Președintele României. Întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București

30 iun. 2021
Vizualizari: 121

Conform paginii oficiale (www.presidency.ro), Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a participat marți, 29 iunie 2021, la o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București, cu prilejul încheierii Președinției portugheze a Consiliului UE.

Astfel, Președintele României a felicitat Președinția portugheză a Consiliului UE pentru eforturile depuse în avansarea agendei europene în această perioadă foarte dificilă, apreciind, totodată, că abordarea coordonată la nivelul UE în ceea ce privește pandemia de Covid-19 și eforturile comune ale statelor membre și instituțiilor europene au generat rezultate pozitive, existând astfel speranța ca revenirea la normalitate să se facă cât mai curând posibil.

În acest context, Președintele a afirmat că introducerea Certificatului Digital COVID al UE este un pas foarte important în vederea restabilirii depline a libertăților fundamentale ale Pieței Interne, în special libera circulație a persoanelor, și a apreciat eforturile Comisiei Europene în ceea ce privește achiziționarea și distribuția de vaccinuri pentru cetățenii tuturor statelor membre ale Uniunii.

Totodată, cu privire la procesul de redresare economică, Președintele României a salutat deciziile luate la nivel european în această perioadă, în special Instrumentul de Redresare – Next Generation EU, care, alături de Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, va fi foarte util în sprijinirea eforturilor statelor membre de diminuare a efectelor pandemiei de COVID-19.

În ceea ce privește relațiile externe ale UE, Președintele Klaus Iohannis a punctat faptul că, la cel mai recent Consiliu European, liderii Uniunii au reafirmat unitatea și solidaritatea, ca elemente esențiale în acțiunile viitoare și în formularea unui răspuns coordonat fată de acțiunile Rusiei. De asemenea, a accentuat importanța deosebită a menținerii securității în regiunea Mării Negre.

Pentru comunicatul integral, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și [UPDATE: Concluzii] Președintele României. Participarea la reuniunea Consiliului European, precum și la Summitul Euro

Președintele României. Întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București was last modified: iunie 30th, 2021 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: