Premierul Cîţu cere miniştrilor să facă reforme

25 mai 2021
Vizualizari: 323

Scăderea cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19 determină autoritățile să relaxeze condițiile impuse.

„Premierul a transmis marți că va fi respectat calendarul relaxărilor, chiar dacă nu va fi atinsă ținta de 5 milioane de vaccinați până la 1 iunie, pentru că numărul persoanelor infectate cu Covid-19 și al celor de la ATI este în scădere. Florin Cîțu a declarat, într-o conferință de presă, că joi sau vineri va avea loc următoarea ședință de Guvern, iar după aceasta vor fi anunțate măsurile de relaxare care vor intra în vigoare la începutul lunii iunie”, scrie Libertatea.

Totuși, medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, susține că, cel mai probabil, se va repeta scenariul de anul trecut, când, în vară, au scăzut mult cazurile de COVID-19, și nu exclude ca, din toamnă, să avem un nou val al pandemiei, dar mai mic.

„Se repetă, probabil, scenariul de anul trecut, doar că cifrele sunt mult mai mici pentru că deja o parte din populație este imunizată, chiar dacă România nu este printre țările cu un procent important, vedeți că avem vreo patru milioane și ceva de persoane care au fost vaccinate până în momentul de față. Comparați, de exemplu, cu Franța care are 30 de milioane din 60 vaccinate, jumătate din populație a fost deja imunizată. În mod evident trebuie să ne pregătim și să continuăm campania de vaccinare până în toamnă și dacă se va atinge acel prag psihologic de 10 milioane cu atât mai bine, dar, din ce văd eu, nu cred că aderența la vaccinare va fi extraordinară în continuare, dacă nu se găsesc noi căi de comunicare, de atragere a oamenilor să se vaccineze, mai ales în mediul rural”, a declarant, luni, dr. Alexandru Rafila la Digi 24, scrie News.ro.

„Eu, de la început, am zis că nu trebuie să facem pariuri apropo de termene și cifre, trebuia să păstrăm cadența vaccinărilor. (…) Chiar dacă o să avem o acoperire vaccinală de 30-40%, cel mult, în toamnă, atunci s-ar putea să ne gândim să asistăm la un val, care, sper eu, să fie mic, dar nu pot să exclud niciun scenariu, nu trebuie să excludem mutațiile. Pot fi mutații care să se transmită mai ușor sau să fie mai puțin respondente la vaccin”, a mai adăugat dr. Alexandru Rafila, notează News.ro.

În timp ce Guvernul caută noi soluții să determine populația din mediul rural să se vaccineze, liderul PNL, Ludovic Orban, le spune românilor indeciși că ar putea ajunge să plătească pentru a se vaccina anti-COVID-19 și că imunizarea nu va fi, în viitor, gratuită.

„Și așa noi organizăm vaccinare gratuită, statul român suportă toate costurile vaccinării. E o situație excepțională, mai facem asta o perioadă de timp, până ajungem la un nivel de imunizare de grup. Dar, până la urmă, se va merge pe mecanismul, de exemplu, de la vaccinarea pe gripă, unde numai persoanele vulnerabile sunt vaccinate gratuit, celelalte categorii vor trebui să se vaccineze că e răspunderea lor. E vorba de sănătatea fiecăruia”, a declarat Ludovic Orban, scrie România liberă.

Premierul Cîțu susține contrariul, că vaccinul va rămâne gratuit.

„Din contră, deja avem comenzi pentru a continua campania de vaccinare și în toamnă, dar și anul viitor, pentru că nu știm exact cum va evolua pandemia”, a spus premierul Cîțu, mai notează România Liberă.

Și tot premierul Cîțu cere miniștrilor să înceapă reorganizarea ministerelor.

„Le-am cerut miniștrilor să facă și ei reformă. Anul trecut am reușit în Ministerul de Finanțe să fac reorganizare, să reduc numărul de directori generali și asta a adus economii la buget și ministerul merge foarte bine și a colectat mai mult decât înainte, am economisit și bani. Poți face reformă și să reduci numărul de directori generali. (…) Până acum nu am primit reorganizarea ministerelor care să facă ce am făcut eu, să reducă numărul de directori generali. (…) Acum îi încurajez, apoi o să le solicit, altfel nu se pot reduce cheltuielile”, a declarat premierul la Radio Guerrilla, scrie Digi 24.

În finalul Revistei scriem despre un nou incident produs în Belarus: un nou avion, de această dată al companiei aeriene germane Lufthansa, care a fost percheziționat, luni, de autoritățile din Belarus, pe Aeroportul din Minsk, în contextul unei alerte de securitate.

„Un avion al companiei Lufthansa, care urma să efectueze Cursa LH1487, între Minsk (Belarus) și Frankfurt (Germania), a fost vizat, luni, de o alertă de securitate pe Aeroportul din Minsk și a fost percheziționat. Toți pasagerii au fost coborâți din avion, înaintea decolării, la fel și bagajele, pentru noi verificări. Din cauza incidentului, avionul a decolat cu întârziere. Compania Lufthansa a comunicat că alerta de securitate a fost transmisă de autoritățile din Belarus. (…) Potrivit companiei Lufthansa, la bordul aeronavei erau 51 de pasageri și membri ai echipajului”, scrie România liberă.

Seară frumoasă!

Premierul Cîțu cere miniștrilor să facă reforme was last modified: mai 25th, 2021 by Claudiu Pamuc

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: