Prescipția extinctivă. Criticile recurenţilor privind neînceperea curgerii termenului de prescripţie. Recursuri respinse ca nefondate (NCPP, VCC, NCPC, VCPP)

6 mart. 2019
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 287

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 2329/2018

NCPP: art. 246 alin. (1); art. 538-539, art. 541; VCC: art. 998-999; NCPC: art. 488 alin. (5); L. nr. 71/2011: art. 201; NCC: art. 6 alin. (4), art. 2513,; VCPP: art. 246 alin. (1), art. 506 alin. (2)

Prezenta acțiune a fost introdusă la data de 18.06.2014, ulterior intrării în vigoare a noilor coduri: C. civ., C. proc. civ., C. pen. și C. proc. pen., iar temeiul juridic al acțiunii s-a întemeiat pe dispozițiile art. 538-539 din noul C. proc. pen. care reglementează dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară și la persoana îndreptățită, respectiv pe dispozițiile art. 998-999 din vechiul C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Reclamanții solicită să fie despăgubiți pentru prejudiciul propriu, constând în supunerea lor la acte de anchetă, de cercetare, percheziție, temeiul juridic al acestor pretenții fiind art. 538-539 din noul C. proc. pen., cât și datorită oprobriului public la care au fost supuși, determinat de mediatizarea cazului D. și de învinuirile care se aduceau acestora, de suferințele provocate ca urmare a decesului prin sinucidere a lui C. și a profanării cadavrului acestuia de către organele statului, activități care intră în sfera răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998-999 din vechiul C. civ., dar și pentru prejudiciul indirect suferit, în calitate de moștenitori ai lui C., cauzat de înscenarea judiciară pe care autoritățile de la acea vreme au intentat-o familiei autoarei lor, dovedită prin constatarea ulterioară a erorii judiciare, aceste pretenții fiind fundamentate tot pe dispozițiile art. 538-539 din noul C. proc. pen.

Prin urmare, raportul juridic dedus judecății își are izvorul în două temeiuri de drept distincte, astfel cum corect a motivat instanța de apel.

Analizând motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (5) din C. proc. civ. referitor la faptul că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte constată invocarea formală a acestui aspect de nelegalitate, întrucât recurenții nu precizează care reguli de procedură au fost aplicate greșite și în ce mod intervine sancțiunea nulității.

Se observă că toate criticile recurenților, cu predilecție ale recurentei A., privesc greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active și a excepției prescripției extinctive, critici care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Recursul declarat în termen de către B. nu aduce critici concrete asupra unor aspecte de nelegalitate din decizia atacată, motivele de recurs dezvoltate de către recurent urmând a fi analizate în limitele dezlegărilor date în apel.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată incidența a două temeiuri juridice pe care se fundamentează despăgubirile solicitate, astfel cum au fost identificate anterior.

În ceea ce privește prejudiciul întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, sunt aplicabile regulile specifice materiei civile și, față de data introducerii acțiunii și a art. 201 din Legea nr. 71/2011 și art. 6 alin. (4) din C. civ., potrivit cu care prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, în mod corect au fost aplicate dispozițiile Decretului nr. 167/958 în materia prescripției extinctive, iar nu dispozițiile noului C. civ. care înglobează în prezent, în Cartea a VI-a, normele privind prescripția extinctivă, decăderea și calculul termenelor sau ale art. 506 alin. (2) din vechiul C. proc. pen., care stabilește un termen de prescripție de 18 luni.

Pentru acordarea de despăgubiri decurgând din constatarea existenței unei erori judiciare trebuie întrunite condițiile instituite în prevederile noului C. proc. pen., respectiv în art. 538-539 C. proc. pen.

Analizând modul de interpretare și aplicare a normelor de drept procesual penal în stabilirea îndreptățirii reclamanților de a primi despăgubiri pentru eroarea judiciară care le-a cauzat atât un prejudiciu direct, cât și unul indirect, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, în contextul în care reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor cerute de textele legale menționate pentru a beneficia de despăgubiri.

Astfel, dispozițiile art. 538-539 C. proc. pen. cer ca persoana care solicită despăgubiri pentru producerea unei erori judiciare să fi fost condamnată definitiv sau să fi fost privată nelegal de libertate în cursul urmăririi penale, iar reclamanții nu au dovedit nici în persoana lor și nici a lui I. îndeplinirea acestei condiții. Realizarea unei percheziții domiciliare sau aducerea în fața organelor de anchetă pentru audieri constituie împrejurări care nu pot fi asimilate celor două cerințe legale, o interpretare extensivă a celor două condiții nefiind permisă, conform principiului „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă” („ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus”).

Sunt astfel nefondate susținerile recurentei potrivit cărora presiunile la care au fost supuși sora și cumnatul său înainte de sinucidere, precum și suferințele încercate de reclamanți pe timpul anchetei, respectiv percheziție domiciliară, declarații, se circumscriu dispozițiilor art. 538-539 din C. proc. pen.

Având în vedere că dispozițiile art. 539 preiau prevederile art. 504 alin. (2) din vechiul C. proc. pen., că nu este aplicabil în cauză vechiul C. proc. pen., în raport de data introducerii acțiunii, apare ca nefondată și critica privind omisiunea de analiză a art. 504 alin. (2) din vechiul C. proc. pen.

Calitatea procesual activă a reclamanților nu se poate întemeia nici pe dispozițiile art. 541 C. proc. pen. care dă posibilitatea pornirii sau continuării acțiunii pentru repararea pagubei, după moartea persoanei îndreptățite, de către persoanele care se aflau în întreținerea acesteia la data decesului întrucât reclamanții nu au invocat că ar fi avut calitatea de persoane aflate în întreținerea autoarei C., la data decesului acesteia, ci pe aceea de moștenitori, calitate căruia art. 541 C. proc. pen. nu îi acordă semnificație juridică.

Astfel fiind, în lipsa dovedirii îndeplinirii condițiilor limitativ prevăzute în art. 538-539 și art. 541 C. proc. pen., în mod corect a fost admisă excepția lipsei calității procesual active a reclamanților pentru prejudiciu propriu și indirect solicitat ca urmare a procedurilor desfășurate în dosarul penal în care s-a constatat eroarea judiciară.

În ceea ce privește despăgubirile solicitate de reclamanți în temeiul răspunderii civile delictuale a statului român pentru prejudiciul de imagine ce le-a fost creat prin mediatizarea „Cazului D.” și prin oprobriul la care reclamanții au fost supuși ulterior, până la aflarea adevăratului autor al crimei, în mod corect, sub aspectul soluționării excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța de apel a făcut aplicarea art. 3 și 8 din Decretul nr. 167/958 și nu a art. 506 alin. (2) din vechiul din C. proc. pen., de vreme ce litigiul are natură civilă.

Astfel cum s-a arătat anterior, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 și ale art. 6 alin. (4) din C. civ., sunt aplicabile prevederile anterioare intrării în vigoare a noului C. civ., astfel că nu sunt incidente restricțiile de invocare ale prescripției extinctive prevăzute de art. 2513 din noul din C. civ.

Momentul de la care curge termenul de prescripție este cel reglementat de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, respectiv cel în care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

În speță, reclamanții au cunoscut paguba, adică existența unei erori judiciare și pe cel care răspunde de ea, respectiv statul român, din momentul în care a fost larg mediatizat faptul descoperirii adevăratului făptuitor, J., iar nepotul, respectiv vărul reclamanților, F., ca persoană învinuită pe nedrept, a fost eliberat.

Chiar recurenții recunosc că descoperirea adevăratului făptuitor a fost larg mediatizată și nu neagă că au luat cunoștință de această împrejurare, însă susțin că, inclusiv în situația unei largi mediatizări a constatării erorii judiciare, lipsa comunicării de către organele în drept a ordonanței sau a unei rezoluții motivate către ei, i-a pus în imposibilitate de a cunoaște în mod obiectiv și efectiv atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Această apărare este nefondată, Înalta Curte considerând că, atât în situația comunicării ordonanței, cât și în aceea a mediatizării constatării erorii judiciare în „Cazul D.”, s-a realizat în mod efectiv și obiectiv încunoștiințarea reclamanților despre pagubă, dar și despre cel răspunzător de producerea sa, neexistând nici un element care să diferențieze efectele celor două modalități de aducere la cunoștință a aceluiași fapt juridic.

Ca atare, momentul la care reclamanții puteau cunoaște eroarea judiciară nu este reprezentat de moartea lui C. sau de momentul la care trebuia comunicată către reclamanți ordonanța din 15 07 1981, dată în dosarul nr. x/11 12 1977, prin care față de C. s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Astfel fiind, sunt nefondate criticile din recurs referitoare la aceste aspecte.

În mod corect a reținut instanța de apel că, în perioada ulterioară descoperirii adevăratului făptuitor și a eliberării lui F. și până în decembrie 1989, când a avut loc prăbușirea sistemului comunist, termenul de prescripție a fost suspendat, deoarece reclamanții se aflau în imposibilitate să introducă o acțiune în despăgubiri datorită represiunilor la care ar fi putut fi supuși, caz asimilat forței majore, astfel că, după momentul „decembrie 1989”, a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani, care s-a împlinit anterior formulării prezentei cereri de chemare în judecată.

Astfel cum s-a motivat anterior, din perspectiva răspunderii civile delictuale, care este reglementată de C. civ. și supusă regulilor instituite de Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, nu prezintă relevanță împrejurarea că reclamanților nu li s-a comunicat ordonanța de scoatere de urmărire penală și modul de aplicare al art. 246 alin. (1) din vechiul C. proc. pen., acest aspect având semnificație juridică numai dacă ar fi fost aplicabil în cauză termenul de prescripție de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen.

Prin urmare, sunt nefondate criticile recurenților privind neînceperea curgerii termenului de prescripție atâta vreme cât nu le-a fost comunicată ordonanța din 15 iulie 1981, dată în dosarul nr. x/11.12.1977, dar și cele privind reținerea, în mod eronat, a anului 1989, iar nu a datei de 11 iunie 2013, când ordonanța din 15 iulie 1981 a rămas definitivă, ca dată de la care a început să curgă termenul de prescripție.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte consideră că motivul de recurs invocat nu este incident în cauză, motiv pentru care recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

Sursa informației: www.scj.ro.

Prescipția extinctivă. Criticile recurenților privind neînceperea curgerii termenului de prescripție. Recursuri respinse ca nefondate (NCPP, VCC, NCPC, VCPP) was last modified: martie 6th, 2019 by Redacția ProLege
130 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter