Conferința „Admiterea în profesiile juridice liberale”: practician în insolvență

8 mart. 2016
Vizualizari: 2403

Joi, 3 martie 2016, ASD a organizat, la Palatul Facultății de Drept, conferința „Admiterea în profesiile juridice”, unde profesioniști din domeniile insolvenței, medierii, dreptului notarial și executării silite le-au vorbit studenților despre profesiile lor.

Pentru început, vă oferim un rezumat al prezentării profesiei de practician în insolvență, urmând să publicăm câte un material și pentru celelalte profesii ce au fost aduse în discuție în cadrul respectivei conferințe.

Profesia de practician în insolvență:

Despre această profesie le-au vorbit studențiilor doamna Simona Miloș – practician în insolvență, președinte al Institutului Național pentru Pregătirea Specialiștilor în Insolvență (INPPI) și doamna Andreea DeliDiaconescu – membru al Consiliului științific al INPPI.

Doamna Simona Miloș:

Nu vă ascund că toate profesiile liberale traversează o perioadă dificilă, de încercări și de frământări, dar care sper, în cele din urmă, să ducă la reașezarea unor mentalități, să consolideze ceea ce s-a construit până acum.

• Există o dezbatere publică, nu numai în România, ci și în Europa, cu privire la de-reglementarea profesiilor liberale. Este o întrebare la care trebuie să răspundă societatea civilă, cu toții trebuie să răspundem, pentru că noi, cei din interiorul acestei profesii, credem cu tărie în valorile care insuflă toate aceste valori liberale și credem că cetatea nu va putea dăinui decât cu profesiile liberale ca exponent al societății.

• Sunt provocări cărora va trebui să le facem față, iar voi sunteți cei care vor trebui să ducă mai departe acest mesaj, așa că aș începe cu un sfat: să rămâneți entuziaști, să nu vă pierdeți niciodată speranța, oricât de grele ar fi vremurile, pentru că este esențial ca atunci când vă veți lovi de aceste probleme reale să vă uitați în sufletul vostru și să găsiți acolo resorturile pentru a duce mai departe vocea cetății, vocea avocaților, vocea notarilor, a juriștilor în general, sau a practicienilor în insolvență dacă veți decide să urmați această profesie.

Insolvența reprezintă un tărâm al eșecului. Insolvența este eșecul afacerii și, oricât am cosmetiza noi această realitate, oricât am pune în lumină funcția socială, funcția de epurare, funcția economică a insolvenței, trebuie să acceptăm că este un tărâm în care vor exista întotdeauna sacrificați și nemulțumiți.

Planul de reorganizare reprezintă balanța între ceea ce primește societatea prin menținerea în viață a unei companii și ceea ce primește societatea prin eliminarea de pe piață a respectivei companii.

Dacă vom accepta acest adevăr simplu, că insolvența reprezintă în sine un sacrificiu, ne va fi mult mai ușor să mergem mai departe.

Un exercițiu de imaginație: să ne imaginăm insolvența ca pe o pătură mult prea mică pentru a putea acoperi toți creditorii. De aceea, orice încercare de prioritizare a unui creditor, de tragere a acelei pături, va defavoriza automat pe toți ceilalți creditori.

Singura soluție pentru o aplicare onestă și corectă a insolvenței, ca abordare, este un regim uniform de reguli aplicabile tuturor participanților în procedură. Cu alte cuvinte, nu trebuie să existe nicio prioritizare a unor creditori pentru că au existat de-a lungul timpului, și vor exista și de acum înainte, presiuni din partea diferitelor categorii de creditori pentru a-și realiza o poziție mai bună în procedura insolvenței.

Mituri și prejudecăți privind procedura insolvenței:

Un politician a zis: „Domnilor, frauda este în insolvență”. Eu am să vă spun un lucru constatat de noi – frauda s-a făcut înainte ca acele societăți să ajungă în insolvență. (…) Faptul că acei debitori au venit cu niște datorii uriașe la bugetul de stat nu înseamnă că le-au creat în insolvență. Le-au creat înainte și trebuie să ne întrebăm cum a fost posibil ca acei debitori să ajungă în insolvență cu un astfel de pasiv, iar statul român să nu facă nimic în direcția recuperării acelor sume, deși ar fi avut pârghiile necesare să intervină.

„De ce s-ar mai justifica procedurile de insolvență, de vreme ce 95% sunt falimente?”

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Răspunsul vine de la doamna Andreea Deli-Diaconescu – membru al Consiliului științific al INPPI:

Procentul de falimente la ora actuală înseamnă 95%. Procentul de reorganizări înseamnă 3%. Ne punem problema dacă aceste statistici, reale fiind, au sau nu au la bază niște explicații, pentru că nu întotdeauna matematica este cea care ne duce la înțelegerea realităților din spate.

În primul rând, în procedurile de faliment intră companii fără bunuri. Procentele acestor companii care intră într-o procedură fără bunuri sunt de 84%. Adică companii fără asset-uri, companii fără un patrimoniu care să poată să fie valorificat. Din această perspectivă este clar că acest procent de 84% atârnă foarte clar, foarte greu, în procentul general de 95%. Pe de altă parte, față de aceste proceduri care nu conțin bunuri ar trebui aplicată o procedură de faliment simplificată care să conducă la eliminarea lor din piață. (…)

Acest procent de 95% al companiilor care intră în faliment versus 5% care sunt procedurile de reorganizare reușite – sunt procente, da nu sunt matematică. Uneori 5%, în matematica insolvenței, contează mult mai mult decât 95% din procedurile de faliment.

Ce înseamnă 3% proceduri de reorganizare? Ne uităm la calibru, ne uităm la impactul în economie pentru că discutăm despre companii majore care aduc, în esență, în circuitul economic contracte care au cifre de afaceri reale și semnificative, care au în spate salariați ale căror salarii contează pentru că au în sine un impact social. Discutăm de contribuții la bugetul de stat pentru că este încă un contribuabil care, menținut într-o reorganizare, aduce mai mult decât un contribuabil adus în stare de faliment care produce zero din perspectiva aceasta.

Cu alte cuvinte, acest 3% înseamnă marile companii aflate în proceduri de reorganizare.

Intervenția doamnei Miloș: Două cuvinte: Hidroelectrica și Oltchim. Vorbim de mii de salariați, vorbim de cifre de afaceri uriașe, vorbim despre perla economiei românești, vorbim despre o miză uriașă. Nu mai vreau să aud mitul acesta, „95% sunt falimente”. Haideți să analizăm ce este în acel 5% și vă veți speria. Veți vedea că acolo este întreaga miză a insolvenței, pentru care merită orice sacrificiu și merită toată atenția guvernanților, toată atenția specialiștilor.

S-a spus că performanța practicienilor în insolvență este una slabă. Este evident faptul că procentul de 3% al unor reorganizări de succes atârnă, în ceea ce privește analiza unei performanțe. Noi credem că este o percepție puțin deformată. În urma unei analize profunde, timp de 4 ani de zile, pe mai multe țări, România a fost calificată din punct de vedere legislativ ca având o procedură de insolvență și de reorganizare performantă.

Performanța practicianului în insolvență se aliniază unei condiții: circumstanțele în care se acționează. Este firesc să analizezi o performanță, în concret, raportat la condițiile și circumstanțele în care se acționează. Performanța depinde de mediul în care se acționează.

Practicianul în insolvență intră într-o companie care are în spate un istoric. El preia o situație dificilă. El intră într-o companie care se află deja în stare de insolvență, adică într-o stare de dificultate economică acută și unde, printre primele realități pe care trebuie să le gestioneze, este deja un pasiv uriaș acumulat din urmă, relații extrem de tensionate cu partenerii contractuali pentru că amprenta și miza unei companii care deja se află într-o procedură de insolvență atrage o oarecare reticență din partea partenerilor, a furnizorilor ș.a.m.d.

Superputeri au personajele din povești. Practicienii în insolvență gestionează ceea ce au, or din ceea ce gestionează trebuie să dea best effort, trebuie să urmeze best practice, dar deja în momentul respectiv ei duc o luptă în ideea de a salva și a remedia ceea ce se mai poate, iar dacă se mai poate, practicianul în insolvență face tot ceea ce este posibil, luptând deja într-un mediu ostil în ideea de a salva o afacere.

Conform unor statistici, 50% din societățile nou-înființate eșuează în primii 5 ani de activitate, deci, iată, insolvența este o realitate inerentă, este o realitate căreia trebuie să-i facem față, indiferent că vrem sau că nu vrem.

Insolvența companiei, asemenea oricărui organism viu, parcurge niște etape: naștere, evoluție și moarte. Insolvența este un drum de răscruce, care după terapie intensivă, putem să-i dăm un nou suflu sau dacă este cazul să o îngropăm trebuie să o facem cu cât mai puține victime colaterale.

Ideea că falitul trebuie decimat este nocivă, după cum este nocivă și orice încercare artificială de a ține în viață anumite companii.

Insolvența este o realitate indiferent că ne dorim sau nu, ea produce un efect de domino în materie economică. Insolvența există și fără o hotărâre a judecătorului sindic. Un comerciant aflat în insolvență produce efecte și reverberații în lanț, or de aici vine efectivitatea și utilitatea unei proceduri în insolvență, la momentul respectiv marșează pe o reorganizare, salvând ceea ce se poate salva pentru că merită depuse eforturile, ori în ipoteza în care acel comerciant nu este viabil, trebuie eliminat prin mijloacele legale din circuitul economic.

Mulțumim ASD pentru invitație. Vor urma și alte materiale din cadrul acestei conferințe privind profesiile de mediator, executor judecătoresc și notar public.

Conferința „Admiterea în profesiile juridice liberale”: practician în insolvență was last modified: noiembrie 22nd, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: