Povestea zilei de ieri. Povestea zilei de mâine

Nu știu cum să îi spun jocului ăstuia dintre noi. Sigur este dependență. Dar mai e ceva acolo, nu știu ce. Ne întâlnim în fiecare zi. Eu somnoroasă, ea puternică. Eu nervoasă, ea calmă. Eu isterică, ea catifelată. Și ne împrietenim. Intimă relație purtăm.

Eu: Hei!

Ea: Hei!

Eu: Azi pot să gust mai mult din tine?

Ea: Puteai și ieri.

Eu: Puteam?

Ea: Da. Dar l-ai ales pe el. Sec. Roșu. De ce?

Eu: Îl iubesc. Pe tine te ador.

Ea: Serios? Nu aș spune!

Eu: Serios?! După atâția ani împreună încă nu te-ai prins de asta?

Ea: Mă macini mărunt, mă fierbi la foc mic, mă verși și apoi mă consumi. Asta înseamnă că mă adori?

Eu: Că fac toate astea nu înseamnă că nu te ador. Ești prezentă mereu, ar trebui să știi asta. Ar trebui!

Ea: Uite că nu știu! Na! Mai am nevoie să mi se și spună.

Eu: Te ador!

Obsesiv ritual. Ne consumăm trăirile. Zilnic. În locuri diferite, la ore diferite. Tânjesc după ea. După gustul ei. Uneori caldă, alteori fierbinte. Uneori rece, alteori dulce. Uneori intensă, alteori amară. Uneori prea puțină, alteori suficientă. Tot timpul prezentă, niciodată prea multă.

Am împărțit conversații sincere, clipe de tăcere, multe clipe de tăcere, dimineți, lacrimi, zâmbete, vise. Le-am împărțit cu ea. Niciodată nu m-a ignorat. Am împărțit-o și pe ea. Cu alții. Și au plăcut-o. Cum altfel!

Ea: Astăzi?

Eu: Astăzi ce?

Ea: Doar noi două?

Eu: Nu știu.

Ea: Astăzi cum să îți fiu?

Eu: …nu știu. Să fii tu.

Ea: Mereu sunt eu. Tu ești altfel. În fiecare zi!

Eu: Astăzi vreau să te împart.

Ea: Atâta vreme cât nu mă amesteci…

Eu:Știi că nu fac asta.

Ea: Pot?

Eu: Să mi te lipești de buze?

Ea: Să îți simt cerul gurii.

Eu: Poți?

Astăzi o împart. Cremoasă, amară, robustă, în căni înalte.

Scufundați în canapeaua pufoasă, unul lângă celălalt, ascultând povestea zilei de ieri, o împărțim. Ne spunem și povestea zilei de mâine și începem cu ea: mâine dimineață, cum să îți fac cafeaua?