Portativele inimii

31 oct. 2018
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 348

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 30 de zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Se scriu în fiecare dintre noi. Dar, din muțenia apăsătoare a tăcerii, sunt eliberate doar de o Stradivarius! O vioară ce caută cu speranță, fără opreliște, cu râvnă de muceniță, alergând prin secole, o mână pentru arcușul său. O mână în care să cadă, fluture. O mână care să umple, de rogvaivul armoniei, universul, care să rupă firul tăcerii, să arunce portativele în lumina reflectoarelor, ca într-un botez purificator. Când sub bătaia de aripi a sunetelor, inimile noastre vor vibra, și o bucurie molipsitoare, neînțeleasă, va curge izvor din arcuș, inundând câmpiile părjolite ale neîmplinirilor și așteptărilor, vom ști că vioara a ajuns unde trebuia. Nu e capătul drumului! Sunt doar mâinile, păsări măiestre ale lui Alexandru Tomescu, și o vioară suspendată între vis, alint și dor.

 

 

Legal Point: Când privești de la distanță, pare că artistul Alexandru Tomescu s-ar fi născut cu vioara în mână. Cum a fost copilăria dumneavoastră?

Alexandru Tomescu: Am avut o copilărie foarte veselă și foarte activă, în același timp. Părinții mei au fost amândoi muzicieni, tatăl meu pianist, iar mama profesoară de vioară. Așa se face că am crescut încă de la început înconjurat de muzică, de foarte multă muzică. Alegerea viorii a venit în mod absolut natural, și cum am avut rezultate foarte bune, încă de la început, părinții mei au început să ia în serios pasiunea mea pentru vioară. Tatăl meu m-a însoțit în primele mele turnee în străinătate încă de la vârsta de 9 ani. Mama mea a fost prima mea profesoară, la „cei 7 ani de-acasă” adăugându-se firesc primii 7 ani de învățăcel într-ale viorii. Am fost ulterior elevul și studentul maestrului Ștefan Gheorghiu, un pedagog extraordinar și un muzician cum rar întâlnești.

Legal Point: De la o vârstă fragedă, ați câștigat premii peste premii, înalte distincții la festivaluri interne și internaționale. Se spune despre dumneavoastră că sunteți ,,artistul care nu are limite’’. Care este premiul la care țineți cel mai mult și de ce?

Alexandru Tomescu: Participarea la concursuri este, într-adevăr, una dintre căile pentru a porni într-o carieră în domeniul interpretării muzicale. Condițiile de pregătire și de stres asociate unui concurs sunt cu totul diferite de cele legate de un concert. De aceea, cred că experiența competițională este foarte utilă în ziua de astăzi, chiar dacă nu este întotdeauna plăcută. Am cunoscut mulți violoniști valoroși, am pornit prietenii care continuă și în ziua de astăzi și am învățat foarte mult în ceea ce privește gestionarea stresului de scenă, flexibilitatea în a cânta la cele mai neobișnuite ore, pregătirea până aproape de perfecțiune a unui program muzical. Îmi este greu să numesc un singur concurs, au fost zeci de competiții la care am participat. Un moment special a fost la Concursul „George Enescu” de la București, din 1999. Tatăl meu, regretatul pianist Adrian Tomescu, m-a însoțit la pian, Sonata a III-a de Enescu cântată împreună cu el nu o voi uita niciodată. Concursul l-am câștigat și a fost unul dintre punctele importante ale carierei mele competiționale.

Legal Point: Când pășiți pe scenă, mai aveți emoții?

Alexandru Tomescu: Fiecare concert este unic în felul său, chiar dacă eu cânt același program. Emoțiile sunt altele de fiecare dată, nu există absolut nicio regulă în acest sens. Ar fi foarte trist într-adevăr să dispară cu totul, fiindcă s-ar pierde exact ceea ce dă viață muzicii pe care o cânt.

Legal Point: Știu că secretul rezonanței viorilor Stradivarius este încă neelucidat în totalitate. Dumneavoastră aveți ocazia să cântați pe vioara Stradivarius Elder-Voicu. Explicați-ne nouă, neinițiaților, de ce această vioară este magnifică.

Alexandru Tomescu: Nu cred să existe bucurie mai mare pentru un violonist ca aceea de a cânta pe o vioară ieșită din mâinile lui Antonio Stradivari. Încă de când eram mic, le-am ascultat sunetul (în înregistrările unor violoniști celebri precum David Oistrakh, Arthur Grumiaux sau Zino Francescatti) și am visat la ele. Zicala „fii atent la ce visezi, căci s-ar putea ca visul să devină realitate!” s-a adeverit. Astfel, în 2007, într-o frumoasă dimineață de noiembrie, am primit vioara la care râvnește orice violonist român: Stradivarius Elder-Voicu. Însuși numele ei vorbește despre un trecut plin de succese; cu siguranță nu este deloc ușor să te știi succesorul marelui nostru violonist Ion Voicu. Eu am luat-o ca pe o provocare: aceea de a arăta lumii întregi de ce sunt capabil cu adevărat. De nenumărate ori am simțit pe scenă nevoia unui plus de putere a viorii, mai ales în concertele mari, în care instrumentul solist trebuie să țină piept întregii orchestre. Cu câtă încântare am descoperit naturalețea și aparenta lipsă de efort cu care Stradivarius-ul domina sonoritățile orchestrale! Este mai mult decât un vis, este o poartă deschisă către marea muzică.

Foarte mulți au fost uimiți văzând Stradivarius-ul „în carne și oase”: o vioară cât se poate de obișnuită, nici mai mică, nici mai mare, în niciun caz poleită cu aur sau bătută cu diamante, ca să-i justifice prețul exorbitant. Atunci unde este secretul, ce o face să fie atât de deosebită de toate celelalte viori? Răspunsul nu este vizibil, ci mai degrabă audibil: un Stradivarius există și trăiește cu adevărat doar atunci când este cântat într-o sală de concert, în fața iubitorilor de muzică. Câte astfel de viori minunate nu așteaptă prin vitrine prăfuite de muzee sau prin seifuri de bănci momentul în care vor putea vibra din nou, momentul în care își vor putea face auzit din nou glasul? Cel mai frumos moment trăit cu vioara Stradivarius: acela în care văd și simt bucuria din ochii și sufletele oamenilor, după un concert. Atunci simt că îmi împlinesc menirea mea de artist: de a aduce lumina cu ajutorul limbajului iubirii – muzica.

Legal Point: Am citit despre dumneavoastră că vă place să cântați și pe vioara unui tânăr lutier român, Silvian Rusu,„Transilvanius”. De ce pe vioara unui român?

Alexandru Tomescu: Îl cunosc pe Silvian Rusu de foarte mulți ani și mi-am dat seama încă de la început că are un talent uriaș în ceea ce privește construcția și restaurarea de viori. Am empatizat cu el, deoarece a ales să vină să lucreze în România, când i-ar fi fost foarte ușor să rămână în Franța, unde a studiat, pentru a lucra acolo. Eu am fost printre primii violoniști care a avut pe mâini un instrument creat de Silvian. Peste tot, fie că era vorba de concerte în România sau pe scene importante din străinătate, lumea era impresionată de calitățile sonore ale viorilor sale. Încet- încet, violoniștii au început să-și dea seama ce comoară se găsește chiar sub nasul lor (Silvian Rusu este lutierul oficial al Universității de Muzică din București, în același timp fiind și lutier expert acreditat de Ministerul Culturii, precum și restaurator autorizat de același minister). În prezent, lista de așteptare pentru cei care visează la o vioară construită de Silvian Rusu este foarte lungă, timpul mediu de așteptare fiind de 3 ani. Din păcate pentru noi, majoritatea instrumentelor pleacă spre violoniști din străinătate.

Legal Point: Ați avut mari șanse să rămâneți în străinătate. De ce ați ales să vă întoarceți în România?

Alexandru Tomescu: În primul rând, eu nu văd venirea mea în România, după ce m-am perfecționat în străinătate, ca pe o întoarcere, ci ca o venire pentru un nou început. Fără îndoială, în multe locuri din occident muzica clasică se bucură de un cu totul alt fel de respect. Pentru un muzician român este, fără îndoială, tentant, din multe puncte de vedere, să aleagă o altă țară pentru a-și desfășura activitatea. Pe de altă parte, în România sunt (încă) atâtea lucruri de făcut, de împlinit, încât am simțit că aici este locul meu, aici este cea mai mare nevoie de energiile pe care le pot aduce pe scena de concert. Îmi iubesc cu pasiune țara. Chiar dacă nu este întotdeauna ușor, vreau să fiu aici și să pot cânta cât mai mult pentru publicul din România. Asta nu înseamnă că neglijez sau că am pus deoparte invitațiile din străinătate. Aproape jumătate din an călătoresc pentru concerte pe cele mai importante scene din America, Asia, Europa sau Orientul Mijlociu.

Legal Point: În ianuarie 2007, în stația de metrou L’Enfant din Washington, Joshua Bell a cântat pe un Stradivarius estimat la 3 milioane de dolari, 45 de minute, și a strâns 32,17 dolari, în 2009, ați răspuns unei provocări și ați cântat 30 de minute la metroul din Piața Victoriei, unde în jumătate de oră ați strâns 328,90 lei și un eurocent, bani ce au fost donați nevăzătorilor. Ce a însemnat acel moment pentru dumneavoastră?

Alexandru Tomescu: Evenimentul de care amintiți a fost practic deschiderea Campaniei de strângere de fonduri pentru Asociația Nevăzătorilor din România, campanie ce s-a desfășurat în parteneriat cu TVR, în cadrul Turneului „Stradivarius – 2009”. Dacă jurnaliștii de la Washington Post, care i-au propus lui Joshua Bell să cânte la metroul din Washington, urmăreau un experiment sociologic, eu am vrut să testez puterea muzicii, să văd dacă are realmente forța de a capta atenția și sensibilitatea oamenilor și să îi opresc, fie și doar pentru câteva momente, din goana zilnică către birou. În același timp, am vrut să transmit oamenilor mesajul că ar trebui să învețe să vadă și cu inima, fiindcă de multe ori aparențele pot fi înșelătoare. La stația de metrou eram îmbrăcat ca un student sărac, nu am dorit să atrag atenția în niciun fel. Muzica este cea care a transmis tot mesajul și a reușit să sensibilizeze oamenii. Campania pentru Asociația Nevăzătorilor a fost un succes remarcabil.

„Îmi iubesc cu pasiune țara. Chiar dacă nu este întotdeauna ușor, vreau să fiu aici și să pot cânta cât mai mult pentru publicul din România”

Legal Point: Care este viitorul muzicii clasice în România?

Alexandru Tomescu: Partea pozitivă este aceea că viitorul depinde exclusiv de noi, de deciziile pe care le vom lua în perioada următoare. Din fericire, în sălile de concerte vin foarte mulți tineri. Sunt curioși, sunt dornici de experiențe noi; mulți dintre ei vor deveni melomani pasionați. Problematic este însă interesul copiilor pentru o carieră în domeniul muzical. Este un efect în cascadă, ce se va propaga de-a lungul următorilor 10-20 de ani. Astfel, în clipa de față, abia de se mai adună câte o clasă de preșcolari la școlile de muzică. Acum 20 de ani, numărul doritorilor era cu mult mai mare.

Legal Point: Ce reprezintă succesul pentru dumneavoastră? Care este secretul lui?

Alexandru Tomescu: Ceea ce urmăresc în primul rând, atunci când cânt la vioară, este să reușesc să îmi împlinesc cât mai mult din potențialul pe care îl am în mine. Îmi doresc să pot da tot ceea ce am mai bun, să pot împărtăși oamenilor întreaga trăire ce este ascunsă în partiturile muzicale. Succesul nu este un scop în sine, ci doar un produs secundar al unui lucru bine făcut. Cred că un artist adevărat nici nu ar trebui să se gândească serios la a avea sau nu succes, ci doar la a fi sincer cu sine însuși și cu arta pe care o slujește. Restul sunt detalii.

Legal Point: Am tot vrut să întreb pe cineva care știe pe de rost milioane de note – cum este posibil să știți atât de multe piese fără să aveți nevoie de partituri? Este un dar? Este un exercițiu? Ambele?

Alexandru Tomescu: Chiar dacă pare dificilă la prima vedere, partea cu memorarea partiturii este printre cele mai ușoare și mai simple momente ale procesului de învățare și de înțelegere a unei lucrări muzicale. La urma urmei, este atât de puțin relevant, în ceea ce privește emoția muzicală comunicată, dacă artistul cântă sau nu cu partitura în față. Sigur că este mai comod să ai deja partitura asimilată în întregime, să izvorască din tine, din mintea ta. Sunt însă și situații când este preferabil să ai notele în față. Mi-ar fi greu să îmi imaginez un muzician care se bucură de mai mult succes pur și simplu pentru că ar cânta fără partitură. Este, într-adevăr, ceva ce te poate frapa la prima vedere, dar muzica este în altă parte.


* Interviul este extras din Revista Legal Point nr. 1/2016.

 

Portativele inimii was last modified: noiembrie 2nd, 2018 by Alexandru Tomescu
230 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Alexandru Tomescu

Alexandru Tomescu

Este muzician.

Abonează-te la newsletter