Precizările Ministerului Justiției privind O.U.G. nr. 18/2016

Ministerul Justiției a făcut publice următoarele precizări referitoarea la poziții exprimate în spațiul public cu privire la unele dispoziții ale O.U.G. nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară,

Ministerul Justiției urmărește asigurarea stabilității, coerenței și aplicării unitare a unor dispoziții legale, ținând cont în principal de reforma amplă a Codurilor. În acest sens, Ministerul Justiției a propus Guvernului adoptarea O.U.G. nr. 18/2016 în vederea:

• Punerii în acord a unor dispoziții din aceste coduri, cu precădere ale Codului de procedură penală (CPP), cu decizii ale Curții Constituționale (CCR) care au reținut neconstituționalitatea acestor dispoziții;
• Clarificării unor dispoziții din CPP a căror aplicare în practică a generat probleme pentru aplicarea lor uniformă;
• Preluării în dreptul intern a unor directive al căror termen de transpunere era demult depășit.

Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014. Ulterior acestei date, Curtea Constituțională a admis mai multe excepții de neconstituționalitate invocate în legătură cu dispoziții ale CPP. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile declarate neconstituționale trebuie puse în acord cu deciziile CCR în cel mult 45 de zile, sub sancțiunea încetării efectelor acestor dispoziții legale.

În mod concret, O.U.G. nr. 18/2016 pune în acord texte declarate neconstituționale de numeroase decizii ale CCR, începând cu decizia nr. 599/2014 din 20.10.2014 pentru care textele trebuiau puse în acord la data de 01.04.2014 și terminând cu decizia nr. 23/2016, publicată la 31.03.2016 pentru care textele trebuiau puse în acord la data de 15.05.2016. Dintre acestea, 20 de decizii ale CCR au un impact semnificativ asupra CPP, întârzierile considerabile pentru punerea în acord a textelor fiind de natură să creeze instabilitate legislativă pentru sistemul judiciar.

Adoptarea O.U.G. 18/2016 succede unei ample consultări de către Consiliul Superior al Magistraturii, în cursul anului 2015, în cadrul sistemului judiciar. Textele astfel finalizate au fost ulterior supuse dezbaterilor parlamentare astfel încât acestea au fost însușite de Comisia juridică a Senatului (prima Cameră) și adoptate de Senat în cursul lunii mai 2015. Întârzierile în adoptarea acestor texte prin procedură parlamentară au contribuit la prelungirea instabilității legislative. Primele propuneri de modificări au fost formulate de Guvern încă din februarie 2014, continuând cu propuneri de punere în acord formulate până în aprilie 2016.

Referitor la textele care nu decurg direct din decizii CCR, acestea au fost determinate de probleme din aplicarea în practică a codurilor și de corelări necesare pentru o aplicare uniformă a prevederilor noului Cod de procedură penală, așa cum au fost ele semnalate de practicieni.

Cât privește transpunerea integrală a unor directive europene, aceasta aveau termene începând cu 16.11.2010. Întârzierile considerabile sunt de natură să genereze proceduri de încălcare a prevederilor de drept european (infringements).

***

Dispozițiile din CPP la care s-a făcut explicit referire în spațiul public după adoptarea O.U.G. 18/2016 sunt următoarele:

Art. 153 CPP – Obținerea de date privind situația financiară a unei persoane

Procedeul probator nu are o natură intruzivă, cum sunt cele care reclamă garanția reprezentată de autorizarea dată de un judecător de drepturi și libertăți; obținerea de date privind situația financiară nu se realizează continuu. Simpla informare în sensul că o persoană are sau nu cont într-un unitate bancară diferă de supravegherea mișcării conturilor, reglementată procedural de art. 146¹ CPP, „Obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane”.

S-a eliminat sintagma „alte situații financiare”, care este imprecisă. În practică, au apărut discuții dacă autorizarea este necesară atunci când se solicită: informații privind declarațiile fiscale ale unei persoane, mențiunile din cartea funciară sau automobilele deținute de o persoană. Aceste împrejurări creează o stare de incertitudine inacceptabilă în materia probelor.

Referitor la Capitolul IV din Titlul IV – Metode speciale de supraveghere sau cercetare, facem precizarea că autorizarea judiciară nu este elementul comun al tuturor măsurilor de cercetare speciale, deci necesitatea autorizării nu rezultă automat din reglementarea unei instituții în acest capitol. Obținerea de date privind situația financiară a unei persoane este de natură a fi în favoarea persoanei vizate, deoarece poate determina eliminarea extrem de repede din rândul suspecților a unor persoane prin simplul răspuns negativ primit din partea unei instituții de credit sau a altei instituții care deține date despre situația financiară a unei persoane.

Acest text a fost în dezbaterea Senatului și este public.

Art.215 – Controlul judiciar

Alin. (8) este completat cu teza plângerii la judecătorul de drepturi și libertăți (corelează garanțiile aplicabile).

Noul alin. (8¹) al art. 215 consacră formal rolul procurorului în ceea ce privește măsura controlului judiciar în faza urmăririi penale de a impune noi obligații, de a înlocui sau înceta obligațiile dispuse inițial. Aceeași prevedere se regăsește deja în alin. (3), referitor la prelungirea controlului judiciar. Aceste aspecte sunt reținute de Decizia nr. 4/2015 a ÎCCJ pronunțată în recursul în interesul legii, competența de modificare a conținutului controlului judiciar fiind determinată de faza procesuală (urmărirea penală).

Câtă vreme în cursul urmăririi penale procurorul este cel care dispune asupra prelungirii măsurii controlului judiciar, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, este evident că a fortiori tot procurorul trebuie să fie competent să dispună asupra impunerii unor noi obligații pentru inculpat, ori asupra înlocuirii sau încetării celor dispuse inițial, în aceeași ipoteză analizată.

Acest text a fost în dezbaterea Senatului și este public.

Art. 228 CPP – Încunoștințarea despre arestarea preventivă și locul de deținere a inculpatului arestat preventiv

Textul alin. (1) abrogat se regăsește, identic, în cuprinsul art. 226 alin. (3) din Codul de procedură penală, care este anterior, în ordinea numerotării, fără a se restrânge drepturi fundamentale. Această situație este contrară dispozițiilor art.16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Art. 226 alin. (3) După luarea măsurii, inculpatului i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă.

Art. 228 alin. (1) După luarea măsurii, inculpatului i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă.

Acest text a fost în dezbaterea Senatului și este public.

Art. 172 – Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării

Noul alin. (12), privind posibilitatea dispunerii să se efectueze o expertiză, are în vedere faptul că textul anterior O.U.G. prevede dispunerea expertizei în mod obligatoriu, ceea ce încalcă libertatea organului judiciar de apreciere și dispunere cu privire la probe.

Acest text a fost propus de Guvern prin proiectul de lege promovat în 5 februarie 2014 (la patru zile după intrarea în vigoare a CPP), și este public.

Sursa informației

👍Vezi și:
Codul de procedură penală – modificări (I) (O.U.G. nr. 18/2016)

👍Vezi și: O.U.G. nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Codului penal, a Codului de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004