Povestea Crăciunului

Peste 2 miliarde de creștini sărbătoresc în fiecare an pe 25 decembrie Nașterea Domnului.

Deși în Biblie nu se menționează clar că nașterea lui Isus ar fi în avut loc pe 25 decembrie sau în preajma acestei zile, creștinii celebrează în această zi – Nașterea Sa.

Alegerea zilei a fost stabilită de Biserica Creștină, astfel încât nașterea Domnului, una dintre cele mai importante sărbatori ale creștinătății, să înlocuiască treptat vechile obiceiuri și tradiții păgâne de iarnă.

Majoritatea popoarelor din Antichitate aveau sărbători solare, care pendulau în jurul solstițiului de iarnă, sărbători pe care Crăciunul creștin trebuia să le înlocuiască treptat.

La începuturile sale, creștinismul avea un adversar puternic  în mitraism, un cult de origine persană, care în secolul al III-lea era foarte răspândit printre soldații armatei romane.

În perioada solstițiului de iarnă, în Roma antică, exista o sărbătoare care venera Soarele și lumina care biruia întunericul, un cult preluat de la persanii ce-l adorau pe Mithra – zeul soarelui. De la mijlocul lunii decembrie și până la 1 ianuarie erau Saturnaliile, zile de sărbătoare închinate zeului Saturn, divinitatea care patrona muncile agricole și roadele pământului și nașterii Soarelui neînvins, Sol invictus, la solstițiul de iarnă, când zilele reîncep să crească.

La început nu toate bisericile creștine sărbătoreau Nașterii Domnului pe 25 decembrie, motiv pentru care, în anul 320, Papa Julius a stabilit ziua de 25 decembrie ca dată oficială a nașterii lui Iisus Hristos, iar în anul 429, împăratul Iustinian a declarat ziua nașterii lui Iisus drept sărbătoare a Imperiului Roman. Ulterior sărbătoarea a ajuns și în alte colțuri ale Europei.

Crăciunul în Europa

În țările din Europa de Răsărit, pentru ziua de naștere a Domnului, a fost aleasă data de 6 ianuarie, ziua când grecii sărbătoreau nașterea zeului Dionysos, iar egiptenii, nașterea zeului Osiris. Această dată este celebrată și astăzi în Bisericile Ortodoxe Greacă, în Biserica ortodoxă din Republica Moldova și în cea Rusă.

Sfântul Patrick a introdus această sărbătoare în Irlanda în anul 461, iar Augustin de Canterbury aduce aceeași tradiție în Anglia în 604. Un secol mai târziu, Sfântul Bonifaciu introducea în Germania celebrarea Nașterii lui Iisus tot pe 25 decembrie.

În anul 815, Crăciunul a ajuns să fie sărbătorit în Scandinavia prin Sfântul Angsar. În țările slave, Sfântul Chiril a contribuit la răspândirea sărbătorii creștine iar în Ungaria, a fost adusă de Sfântul Adalbert. Danemarca se va creștina complet în perioada 1014-1053, Crăciunul find sărbătorit și în această țară. În țările Europei occidentale, protestanții au interzis în anumite epoci serbarea Crăciunului și cultul sfinților. (Oliver Cromwell a interzis în Anglia această sărbătoare între anii 1649 și 1660).

Crăciunul la români

La români, sărbătorile romanilor s-au împletit cu o mulțime de datini și obiceiuri vechi, ale dacilor, Nașterea Domnului, oferindu-le o amprentă creștină. De aceea astăzi avem printre cele mai frumoase sărbători de iarnă din Europa. Colindele, cetele de colindători, Capra, Ursul, Sorcova, Plugușorul, Vicleiemul, Irozii, Steaua, oferă sărbătorilor de iarnă din România un farmec aparte, greu de regăsit în  altă parte din lume.

Bradul în tradițiile dacilor, vikingilor și druzilor

Obiceiul împodobirii pomilor există încă de pe vremea dacilor, la naștere, la nuntă sau la moarte. La nașterea copilului se sădea un brad cu care pruncul era înfrățit sau se obișnuia ca nou-născutul să fie închinat de moașă în fața unui brad. La nuntă, în multe regiuni, se împodobea un brad și era purtat cu mare cinste de cavalerul de onoare.  La ceremoniile de înmormântare, a celor necăsătoriți, era purtat în fața cortegiului funerar un brad împodobit.

Bradul mereu verde a fost omagiat și de vikingii din Scandinavia, care îl considerau un simbol al zeului soarelui Balder, iar druzii din nordul Europei își decorau templele cu crengi de brad ornate cu vâsc, în timpul ritualurilor de iarnă.

Bradul de Crăciun

În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al Pomului din Paradis și au atârnat în el mere roșii, simbol al păcatului originar, și în vârf au pus o lumânare care reprezenta Lumina Lumii. Primul brad de Crăciun ar fi fost împodobit în anul 1510, în Lituania. Din Germania vine tradiția de a aduce bradul în casă și de a-i împodobi ramuriile cu lumânări. Se povestește că, pe la începutul secolului XVI, Martin Luther – primul reformator protestant – mergând spre casă într-o noapte de Crăciun a văzut un brad nins, care strălucea în lumina lunii. Impresionat de frumusetea bradului, l-a adus în casă și l-a împodobit cu lumânări pentru a fi la fel de strălucitor. Din Germania, tradiția de a împodobi în casă un brad de Crăciun s-a răspândit și în Finlanda, în Franța, Anglia și ulterior în Statele Unite.

Târgurile de Crăciun

Tot din Germania vine și tradiția târgurilor de Crăciun, apărute pe la mijlocul secolului al XVI, unde se vindeau figurine coapte din aluat și ghirlande de hârtie colorată pentru a fi agățate în brad ca obiecte decorative. Azi târgurile de Crăciun sunt organizate în toate marile metropole ale lumii creștine.

Cântecele Crăciunului

Cel mai vechi cântec creștin de Crăciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunțat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat și nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Din această cauză, Joseph Mohr s-a apucat să scrie trei piese, care să poată fi cântate de cor, acompaniat la chitară. Așa s-a născut „Silent Night, Holy Night”, piesă care azi este cântată în peste 180 de limbi de milioane de persoane.

Crăciun fericit!