Preluarea abuzivă a imobilului. Repunerea în situația anterioară (NCPC; TFUE)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 2167/2016

NCPC: art. 261, art. 304 pct. 1 – 9; TFUE: art. 267

Referitor la primul motiv de recurs, analizând sentința pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia, se constată că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute de către art. 261 C. proc. civ.

Totodată, se reține că aspectele invocate de către recurenta-reclamantă în cererea de recurs referitoare la nelegalitatea Sentinței nr. 163/2015 a Curții de Apel Alba Iulia pe motivul încălcării prevederilor art. 261 C. proc. civ., menționat anterior, nu fac parte din motivele de recurs astfel cum sunt acestea reglementate de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile recurentei-reclamante referitoare la faptul că instanța a omis să se pronunțe asupra capătului principal de cerere, și anume anularea Deciziei nr. 2017 din 10 aprilie 2009, acestea nu pot fi reținute, în cuprinsul Sentinței civile nr. 163/2015 instanța de judecată a analizat pe larg motivele de nelegalitate, apreciind că sunt neîntemeiate, decizia atacată fiind legală.

Referitor la al treilea motiv de recurs, se reține că sunt neîntemeiate criticile recurentei-reclamante, prin Încheierea pronunțată în ședința publică din data de 14 septembrie 2015, instanța de judecată a constatat că, în ceea ce privește proba cu expertiza în construcție și topografie solicitată de către reclamantă, aceasta a fost respinsă de către instanță pe motiv că nu este utilă și concludentă în soluționarea cauzei.

În ceea ce privește criticile recurente-reclamante referitoare la faptul că judecătorul primei instanțe, ignorând obiectul Dosarului nr. x/35/2009 privind anularea Deciziei nr. 2017 din 10 aprilie 2009 emisă de către Comisia specială de retrocedare, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, și anume puterea lucrului judecat, nu pot fi reținute.

Prima instanță a reținut în hotărârea pronunțată faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, și anume: excepție procesuală și prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți. Raportat la aceste aspecte, instanța a apreciat că problematica preluării abuzive a unui imobil într-o astfel de situație a fost dezlegată anterior.

Astfel, dând eficiență prezumției de lucru judecat, instanța a apreciat că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

Prin urmare, prima instanță s-a pronunțat asupra a ceea ce i s-a cerut, respectiv asupra legalității Deciziei nr. 2017 din 10 aprilie 2009 emisă de către Comisia specială de retrocedare. Faptul că instanța, în vederea stabilirii unei soluții, a utilizat o prezumție, nu înseamnă că aceasta s-a pronunțat asupra unui lucru cu care nu a fost investită.

Referitor la susținerile recurentei-reclamante în sensul că judecătorul fondului nu făcut o analiză a probelor raportat la criticile aduse, trebuie subliniat faptul că, în cuprinsul Încheierii din data de 14 septembrie 2015 pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia, se precizează că în ceea ce privește probele solicitate de reclamantă instanța va admite proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Prin urmare, admițând proba cu înscrisuri, este evident faptul că instanța a făcut o analiză a acestora, lucru reflectat, de asemenea, și în considerentele sentinței atacate.

Referitor la invocarea de către recurentă a nelegalității hotărârilor interlocutorii pronunțate de către Curtea de Apel Alba Iulia în data de 14 septembrie 2015, se rețin următoarele:

– cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene se face numai în situația în care, în cursul unui litigiu aflat pe rol, se pune problema validității interpretării sau validității unei norme comunitare, instanța națională fiind cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea litigiului aflat pe rol și dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară;

– întrebarea care se poate adresa de către instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

Astfel, având în vedere argumentele prezentate de instanța de fond din cuprinsul Încheierii din data de 14 septembrie 2015, referitoare la condițiile prevăzute de art. 267 din T.F.U.E. privind admisibilitatea unei astfel de cereri și analizând înscrisurile depuse la dosar, precum și solicitarea formulată de către reclamantă din perspectiva celor enunțate anterior, în mod corect, instanța de judecată a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În ceea ce privește fondul cauzei, în raport cu dispozițiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere actele depuse de recurenta-reclamantă la dosarul aferent Cererilor de retrocedare nr. 7150 din 28 februarie 2003 și nr. 7151 din 28 februarie 2003, se observă că intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a constatat că momentul trecerii imobilului în proprietatea statului a fost anul 1936.

Astfel, din analiza conținutului Cărții funciare nr. 3159 a Localității Oradea, a reieșit faptul că proprietar inițial al imobilului a fost A. cu „Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir” din Promotorul Oradea.

În baza încheierii de Carte funciară nr. 4981 din 21 septembrie 1946, poziția 6 din Foaia (de proprietate) a cărții funciare nr. 3159 a localității Oradea, s-a dispus radierea dreptului proprietate intabulat în favoarea Ordinului și s-a restabilit situația anterioară de sub B4, în favoarea statului român, ca urmare aplicării Legii nr. 260/1945 privind legislația aplicabilă în Transilvania Nord, precum și la drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul ocupațiunii maghiare.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că imobilul a intrat în proprietatea Statul Român în anul 1936, astfel că această dată excede perioadei de referință prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, și anume 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Prin Decizia nr. 1574 din 15 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a statuat că actul din 1945 nu a făcut decât să restabilească situația juridică apărută în anul 1936, din acest motiv în speță nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 94/2000, deoarece imobilul nu a fost preluat abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Concluzia instanțelor a fost aceea că imobilul a cărui retrocedare s-a cerut a fost preluat de Statul Român încă din anul 1936, deci anterior perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2009, respectiv anterior perioadei 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și că Legea nr. 260/1945 a restabilit doar o situație juridică apărută anterior, respectiv în anul 1936, neputându-se susține că preluarea s-ar fi făcut prin acest act normativ.

În consecință, sunt nefondate susținerile recurentei-reclamante conform cărora preluarea abuzivă a imobilului ar fi avut loc la nivelul anului 1949, având în vedere faptul ca Legea nr. 260/1945 nu a constituit o lege de naționalizare care să producă prin ea însăși efecte constitutive de drepturi imobiliare în favoarea Statului Român, fiind de fapt o lege specială prin care se restabilea situația anterioară anului 1941 și Dictatului de la Viena, în baza căreia au fost anulate mai multe ordonanțe maghiare și efectele lor juridice, inclusiv Ordinul nr. 1440/1941 M.E.

Față de aceste aspecte, se reține că nu poate fi considerată preluare abuzivă „repunerea în situația anterioară anului 1941”, ci o reparație firească a actelor săvârșite de autoritățile maghiare în perioada de ocupație de după Dictatul de la Viena.

Sursa informației: www.scj.ro.