Prevederi cu privire la „copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani”. Reclamate ca fiind discriminatorii. Anularea parţială a unui act normativ (NCC, NCPC, Legea nr. 554/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Sentința Curții de Apel Brașov (SCAF) nr. 166/2016

NCC: art. 38, art. 41, art. 451, art. 453, art. 454; NCPC: art. 194 și următoarele; Constituția României: art. 34, art. 52; H.G. nr. 344/2014: art. 4 alin. 2 lit. a) și i); Legea nr. 221/2010: art. 3 lit. b), art. 4; Legea nr. 448/2006: art. 3 lit. b); Legea nr. 554/2004, republicată: art. 7, art. 8, art. art. 11 alin. 4, art. 12, art. 18 alin. (1); Legea nr. 272/2004: art. 2 alin. (4), art. 46 alin. (1), art. 49 alin. (1) și (2), art. 55 alin. (1); CEDO: art. 23 parag. 2; Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități; O.G. nr. 137/2000; Ordinului comun nr. 725/12.709/2002: secț. a V-a, lit. c) alin. (4) din anexa nr. 2; Recomandarea Rec (2006)5 a Consiliului de Miniștri către statele membre ale Consiliului Europei, adoptată de Comitetul de Miniștri la data de 5 aprilie 2006

În M. Of. nr. nr. 403 din 10 mai 2018 a fost publicată Sentința nr. 166/2016 privind Ședința publică de la 9 noiembrie 2016 a Curții de Apel Brașov, Secția Contencios Administrativ și Fical, pronunțată în Dosarul nr. 154/64/2016.

Prin cererea formulată la data de 4 martie 2016, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale anularea parțială a Ordinului comun nr. 725/12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora, emis de pârâții Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în sensul înlăturării sintagmei „grupa de vârstă 0-7 ani” din cadrul prevederilor „Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentație și administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale” din secțiunea a V-a – Afectări ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv metabolic și endocrin, lit. c) alin. (4) din anexa nr. 2 la ordinul sus-menționat.

Având în vedere și reglementările naționale și internaționale în materie, reclamanții apreciază că distincția privind limită de vârsta 0-7 ani în cadrul aceleiași categorii – copii, realizată de prevederile Ordinului nr. 725/12.709/2002, nu este în acord cu legislația internă și legislația internațională, ratificată de statul român, încalcă dreptul copilului la sănătate și, în special, dreptul copilului cu handicap de a beneficia în mod egal de îngrijiri speciale și creează o situație discriminatorie, cu consecința atingerii aduse chiar dreptului la viață al copilului. Nicio prevedere legală, internă sau internațională, nu face vreo distincție între copiii cu vârsta de până la 7 ani și copiii cu vârsta mai mare de 7 ani.

Reclamanții au arătat că reglementarea cap. V lit. c) – Tulburări cronice de metabolism și nutriție din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 725/12.709/2002, privind sintagma „grupa de vârsta 0-7 ani”, are un caracter nelegal, după cum urmează:

1. Creează o situație discriminatorie între copilul cu vârsta între 0-7 ani și copilul cu vârsta mai mare de 7 ani, nejustificată din punctul de vedere al dezvoltării psihosociale a copilului, coroborată cu cerințele medicale și de dietă, de îngrijire și supraveghere a copilului suferind de diabet zaharat tip I.
2. Aduce o îngrădire în ocrotirea deplină a dreptului la sănătate și dreptului la viață recunoscut copilului.
3. Determină o interpretare restrictivă realizată de comisiile pentru protecția copilului din cadrul consiliilor județene și locale ale sectoarelor municipiului București, care dispun, de regulă, încadrarea în gradul accentuat de handicap a copilului bolnav de diabet zaharat tip I cu vârsta mai mare de 7 ani.
4. Ordinul nr. 725/12.709/2002 trebuie să conțină reglementări care să conducă la creșterea calității vieții copilului și respectarea dreptului la sănătate, garantat acestuia, lipsa unui însoțitor care să asigure o îngrijire și supraveghere permanentă a copilului reducând șansele acestuia de a ține sub control afecțiunea medicală de care suferă și de a avea ulterior o viață independentă și împlinită.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 194 și următoarele din Codul de procedură civilă; art. 34, art. 52 din Constituția României, revizuită; Legea nr. 554/2004, republicată, Legea nr. 272/2004; Codul civil – art. 38, art. 41; Convenția pentru Drepturile Copilului a Organizației Națiunilor Unite; Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități; Ordonanței Guvernului nr. 137 din 31 august 2000; prevederile art. 3 lit. b) din Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006; Recomandarea Rec (2006)5 a Consiliului de Miniștri către statele membre ale Consiliului Europei, adoptată de Comitetul de Miniștri la data de 5 aprilie 2006.

Analizând cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, invocată prin întâmpinare, curtea de apel constată că aceasta este nefondată, impunându-se a fi respinsă. Curtea de apel reține că susținerile acestui pârât privind lipsa competenței sale în materie nu sunt întemeiate deoarece, potrivit legii, acest pârât are atribuții de reglementare în domeniul în care a fost emis ordinul contestat de reclamanți. Astfel, potrivit art. 4 alin. (2) lit. a) și i) din H.G. nr. 344/2014 din 30 aprilie 2014 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, acest minister îndeplinește următoarele atribuții specifice, în domeniile:

a) Protecția drepturilor copilului și adopție:

1. avizează cadrul normativ în domeniul protecției drepturilor copilului și adopției și al armonizării legislației interne în materia protecției drepturilor copilului și adopției cu normele și principiile prevăzute de tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, precum și în vederea aplicării efective a acestora;
2. coordonează elaborarea și aprobă Strategia națională în domeniul protecției drepturilor copilului și al adopției;
3. coordonează și monitorizează implementarea politicilor și strategiilor în domeniul protecției drepturilor copilului și al adopției;
4. inițiază proiecte de acte normative în domeniul asigurării calității serviciilor sociale din domeniul protecției drepturilor copilului și adopție;
5. acreditează serviciile sociale destinate prevenirii separării copilului de părinții săi, precum și protecției speciale a copilului, organizate, în condițiile legii, de către autoritățile publice sau organismele private autorizate;

(…)

i) Protecția persoanelor cu dizabilități:

1. inițiază și avizează, după caz, proiectele de acte normative cu impact asupra domeniului protecției persoanelor cu dizabilități;
2. acreditează furnizorii de servicii sociale pentru protecția persoanelor cu dizabilități.

Totodată, nu numai că acest pârât are atribuții cu privire la domeniul reglementat de actul normativ contestat, că acest ordin este un ordin comun al mai multor ministere, iar unul din emitenți funcționează în subordinea sa (pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție), dar, mai mult, acest pârât a emis acte de modificare și abrogare (ordine comune mai multor ministere) a ordinului contestat. Astfel, acest pârât a emis, împreună cu pârâtul Ministerul Sănătății, Ordinul nr. 762/2.260/2012 pentru modificarea Ordinului nr. 725/12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora, precum și Ordinul nr. 89/113/2015 pentru completarea anexei nr. 2 la Ordinul nr. 725/12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora.

Mai mult decât atât, a emis, tot împreună cu pârâtul Ministerul Sănătății, după pronunțarea prezentei hotărâri, un ordin comun prin care a fost abrogat ordinul contestat de reclamanți. Este vorba despre Ordinul comun nr. 1.306/1.883/2016 din 17 noiembrie 2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, emis de pârâtul Ministerul Sănătății – cu nr. 1.306 din 17 noiembrie 2016 și de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice – cu nr. 1.883 din 14 septembrie 2016, la a cărui intrare în vigoare a fost abrogat ordinul ce face obiectul prezentei judecăți.

Față de toate aceste considerente, curtea de apel reține că acest pârât are calitate procesuală pasivă în cauză, acțiunea de față urmând a fi judecată în contradictoriu și cu acest minister în calitate de pârât, niciuna din susținerile sale nefiind întemeiate, impunându-se a fi înlăturate.

În ce privește fondul cauzei, ca stare de fapt, curtea de apel reține că, potrivit art. 8 alin. (1) și 12 din Legea nr. 544/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. Prin derogare de la dispozițiile alin. (1), acțiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorității pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operațiune administrativă, sub sancțiunea penalităților de întârziere sau a amenzii. Art. 11 alin. (4) din aceeași lege prevede că actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.

Din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanții au solicitat anularea parțială a Ordinului comun nr. 725/12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora, emis de pârâți, în sensul înlăturării sintagmei „grupa de vârstă 0-7 ani” din cadrul prevederilor „Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentație și administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale.” din secțiunea a V-a – Afectări ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv metabolic și endocrin, lit. c) alin. (4) din anexa nr. 2 la ordinul sus-menționat. Reclamanții au arătat că această reglementare creează o situație discriminatorie, între copilul cu vârstă între 0-7 ani și copilul cu vârstă mai mare de 7 ani, nejustificată din punctul de vedere al dezvoltării psihosociale a copilului, coroborată cu cerințele medicale și de dietă, de îngrijire și supraveghere a copilului suferind de diabet zaharat tip I. Totodată, aduce o îngrădire în ocrotirea deplină a dreptului la sănătate și dreptului la viață recunoscut copilului și determină o interpretare restrictivă realizată de comisiile pentru protecția copilului care dispun, de regulă, încadrarea în gradul accentuat de handicap a copilului bolnav de diabet zaharat tip I cu vârstă mai mare de 7 ani. De asemenea consideră că Ordinul nr. 725/12.709/2002 trebuie să conțină reglementări care să conducă la creșterea calității vieții copilului și respectarea dreptului la sănătate, garantat acestuia, lipsa unui însoțitor care să asigure o îngrijire și supraveghere permanentă a copilului reducând șansele acestuia de a ține sub control afecțiunea medicală de care suferă și de a avea ulterior o viață independentă și împlinită.

Reclamanții au justificat interesul în promovarea acțiunii de față prin faptul că sunt reprezentanți legali ai unor minori cu vârste cuprinse între 4 si 14 ani, copii cărora le este aplicabil textul de lege contestat, diagnosticați cu diabet zaharat tip I și care se încadrează în gradul de handicap. Reclamanții locuiesc în regiuni diferite ale României, inclusiv în județul Covasna, având domiciliul ales în Brașov.

Reclamanții au îndeplinit procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea nr. 544/2004, la dosar fiind atașat răspunsul pârâților.

Ca stare de fapt, curtea de apel constată că, la data de 28 octombrie 2002, a fost publicat în M. Of. nr. 781 Ordinul comun nr. 725/12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora. Prin acest ordin au fost aprobate criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora, comisiile pentru protecția copilului din cadrul consiliilor județene și locale ale sectoarelor municipiului București, precum și serviciile de evaluare complexă din cadrul serviciilor publice specializate pentru protecția copilului din subordinea consiliilor județene și locale ale sectoarelor municipiului București urmând a duce la îndeplinire prevederile respectivului ordin.

Anexa nr. 1 prezintă criteriile generale medicopsihosociale de identificare și încadrare a copiilor (0-18 ani) cu deficiențe și handicap (dizabilități) într-o categorie de handicap, pe baza cărora se stabilesc măsurile de protecție specială, serviciile de intervenție (reabilitare-recuperare) și sprijin necesare, pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare optimă (biopsihosocială) în raport cu nevoile individuale și particularitățile contextuale, pentru fiecare copil. Anexa 2, din care face parte textul de lege a cărei anulare se solicită de către reclamanți, prevede categoriile de afectări (deficiențe) structurale și funcționale ale organismului, care pot determina starea de handicap (dizabilitate)

În cadrul cap. V ce privește afectări ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv, metabolic și endocrin, lit. c) prevede „Afectări ale structurii și funcțiilor sistemului metabolic”, iar în cadrul tulburărilor cronice de metabolism și nutriție sunt enumerate următoarele:

a) acidoză metabolică cronică, fenilcetonurie, glicogenoze, porfirie cu tulburări polinevritice și tulburări psihice severe și semne importante de hepatită cronică (se poate acorda gradul accentuat de handicap);
b) degenerescența hepatolenticulară (Wilson) – se poate acorda gradul accentuat de handicap;
c) diabet zaharat juvenil cu formele următoare:
– diabet zaharat insulinodependent echilibrat, compensat, necomplicat; se apreciază ca deficiență funcțională de nutriție medie și poate fi încadrat în gradul mediu de handicap;
– diabet zaharat insulinodependent dezechilibrat, necomplicat, care necesită tratament strict supravegheat ca și formele insulinorezistente; se apreciază că prezintă o deficiență funcțională și de nutriție accentuată și poate fi încadrat în gradul accentuat de handicap;
– diabet zaharat decompensat cu comă acidocetozică, hiperosmotică repetată și complicat cu polineuropatie, retinopatie și metropatie; se apreciază că determină o deficiență funcțională de nutriție accentuată și poate fi asimilată cu încadrarea în gradul accentuat de handicap;
– formele grave de diabet zaharat cu cașexie gravă, cu complicații de tip cecitate și polineuropatii grave, se apreciază că determină o deficiență funcțională de nutriție gravă și pot fi asimilate cu încadrarea în gradul grav de handicap, necesitând îngrijire din partea altei persoane. Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentație și administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale;
d) intoleranță la gluten, lactoză (documentate clinic, plus biopsie intestinală) – se poate încadra în gradul accentuat de handicap;
e) formele de rahitism vitaminorezistent confirmate prin repetate internări în spital se apreciază că determină o deficiență de nutriție accentuată care poate fi asimilată cu încadrarea în gradul accentuat de handicap;
f) stările de cașexie gravă și deperdiție proteică de diverse etiologii se apreciază că determină o deficiență de nutriție gravă când depășesc un deficit ponderal de 25% și pot fi asimilate cu încadrarea în gradul grav de handicap, necesitând îngrijiri din partea altei persoane.

Reclamanții au solicitat înlăturarea sintagmei „grupa de vârstă 0-7 ani” din cadrul prevederilor „Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentație și administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale” din secțiunea a V-a – Afectări ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv metabolic și endocrin, lit. c) alin. (4).

Contrar susținerilor pârâților, analizând dispozițiile legale contestate în raport cu legislația națională și internațională relevantă, curtea de apel constată că textul legal este discriminatoriu în privința sintagmei „grupa de vârstă 0-7 ani”, deoarece aplicarea corectă a acestora aduce atingere drepturilor consacrate destinatarilor normei de către legislația în vigoare.
Prin introducerea acestei expresii în textul legal, legiuitorul a făcut o diferențiere nepermisă, discriminatorie între copiii din grupa de vârstă 0-7 ani și grupa următoare de vârstă, fără a avea la bază nicio justificare din punct de vedere medical, biologic sau psihosocial.

Potrivit actului normativ analizat, copiii suferinzi de diabet zaharat tip I pot fi încadrați în grade de handicap în raport cu intensitatea deficitului funcțional individual și prin corelare cu funcționarea psihosocială corespunzătoare vârstei. În anexa nr. 1 la Ordinul nr. 725/12.709/2002 se prevede că pentru a se realiza asimilarea pe grade de handicap se va ține seama de faptul că nu boala în sine determină severitatea handicapului, ci gradul tulburărilor funcționale determinate de aceasta, în raport cu stadiul de evoluție, de complicații în activitatea și participarea socială, de factori personali. Gradele de handicap se pot acorda după cum urmează:

– gradul grav: copiilor care au, în raport cu vârsta, capacitatea de autoservire încă neformată sau pierdută, respectiv au un grad de dependență ridicat fizic și psihic. În această situație autonomia persoanei este foarte scăzută din cauza limitării severe în activitate, ceea ce conduce la restricții multiple în participarea socială a copilului. Drept urmare, copilul necesită îngrijire specială și supraveghere permanentă din partea altei persoane;
– gradul accentuat: copiilor la care incapacitatea de a desfășura activitatea potrivit rolului social corespunzător dezvoltării și vârstei se datorează unor limitări funcționale importante motorii, senzoriale, neuropsihice sau metabolice rezultate din afecțiuni severe, în stadii înaintate, cu complicații ale unor aparate și sisteme. În această situație participarea socială a copilului este substanțial restricționată;
– gradul mediu: copiilor care au capacitate de prestație fizică (motorie, metabolică) sau intelectuală redusă, corespunzând unei deficiențe funcționale scăzute, ceea ce duce la limitări în activitate, în raport cu așteptările corespunzătoare vârstei. În această situație ele se reflectă în restricții relativ semnificative ale participării sociale a copilului;
– gradul ușor: se poate acorda pentru cazurile în care impactul afectării asupra organismului este minim, cu limitare nesemnificativă a activității, și nu necesită măsuri de protecție specială,

participarea socială fiind în limite rezonabile. Aceste cazuri vor fi raportate și înregistrate statistic.
Potrivit textului de lege contestat de reclamanți, „Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentație și administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale”. Cu alte cuvinte, copiii cu diabet cu o vârstă mai mare, respectiv după 7 ani, nu mai beneficiază de încadrarea în gradul de handicap grav, chiar dacă nu a intervenit nicio schimbare în starea lor fizică și emoțională, în gradul de autonomie și participare socială. Potrivit hotărârilor depuse la dosar și susținerilor reclamanților, această situație se întâlnește foarte des în practică, comisiile pentru protecția copilului emițând, de regulă, după împlinirea vârstei de 7 ani, hotărâri de încadrare în gradul accentuat de handicap pentru acești copii.

Astfel, cum corect au arătat reclamanții, primul efect al neacordării gradului grav de handicap este pierderea dreptului la însoțitor pentru copilul care suferă de diabet zaharat tip I. Or, un copil în vârstă de 8 ani, spre exemplu, nu se diferențiază din punctul de vedere al dezvoltării psihosociale de un copil în vârstă de 7 ani, iar cerințele medicale privind copilul bolnav de diabet nu se schimbă odată cu împlinirea vârstei de 7 ani. Multitudinea, ritmul și complexitatea operațiunilor medicale de dozare a glicemiei și administrare adecvată a insulinei, de dietă și de monitorizare permanentă, recomandate bolnavului de diabet, nu pot fi realizate fără riscuri de copilul singur și nesupravegheat, aceste cerințe nefiind specifice vârstei, ci bolii de care suferă. Toate aceste cerințe medicale permanente conduc la dependență, la limitări ale autonomiei și la restricții multiple în participarea socială a copilului, fiind necesare, pentru prevenirea și eliminarea riscurilor multiple atât în mediul familial, cât și în cel extrafamilial, o îngrijire specială și o supraveghere permanentă din partea altei persoane. Or, aceste cerințe sunt specifice gradului de handicap grav, iar nu accentuat.

Un alt efect negativ al schimbării gradului de handicap pentru copilul mai mare de 7 ani este reprezentat de riscul agravării stării de sănătate a copilului, în lipsa pierderii dreptului la însoțitor, agravare ce poate conduce chiar la moartea copilului. Copilul bolnav de diabet zaharat tip I este dependent de insulină, iar până la dobândirea unei vârste proprii și a unui discernământ valabil nu este capabil a-și adapta singur dozele de insulină și de dietă. În acest sens îngrijirea și supravegherea permanentă din partea unui însoțitor sunt indispensabile, în caz contrar riscul de hipoglicemie severă sau hiperglicemie cu cetoză și cetoacidoză poate crește, având grave repercusiuni asupra sănătății și putând cauza chiar moartea copilului.

Prin urmare, curtea de apel reține că delimitarea legislativă pe grupa de vârstă 0-7 ani și interpretarea restrictivă a acestor prevederi în acordarea gradului de handicap pun în pericol chiar viața copilului, reprezentând nu numai o discriminare față de copiii din grupa de vârstă următoare, dar și o încălcare a principiului interesului superior al copilului reglementat în mod expres de prevederile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Art. 46 alin. (1) statuează totodată că copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge și de a beneficia de serviciile medicale și de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept, iar art. 49 alin. (1) și (2) prevede că un copil cu handicap are dreptul la educație, recuperare, compensare, reabilitare și integrare, adaptate posibilităților proprii, în vederea dezvoltării personalității sale, iar potrivit art. 55 alin. (1), copilul beneficiază de protecția specială prevăzută de lege până la dobândirea capacității depline de exercițiu.

Totodată, constituie o neconcordanță cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din Constituția României, conform cărora dreptul la ocrotirea sănătății este garantat, și cu prevederile Legii nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care reglementează principiul prevenirii și combaterii discriminării, art. 3 prevăzând că protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au la bază mai multe principii, printre care prevenirea și combaterea discriminării, egalizarea șanselor, adaptarea societății la persoana cu handicap, interesul persoanei cu handicap; abordarea integrată, protecție împotriva neglijării și abuzului, alegerea alternativei celei mai puțin restrictive în determinarea sprijinului și asistenței necesare, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi și obligații egale ca toți ceilalți membri ai societății.

De asemenea vine în contradicție cu reglementările internaționale în materie:

1. Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, care prevede la lit. c) din preambul „universalitatea, indivizibilitatea, interdependența și interrelaționarea tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și necesitatea ca persoanelor cu dizabilități să li se garanteze dreptul de a beneficia pe deplin de acestea, fără discriminare”, la art. 3 lit. b), ca principiu general, nediscriminarea persoanelor cu dizabilități, art. 4 statuând drept obligație generală pentru statele participante „să asigure și să promoveze exercitarea deplină a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului pentru toate persoanele cu dizabilități și fără niciun fel de discriminare pe criterii de dizabilitate”, inclusiv „să ia toate măsurile corespunzătoare, inclusiv cele legislative, pentru a modifica sau abroga legile, reglementările, cutumele și practicile existente care constituie discriminare a persoanelor cu dizabilități”;

2. capitolul 3.9 din Recomandarea Rec (2006)5 a Consiliului de Miniștri către statele membre ale Consiliului Europei, adoptată de Comitetul de Miniștri la data de 5 aprilie 2006, care stabilește ca obiectiv în ceea ce privește linia de acțiune a îngrijirii sănătății, ce trebuie îndeplinită de statele membre, asigurarea că toate persoanele cu dizabilități, indiferent de sex, vârstă sau origine, natură sau gradul handicapului, să aibă acces egal la toate serviciile medicale; să beneficieze de acces egal la toate serviciile specializate de îngrijire medicală disponibile; să fie, pe cât posibil, deplin implicate în procesul decizional asupra planului personal de îngrijire;

3. Convenția cu privire la drepturile copilului, care prevede la art. 23 parag. 2 că „statele părți recunosc dreptul copiilor handicapați de a beneficia de îngrijiri speciale și încurajează și asigură, în măsura resurselor disponibile, la cerere, copiilor handicapați care îndeplinesc condițiile prevăzute și celor care îi au în îngrijire un ajutor adaptat situației copilului și situației părinților sau a celor cărora le este încredințat”.

Mai mult decât atât, prin Hotărârea nr. 399 din 08.06.2016, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat, cu privire la dispozițiile legale a căror anulare o solicită reclamanții prin acțiunea de față, că sintagma „0-7 ani” din textul legal analizat este discriminatorie, pârâții nejustificând cu niciun scop legitim de ce face această distincție.

Reținând că sintagma „grupa de vârstă 0-7 ani” constituie discriminare, că se limitează încadrarea în grad grav de handicap a copiilor de o vârstă mai mare de 7 ani, că este atins dreptul la o evaluare medicală individuală, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în sensul că, în cauză, sunt elemente care să probeze faptele de discriminare de care sunt acuzate părțile reclamate și care să conducă la angajarea răspunderii contravenționale, putând a se reține o faptă de discriminare în sarcina părților reclamate, astfel că a dispus aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de câte 2.000 lei pârâților Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Ministerul Sănătății Publice, prin reprezentant legal, și a recomandat Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Ministerului Sănătății Publice ca, în termen de trei luni, să modifice Ordinul nr. 725/12.709/2002, având în vedere legislația în vigoare (eliminarea sintagmei 0- 7 ani) și excluderea criteriilor cu caracter discriminatoriu.

Totodată, curtea de apel reține că, prin întâmpinările formulate în cauză, pârâții au recunoscut că ordinul analizat se află în procedură de modificare, elaborându-se un nou proiect normativ cu eliminarea sintagmei constate discriminatorii. De asemenea, potrivit notelor de ședință depuse la dosar de către pârâți (filele 66, 82, 83 vol. 3), între părți au avut loc întâlniri pentru soluționarea amiabilă a cauzei, întâlniri ce nu s-au finalizat însă până la pronunțarea prezentei hotărâri.

De asemenea, ulterior pronunțării sentinței, prin Ordinul comun nr. 1.306/1.883/2016 din 17 noiembrie 2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, emis de pârâtul Ministerul Sănătății – cu nr. 1.306 din 17 noiembrie 2016 și de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice – cu nr. 1.883 din 14 septembrie 2016, publicat în M. Of. nr. 994 din 9 decembrie 2016, a fost abrogat ordinul ce face obiectul prezentei judecăți, inclusiv sintagma a cărei anulare o solicită reclamanții.

Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 8 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, curtea de apel va admite acțiunea formulată de reclamanți, în calitate de reprezentanți legali ai copiilor lor minori, și, în consecință, va dispune anularea parțială a Ordinului comun nr. 725/12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora, emis de pârâții Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în sensul înlăturării sintagmei „grupa de vârstă 0-7 ani” din cadrul prevederilor „Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentație și administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale” din secțiunea a V-a – Afectări ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv metabolic și endocrin, lit. c) alin. (4) din anexa nr. 2 la ordinul sus-menționat.

În ce privește cheltuielile de judecată, față de dispozițiile art. 451 și 453 din Codul de procedură civilă, constatând că pârâții au căzut în pretenții, iar cheltuielile sunt dovedite și cuantumul solicitat este corespunzător cu complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat, precum și față de circumstanțele cauzei, curtea de apel va obliga pârâții să plătească reclamantei Rabocskai Marika suma de 1.910 lei (1.860 lei onorariu avocat și 50 lei taxă timbru) cu titlu de cheltuieli de judecată.

În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 454 din Codul de procedură civilă deoarece niciunul dintre pârâți nu a recunoscut până la primul termen de judecată pretențiile reclamanților, dimpotrivă au solicitat respingerea acțiunii pentru diverse motive. Nici încercările ulterioare de soluționare amiabilă a cauzei, nesoluționate însă până la pronunțarea prezentei hotărâri, nu pot conduce la concluzia aplicării acestui text de lege, câtă vreme reclamanții au efectuat deja cheltuielile pe care le-au solicitat și dovedit, fiind obligați să continue procesul până la pronunțarea unei hotărâri de către o instanța de judecată.

Astfel, Curtea de Apel Brașov admite acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății (cu sediul în București, intr. Cristian Popișteanu nr. 1-3, sectorul 1), Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (cu sediul în București, bd. Gen. Gheorghe Magheru nr. 7, sectorul 1) și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (cu sediul în București, str. Dem I. Dobrescu nr. 2-4, sectorul 1) și, în consecință dispune anularea parțială a Ordinului comun nr. 725/12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora, emis de pârâții Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în sensul înlăturării sintagmei „grupa de vârstă 0-7 ani” din cadrul prevederilor „Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentație și administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale” din secțiunea a V-a – Afectări ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv metabolic și endocrin, lit. c) alin. (4) din anexa nr. 2 la ordinul sus-menționat.