Politici

6 apr. 2017
Vizualizari: 882

După Brexit, Uniunea Europeană cunoaște numeroase frământări. Dar nu numai că Brexit-ul a demolat mitul Europei unite, ci și valul de emigranți care ajung zi de zi pe coastele Greciei și pătrund în Europa. Într-un astfel de moment, Ungaria nu numai că întinde garduri de sârmă ghimpată la granița sa sudică, dar lansează și un referndum cu un titlu nu prea măgulitor pentru UE: „Să stopăm Bruxelles-ul!”

Chestionarul intitulat „Să stopăm Bruxellesul!”, a fost trimis recent către fiecare locuință din Ungaria. El cuprinde șase întrebări, referitoare în special la politica în domeniul migrației, unul dintre principalele puncte de divergență între Bruxelles și Budapesta.

Agerpres scrie despre reacția Bruxelles-ului la chestionarul lui Orban.

„Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a criticat joi chestionarul orientat pe care guvernul de la Budapesta l-a adresat cetățenilor ungari pentru a afla opiniile acestora despre modalitatea de a se opune instituțiilor europene”, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Aș dori, după ce am citit acest chestionar orientat, să înțeleg mai bine intențiile premierului ungar Viktor Orban”, a declarat Juncker, mai notează Agerpres.

Evident, Ungaria dorește să își impună punctele de vedere în construcția viitoarei Europe, ceva mai sărace după plecarea Marii Britanii. În timp ce Ungaria face opoziție Bruxelles-ului, Ucraina pare să se apropie de UE.

„Cetățenii Ucrainei nu vor mai avea nevoie de viză pentru șederea pe termen scurt în țările Uniunii Europene, în baza unui proiect adoptat joi de Parlamentul European, informează un comunicat al forului de la Strasbourg”, mai scrie Agerpres.

Un pas mic ar spune unii, toate aderările la UE au început cu pași mai mici. Ucraina este o țară mare, destul de bogată în resurse naturale, are o producție agricolă bună și poate fi o piață de consum interesantă.

La est de Ucraina, Rusia pare să fi intrat în zodia atentatelor.

„O explozie puternică s-a auzit, joi, într-un imobil rezidențial din orașul rus Sankt-Petersburg, dar nu este clar dacă deflagrația a fost sau nu controlată, iar nicio persoană nu a fost rănită. Explozia a avut loc într-un imobil situat în apropierea locului în care joi dimineață fuseseră găsite substanțe explozive. Nicio persoană nu a fost rănită în explozie, dar un vehicul a fost avariat din cauza căderii tencuielii, au declarat surse din cadrul serviciilor de securitate citate de ministerul rus pentru Situații de Urgență”, notează Mediafax.

Rusia este prezentă în războiul din Siria, acolo unde forțele ISIS pierd teren și din cauza militarilor ruși. Aceasta ar putea fi explicația pentru recentele atentate din Sankt-Petersburg.

Mai nou însă asupra regimului Assad, susținut de Rusia planează acuze grave legate de folosirea armelor chimice.

„În atacul din Khan Sheikhoun, provincia Idlib, s-au folosit arme chimice. Aceasta este concluzia la care au ajuns autoritățile din Turcia după efectuarea autopsiei pentru trei dintre victimele masacrului din Siria. Anunțul a fost făcut de ministrul turc de justiție, Bekir Bozdag”, relatează agenția de știri Anadolu, citată de Mediafax.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunțat că în atacul de marți au murit 86 de persoane, dintre care 30 sunt copii.

„Autopsiile au fost efectuate pe trei dintre trupurile aduse de la Idlib. Rezultatele confirmă faptul că au fost folosite arme chimice”, a declarat ministrul turc de justiție Bekir Bozdag, citat de stat Anadolu”, mai arată Mediafax

„Din punctul meu de vedere, acest atac a depășit o serie de limite. Astfel de acțiuni odioase ale regimului Assad nu vor fi tolerate”, a spus Donald Trump, citat de cotidianul USA Today, scrie Mediafax.

„Administrația Donald Trump ar putea recurge la acțiuni militare unilaterale în Siria, în cazul în care Națiunile Unite nu vor reacționa după atacul chimic pe care Washingtonul îl atribuie regimului Bashar al-Assad, situația riscând să genereze o criză de amploare cu Rusia”, mai notează Mediafax.

Actualitatea internă este deschisă de o propunere din Comitetul Executiv Național al PSD.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

„Victor Ponta a fost propus pentru excludere la ședința Comitetului Executiv Național (CExN) al PSD care se desfășoară astăzi, la Sinaia. Propunerea a fost respinsă de Liviu Dragnea”, anunță TVR.

Și tot TVR scrie despre soarta politică a parlamentarului Cătălin Rădulescu: „CExN a votat tot astăzi suspendarea din funcție a lui Cătălin Rădulescu, parlamentarul care s-a lăudat că are o armă de la Revoluție și care a declarat într-un interviu pentru Adevărul că el i-ar împușca pe cei care protestează în Piața Victoriei”.

Legea salarizării, cu care s-au lăudat în ultimile zile reprezentanții PSD, naște și nemulțumiri. Magistrații spun că nu au fost consultați.

„Membrii CSM i-au cerut joi ministrului justiției, Tudorel Toader, sprijinul pentru a intra în posesia proiectului de lege privind salarizarea bugetară, declarându-se nemulțumiți de faptul că nu au fost consultați cu privire la acest act normativ”, scrie Agerpres.

„Cel puțin în momentul de față nu știu și nu cunosc să fie invitat Consiliul pe discuții pe actualul proiect de lege al salarizării, deși aflăm cu toții din spațiul public că s-ar fi întâmplat acest lucru cu toată lumea. Nu știm și în egală măsură nu putem să facem aprecieri nici negative, nici pozitive pentru că nu cunoaștem conținutul acestui proiect de lege al salarizării. Am primit pe surse și noi diferite variante, dar neavând certitudinea că este varianta oficială nu putem să purtăm discuții, să formulăm reproșuri și nici să venim cu comentarii suplimentare. De aceea, domnule ministru, vă adresăm rugămintea de a ne sprijini, pentru că dumneavoastră aveți pârghiile corespunzătoare de a intra în posesia acestui proiect de lege al salarizării”, a transmis, în plenul CSM, Gabriela Baltag, membru al Consiliului”, mai notează Agerpres.

Evident, ministrul Tudorel Toader a trebuit să răspundă:

„Acceptați că nu la mine e pixul care stabilește salariul și sporurile magistraților. Și eu dacă vreți, dintr-o anumită perspectivă, nu am venit aici ca ministru, sigur, în calitatea asta am venit, dar sunt membru CSM, și din aceeași perspectivă susțin toate demersurile acestei categorii de demnitari și spuneam, cu plăcere de fiecare dată, din cele trei puteri e singura calificată”, a declarat Toader scrie Agerpres.

Discuțiile despre salarii abia au început. Pentru salarii, România are nevoie de mai mulți bani la buget, iar banii ar putea veni și din economii. Experții Institutului pentru Politici Publice propun o soluție: înființarea unor unități centrale de achiziții publice.

Agerpres notează: „Înființarea unor unități centrale de achiziții publice ar putea genera o economie de peste 1,8 miliarde de euro, anual, la bugetul de stat, care reprezintă 10% din totalul achizițiilor publice realizate în fiecare an în România, potrivit concluziilor unui studiu-diagnoză asupra risipei de resurse în lipsa coordonării naționale, prezentat de experții Institutului pentru Politici Publice în cadrul unei mese rotunde organizate joi alături de Ambasada Olandei”.

Q.E.D. Uite unde erau banii românilor, în risipă! Probabil dacă risipa ar fi mai mică am avea și mai puține jeep-uri pe străzi.

Seară frumoasă!

Politici was last modified: aprilie 6th, 2017 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: