Preşedintele Iohannis a semnat Decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii

8 iul. 2019
Vizualizari: 716

Duminică magistrații au sărbătorit „Ziua Justiției”.

Agerpres scrie azi despre mesajul transmis cu această ocazie de către președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea.

„Independența justiției conferită la nivel constituțional atrage cu sine o imensă responsabilitate socială pentru cei care o înfăptuiesc și obligația morală a unității corpului profesional al magistraților în vederea garantării acestei valori fundamentale, pentru protejarea tuturor cetățenilor în fața oricărei forme de arbitrariu”, a arătat președintele CSM, în mesajul postat pe site-ul CSM, scrie Agerpres.

Președintele CSM a mai precizat că justiția se află „într-o perioadă de frământări și căutări”, fiind „de datoria noastră să contribuim la regăsirea echilibrului și la garantarea respectării legii”.

„Într-un context în care justiția se află într-o perioadă de frământări și căutări este de datoria noastră să contribuim la regăsirea echilibrului și la garantarea respectării legii, ca factor stabil și stâlp al unității și credibilității justiției. Doresc pe această cale să felicit toți magistrații care și-au desfășurat și își desfășoară activitatea cu onoare și conștiință, având ca motivație a conduitei profesionale deplina respectare a legii, a justițiabililor și a valorilor fundamentale ale societății democratice. Îmi exprim, de asemenea, respectul și aprecierea pentru contribuția adusă în scopul îndeplinirii actului de justiție de către toți profesioniștii dreptului, având ferma convingere că numai împreună vom reuși să menținem o justiție independentă, întemeiată pe încredere și respect, valori indispensabile în perioade marcate de tensiuni”, a mai menționat președintele CSM, notează Agerpres.

News.ro scrie și despre o nouă amânare a ședinței CSM.

„Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, spune că săptămâna viitoare nu va avea loc o ședință a plenului CSM pentru validarea rezultatelor concursului pentru șefia Secției speciale deoarece mai mulți judecători și procurori sunt în concediu. Savonea a mai afirmat că trebuie găsită calea cea mai bună pentru deblocarea acestei situații”, menționează News.ro.

Contracandidatul Laurei Codruța Kovesi la sefia Parchetului European, Jean-François Bohnert, este favorit pentru postul de șef al Parchetului Național Financiar din Franța.

„Într-un articol care face bilanțul activității actualei șefe a Parchetului Național Financiar, Eliane Houlette, intitulat «În cinci ani, Parchetul Național Financiar s-a impus în peisajul judiciar francez», sunt menționați și potențialii succesori ai acesteia, Jean-François Bohnert fiind prezentat ca favorit. (…) De asemenea, sunt vehiculate numele unui director general pentru probleme judiciare în Administrația Vămilor, Nathalie Becache, și cel al procurorului general din Bastia, Franck Rastoul. Interimatul va fi asigurat de Muriel Fusina, șef al Departamentului pentru probleme economice și financiare din cadrul Parchetului General din Paris”, notează News.ro.

Presa mai scrie că Asociația Forumul Judecătorilor din România anunță că a atacat în instanță acte administrative normative emise de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) privind modalitatea de desfășurare a concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Judecătorii susțin că, prin eliminarea probei scrise de la concurs, menținându-se doar proba interviului, se elimină garanția unui concurs obiectiv, care să asigure accederea în magistratură a persoanelor cu un înalt nivel de pregătire profesională. Prin desfășurarea doar a probei interviului pentru candidații cu 10 ani vechime se relativizează standardele profesionale, cu efect asupra calității activității magistraților”, scrie News.ro.

„Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale, notează Cotidianul.

„Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, legea sistemului public de pensii, reexaminată ca urmare a decizie de neconstituționalitate a CCR.Legea prevede o creștere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, începând cu 1 septembrie 2019 și încheind cu 1 septembrie 2021. Astfel, valorile punctului de pensie sunt următoarele:

a) la data de 1 septembrie 2019 – 1.265 lei;
b) la data de 1 septembrie 2020 – 1.775 lei;
c) la data de 1 septembrie 2021 – 1.875 lei.

„Mai mulți lideri ai Opoziției au declarat, însă, că legea nu este sustenabilă și că în următorii ani Guvernul va avea o problemă în acoperirea majorărilor”, scrie Cotidianul.

Lira turcească se depreciează după demiterea guvernatorul Băncii centrale a Turciei.

„Lira turcească a înregistrat o scădere de peste 3% în raport cu dolarul american, după ce președintele Turciei, Recep Erdogan, a decis să îl demită pe guvernatorul băncii centrale, Murat Cetinkaya. Decizia lui Erdogan a fost determinată de o scădere mult mai puternică a costurilor de împrumut decât cea estimată initial”, scrie Bloomberg, citată de Mediafax.

Seară frumoasă!

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II
Președintele Iohannis a semnat Decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii was last modified: iulie 8th, 2019 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: