Pluralitatea societară de făptuitori. Condiții de existență

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

Capitolul I

Regulile pluralității societare de făptuitori

În acest capitol, dedicat studiului regulilor pluralității societare de făptuitori, vom începe cu condițiile de existență ale acesteia (Secțiunea I) și vom continua cu stabilirea structurii și a componenței (Secțiunea a II‑a). Apoi, vom analiza caracterul unitar al infracțiunii comise de pluralitatea societară (Secțiunea a III‑a) și influența pluralității societare în cazul unor condiții din cadrul conținutului juridic al infracțiunii (Secțiunea
a IV‑a). În secțiunea următoare, vom trece la prezentarea algoritmului prin care vom determina calitatea în care va răspunde fiecare persoană implicată (Secțiunea a V‑a), evidențiind separat problematica infracțiunilor cu subiect activ calificat, care ridică difi­cultăți suplimentare (Secțiunea a VI‑a). În continuare, vom analiza ce efecte poate avea schimbarea componenței persoanelor identificate în pluralitatea societară de făptuitori (Secțiunea a VII‑a) și vom verifica dacă există reguli speciale privind aplicabilitatea unor instituții de drept penal în cazul infracțiunilor comise într‑o pluralitate societară de făptuitori (Secțiunea a VIII‑a). În final, vom analiza, de lege ferenda, în ce măsură pluralitatea societară de făptuitori ar putea sta la originea unor texte de lege, respectiv ca o măsură de siguranță sau o circumstanță agravantă generală ori o normă de incriminare distinctă (Secțiunea a IX‑a).

Secțiunea I
Condițiile de existență ale pluralității societare de făptuitori

1. Aspecte introductive

Prezentarea condițiilor de existență ale pluralității societare de făptuitori este indispen­sabilă prezentei lucrări, aceasta fiind dezvoltarea teoriei pe care ne‑am propus să o verificăm.

Cea mai importantă condiție este necesitatea săvârșirii unei infracțiuni de către persoana juridică. Această chestiune determină în toate cazurile existența unei pluralități de făptuitori și, mai exact, a unei pluralități societare (intrinseci) de făptuitori. Pluralitatea extrinsecă de făptuitori poate să lipsească, dar cea societară va exista întotdeauna.

Dincolo de această condiție, se impune însă mai întâi să analizăm trăsăturile infrac­țiunii pentru persoanele fizice din pluralitate societară de făptuitori, întrucât trebuie să arătăm faptul că, în ceea ce le privește pe acestea, singura condiție relevantă studiului nostru este săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către persoana fizică, fiind astfel relevantă doar trăsătura tipicității faptei. Această condiție este implicită primei, întrucât persoana juridică nu ar putea comite o infracțiune în lipsa unei fapte prevăzute de legea penală de către o persoană fizică. Acesta este însă motivul pentru care o vom analiza cu prioritate, pentru a demonstra ulterior că, de fapt, singura condiție este săvârșirea unei infracțiuni de către persoana juridică.

Totuși, pentru a fi cât mai utilă (iar nu pentru a exista) pluralitatea societară de făp­tuitori, ar fi nevoie, în primul rând, ca răspunderea penală a persoanei juridice să poată fi atrasă, iar, apoi, să existe posibilitatea atragerii răspunderii penale a altor persoane, deci­denți și executanți, dintre cele care au contribuit la comiterea infracțiunii de către persoa­nele juridice. Altfel, ne‑am afla în situația în care persoana juridică ar fi singura care răspunde penal – situație pe care am denumit‑o pluralitatea societară aparentă de făptuitori^[1] – și astfel ar fi cât se poate de facilă studierea calității în care aceasta răspunde, întrucât ar fi evident că persoana juridică ar putea fi exclusiv autor, având în vedere că am stabilit că nu este posibilă o participație improprie cu persoanele din pluralitatea societară de făptuitori, cu excepția situației infracțiunilor cu subiect activ calificat.

2. Tipicitatea actului de conduită al persoanei fizice – singura condiție dintre trăsăturile infracțiunii pentru persoana fizică

2.1. Tipicitatea

În mod cert, tipicitatea este una dintre condițiile de existență ale pluralității societare de făptuitori. În lipsa tipicității, nu putem discuta despre o infracțiune în cazul persoanei juridice, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 135 C. pen., dar nici despre o răspundere penală a persoanei fizice, din aceleași motive – nu s‑a săvârșit nici măcar o faptă prevăzută de legea penală.

Cu toate acestea, pentru săvârșirea unei infracțiuni de către persoana juridică este suficient ca celelalte trăsături ale infracțiunii să fie întrunite doar în privința acesteia, întrucât în cazul persoanelor fizice care comit fapta prevăzută de legea penală în realizarea obiectului de activitate, în interesul sau în numele persoanei juridice este necesar, de regulă, să existe doar condiția tipicității.

Un argument suplimentar este regăsit în dispozițiile art. 135 alin. (3) C. pen. care operează cu noțiunea de faptă, astfel încât putem deduce că nu este necesar ca persoana care acționează pentru persoana juridică să comită o infracțiune. A fortiori, concluzia va fi aplicabilă și în cazul mai multor persoane fizice, executanți sau decidenți‑executanți, care acționează pentru persoana juridică.

Fără a mai insista pe acest aspect, în cele ce urmează vom face o demonstrație succintă că celelalte trăsături ale infracțiunii, respectiv vinovăția (§2), antijuridicitatea și imputabi­litatea (§3), nu sunt condiții în cazul existenței pluralității societare de făptuitori, arătând și independența pluralității societare de făptuitori de natura infracțiunilor comise de persoane juridice (§4).

2.2. Vinovăția

Vinovăția persoanei juridice reprezintă o chestiune de o dificultate majoră, care a fost analizată în mai multe studii realizate la începuturile răspunderii penale a persoanei juri­dice în sistemul nostru de drept^[2], dar și în doctrina actuală^[3], fiind abordată tangențial inclusiv în prima parte a acestei lucrări.

Pentru a exista o pluralitate societară de făptuitori este necesar ca persoana juridică să acționeze cu forma de vinovăție cerută de lege. Cu excepția persoanei juridice, nu este însă necesar ca vreuna dintre celelalte persoane implicate să acționeze cu forma de vinovăție cerută de lege sau să existe vreo relație de identitate între formele de vinovăție cu care acționează diferitele persoane implicate. Prin urmare, nu este relevantă pentru existența pluralității societare vinovăția celorlalte persoane fizice implicate.

Astfel, atât timp cât fapta constituie o infracțiune (cel puțin) pentru persoana juridică, va exista o pluralitate societară de făptuitori. Prin urmare, este necesar ca persoana juridică să acționeze cu forma de vinovăție prevăzută de lege: culpa este suficientă dacă este vorba despre o infracțiune care se comite din culpă, fiind necesară însă intenția persoanei juridice în caz contrar.

Ajungând la legătura subiectivă dintre membrii unei pluralități societare de făptuitori, aceasta prezintă specificul care a fost învederat și cu ocazia analizei acestei condiții în cazul participației penale^[4]. Legătura subiectivă trebuie studiată în funcție de calitatea persoanelor fizice implicate.

În primul rând, este suficient să existe o legătură subiectivă unilaterală din partea persoanei juridice față de executant, nefiind necesar nici măcar ca executantul să știe că acționează în realizarea obiectului de activitate (deși este mai greu de imaginat o astfel de ipoteză), în interesul sau în numele unei persoane juridice.

Ajungând apoi la decidenți, după cum am arătat, există o problemă în a stabili o legă­tură subiectivă între aceștia și persoana juridică, întrucât, în principiu, voința lor formează voința persoanei juridice, astfel încât pare a fi exclus a se crea o legătură cu sine însuși. Dacă această condiție este greu de verificat în cazul decidenților unici, situația se complică în mod suplimentar când ajungem în cazul unor organe pluripersonale. Problema este, de fiecare dată, relația de la întreg la parte între voința persoanei juridice și voința societară a unui decident, acesta din urmă ajutând la formarea voinței persoanei juridice.

Cu toate acestea, nu există un impediment în crearea unei pluralități societare din această perspectivă. Din contră, această dificultate de stabilire a unei legături subiective este una dintre cele care au determinat necesitatea gândirii acestei forme de pluralitate de făptuitori.

Chiar dacă nu poate fi calificată ca o legătură subiectivă sau o voință comună în sensul participației penale, voința decidenților trebuie să fie concurentă cu cea a persoanei juri­dice – mai exact, să o determine – pentru ca persoana juridică să acționeze cu vinovăție. Așadar, o voință comună a persoanei juridice și a decidentului‑executant sau a unora dintre decidenți poate fi o condiție implicită, presupusă de condiția săvârșirii unei infracțiuni de către persoana juridică, dar nu credem că ar fi necesară o precizare separată a acesteia.

În doctrină s‑a susținut și ipoteza conform căreia teoria culpei în organizare ar fi cel mai bun model de stabilire a vinovăției persoanei juridice în sistemul nostru de drept, bazat pe interpretarea dispozițiilor art. 135 C. pen., caz în care stabilirea vinovăției persoanei juridice nu s‑ar face prin raportare la persoanele fizice participante^[5]. Totuși, credem că, și în această situație, culpa în organizare poate fi imputată, la rândul ei, unor persoane fizice, decidenți ai persoanei juridice situați cât mai sus pe scara ierarhică, care aveau tocmai atribuțiile cele mai generice, de a asigura o astfel de organizare. Vinovăția per­soanei juridice poate fi, într‑adevăr, stabilită independent de vinovăția acestora, dar voința ei poate fi, în același timp, doar rezultatul voinței acestora, chiar și în ipoteza unor omisiuni.

Concluzionând, caracterizarea într‑un anumit mod specific a voinței comune sau a legăturii subiective dintre diferitele persoane implicate nu reprezintă o condiție a plura­lității societare de făptuitori, fiind suficientă dovedirea elementelor subiective necesare pentru atragerea răspunderii penale a respectivei persoane juridice.

2.3. Cauzele justificative și cauzele de neimputabilitate

Studierea aprofundată a modalității în care aceste cauze care înlătură caracterul infracțional al faptei funcționează în relația persoană juridică‑persoană fizică este o ches­tiune deosebit de dificilă. Am ales să nu tratăm într‑o modalitate amplă subiectul în pre­zenta lucrare, pentru a nu divaga de la demersul nostru, urmând a face doar câteva mențiuni și observații.

Incidența acestora și compatibilitatea cu persoanele juridice au fost analizate deja în doctrină^[6]. Credem că reținerea unor cauze justificative sau de neimputabilitate în sarcina persoanelor fizice nu ar trebui să influențeze existența pluralității societare de făptuitori, acestea netrebuind transplantate automat de la persoanele fizice din pluralitatea societară de făptuitori către persoana juridică. Evident, o astfel de posibilitate nu este exclusă, dar nu poate fi stabilită o regulă în acest sens.

Totuși, din condiția săvârșirii unei infracțiuni de către persoana juridică, reiese că reținerea unei astfel de cauze pentru persoana juridică ar duce la inexistența unei pluralități societare de făptuitori.

O ultimă observație ar fi legată de caracterul in personam al cauzelor de neimputabi­litate și in rem al celor justificative și al cazului fortuit. Credem că, atunci când vine vorba de pluralitatea societară de făptuitori, trebuie analizate de fiecare dată in personam cu privire la persoana juridică, întrucât nu sunt aplicabile regulile participației penale în aceste cazuri.

2.4. Independența față de natura infracțiunilor

Natura infracțiunilor este irelevantă pentru existența unei forme de pluralitate socie­tară de făptuitori, atât timp cât specificul acelei infracțiuni permite ca aceasta să poată fi comisă de către o persoană juridică (sau de către o anumită persoană juridică, după caz), indiferent de calitatea în care persoana juridică ar acționa.

Parafrazând un citat din lucrarea profesorului Vintilă Dongoroz^[7], infracțiunile comise în pluralitatea societară de făptuitori sunt infracțiuni de drept comun, particulari­zate însă prin aceea că ele sunt comise de către o persoană juridică. Nu există, așadar, un ilicit societar de sine stătător, fiindcă aceleași infracțiuni pe care le incriminează dreptul comun și numai acestea pot fi comise în pluralitate societară de făptuitori, dată fiind săvârșirea lor în realizarea obiectului de activitate, în interesul ori în numele unei persoane juridice.

Cu toate acestea, natura anumitor infracțiuni s‑ar putea să împiedice formarea unei pluralități de făptuitori cu privire la unele persoane juridice. Impedimente există, de regulă, fie din cauza subiectului activ calificat^[8], fie din natura de infracțiune care se comite in propria persona^[9], fie din cauza specificului elementului material, astfel încât acele infracțiuni nu ar putea fi comise în calitate de autor de către o persoană juridică^[10]. Totuși, în majoritatea acelor situații, persoana juridică va putea să răspundă în calitate de instigator sau complice^[11].

Alte probleme ar putea exista atunci când persoanele juridice sunt chiar subiectul pasiv sau persoanele vătămate prin respectiva infracțiune, când ar putea fi împiedicată for­marea unei astfel de pluralități societare de făptuitori raportat la o altă infracțiune comisă în legătură cu respectiva infracțiune, pentru care persoana juridică ar putea, ipotetic, răs­punde. Ca exemple, am putea aminti o persoană juridică delapidată, o persoană juridică debitor în cazul infracțiunii de bancrută simplă, o persoană juridică ale cărei bunuri au fost furate ș.a, în realizarea obiectului de activitate al cărora sunt comise infracțiuni de fals pentru a acoperi urmele celor dintâi.

În astfel de construcții, nu va exista o pluralitate societară de făptuitori, însă nu din cauza naturii infracțiunii, ci din cauza faptului că persoana juridică nu a comis o infrac­țiune, respectiva infracțiune fiind comisă împotriva sa^[12].

Există unele norme de incriminare care, în perspectiva noastră, fac imposibilă crearea unei forme de pluralități societare de făptuitori – și, implicit, generează imposibilitatea atragerii răspunderii penale a unor persoane juridice, chiar și în calitate de instigator sau complice, întrucât aceste infracțiuni nu pot fi comise de către persoana juridică prevăzută în norma de incriminare. Amintim aici, ca exemple, art. 18⁵ din Legea nr. 78/2000^[13], incri­minare care conține un subiect activ calificat, dublat de un element material incompatibil cu răspunderea penală a persoanei juridice operator economic^[14], precum și art. 288 alin. (3) C. pen.^[15], unde voința legiuitorului și interpretarea sistematică par a exclude persoana juridică sancționată – cea la care face referire situația premisă a infracțiunilor – din rândul posibililor subiecți activi (de plano, nu doar în calitate de autor)^[16]. Mai există și alte categorii de infracțiuni care ridică probleme în privința pluralității societare de făp­tuitori, al căror specific îl vom studia infra.

Observăm astfel că pluralitatea societară nu este dependentă de natura infracțiunii comise, dar că există anumite infracțiuni în cazul cărora nu s‑ar putea forma o pluralitate societară de infracțiuni cu anumite persoane juridice fie din cauza situației premise, fie din cauza subiectului activ calificat al normei de incriminare.

3. Necesitatea comiterii unei infracțiuni de către persoana juridică

Premisa de la care am pornit în prezentul studiu este necesitatea calificării relațiilor dintre persoana juridică și persoanele fizice care îi atrag, într‑o formă sau alta, răspunderea, regulile clasice de studiere a relațiilor dintre persoanele fizice, ca forme de pluralitate de făptuitori, nefiind suficiente pentru explicarea acestora.

Prin urmare, este firesc să avem ca o condiție de bază a existenței pluralității societare de făptuitori necesitatea săvârșirii unei infracțiuni de către persoana juridică. Dacă per­soana juridică nu a comis o infracțiune, toate relațiile care trebuie studiate sunt cele între persoane fizice. Relațiile dintre persoanele fizice nu impun însă aplicarea unor reguli noi, pentru că toate regulile existente au fost elaborate special pentru acestea. Așadar, nu este necesar să deviem de la regulile generale ale participației penale (sau ale celorlalte forme de pluralitate de făptuitori, când este cazul), acestea putând explica fără probleme relația dintre persoanele fizice care urmează sau ar putea să fie trase la răspundere penală. Stu­dierea pluralității societare de făptuitori în aceste ipoteze nu are nicio rațiune practică sau măcar teoretică.

Așadar, condiția unică de existență a pluralității societare de făptuitori este săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană juridică, aceasta implicând‑o automat pe prima arătată, respectiv ca o persoană fizică să săvârșească cel puțin o faptă prevăzută de legea penală.

Construcția juridică propusă este similară cu aplicabilitatea, spre exemplu, a circumstanțelor agravante prevăzute în art. 77 lit. a) și d) C. pen., când este suficientă săvâr­șirea faptei de trei sau mai multe persoane, respectiv săvârșirea infracțiunii de un major împreună cu un minor, fără a fi necesară și tragerea la răspundere penală a celorlalte persoane pentru incidența acestor dispoziții. A pari, pluralitatea societară de făptuitori este incidentă dacă în săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană juridică este implicată cel puțin o persoană fizică, indiferent dacă aceasta din urmă poate fi trasă la răspundere penală sau este identificată în mod concret, atât timp cât se cunoaște cu certitudine implicarea unei persoane. Or, aceasta este chiar premisa modelului de răspundere penală a persoanei juri­dice reglementat în art. 135 C. pen. – comiterea unei fapte de către o persoană fizică –, astfel încât putem afirma că întotdeauna când există o persoană juridică care a comis o infracțiune, vom fi în situația unei pluralități societare de făptuitori^[17]. Reținem astfel con­cluzia conform căreia pluralitatea societară de făptuitori nu presupune în mod impe­rativ comiterea unei infracțiuni de către o persoană fizică, fiind suficientă și săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, spre deosebire de persoana juridică, care va trebui să comită mereu o infracțiune.

4. Condiție de utilitate a pluralității societare de făptuitori – necesitatea posibilității angajării efective a răspunderii penale a cel puțin unei persoane

Acum că am stabilit condiția de existență a pluralității societare de făptuitori, ne întrebăm dacă nu cumva este necesară stabilirea unei condiții suplimentare, care să vizeze utilitatea și eficiența acestei construcții. Aceasta ar fi necesitatea angajării efective a răs­punderii penale a persoanei juridice pentru infracțiunea comisă.

Mai exact, ne propunem să verificăm dacă pluralitatea societară de făptuitori este utilă atunci când persoana juridică este una dintre cele care nu răspund penal sau dacă există o cauză care înlătură răspunderea penală ori o cauză de nepedepsire incidentă cu privire la aceasta. Vom trata împreună aceste chestiuni, ca impedimente în atragerea răspunderii penale a persoanei juridice.

O astfel de regulă în sensul necesității atragerii răspunderii persoanei juridice nu ar contrazice art. 135 alin. (3) C. pen., întrucât nu susținem că răspunderea persoanelor fizice ar fi sau ar trebui atrasă în funcție de răspunderea persoanelor juridice, ci doar faptul că pluralitatea societară ar putea fi utilă doar în aceste situații în care cel puțin o persoană juridică ajunge să răspundă penal alături de persoane fizice, studierea acesteia fiind irelevantă în celelalte situații.

Desigur, pentru a fi utile aceste discuții, credem că este necesar ca cel puțin uneia dintre persoanele din pluralitatea de făptuitori să îi poată fi atrasă răspunderea penală. Altfel, studierea relațiilor dintre aceste persoane nu are niciun fundament.

Ne ferim totuși să afirmăm că, dacă răspunderea penală a persoanei juridice care a comis o infracțiune nu poate fi atrasă, pluralitatea societară de făptuitori nu ar avea o utilitate practică. Spre exemplu, chiar dacă persoana juridică este una dintre cele care nu pot răspunde penal, utilizarea ei în activitatea infracțională s‑ar putea să fi fost relevantă pentru actul de conduită, iar studierea relațiilor dintre aceasta și persoanele fizice implicate să fie extrem de utilă pentru claritatea situației de fapt și pentru calificarea corectă a con­tribuției persoanelor fizice. În egală măsură, chiar dacă pe parcursul ori la finalul proce­sului s‑ar ajunge la concluzia că persoana juridică ar beneficia de o cauză care înlătură răspunderea penală sau de o cauză de nepedepsire, dacă acestea nu vor produce efecte in rem, atunci studierea relațiilor dintre ea și persoanele fizice rămâne la fel de importantă pentru a se putea susține o acuzație în materie penală pentru persoanele fizice care nu au beneficiat de acea cauză și a căror răspundere penală urmează a fi atrasă.

Din aceste motive, arătăm că nu este o condiție nici măcar pentru utilitatea pluralității societare de făptuitori ca răspunderea penală a persoanei juridice să poată fi atrasă, fiind însă necesar în acest sens (pentru utilitate, iar nu pentru existență) ca răspunderea a cel puțin unui subiect de drept din pluralitatea societară de făptuitori să poată fi atrasă. Prin urmare, se observă că analiza existenței unei pluralități societare de făptuitori este un examen cât se poate de facil.

---