[UPDATE: Rezultate finale] Post vacant de grefier cu studii superioare juridice în cadrul Biroului teritorial Călărași al DIICOT (termen-limită: 23 ianuarie 2018)

28 feb. 2018
Vizualizari: 2157
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Update 28 februarie 2018: Clasificarea candidaților după soluționarea contestațiilor în ceea ce privește concursul pentru ocuparea unui post vacant de grefier cu studii superioare juridice în cadrul Biroului Teritorial Călărași. Rezultate finale

Potrivit unui anunț din data de 27 februarie 2018, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a dat publicității clasificarea candidaților după soluționarea contestațiilor la proba scrisă și rezultatele finale obținute de către candidați în ceea ce privește concursul pentru ocuparea unui post vacant de grefier în cadrul Biroului Teritorial Călărași.

Astfel, conform art. 21 alin. (7) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de grefier la instanțele judecătorești și la parchetele de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 126/2007, nota finală nu poate fi mai mică decât nota contestată.

Totodată, potrivit art. 22 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de grefier la instanțele judecătorești și la parchetele de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 126/2007, pentru a fi declarat admis la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de grefier cu studii superioare juridice sau de grefier cu studii medii ori cu studii superioare de altă specialitate, candidatul trebuie să obțină cel puțin nota 5.00 (cinci) la fiecare materie de concurs și cel puțin media 6.00 (șase), să îndeplinească condițiile privind buna reputație și să fie apt din punct de vedere medical.

Pentru mai multe detalii, redăm în continuare documentele aferente rezultatelor obținute de către candidați, astfel cum au fost publicate de către DIICOT:

(Pentru a vedea documentul, vă rugăm dați refresh)

Clasificarea candidaților după soluționarea contestațiilor

[gview file=”https://www.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2018/02/tcg27022018.pdf” height=”800px”]

Rezultatele finale obținute de către candidați

[gview file=”https://www.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2018/02/trfg27022018.pdf” height=”800px”]

Sursa informației


Update 21 februarie 2018: Tabelul privind clasificarea candidaților în ceea ce privește concursul pentru ocuparea unui post vacant de grefier cu studii superioare juridice în cadrul Biroului Teritorial Călărași

Potrivit unui anunț din data de 20 februarie 2018, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a dat publicității clasificarea candidaților în ceea ce privește concursul pentru ocuparea unui post vacant de grefier în cadrul Biroului Teritorial Călărași.

Conform dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de grefier la instanțele judecătorești și la parchetele de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 126/2007, candidații nemulțumiți de notele acordate pot face contestații în termen de 48 de ore de la data afișării rezultatelor.

Contestațiile se pot depune prin fax, la nr. 021/31.11.984 sau la adresa de e-mail bru_diicot@mpublic.ro.

Pentru mai multe detalii, redăm mai jos tabelul aferent clasificării candidaților, astfel cum a fost publicat de către DIICOT:

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

(Pentru a vedea documentul, vă rugăm dați refresh)

[gview file=”https://www.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2018/02/tc20022018.pdf” height=”800px”]

Sursa informației


Update 14 februarie 2018: Rezultatele obținute de către candidați la proba practică eliminatorie în ceea ce privește concursul organizat pentru ocuparea unui post de grefier vacant cu studii superioare juridice în cadrul Biroului Teritorial Călărași

Potrivit unui anunț din data de 14 februarie 2018, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a dat publicității rezultatele obținute de către candidați la proba practică eliminatorie în ceea ce privește concursul organizat pentru ocuparea unui post de grefier vacant cu studii superioare juridice în cadrul Biroului Teritorial Călărași.

Totodată, proba scrisă, la care se vor prezenta numai candidații declarați admiși la proba practică eliminatorie, va avea loc în data de 15 februarie 2018, începând cu ora 10.00, la sediul din Calea Griviței nr. 24, Sector 1, București.

Candidații se vor prezenta la ora 9.30 și vor avea asupra lor cartea de identitate. 

Pentru mai multe detalii, redăm în continuare documentul aferent rezultatelor obținute de către candidați la proba practică, astfel cum a fost publicat de către DIICOT:

(Pentru a vedea documentul, vă rugăm dați refresh)

[gview file=”https://www.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2018/02/rppg1402018.pdf” height=”800px”]

Sursa informației


Update 14 februarie 2018: Reprogramarea candidaților în ceea ce privește susținerea probei practice 

Potrivit unui anunț publicat în atenția candidaților programați la proba practică în data de 14 februarie 2018, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism aduce la cunoștință faptul că, din motive obiective care țin de activitatea curentă a DIICOT:

– candidații programați la proba practică eliminatorie începând cu ora 10.00, au fost reprogramați pentru ora 09.00;
– candidații programați la proba practică eliminatorie începând cu ora 11.30 vor susține proba practică începând cu ora 12.00.

Sursa informației


Update 7 februarie 2018: Tabelul candidaților înscriși și rezultatul verificării îndeplinirii condițiior legale de participare la concursul organizat în vederea ocupării unui post de grefier vacant cu studii superioare juridice în cadrul Biroului Teritorial Călărași

Potrivit unui anunț din data de 7 februarie 2018, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a dat publicității tabelul candidaților înscriși și rezultatul verificării îndeplinirii condițiior legale de participare la concursul organizat în vederea ocupării unui post de grefier vacant cu studii superioare juridice în cadrul Biroului Teritorial Călărași.

Totodată, proba practică eliminatorie se va susține în data de 14 februarie 2018, conform planificării, la sediul Structurii centrale din Calea Griviței nr. 24, Sector 1, București.

Candidații vor avea asupra lor cartea de identitate.

Pentru mai multe detalii, redăm în continuare documentul aferent tabelului candidaților înscriși, astfel cum a fost publicat de către DIICOT:

(Pentru a vedea documentul, vă rugăm dați refresh)

[gview file=”https://www.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2018/02/tabel.pdf” height=”800px”]

Sursa informației


Post vacant de grefier cu studii superioare juridice în cadrul Biroului teritorial Călărași al DIICOT (termen-limită: 23 ianuarie 2018)

Potrivit unui anunț al DIICOT, Direcția organizează un concurs pentru ocuparea unui post vacant de grefier cu studii superioare juridice – în cadrul Biroului teritorial Călărași al DIICOT, termen-limită de înscriere fiind data de 23 ianuarie 2018.

Astfel, concursul va avea loc începând cu data de 14 februarie 2018, de la ora 10.00, la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din București, Calea Griviței nr. 24, sector 1, și constă în susținerea următoarelor probe:

– proba practică eliminatorie de verificare a cunoștințelor de operare pe calculator sau de dactilografiere;
– proba scrisă la următoarele discipline: procedură penală, procedură civilă și organizare judiciară.

Se pot înscrie la concurs persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:

a) au cetățenie română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;
b) nu au antecedente penale, nu au cazier fiscal și se bucură de o bună reputație;
c) cunosc limba română;
d) sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției;
e) au studii superioare juridice;
f) posedă cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere.

La înscriere candidații vor primi formularul cererii tipizate.

Dosarul de concurs va cuprinde următoarele documente:

a) cerere tipizată;
b) actul de identitate (copie);
c) diploma de licență (copie);
d) certificatul de cazier judiciar;
e) certificatul de cazier fiscal;
f) caracterizare de la ultimul loc de muncă sau, după caz, caracterizarea de la unitatea de învățământ absolvită;
g) datele rezultate din evidența operativă a organelor judiciare (vor fi solicitate de comisia de organizare după afișarea rezultatelor finale);
h) curriculum vitae;
i) adeverință medicală din care să rezulte că este apt candidatul pentru exercitarea funcției;
j) chitanța de achitare a taxei de înscriere la concurs.

Copiile documentelor prevăzute la lit. b) și c) vor fi însoțite, la depunerea dosarului, de originale, certificarea acestor copii urmând a fi făcută de către un membru al comisiei de organizare a concursului.

Taxa de înscriere, în cuantum de 150 lei, se plătește la casieria direcției.

Dosarele de concurs se depun la Serviciul de resurse umane din cadrul Structurii centrale a direcției, până la data de 23 ianuarie 2018.

Verificarea dosarelor se realizează de comisia de organizare a concursului, iar lista candidaților admiși și a celor respinși se afișează și se publică pe site-ul direcției cu 7 zile înainte de data concursului.

Au fost anexate la acest anunț și tematica și bibliografia pentru concurs.

Relații suplimentare pot fi obținute la nr. de telefon: 021.412.32.26.

Sursa informației

[UPDATE: Rezultate finale] Post vacant de grefier cu studii superioare juridice în cadrul Biroului teritorial Călărași al DIICOT (termen-limită: 23 ianuarie 2018) was last modified: februarie 28th, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: