oltean, rezultă că actele administrativ-fiscale contestate au fost emise cu încălcarea normelor europene în ceea ce privește determinarea bazei de calcul a TVA și recunoașterea dreptului de deducere; aceste vicii reprezintă elemente de fond și sunt esențiale pentru determinarea TVA-ului datorat în conformitate cu normele europene, neputând fi înlăturate altfel decât prin anularea în totalitate a actelor administrativ-fiscale contestate.

Soluția se impune, cu atât mai mult cu cât atribuția de stabilire a obligației fiscale este în competența exclusivă a organelor fiscale [art. 7 alin. (2), art. 23, art. 32, art. 41 Cod pr. fisc.], decizia de impunere fiind singurul act prin care se determină sumele de bani datorate bugetului de stat de către contribuabil. Tocmai în considerarea acestui aspect, CJUE a statuat că principiul cooperării loiale impune organului administrativ obligația de a revizui o decizie administrativă definitivă pentru a se lua în calcul interpretarea dispozițiilor relevante pe care Curtea a făcut-o între timp (hotărârea pronunțată în cauza Kuhne & Heitz NV).

Se mai relevă că, în speță, organul fiscal a aplicat eronat algoritmul de calcul al TVA, prin raportare la o bază de calcul eronată și prin refuzul de a recunoaște dreptul de deducere. Dacă nu s-ar admite teza anulării în totalitate a acestor acte administrativ-fiscale viciate în esența lor, înseamnă că instanța va trebui să procedeze la restabilirea bazei de impozitare și la determinarea dreptului de deducere, ceea ce echivalează cu recalcularea obligației fiscale.

Deductibilitatea TVA este condiție obligatorie a mecanismului TVA. Or, anterior pronunțării, în cauzele Tulică și Plavoșin (C 249/12 și C 250/12) și Salomie și Oltean (C183/14) exista o practică a CJUE cu privire la obligativitatea administrației fiscale ca să permită deductibilitatea TVA (Hotărârea din 1 martie 7 2012 Polski Trawertyn, 280/10, punctele 28, 29, 33, 37, 40, 42, 47, și 48, Hotărârea din 14 februarie 1985 Rompelman, C 268/83, punctul 23, Hotărârea din 29 februarie 1996, INZO, C110/94, punctul 16, Hotărârea din 29 aprilie 2004 Faxworld, Cauza CEJ 137/02, punctele 41 și 42, Hotărârea din 3 martie 2005 Fini H, Cauza CEJ 32/03, punctul 33, Hotărȃrea din 15 iulie 2010 Pannon Gép Centrum, Cauza CEJ 368/09, punctul 37, Hotărârea din 6 iulie 1995 BP Soupergaz, C 62/93, punctul 18, Hotărârea din 21 martie 2000 Gabalfrisa și alții, C 110/98-C 147/98, punctul 43, Hotărârea din 6 iulie 2006 Kittel și Recolta Recycling, C 439/04 și C 440/04, punctul 47, Hotărârea din 21 octombrie 2010 Nidera Handelscompagnie, C385/09, punctul 42, Hotărârea din 1 aprilie 2004 Bockemühl, C90/02, Rec., punctele 51 și 52, Hotărârea din 10 aprilie 2008 Marks & Spencer, C309/06, punctele 39-41, Hotărârea din 29 septembrie NCC Construction Denmark, C174/08, punctele 24 și 27, Hotărârea din 12 mai 2011 Enel Maritsa Iztok 3, C107/10, punctul 32, Hotărârea din 4 octombrie 1995 Armbrecht, C291/02, punctul 17, 18 și 24, Hotărârea din 6 martie 2008 Nordania Finans și BG Factoring, C 98/07, punctul 19, Hotărȃrea din 21 septembrie 1988 Comisia/Franța, C50/87, Hotărârea din 10 iulie 2008 Sosnowska, C 25/07, punctele 14 și 15, Hotărârea din 23 aprilie 2009 PARAT Automotive Cabrio, C 74/08, punctul 15).

În materie fiscală, unde interesele contribuabilului sunt sensibil afectate de deciziile administrației, acesta are în mod indubitabil dreptul de a fi informat în avans asupra actelor pe care le efectuează într-o manieră care să-i permită să se comporte în cunoștință de cauză. Altfel spus, contribuabilul trebuie să cunoască legea de așa maniera încât să poată acționa preventiv.

Or, Curtea reține starea de incertitudine în interpretarea și aplicarea de către autorități a normelor de drept material privitoare la TVA aplicabilă vânzărilor de imobile efectuate de persoanele fizice și încălcarea principiilor eficienței impunerii și a certitudinii impunerii, principii fundamentale ale dreptului fiscal.

Merită observat că, prin Ordinul ANAF nr. 1415/2009 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 26 august 2009, intrat în vigoare la data de 28 august 2009, s-a introdus pentru prima dată în formularistica ANAF, în raport cu persoanele fizice „RAPORTUL DE INSPECȚIE FISCALĂ” și „DECLARAȚA DE IMPUNERE PRIVIND TVA”. Pentru exemplificare, se pot studia comparativ formularele reglementate în baza Ordinului ANAF nr. 357/2007 (act normativ anterior), care la Capitolul 3 nu prevede „constatări privind TVA”. Deci, la data acestui ultim act normativ menționat, în controlul persoanei fizice, problema TVA-ului nu prezenta interes. Din punct de vedere al procedurii de control și al documentelor folosite în control, prin Ordinul ANAF nr. 1415/2009, s-a aprobat modelul și conținutul următoarelor documente utilizate în activitatea de inspecție fiscală la persoane fizice (care sunt instrumente ale unei proceduri introduse în activitatea fiscală după 28 august 2009): Raport de inspecție fiscală, încheiat la persoane fizice, Decizie de impunere privind impozitul pe venit, stabilit de inspecția fiscală, pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale, Decizia de impunere privind TVA și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală la persoane fizice, care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale.

Prima sentință de anulare a TVA-ului imobiliar pentru persoane fizice was last modified: noiembrie 6th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: