Preşedintele Zelenski, în Parlamentul European: „Ne apărăm, vă apărăm!”

10 feb. 2023
Vizualizari: 147

Aderarea României la Schengen rămâne pe agenda Președinției. Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că România va continua discuțiile politice pentru aderarea la Schengen și a anunțat că în următoarele săptămâni va efectua o vizită în Bulgaria.

„Noi vom continua discuțiile politice pe toate palierele, pe absolut toate palierele, și sunt optimist că vom găsi soluții pentru această problemă Schengen, dar n-aș vrea să ne legăm de o anumită dată. Repet, pentru mine, pentru România și pentru români, este important să intrăm în spațiul Schengen. Nu vreau să legăm discuția de o anumită dată, fiindcă, am văzut și în decembrie, aceste lucruri nu pot fi legate de o anumită dată, ele țin de foarte multe considerente, europene ar trebui. Din păcate, însă, țin și de chestiuni de politică internă în unele state membre. Asta este un lucru pe care nu-l consider bun, dar nu poate fi ignorat. Deci, continuăm discuțiile și sunt optimist”, a spus șeful statului înainte de a participa la reuniunea extraordinară a Consiliului European, scrie Agerpres.

Președintele Klaus Iohannis a mai declarat, joi, că Ministerul de Finanțe trebuie să clarifice dacă OMV Petrom va plăti taxa de solidaritate în România.

„Dacă va plăti sau nu, o să vă spună cu siguranță cei care au făcut normativul, adică Ministerul Finanțelor. Am fost puțin surprins când m-am informat după aprobare cum s-a discutat această chestiune și am aflat că, de exemplu, Ministerul Energiei nu a fost cooptat în discuție. Chestiunea s-a discutat la nivel de Finanțe, ceea ce este în principiu în regulă, pentru că vorbim de o taxă sau de un impozit. Dar am fost informat că se lucrează la acest act. Solicitarea mea a fost una singură: ca acest act să fie legal și clar, adică să nu încalce nicio directivă și nicio lege în vigoare în România și să fie atât de clar încât să nu apară discuții dacă este sau nu este. Rezultatul îl vedem cu toții la televizor: toată ziua, bună ziua se discută dacă este sau nu este. Cred că cei care au lucrat pe document trebuie să vină să îl clarifice. Nu-i nimic pierdut”, a spus șeful statului, scrie Agerpres.

SUA a trimis un nou ambasador la București.

„Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a primit-o, joi, pe ambasadoarea agreată a Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Ann Kavalec, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, la scurt timp după sosirea acesteia în țara noastră”, transmite MAE, scrie Cotidianul.

„Ministrul Aurescu și ambasadoarea Kavalec au discutat prioritățile care trebuie urmărite în relația bilaterală, care urmează să fie aprofundate cu ocazia următoarei runde a Dialogului Strategic România – SUA, programată a avea loc în prima parte a anului la București”, mai arată sursa citată, notează Cotidianul.

„Kathleen Ann Kavalec, membră de carieră a Înaltului Serviciu de Afaceri Externe cu rang de ministru-consilier, a ocupat funcția de șef al Misiunii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în Bosnia și Herțegovina, fiind detașată de la Departamentul de Stat din 2019. Anterior, Kavalec a ocupat funcția de subsecretar adjunct în cadrul Biroului pentru afaceri europene și eurasiatice al Departamentului de Stat. Înainte de aceasta, ea a fost director al Biroului pentru afaceri rusești și șef adjunct al Misiunii Statelor Unite ale Americii la UNESCO, în Paris”, arată Cotidianul.

„Printre celelalte misiuni în străinătate se numără cea de ofițer pentru afaceri culturale la Ambasada SUA din București, consilier politic la Ambasada SUA din Kiev și ofițer politic la Ambasada SUA din Moscova.Originară din California, Kavalec a obținut o diplomă în științe politice la Universitatea California din Berkeley și un masterat în servicii externe la Universitatea Georgetown din Washington, D.C. Vorbește română, spaniolă, portugheză, franceză și rusă”, mai scrie Cotidianul.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a vorbit, joi, la Bruxelles, în plenul Parlamentului European despre rolul țării sale în apărarea Europei.

„Ne apărăm împotriva celei mai antieuropene forțe din lumea modernă”, a declarat Volodimir Zelenski, începându-și discursul cu „Glorie Ucrainei!”, scrie Agerpres.

„Ne apărăm, vă apărăm!”, a mai Președintele Zelenski, notează Agerpres.

În același timp, Zelenski a mulțumit Parlamentului European pentru ajutorul pe care Ucraina îl primește din partea UE pentru a se apăra împotriva invaziei ruse.

„Aș vrea să vă mulțumesc tuturor, pentru că ne-ați ajutat poporul, cetățenii de rând, oamenii noștri relocați aici, și pentru că le-ați cerut liderilor să crească și să își întărească sprijinul”, a afirmat Zelenski, menționând mai multe categorii de cetățeni ucrainieni, mai arată Agerpres.

„Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, joi, la Bruxelles, că a informat-o pe președinta Maia Sandu despre un document rus, depistat de spionajul ucrainean, care arată un plan de a destabiliza situația din Republica Moldova”, relatează agora.md., scrie News.ro.

Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a confirmat că a primit informații de la partenerii ucraineni cu privire la planul Rusiei de a destabiliza țara și de a instaura un regim loial Moscovei.

„SIS confirmă că, atât din informațiile prezentate de partenerii noștri ucraineni, cât și în urma activității operative a Serviciului, au fost identificate activități subversive cu scopul subminării statului Republica Moldova, de destabilizare și de încălcare a ordinii publice. În acest moment, nu putem oferi mai multe detalii, deoarece există riscul de periclitare a diverselor activități operaționale aflate în desfășurare”, se arată într-un comunicat SIS, scrie News.ro.

La rândul său, ministrul de externe de la Chișinău, Nicu Popescu, a confirmat că s-au înregistrat pe parcursul anului trecut acțiuni de genul celor menționate de Volodimir Zelenski.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„Am fost martorii încercărilor eșuate de a destabiliza guvernul și cursul de integrare europeană, inclusiv prin proteste plătite. (…) Toate aceste încercări au eșuat, pentru că cetățenii noștri spun ferm că își doresc să trăiască în democrație, pace și prosperitate, în calitate de viitoare țară membră a Uniunii Europene”, a reamintit ministrul de externe, Nicu Popescu, notează News.ro.

„Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este în legătură permanentă cu lideri de state și guverne din țările europene și cu alți parteneri externi, inclusiv cu președintele Zelenski, cu care are un schimb continuu de opinii și informații privind situația din regiune”, a mai transmis, joi, și Președinția din Republica Moldova, scrie News.ro.

Seară liniștită!

 

Președintele Zelenski, în Parlamentul European: „Ne apărăm, vă apărăm!” was last modified: februarie 10th, 2023 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: