150 views
Coaliţia caută în aceste zile soluţii să reducă cheltuielile bugetare. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că la nivelul coaliţiei de guvernare sunt în discuţie două variante referitoare la veniturile mari de la stat: interzicerea cumulului pensie – salariu de la stat şi impozitarea suplimentară a venitului care depăşeşte salariul brut al Preşedintelui ţării.
„Este o discuţie. Sunt două drepturi fundamentale prevăzute în Constituţie – dreptul la muncă şi dreptul la pensie. Legiuitorul nu poate interveni să ia cuiva unul din aceste drepturi, sub nicio formă în ordonanţă nu puteam prinde cumulul pensiei cu salariul, se poate numai prin lege. Au fost mai multe discuţii privind constituţionalitatea unui astfel de demers. Atunci am discutat mai multe variante. Din punctul meu de vedere, sunt cazuri în care faci cumul de pensie, dar ai o pensie de 2.000 de lei şi eşti şi portar la o Primărie. Eu nu pot lua acelui om dreptul de a munci sau de a cumula pensia cu salariul, astfel încât îşi acoperă minimum necesar familiei. Vorbim de cumulul de salariu şi pensie specială. Vorbim numai de zona bugetară. În acel moment, dacă prin acel cumul depăşeşti, de exemplu, salariul brut al preşedintelui, care e aproximativ 25.000 de lei, este normal să vii, dacă este constituţional, să faci acest lucru, este normal să vii cu o impozitare suplimentară, pentru că sunt două venituri de la bugetul statului”, a explicat liderul PSD, la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.
Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti (SINSB), membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, organizează în data de 26 aprilie 2023 grevă japoneză pe durata întregii zile de muncă, iar pe 11 mai vor fi pichetate sediile Parlamentului şi INS.
„Ca urmare a situaţiei salariale discriminatorii la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică (INS) de o lungă perioadă de timp, trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici şi ca urmare a nepăsării totale a factorilor decidenţi faţă de numeroasele notificări, adrese şi acţiuni de protest, solicită de urgenţă: aplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13.07.2022, cu tema «Soluţionarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Naţional de Statistică şi al Direcţiilor Regionale şi Judeţene de Statistică»; stoparea discriminărilor salariale la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică; uniformizarea grilei de salarizare din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică”, se spune într-un comunicat al sindicatului INS, scrie Agerpres.
„Greva japoneză se va desfăşura simultan în Institutul Naţional de Statistică Bucureşti şi în 26 de direcţii teritoriale de statistică: Bucureşti, Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Cluj, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vaslui”, mai notează Agerpres.
Crima de la Oneşti, care a ţinut prima pagină a ziarelor în urmă cu doi ani, revine în atenţia presei odată cu condamnarea definitivă în acest caz a lui Gheorghe Moroșan.
„Criminalul de la Onești, cel care a ucis doi muncitori într-un balcon a fost condamnat definitiv la 37 de ani și 4 luni închisoare, pedeapsa fiind redusă la maximul general de 30 de ani. Soția lui Gheorghe Moroșan a primit și ea o condamnare de 12 ani de închisoare pentru complicitate la lipsire de libertate. De asemenea, instanța a obligat la plata unor daune morale de 2 milioane de euro”, scrie Evenimentul Zilei.
Valoarea tichetelor de masă se va majora în această vară.
„Sindicatele care s-au prezentat astăzi la Palatul Victoria au propus majorarea tichetelor de masă până la valoarea de 40 de lei, de la 1 iulie. (…) Potrivit unor surse, valoarea tichetelor ar putea crește de la 30 de lei la 35 de lei la 1 iulie 2023 și la 40 de lei din mai 2024”, scrie România liberă.
„Deputata ungară Dóra Dúró, vicepreședintă a parlamentului de la Budapesta, afirmă într-un interviu publicat luni, 24 aprilie, de ziarul rus Izvestia, că aderarea Ucrainei la NATO este posibilă «doar dacă Rusia aprobă acest lucru sub forma unui acord specific»”, scrie The Kyiv Independent, notează Libertatea.
„Atâta timp cât granițele Ucrainei sunt contestate și conflictul armat continuă, chiar și propriile reguli ale NATO împiedică Kievul să se alăture alianței. Fără riscul de a declanșa un război, intrarea Ucrainei (în NATO, n.r.) este posibilă doar dacă Rusia aprobă acest lucru sub forma unui acord specific”, a declarat Dúró, în interviu, mai arată Libertatea.
„Potrivit lui Dúró, acordarea de către Ucraina a autonomiei teritoriale pentru regiunea Transcarpatia, unde locuiesc majoritatea etnicilor maghiari din țară, precum și pentru alte regiuni cu populații de naționalitate non-ucraineană ar fi un «pas în direcția corectă»”, mai notează Libertatea.
„Joe Biden și-a anunțat oficial candidatura pentru un nou mandat Finala prezidențială din 2024, o posibilă reeditare a luptei cu Trump”, titrează azi Libertatea.
„Președintele Joe Biden și-a anunțat așa cum era de așteptat candidatura pentru un al doilea mandat prezidențial, într-o înregistrare video postată pe internet marți dimineață, în care i-a îndemnat pe alegători să-l lase «să termine treaba» începută. Este neclar deocamdată dacă vreun rival democrat important va alege să candideze împotriva actualului președinte la alegerile primare, dar chiar și așa, liderul de la Casa Albă ar avea prima șansă. Prin urmare, Biden s-ar putea întâlni în finala prezidențială cu Donald Trump, care și-a anunțat deja candidatura pentru 2024, sau cu Ron DeSantis, guvernatorul Floridei, un alt posibil candidat republican”, relatează Libertatea.
„Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a lansat într-o serie de critici la adresa autorităților ruse și a acțiunilor din Ucraina, luni, în ședința de Consiliu de Securitate a ONU, prezidată la New York de ministrul rus de externe Serghei Lavrov”, relatează Reuters, citată de Libertatea.
„Tensiunile dintre marile puteri sunt la cote istorice. La fel sunt și riscurile de conflict, prin accident sau calcul greșit”, a mai avertizat Guterres la ședința Consiliului de Securitate al ONU, mai scrie Libertatea.
Seară liniştită!