Pot fi șterse datele personale din mediul online după moartea persoanei fizice?

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Din diverse considerente, mulți succesori ai persoanelor trecute în neființă își doresc ștergerea informațiilor personale postate fie în mod direct de către aceștia pe social media (Facebook, Instagram, Tik Tok, LinkedIn etc.), fie de alte persoane (ex. ziariști, bloggeri, influenceri etc.) pe diverse medii online, inclusiv publicații media (ex. articole, opinii, știri cu privire la persoană publicate de ziariști în presa scrisă din online etc.) și se întreabă dacă pot beneficia de drepturile conferite de noua legislație în materie de protecția datelor.

Pentru a răspunde la această întrebare, menționez că moștenitorii nu au posibilitatea de a-și întemeia solicitarea de ștergere a datelor personale ale defunctului pe dispozițiile speciale în materie de protecția și securitatea datelor cu caracter personal, mai precis să ceară în lumina art. 17 GDPR^[1] „dreptul persoanei de a fi uitată” pentru motive justificative, deoarece obligațiile operatorilor de date instituite de regulamentul european „[…] nu se aplică datelor cu caracter personal referitoare la persoane decedate^[2]”.

Cu toate acestea, în cadrul aceleiași prevederi legale, GDPR conferă libertate de mișcare statelor membre, menționând că acestea pot deroga de la Regulament în sensul că „pot să prevadă norme privind prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la persoanele decedate”.

Unele statele au început să reglementeze situațiile de acest tip; în Franța^[3], de exemplu, persoanele fizice pot stabili care va fi situația prelucrării datelor proprii după moarte. Mai precis, conform Legii privind protecția datelor din Franța, persoanele fizice pot oferi operatorilor de date indicații generale sau specifice despre păstrarea, ștergerea și comunicarea datelor lor personale după deces. În cadrul acestor instrucțiuni, persoană vizată poate indica un responsabil de asigurarea implementării corecte a indicațiilor date.

În România, până în prezent, nu au fost adoptate norme juridice dedicate operațiunilor de prelucrare a datelor personale după moartea persoanei.

Așadar, în lipsa unei reglementări specifice, rămâne valabilă regula generală din Codul Civil, ce presupune ca: (i) persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa^[4], iar (ii) memoria persoanei decedate este protejată de lege în aceleași condiții ca și imaginea și reputația persoanei aflate în viață^[5].

Rezultă că, la fel ca în cazul persoanei aflate în viață, este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației persoanei trecute în neființă, fără consimțământul acesteia din timpul vieții ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75 din Codul Civil^[6](!).

Prin urmare, în continuare se impune atât: (1) clarificarea înțelesului termenilor de „onoare și reputație” pentru a analiza în ce măsură pot implica și prelucrări de date cu caracter personal, cât și (2) analiza excepțiilor/situațiilor legale reglementate de Codul Civil ce nu constituie atingeri ale memoriei persoanei vizate (art. 75 Cod Civil), plecând de la premisa că defunctul nu și-a dat consimțământul în timpul vieții pentru atingerea adusă.

(1) Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit faptul că: granița dintre onoare și reputație este destul de greu de stabilit, ele putând fi considerate două fațete ale dreptului la demnitate.

Onoarea este un sentiment complex, determinat de percepția pe care fiecare persoană o are despre demnitatea să, în timp ce reputația înseamnă felul în care o persoană este considerată în societate. Reputația poate să varieze de la o persoană la altă. Reputația nu este înnăscuta, ci este, de cele mai multe ori, dobândita, prin modul exemplar în care persoana se comportă în viața privată sau în cea socială^[7].

Pe când memoria persoanei decedate este amintirea pe care cei rămași în viață o păstrează despre această. Protejarea memoriei persoanei decedate se face prin trimitere la normele juridice consacrate dreptului la imagine și dreptului la reputație ale persoanei aflate în viață^[8].

Consider că cineva poate să încalce dreptul la viață privată^[9] al unei persoane fără a aduce atingere reputației acesteia, după cum același comportament poate aduce atingere ambelor aspecte^[10]. Inclusiv autori din doctrina juridică românească susțin că se poate întâmpla ca o atingere adusă vieții private să aducă cu sine o atingere a onoarei, a demnității sau a reputației^[11].

În cazul persoanei decedate, deși poate fi atinsă memoria defunctului prin încălcarea atât a reputației, cât și a vieții sale private, din nefericire, succesorii nu pot beneficia de pârghiile legale de protecție a datelor personale aplicabile persoanelor aflate în viață din următoarele considerente:

– cu toate că avem regula din Codul civil menționată supra: „memoria persoanei decedate este protejată de lege în aceleași condiții ca și imaginea și reputația persoanei aflate în viață^[12]”, acesta din urma constituie legea generală – intrată în vigoare la 1 octombrie 2011,

– pe când GDPR și legislația națională de punere în aplicare – intrată în vigoare începând cu 25 mai 2018, ce stabilesc că persoanelor decedate nu li se aplică protecția GDPR și, astfel, conferă libertate statelor membre să prevadă sau nu norme privind prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la acestea constituie legea specială, ce derogă de la regula generală instituită de Codul Civil pentru a proteja viața privată a persoanelor decedate în aceleași condiții ca pentru persoana aflată în viață (specialia generalibus derogant).

Astfel, singurul remediu legal accesibil moștenitorilor pentru a putea cere ștergerea datelor personale ale defunctului se regăsește în dreptul comun, după cum voi dezvoltă la punctul (2) în continuare.

(2) Pentru persoanele fizice aflate în viață, regula dată de art. 75 Cod Civil prevede că nu constituie o încălcare a dreptului la demnitatea, imaginea și reputația persoanei atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului, atât timp cât drepturile conferite sunt exercitate cu bună-credință.

Dreptul fundamental și constituțional de relevanță în speță este libertatea de exprimare, ce poate fi invocată în apărare de către destinatarii cererii de ștergere a informațiilor publicate în online care ating memoria persoanei decedate.

În concret, potrivit dipozițiilor art. 10 din Convenția CEDO, rezultă că orice persoană are dreptul la libertate de exprimare, iar exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranță publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora. De asemenea, prin art. 30 din Constituție se menționează expres că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viață particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

Cu toate acestea, din analiză jurisprudenței CEDO relevante, aflăm că, în repetate rânduri, Curtea europeană a stabilit că libertatea de exprimare privește nu doar informațiile sau ideile apreciate favorabil sau considerate inofensive sau indiferente, dar și pe cele care contrariază, șochează sau neliniștesc; aceasta fiind exigență pluralismului, toleranței și spiritului de deschidere caracteristice unei societăți democratice^[13]. Excepție de la protecția oferită de Convenția europeană au făcut însă acele situații în care, sub umbrela dreptului la liberă exprimare, persoanele/publicațiile au promovat ideologii extremiste sau au incitat la discriminare etnică sau rasială (art. 17 al Convenției CEDO – interzicerea abuzului de drept).

Mai mult decât atât, în ceea ce privește sfera protecției datelor personale, art. 85 din GDPR stabilește că pentru prelucrarea de date efectuată în scopuri jurnalistice sau în scopul exprimării literare, statele membre pot să prevadă exonerări sau derogări de la dispozițiile capitolului II (principii), ale capitolului III (drepturile persoanei vizate), ale capitolului IV (operatorul și persoana împuternicită de operator), ale capitolului V (transferul datelor cu caracter personal către țări terțe sau organizații internaționale), ale capitolului VI (autorități de supraveghere independente), ale capitolului VII (cooperare și coerență) și ale capitolului IX (situații specifice de prelucrare a datelor) în cazul în care acestea sunt necesare pentru a asigura un echilibru între dreptul la protecția datelor cu caracter personal și libertatea de exprimare și de informare.

Or, legiuitorul român a stabilit în 2018, prin Legea nr. 190/2018 de punere în aplicare a GDPR-ului, o derogare de la dreptul la liberă exprimare. Mai precis, la art. 7 se stabilește că prelucrarea în scopuri jurnalistice poate fi efectuată, dacă aceasta privește date cu caracter personal care au fost făcute publice în mod manifest de către persoana vizată sau care sunt strâns legate de calitatea de persoană publică a persoanei vizate ori de caracterul public al faptelor în care este implicată.

După cum spuneam, momentan, persoanelor trecute în neființă nu li se aplică derogarea aplicabilă datelor personale prelucrate în scopuri jurnalistice sau pentru exprimarea literară, dar pot urma calea remediilor existente în dreptul comun.

Astfel, deși dreptul la demnitate, imagine și la respectarea vieții private nu sunt transmisibile^[14], în materia apărării memoriei persoanei decedate, prin dispozițiile art. 256 Cod Civil, este deschisă posibilitatea intentării unei acțiuni pentru restabilirea integrității memoriei defunctului de către soțul supraviețuitor, de oricare dintre rudele în linie dreaptă ale persoanei decedate, precum și de oricare dintre rudele sale colaterale până la gradul al patrulea inclusiv.

Persoanele indicate de art. 256 Cod Civil vor putea continua sau exercita acțiunile nepatrimoniale de protecție a dreptului dacă demnitatea a fost afectată în timpul vieții sau memoria a fost întinată după dată decesului.

Inconvenientul acțiunii în instanță pentru restabilirea integrității memoriei defunctului este că presupune o perioadă mai mare până la emiterea hotărârii definitive, poate peste un an de judecată, pe când pârghiile instituite de legislația specifică – GDPR – pentru cererile de ștergere de date sunt soluționate direct și cu celeritate de către destinatari (i.e. operatorii de date), aceștia având obligația să transmită un răspuns cu privire la acțiunile întreprinse în termen de o lună de la primirea solicitării de ștergere. De asemenea, autoritatea de supraveghere în materie de protecția datelor – ANSPDCP – constituie un sprijin, intervenind în cazul în care este sesizată printr-o petiție.

În plus, în cazul unor postări pe social media făcute de un terț, moștenitorii trebuie să se îndrepte în primă fază cu o acțiune în restabilirea integrității memoriei defunctului împotriva persoanei care a făcut postarea defăimătoare, să participe la judecată, să aștepte decizia instanței și, abia ulterior, dacă acțiunea este admisă și pârâtul nu se conformează să execute hotărârea, poate sesiza platforma de social media cu o cerere de ștergere motivată prin hotărârea definitivă a instanței. Același raționament se aplică și în relație cu motoarele de căutare pe internet.

Prin urmare, ideală ar fi o intervenție legislativă, similară altor state europene, prin care să se reglementeze situația prelucrării datelor proprii în lumina GDPR după moartea persoanei și să se ofere o modalitate facilă, atât înainte de moarte, cât și după, pentru a putea controla ce date personale rămân în urma noastră în mediul online și nu numai.

Găsesc important un astfel de demers deoarece, odată cu dezincriminarea infracțiunilor de calomnie și defăimare a memoriei defunctului, a devenit mai confortabilă publicarea unor articole de presă senzațională ce pot afecta onoarea și reputația persoanei trecute în neființă, ceea ce, din punctul meu de vedere, este injust, dat fiind că nu are posibilitatea să se apere sau să-și expună punctul de vedere și, poate, nici urmași sau soț supraviețuitor să-i protejeze memoria. După cum spunea Jean-Paul Sartre: „A fi mort înseamnă a ajunge prada celor vii”.