PÎCCJ. Conferința anuală și Reuniunea Generală a Asociației Internaționale a Procurorilor

18 sept. 2018
Vizualizari: 673

Potrivit celor publicate pe site-ul oficial (www.mpublic.ro), în perioada 9-13 septembrie 2018 au avut loc, la Johannesburg – Africa de Sud, cea de-a 23-a Conferință anuală și Reuniunea Generală a Asociației Internaționale a Procurorilor – AIP, evenimente a căror desfășurare a fost stabilită încă de la începutul lunii februarie 2018.

În acest context, conferința a debutat cu atribuirea medaliei de onoare a Asociației Internaționale a Procurorilor procurorului Benjamin Berell Ferencz, născut în România, în 13 iulie 1919, unul dintre acuzatorii Tribunalului de la Nürnberg.

Manifestările au avut ca temă centrală „Independența procurorilor – piatră de temelie a justiției în societate”, fiind abordate, printre altele, aspecte privind idealul de independență a procurorilor și consecințele practice, asigurarea independenței procurorilor față de interferențele politicului și menținerea încrederii publice.

În sesiunea plenară au avut loc discuții referitoare la organizarea internă a birourilor de procuratură – între responsabilitate și autonomie individuală, structurile ierarhice și regulamentele interne, codurile de conduită, regulile disciplinare, managementul carierei, mecanismele de evaluare, de pregătire și dezvoltare profesională.

Delegația Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost condusă de domnul Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, Reuniunea Generală s-a bucurat de participarea președintelui și directorilor executivi ai AIP, precum și a unor procurori generali, procurori generali adjuncți și directori ai serviciilor de procuratură din 86 de state.

Sub egida AIP, la data de 9 septembrie 2018 a avut loc întâlnirea Asociației Internaționale a Procurorilor Francofoni, ale cărei lucrări au fost deschise de domnul procuror general Augustin Lazăr cu o prezentare având ca teme principale ,,cooperarea judiciară internațională în materie penală în investigarea cauzelor având ca obiect infracțiuni comise la regimul protejării bunurilor aparținând patrimoniului cultural”, respectiv, ,,recuperarea artefactelor”. Această prezentare s-a înscris între activitățile privind marcarea Anului european al patrimoniului cultural (adoptat prin Decizia Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2017).

La data de 10 septembrie 2018, delegația României a participat la sesiunea grupului special de interes al procurorilor generali și al directorilor serviciilor de procuratură, având ca temă „Răspunderea procurorilor și impactul asupra independenței” unde, domnul procuror general a avut o intervenție și de asemenea la lucrările Secțiunii I, rezervată parchetelor militare, unde a fost prezentat modul de organizare și funcționare a parchetelor militare în România precum și o expunere privind „Independența procurorilor militari în sistemul de drept intern – aplicarea legii române la o faptă comisă de un militar român într-un teatru de operațiuni”.

Totodată, în ziua de 11 septembrie 2018 domnul procuror general Augustin Lazăr a susținut o prezentare cu tema „Independența procurorilor și statul de drept – controlul și supravegherea exercitată de procuror în cursul urmăririi penale”, în cadrul secțiunii „Standarde profesionale pentru procurori în timpul investigațiilor”.

Astfel, din discuțiile purtate a reieșit importanța existenței posibilității procurorilor de a acuza fără nicio piedică oficialii publici pentru infracțiuni comise de aceștia, în mod particular pentru corupție, abuz de putere, violări grave ale drepturilor omului și alte crime recunoscute de dreptul internațional. În această direcție statele trebuie să se asigure că procurorii sunt apți să își îndeplinească atribuțiile fără intimidări, imixtiuni, hărțuire, interferență nepotrivită sau expunere nejustificată la răspundere civilă, penală sau de altă natură.

În cadrul lucrărilor desfășurate s-a decis ca, în prima parte a anului 2019, Ministerul Public din România, în colaborare cu Asociația Internațională a Procurorilor Francofoni (AIPPF) și Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), să organizeze la București o conferință regională care va avea ca teme protecția patrimoniului cultural și independența procurorilor.

Sursa informației

PÎCCJ. Conferința anuală și Reuniunea Generală a Asociației Internaționale a Procurorilor was last modified: septembrie 18th, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: